Poeme de Mihai Duţescu

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Poeme de V. Leac

ce s-a mai întâmplat în apartamentul lui seymour


.poate că nu e bine să-mi amintesc
cînd tragi o linie sau cînd tragi o sfoară
da chestii mărunte cum ar fi prietenii din poze
şi bileţelele înfipte în tabloul de plută
dar astea nu-s decît fragmente din alte pagini
uneori chiar nu mai rezist închid ochii
şi atunci apare broasca electronică
(care mă urmăreşte prin cameră)

cheile cutia poştală oameni pleoştiţi analizînd reclame
şi o bandă nesfîrşită de ferestre şi nenumărate degete –
mîini durdulii păroase şi neastîmpărate
eşti conştient că urmează să fii examinat şi nu te poţi abţine
e clar că totul a început cu jacky şi bucur surprinşi de o lanternă
în timp ce îngropau pantoful vecinei
normal că ţi-e ruşine cum poate să-ţi treacă prin minte aşa ceva
tocmai acum cînd urmează să plîngă toată lumea
priveşte în jur la aceşti preoţi curaţi şi emblematici
toată lumea plînge toţi au aflat că te ascunzi în dulap
şi faci joging printre fustele tale de mătase – ciudatule!

cu degetul îndreptat spre tavan îmi arată ceva frumos
care are în spate nişte aşchii
se plimbă înainte şi înapoi pe sus
acuma au dat drumul la aparat (mi se şopteşte)
el e tipul cu biblia fericirii stă pe un zgîrie nori
cu picioarele înfăşurate în ceaţă şi cîntă la saxofonul lui bisexual
pe el îl plouă numai de la burtă în jos
stă pe margine şi chiar dacă cineva l-ar împinge
el nu ar face nici un zgomot la impact
şi din nou îmi şopteşte iubirea nu duce decît la ejaculare precoce

cineva mă trage de mînă acum sînt în altă parte
mă ridic şi ies pe balcon mă sprijin de balustradă
printr-o fereastă întredeschisă aud:
schimbă dracului canalul şi omoară musca aia urîtă
care s-a aşezat pe agrafă
mă desprind de balustradă închid uşa balconului
şi fără să mă gîndesc la doamna aceea sau la audiovizual
intru în bucătărie beau ultima gură de cafea şi opresc aragazul.



conexiuni


.cînd eşti boring şi stai cu juma de moacă pe antebraţ
şi butonezi la greu pe mobil şi nu-ţi vine nimic în minte
şi rămîi aşa în poziţia asta de amărît
în loc să te ridici pur şi simplu şi s-o tai undeva dracului
stai şi butonezi şi rupi bucăţi mici din talpa bascheţilor
n-are nici un rost
o să treacă şi faza asta nasoală îţi zici
şi scuipi în derută simulezi
mai mult decît ar fi cazu
şi în clipa următoare îţi aprinzi o ţigară
nici nu ai curajul să mergi la bătrînul din intersecţie
să te urci pe cîntaru lui de baie
cine ar putea crede că nefericirea asta a ta
te-a adus în pragul obezităţii
eşti conştient că nu poţi părăsi bordura
ai epuizat tot meniul din mob
şi acum o iei din nou de la capăt



sora unui copil de mingi


.uneori îmi doresc să fiu o brichetă pierdută
o brichetă simplă cum erau pe vremuri
cu un corp verde mat, care, atunci când o aprinzi,
are o flacără roşie cît un O mare de tipar.
dar cred că mult mai interesant ar fi (sînt sigură de asta)
dacă aş fi gaz (dacă aş fi)
nu mi-ar plăcea să locuiesc într-o brichetă transparentă
din alea cu floare înăuntru
mulţi se joacă (fără să-şi dea seama) cu o astfel de brichetă
li se pare amuzant cum floarea se plimbă prin gaz
cum trece gazul dintr-un compartiment în altul
în nici un caz nu mi-aş dori să fiu gaz
într-o brichetă de genu' ăsta
în schimb tare mi-ar plăcea să fiu gaz
într-o brichetă din plastic mat
şi pe urmă cei care au obiceiul să se joace
nu ar şti în care compartiment e mai mult gaz
chestia asta m-ar amuza la culme
şi nimeni nu şi-ar da seama cînd sunt cu adevărat pe terminate
cînd mă gîndesc la lucru' ăsta simt că înnebunesc de fericire.



Inbox


.Oricît m-am străduit nu am găsit o formulă mai potrivită – e drept, nici nu am depus în sensu ăsta eforturi uriaşe – aşa că îţi scriu în grabă, în scurta pauză de aerisire a camerelor:
Dragul meu Răsfăţat Durduliu,
dintre toate promisiunile pe care mi le-ai făcut – şi zău, sînt o droaie – doar una ai dus-o pînă la capăt. Nu mă deranjează faptul că eşti un afurisit umflat cu atenţii, dar nici nu pot spune că sînt o norocoasă cu un individ de teapa ta. În final o să afle toţi c-o urăşti pe Alina şi (ţinţi-vă bine!) că în fiecare joi dimineaţa îţi înfunzi urechile cu staniol, că le răspunzi celor care te privesc (ştii tu la ce mă refer, la păcătoasele tale de maţe) cu: Nu. Sînt doar zvonuri. O să urlu în gura mare…of, nici nu mai ştiu cu ce să încep: Cu Maica Domnului de la oglinda retrovizoare? Sau cu cina cea de taină văzută din spate? (chestia asta cu cina cea de taină văzută din spate mi-a plăcut). Cînd mă gîndesc la tine mă simt ridicolă şi amărîtă ca o bandă scoci pentru oameni zgîrciţi. Dacă te pricepi la calculatoare nu înseamnă că eşti un băieţaş deştept aşa cum crezi tu. Cînd te-am întrebat: cu ce-i mai presus ortodoxia decît coca cola? Răspunsul tău a venit cu întîrziere, şi atît de încet de parcă ai fi fost botezat într-o biserică gonflabilă. Nu zic că nu ai şi tu momente cînd eşti simpatic, însă degeaba; momentele aste mai mult te ocolesc. Am impresia că pentru tine nesimţirea este o stare de confort. Să stii, vorbesc serios, dacă nu-ţi duci pînă la capăt promisiunile, într-o bună zi am să te las baltă – tîmpitule! şi n-o să mai fie timp, nici pentru regrete, nici pentru altceva. De data asta sînt cît se poate de serioasă.
Cu nelinişte,
Inima ta tristă şi depravată.



Inbox (2)


.înainte de a-mi da duhul o să mă aşez pe balansoar, lîngă caloriferul electric (sînt un nostalgic, ce mai); o să extrag o foaie din carnetul meu preferat (ca de obicei, cu ceaşca pe calorifer) şi-o să scriu cu carioca (pe care chiar tu mi-ai dat-o) că eşti un mincinos! unde sînt cele zece fabule cu oameni pentru animale? îţi aduci aminte? eram într-o noapte în Ungaria, pe malul unui lac artificial, la pescuit de somn african. îţi mai aduci aminte că la un moment dat ai dat cu piciorul peste cutia cu rîme (asta din cauza blestematei tale de beri) - şi cît ai zice peşte toate au dispărut -, şi cum nu mai aveai ce pune pe cîrlig ai pescuit un timp cu acu gol. ai uitat, aşa-i? domnul din stînga (ăla ce fuma non-stop) te-a văzut, a venit lîngă tine şi ţi-a întins o lipitoare, de fapt o bucată de lipitoare (a împărţit cu tine ultima lui lipitoare). după nu ştiu cît timp l-ai întîlnit - zic de domnul ăla amabil cu lipitoarea - în piaţa de animale mici (tu vorbeai cu fratele lui Buss despre ţipari) - scuze, dar m-am gîndit să fac apel la toate parantezele din oraş -, s-a apropiat de tine şi Îţi aduci aminte de mine? Nu. Cred că mă confundaţi. Nu. Sînteţi imposibil de confundat (pe faţa lui era un amestec de îngrijorare şi curiozitate). Eu v-am dat lipitoarea, atunci seara, cînd pescuiaţi cu cîrligul gol. Aaaa, îmi aduc aminte. Da, da. şi n-ai mai apucat să-ţi faci probleme de conştiinţă. că te-ai comportat execrabil, asta e clar pentru toată lumea. ar fi trebuit să mergi, aşa cum ai promis, în fiecare duminică în piaţa de animale mici, să te trînteşti în genunchi la picioarele lui şi să-i ceri scuze pentru că nu l-ai recunoscut (asta e foarte grav). poţi să-mi spui de ce nu te-ai dus? poţi? de ce tot amîni, crezi c-o să scapi? ar fi cazul să mergi chiar duminica asta. dacă mergi o să-ţi fac cadou şirul ăsta de perle ........ pe care mi le-a dăruit, acu cîţiva ani, de ziua mea, căpitanu Nemo.

Cu condescendenţă,
Ficatul tău epicureic.

V. Leac, "conexiuni"

Fotografii de la ediţia a doua

foto: Alina Surduc

Cronica la ediţia a doua

La finalul lecturilor, Mugur Grosu propune o pauză, mai ales că nimeni nu pare dornic să vorbească. Sparge însă gheaţa Adrian Diniş, care observă substratul dramatic al poemelor lui V. Leac. Ce face Leac nu e neapărat nou, însă el merge în fiecare detaliu (Diniş remarcă poemul cu bricheta şi pe cel cu "guvernanta şefă") pentru a face o poezie "a lucrurilor mici", creând astfel un tablou întreg al vieţii. Punctul forte al poeziei lui Mihai Duţescu, apreciază Diniş, este trecerea de la hard la soft, dezvăluirea părţii "sensibile", "sincere", Duţescu jonglând foarte bine cu registrele emoţionale.

Gabi Eftimie apreciază în poezia lui Leac un "efect halucinant", discursul acestuia nu te mai face să cauţi "miza" din texte. Textele lui Duţescu sunt foarte curate, îşi asumă şi partea hedonistă a vieţii. Mai puţin reuşite sunt cele în care vrea să ducă decupajele către o concluzie.

Adi Schiop intervine pentru a muta discuţia într-o zonă tipică mai curând prozei - Duţescu are o formulă foarte realistă, decuplează fragmente din realitate pe care le pune în poezie, este foarte acut psihologic, nou, proaspăt şi inteligent, dar încearcă să şi manipuleze emoţional.

Mugur Grosu îi pune faţă în faţă pe cei doi poeţi: Leac este un poet care încearcă "să se lase înfrânt de poezie", iar Duţescu şi-a propus mai mult "să înfrângă poezia". Într-un lung excurs, Grosu pune problema cititorului, care trebuie mereu să "mimeze virginitatea". Recuzita lirică e la Duţescu foarte cunoscută şi cumva învechită.

Felix Nicolau vine să contrabalanseze discursul lui M.G. şi mărturiseşte că se gândea că îl va citi "pe acelaşi Leac", ce i se părea "uşor în picaj" în ultimele texte. Dar V. Leac şi-a rafinat substanţa şi e mai nou decât în Seymour. Umorul acestuia e de foarte bună calitate, cu devieri greu de anticipat ("mie îmi plac pufuleţii, dar nu fac din asta un stil de viaţă"); Leac relatează cu multă fineţe starea de plictis, o melancolie foarte detaşată. Nicolau remarcă mărcile adresării directe adăugând "e bine că Leac a renunţat la poemele cu scriitori". Despre Mihai Duţescu: un tehnician foarte bun, ştie să închege un discurs din fragmente foarte disparate, are fineţe, nu este patetic, dar mai ratează unele finaluri.

Dan Mihuţ vede în poezia lui Mihai Duţescu un rappel în memoria afectivă. Pe lângă aceasta, priza la real. Totuşi, Duţescu nu a făcut o selecţie reuşită. Mihuţ apreciază şi el tehnica foarte bună, precum şi notaţia acutizată - M.D. cere implicarea cititorului. Doar finalurile i le găseşte "abrupte", declicul sexual pare un implant nereuşit, ostentativ la nivelul propriului discurs.

Mugur Grosu revine deschizând discuţia despre pornografie şi limbaj detabuizat la modă în urmă cu câţiva ani. Ştampila de pornografic nu ţine de explicitare, afirmă Grosu. Daniela Luca e de părere că Duţescu nu susţine discursul sexual, el doar descrie, discursul nu e erotic, iar finalurile sunt ratate.

Mihuţ despre Leac: un discurs lipsit de orice formă de ostentaţie, pentru că V. Leac este un acrobat al unui gen de limbaj care nu aduce mari tresăriri, lucrând "cumva subliminal".

Schiop, ceva mai aprins decât la început, vede la Duţescu romance, un erotism delicat, "ţintit pe gagici", iar la V. Leac îl deranjează că face tot timpul referinţe culturale şi "mă pierde"; Schiop susţinând că nu îl înţelege pe Leac, care e mult prea livresc.

Valentina Chiriţă îl contrazice pe Schiop: Mihai nu ia lumea adulţilor în serios, este feminin, delicat, evanescent, iar decorul e în poemele lui foarte intim, dar exclusiv pentru el. Duţescu e nu ironic, ci crud.
Vorbind pentru prima oară la Institutul Blecher, Gabriel Daliş remarcă la V. Leac posibilul transfer pe care poezia îl poate face spre dramaturgie şi observă existenţa unei voci "din off", "vocea celui care completează bucata muzicală vine din culise". Se simte la Leac nevoia de a amesteca realul cu irealul. În ce priveşte poemele citite de Mihai Duţescu, Daliş e de părere că nu există la acesta autocenzura care să-l pună în situaţia de a reţine esenţialul. Duţescu este dispus să vorbească despre cele mai personale lucruri, dar are nevoie de o introspecţie mai adâncă.
Daniela Luca despre discursul "plin" (după observaţia lui Felix Nicolau) al lui Leac: "nu dă pe dinafară" fiindcă totul este foarte bine articulat.
Polemica se ascute, iar Adrian Diniş se întoarce la textele citite şi afirmă tranşant că Duţescu nu ratează finalurile (Mihuţ: "acolo Duţescu e strident"), iar V. Leac i-a plăcut şi fiindcă s-a îndepărtat de ceea ce făcea în Dicţionar de vise, care, cu excepţia câtorva poeme, ar fi "un volum ratat".
Victor Potra, la final, din postura cititorului neprofesionist: "mi-am consolidat părerea că limbajul poetic operează cu emoţii şi trebuie să creeze reprezentări emoţionale complexe. Duţescu mă aduce înapoi la poezie." (Cl. K.)

Institutul Blecher, ediţia a II-a