Cronica ediției 55

Ediția cu numărul 55 a prilejuit întâlnirea cu tinerii scriitori Andrei Ruse și Sorin Despot. Claudiu Komartin, moderatorul întâlnirii, a afirmat, încă de la bun început, că cei doi autori nu au citit niciodată împreună într-un cenaclu și că este mulțumit că le-a putut facilita această ocazie. A urmat lectura de poezie a lui Sorin Despot, urmată de lectura lui Andrei Ruse, care a cuprins două părți: o proză scurtă și un fragment din romanul la care lucrează în prezent și care se numește În mintea goală. Au urmat comentariile.

Despre poezia lui Despot, Komartin crede că se desprinde de cea a anilor ’90, în contextul abordării poemului cotidian. Pe de altă parte, Sorin Despot vede scrisul ca pe o interacțiune directă cu mediul, în timp ce moderatorul vede căutările în textul poetului.

Trecând la proza lui Andrei Ruse, Claudiu Komartin este interesat de natura iluziei și a realității.

Andrei Ruse: Pot spune ce nu e literatură. Ce-i rămâne literaturii pentru a se bate cu filmele și cu noile media?

Claudiu Komartin: În scris trebuie să fii mai dinamic pentru a te bate cu filmele, dar și cu noile media.

În acest sens, moderatorul evocă textele lui Mitoș Miclăușanu, construite pe acest palier. Claudiu Komartin o invită pe scriitoarea Nora Iuga pentru a demara discuțiile din public.

Claudiu Komartin: Cereai mai mult experiment...

Nora Iuga: Voiam să vă spun ce am simțit. Visul meu de-o viață a fost să văd proză în poezie și poezie în proză. Am observat în poeziile lui Despot, foarte pronunțat, că le-a ajuns cuțitul la os poeților și că ei au început să demaște apăsarea pe care le-o produce politicul și socialul, dar nu într-un mod patetic. Nu mi-a plăcut în poemele lui Despot că nu am avut niciun fel de vibrație emoțională. Poate că în poezia contemporană nici nu e nevoie de vibrație emoțională. Nu am mai găsit misterul în poezia lui Despot și nici ironia. La prima povestire a lui Andrei Ruse, am izbucnit ca nebuna în apaluze pentru că mi s-a părut genial. Textul lui nu avea niciun cusur. Această Mărioară devine ținta supremă și e de un dramatism extraordinar. La început aveam impresia că citește Despot în continuare, în primele texte ale lui Andrei Ruse. Al doilea text mi-a plăcut mai puțin. Prea multă speculație, prea mult teoretic. De acolo s-ar mai putea elimina niște lucruri. E puțin repetitiv.

Claudiu Komartin: Pentru un prim capitol, stabilești prea multe mize și apoi le repeți. Într-o pagină repeți de șapte ori ce e realitatea.

Andrei Ruse: Mi-a fost greu să citesc dintr-un roman. După acest capitol, urmează doar acțiune.

Adrian Diniș crede că Andrei Ruse a rămas poet și că raționalizează foarte mult. Tot Diniș consideră că miza romanului este una destul de riscantă. Komartin e de părere că în capitolul citit se regăsesc lucruri deja făcute în literatură și, speră că Ruse va găsi nebunia care să-l scoată din această situație. Prozatorul dezvăluie că personajul său e un criminal în serie care omoară critici literari.

Despre Sorin Despot, Diniș crede că nu a evadat foarte mult din poezia lui și că aceasta duce într-o zonă a jazzului, defalcată pe mai multe direcții. Claudiu Komartin vorbește despre ideea lui Sorin Despot de a-și performa textele, capitol la care, consideră moderatorul, poezia românească este încă deficitară.

Claudiu Komartin: Sorin face improvizație pe teme. Sroin e pe limbaj. Am văzut asta la poeți nemți, austrieci. Vorbim de deconstrucția unui limbaj de care suntem cu toții asaltați. Miza este de a intra în acest limbaj și a-l deforma.

Andrei Ruse: Sorin a trecut prin trei etape. Prima etapă, brut. A doua etapă a fost volumul,care e mai mult limbaj, doar exercițiu. Acum Sorin a venit pe limbaj cu mize și sentimente.

Claudiu Komartin crede că Despot are tendința de a da definiții, de a alegoriza folosind tehnica acumulării. Moderatorul îl invită pe scriitorul Constantin Abăluță să ia cuvântul.

Constantin Abăluță: Despot este ironic, caustic. Niciun text nu m-a satisfăcut în întregime. Are și unele abstractizări, care nu sunt încă de calitate. Revelația a fost proza scurtă a domnului Ruse. Este un poem în cele din urmă. Îmi amintește de Bogza în poemul cu cizmarul.

Claudiu Komartin: Să nu folosim cuvinte așa de mari.

Constantin Abăluță: Romanul nu m-a interesat. Nu-mi place limbajul. E un behaviorism plat și pisălog.

Claudiu Komartin: Am citit noi cam mult.

În continuare, Andrei Ruse a vorbit puțin despre două curente proaspete în literaturea internațională, curente în care spune că se regăsește. Este vorba de curentele slipstream și bizarro fiction.

Revenind la poezie, Sorin Despot spune că textele prezentate nu sunt pentru un viitor volum, ci pentru a fi prezentate în forma lor orală. Acesta vede în poemele sale o punte stabilită între liric și cvasi-realitatea corporatiștilor.

Komartin completează construcția lui Despot printr-o serie de referințe din poezia românească contemporană, poezia unei societăți de tip middle-class. Sunt amintiți Adrian Urmanov, Cătălin Lazurca și Elena Vlădăreanu. Moderatorul observă pericolul demersului, în faptul că targetul poeziei s-ar putea să nu aibă de a face cu aceasta. Sorin Despot conchide prin a spune că dacă ambalajul este suficient de lucios, produsul se va vinde targetului.

A consemnat Galileo Gall.

Cronica ediției 53

Institutul Blecher ne-a adus duminică, 1 aprilie 2012, doi autori din generații diferite. Este vorba de Sorin Delaskela, autorul romanului Abisex (Herg Benet, 2011) și de Adrian Diniș. Ambii au citit proză. După lecturile celor doi autori, Claudiu Komartin l-a rugat pe Sorin Delaskela să vorbească despre romanul proaspăt reeditat.

Sorin Delaskela: E un text vechi, dar republicarea lui are o valoare deosebită. Am simțit că această carte este singurul meu mod de a fi prezent printre ceilalți.

Clubul de lectură a continuat cu o altă bucată de proză a lui Sorin Delaskela, un fragment dintr-un text mai nou intitulat Ultimul funcționar al imperiului. A urmat și un scurt moment de lectură al lui Claudiu Komartin din romanul autorului.

Claudiu Komartin: Îți fac un deserviciu citind din Abisex. Vreau să dau un argument celor de aici să cumpere cartea.

Moderatorul a vorbit ulterior despre fragmentarismul susținut și umanitar din proza lui Sorin Delaskela, întrebându-l pe autor de ce preferă o asemenea abordare.

Sorin Delaskela: Fragmentarismul este vocea mea naturală. Eu am descoperit proza târziu. Optez pentru fragmentarism pentru că nu am forța să construiesc.

Claudiu Komartin l-a invitat pe editorul de la Herg Benet, Alexandru Voicescu, să se alăture discuției. Moderatorul a vrut să afle ce l-a atras la această carte, dar și ce așteaptă editura de la romanul Abisex.

Alexandru Voicescu: Am văzut fluiditatea textului. Sunt cuvinte care merg unul după altul. Este OK că te duce înspre citadin, dar și spre o timiditate a scrisului. Dar este sincer. Mă aștept ca cititorul să primească cartea la fel cum l-ar primi pe Sorin la o bere, stând la o masă. E o voce pe care nu am găsit-o la alți scriitori români.

Claudiu Komartin: De ce te alicești de cuvintele astea?

Sorin Delaskela: Când am scris romanul eram sub imperiul dorinței de autentiticitate. Am vrut să revalorizez lumea senzațiilor. Am o reacție de pudoare pentru că am îmbătrânit. Acum nu mai pot scrie așa. Se pot numi și altfel lucrurile pe zona aceasta. Nu mai sunt la acel nivel instinctual. Cartea o tratez acum cu indiferență. E un fel de fiică rătăcitoare.

Claudiu Komartin: Cartea merită citită pentru senzorialitate. E mai degrabă un pariu cu senzorialitatea decât cu limbajul frust. Proza românească a trecut de faza aceea copilărească. Tu, ca voce narativă, încerci să recuperezi vocile pierdute ale copilăriei.

Au urmat intervenții din partea autorilor Constantin Abăluță, Bogdan Coșa, Andrei Doșa, Aleksandar Stoicovici, Victor Potra și Radu Nițescu.

Constantin Abăluță aduce în discuție romanul Întâmplări din irealitatea imediată al lui Max Blecher în contextul în care atât textul lui Sorin Delaskela, dar mai ales cel al lui Adrian Diniș nu-și vor găsi acea structură de proză, mizând pe acel fior poetic al umanului ajuns în puncte critice. Abăluță consideră că cinismul lui Delaskela este ușor și frumos, iar poeticitatea frazei ar putea transforma textul într-un spectacol teatral.

Bogdan Coșa: Mie mi s-a părut destul de ciudat textul lui Adi. Începe ca jurnal, apoi devine o proză poetică. Aș recomanda să taie toate glumițele. În schimb, mi-au plăcut accentele grave. Nu este un poem în proză, mai degrabă e o proză poetică. Ar fi de lucrat cu pixul în mână. La Delaskela, mi-ar plăcea să aud un audio-book în lectura autorului. Poate editura se gândește la acest lucru. Mi-a plăcut cursivitatea lui.

Claudiu Komartin: Diniș are nevoie de un feed-back onest. A mai scos niște lucruri care nu funcționau bine. Textul trebuie gândit structural.

Andrei Doșa: Am observat propoziții care trebuie tăiate sau rescrise. Aș vrea să pun accentul pe damnare. Prin asta, vrea să aducă un accent grav textului. Dar nu e suficient. E nevoie de mai multe nuanțe. M-am gândit și la atmosferă. Când schimbă spațiile, îmi amintește de Makanin.

Claudiu Komartin: Textul e oniric sau realist?

Andrei Doșa: Plutește între mai multe registre, trebuie să se decidă. Îl văd mai spre partea onirică.

Claudiu Komartin: Diniș se observă că știe să scrie poezie. Trecerea de la poezie la proză este un pariu. Eu nu cred că textul e scris în totalitate acum câțiva ani.

Aleksandar Stoicovici: Din fragmentul lui Diniș se simte că mai trebuie lucrat. E și dezlânat și par niște colaje puse cap la cap. Nici la frazare nu excelează. Ar trebui păstrată o cadență. Lui Delaskela nu îî face o favoare modul de a citi. După fragmentele citite nu îmi pot face o părere.

Victor Potra: Am fost surprins de reacțiile la proza lui Diniș. M-a prins textul. Am trecut cu ușurință peste imperfecțiunile unor fraze. E ușor de digerat pentru un cititor oarecare.

Claudiu Komartin: Cum ai primit lucrurile livrești? Se potrivește cu suflul realist?

Victor Potra: E posibil să îmi fi scăpat referințele livrești. Dar, nu m-am împiedicat în ele. Un discurs coerent.

Radu Nițescu: Adrian a schimbat unele lucruri față de atunci (Vorba Vine, 27 februarie 2012, Club A). Lectura lui a sunat mult mai bine. Îmi place mai mult partea a doua, legată de spital. Ar putea scoate o parte din glumițe. În ceea ce privește Abisex, mi-a plăcut mai mult în lectura ta. (Claudiu Komartin)

Victor Potra: Hemoragia era o formă de manifestare a damnării.

Claudiu Komartin: Sunt curios cum va continua proza lui Diniș. Pe 8 aprilie ne întâlnim cu Octavian Soviany și Valeriu Mircea Popa. Sper să avem o zi mai puțin întunecată.

A consemnat Galileo Gall

Cronică la ediția XXXIX

“Începem ediția XXXIX cu Ion Zubașcu și Andrei Gamarț. Prima va fi lectura lui Andrei Gamarț, născut la Chișinău în 1980, a publicat trei volume de versuri, pe cel din urmă – Eu spun dragoste, l-am citit cu mare plăcere, a fost o descoperire pentru mine prin 2007 când, Andrei și Hose Pablo au publicat în regie proprie două cărți îngemănate”, a spus Claudiu Komartin, în deschiderea ediției.

Urmează lectura lui Andrei Gamarț, grupajul de poeme noi intitulat Casa Presei. Biroul 804 și un text bonus numit Învierea. O nouă zi.

Komartin: “Ion Zubașcu ne va citi un grupaj de poeme care fac parte dintr-o carte în lucru. Cel mai recent volum de poeme al lui Ion Zubașcu, este vorba despre Moarte de om. O poveste de viață, a fost una dintre cele mai puternice și adevărate cărți pe care le-am citit în ultima vreme. Care este motorul scrierii acestei noi cărți?”

Ion Zubașcu: “Această carte este o construcție unitară care cuprinde cam o sută de poeme scrise în mai multe registre stilistice – folcloric, apoi texte recuperate scrise de tatăl meu, texte despre tatăl meu ucis după doi ani petrecuți în munții Țibleșului, după ce am consultat documente reale de arhivă, sute de pagini, pentru a-mi face o părere, și poemele mele unde părăsesc vocea mea, apelând la dicerse coruri.

Cartea asta… nu știu ce-i cu ea. Scriind-o, nu mi-am pus problema că fac literatură. M-a pândit o obsesie. Vreau ceva să spun și spun. Problema mea a fost să scriu această carte, rămân criticii să stabilească ce am scris. Din selecția pe care a făcut-o poetul Claudiu Komartin, a lăsat mai mult text, vă cer îngăduință și răbdare.”

Urmează lectura poetului Ion Zubașcu, un fragment din cartea lui nouă în pregătire, Omul, pomul și fântâna. O tragedie românească, apoi aplauze îndelungi și o pauză.

După pauză, Komartin: “Începem dansul. Avem despre ce vorbi. Domnule Octavian Soviany?”

Soviany: “Despre Andrei Gamarț îmi va veni foarte greu să vorbesc pentru că impresia lăsată de Ion Zubașcu este foarte puternică. Va scoate cu siguranță un volum bun, a citit aici ceva foarte interesant, scris în mai multe registre. De un timp încoace, Zubașcu are mize foarte mari, iar aceasta pare o carte extrem de bună, o carte totală. Am fost foarte mișcat. Cred că așa scria Ion Gheorghe în vremurile lui bune.

Poezia lui Andrei este făcută cu camera, sunt acolo detalii reluate. Riscul acestei poezii este pericolul platitudinii, după două-trei poeme nu rămâne nicio imagine pe retină. Cel mai mult mi-a plăcut imaginea cu laptele. Pe linia asta trebuie să meargă.”

Komartin: “Și textul de la sfârșit îmi place, deși primele două strofe sunt o introducere nu neapărat necesară. Încearcă să-și înrămeze poemele. Are o sumă de viziuni, dar sunt prea multe vorbe uneori. E o tentație maximalistă care îl face uneori să dea prea mult.” Exemplifică poemul dejun pe iarbă, propunând o variantă “mai relaxată”, apoi adaugă: “Andrei pare a fi un strănepot al suprarealismului, cu un tip de sensibilitate rusească, îşi arată tot timpul inima.”

Miruna Vlada face un comentariu: “Împărtășesc opinia despre Andrei. Sunt texte mult prea dense care, prin repetiția aceluiași cuvânt produc un efect exact invers, lipsit de conținut. Poemul cu Învierea mi-a plăcut pentru că are imagini luminoase și cețoase. Aceste detalii cu oameni care merg pe stradă se apropie de o zonă facilă, ușor redundantă.”

Soviany: “Nu se poate opri. Se configurează o siluetă, apoi vine cu altceva. Nu e nimic care să se fixeze.”

Despre poezia lui Ion Zubașcu, Vlada spune: “Un element de bază, pe lângă cel epic sau liric, este dramatic. Combinarea genurilor în care întâlnim biografism, o miză mistică m-a impresionat mult. Mi-a plăcut cel mai mult poemul Părinți și copii. În cheia legăturii paradoxale părinte-copil, simbol al istoriei, există și această temă mistică. Acest puzzle se fixează foarte bine, tema fiului care își caută tatăl este autentică, o temă a recuperării istoriei personale prin literatură, a recuperării – este un proiect inedit.”

Komartin: “Sunt aduse toate aceste documente, istorii personale, eticismul înalt... În literatura noastră nu s-a făcut aproape nimic pe acest subiect după ‘89. Și nu mă refer la fenomenul Pitești sau la cărţile de memorialistică, ci de literatură care să pornească de la experienţa comunismului. Din punct de vedere literar nu s-a scris mai nimic despre Securitate şi colaborarea cu ea. Cred că aici se adună tot ce a înțeles Ion Zubașcu din literatură, din viaţă, s-a turnat în întregime în această carte. Poemul Tatăl meu Herta Muller este un text pe care nu-l voi uita prea curând. Amintește într-un fel de Tatăl meu Rusia de Cezar Ivănescu. Un posibil reproș, deși e, până la urmă, doar o sugestie care ține de sensibilitatea mea când vorbim despre istorie – acest istoricism prea pronunţat care mă duce cu gândul la o altă vârstă a literaturii.”

Vlada: “O vârstă recuperată.”

Ion Zubașcu: „Cartea are o sută de texte. Ce am citit aici sunt poeme din primul ciclu. Al doilea ciclu se numește Baladele timpului nostru, continui cu personaje ca SOV, Păunescu și Voiculescu. Istoria curge, are o cursivitate și o degradare a ei. Ultima parte are texte diferite, o încercare de revenire la manifest. Trăim o perioadă amestecată, un nou caz de colaborare cu Securitatea a apărut. Este vorba despre Ioan Es. Pop. Vreau să spun că această iluzie optică potrivit căreia literatura română nu are valori morale este o falsitate. Cercetând în ultimii ani sute de pagini de documente din Arhivele Securității am descoperit zeci de mii de oameni care nu au colaborat și care au murit.”

Komartin: „Oricum lucrurile se întâmplau în anii ‘50 complet altfel decât în anii ‘70 sau ‘80.”

Zubașcu: “Însă a scos doar slăbiciuni, a lăsat în umbră cazurile de rezistență teribilă.”

Vlada: “Probabil că nu se vrea să se creeze ideea că a existat o rezistență.”

Zubașcu: “Sunt mândru că fac parte dintr-un popor care a rezistat. Dincolo de acest eroism, apar cazuri catastrofale.”

Komartin: “Această carte duce într-un discurs prin care se redescoperă curajul.”

Constantin Abăluță: “Cei care au o mare popularitate literară se descoperă că au fost colaboratori ai fostei Securități.”

Zubașcu: “Se poate dezamorsa această situație acceptând vina de a fi colaborat.”

Revenindu-se la comentariile pe text, Florin Caragiu spune despre poezia lui Ion Zubașcu că “e foarte important că genul ăsta de literatură își trage seva dintr-o tradiție locală. Zubașcu reușește să fie original și literatura să izbucnească din istoria locului.”

Despre poezia lui Andrei Gamarț, Caragiu apreciază ultimul poem. În cazul celorlalte poeme, “lucrurile par a nu se fixa, dar poate asta e dorința autorului. Aici e și viziunea lui picturală că e și un pictor foarte bun.” Concluzionează: “E o poezie a scindării.” Apoi, în continuarea acestei idei, citează versurile: “un soare amorf luminând planeta celor vii/ şi un soare colţ de animal”

Komartin: “Mi se pare că mecanicismul e resimțit dureros.”

Valeriu Mircea Popa: “Nu voi vorbi despre poezia lui Andrei pentru că m-a impresionat teribil ce a citit Ion. Mă gândesc cum să explic acest impact resimțit puternic pentru că și familia mea e din Ardeal. Eu nu ameste talentul cu caracterul (referire la versurile lui Zubașcu materia universului și toată istoria durabilă a lumii/ nu se întemeiază pe talente din naștere/ ci pe caractere puternice), dar m-am gândit la toate zdrențele de caractere din literatura română. Eu nu amestec talentul cu caracterul, dar în pofida talentului literar, nu creditez absolute deloc niciun scriitor dacă nu are o structură etică. Poate cel mai semnificativ poem din ce s-a citit este “Poporul român, o enigmă și un miracol” (titlu care îi aparține lui Gheorghe I. Brătianu, după cum a subliniat Zubașcu în timpul lecturii). Nu-mi aduc aminte, de când frecventez cercurile literare, să fi întâlnit o lectură atât de penetrantă sau să fi fost atât de profund atins de mesajul unor texte.”

Constantin Abăluță intervine cu un comentariu: “E o ediție grea. Pune prea multe probleme: limitele literaturii, eticism, în text sau prin text, expresivitate involuntară. Andrei încă face poeme foarte lungi, într-un flux imagistic abordat din unghiuri foarte ciudate, care deocamdată nu reușește prea multe lucruri. La Zubașcu  totul e unitar, știe să cucerească prin tot ce face. Andrei n-a reușit să dea un poem în care să se petreacă ceva. Poate doar în ultimul poem, dar acolo devine de la o vreme plictisitor. Nu reușește să lege ceva.” Citează versuri frumoase din poemul Casa Presei. Biroul 804. Traversând strada: “nu ajunge nici cât să-ți pui o dorință/…/o umbră de animal cât zece oameni prinși în gândurile lor”, apoi citează, din același poem, și versuri “fumate”- “inima ei verde se luptă cu inima noastră/…/intră în capul acestor fiare.”

“Andrei se pierde, are expresivitate involuntar. La Zubașcu însă, peste aparentele expuneri de evenimente, este o puternică amprentă personală, știe să creeze. Nu ne interesează dacă este proză sau poezie.”

Komartin: “Este acolo, recognoscibil.”

Abăluță: “E autentic, însă Andrei e subțire puțin.”

Komartin: “Este expozitiv.”

Abăluță: “Într-adevăr.”

Komartin: “Putem să ne oprim aici. A fost încă o după-amiază plină. Ne revedem peste trei săptămâni cu Mitoș Micleușanu și un tânăr poet.”

Zubașcu: “Claudiu, dacă îmi permiți, vreau să spun câteva fraze.”

Komartin: “Sigur că da.”

Zubașcu: “Vreau să le mulțumesc celor care au venit și, în primul rând, poetului Claudiu Komartin, pentru invitație. E o mare bucurie să văd scriitori de valoare care și-au smuls din timp să ajungă aici, să mă asculte. Le mulțumesc și celorlalți poeți mai tineri și iubitorilor de poezie prezenți aici. Cu toată recunoștința.”

A consemnat: Gabriel Daliș

Cronică la ediția XXXVIII

Claudiu Komartin îi prezintă pe cei doi invitați, Nora Iuga și Radu Nițescu, apoi Marius-Andrei Zbîrnea face o scurtă prezentare a revistei Subcultura. Urmează lecturile invitaților, Radu Nițescu citește un grupaj de poeme numit opt mii opt sute patruzeci și șapte, iar Nora Iuga – un fragment din volumul Petrecerea de la Montrouge. Aplauze urmate de o scurtă pauză.

După pauză, primul comentariu îi aparține lui Constantin Abăluță: “A fost un regal, am avut parte de doi poeți și deopotrivă doi actori foarte buni, Niţescu – involuntar, iar Nora – voluntar. Au recitat nemaipomenit. Nora a știut să facă legăturile dintre aceste poeme prin acele secvențe de proză. Sunt fragmente epico-lirice ale unui personaj care se substituie ca eu Norei Iuga. Parcă îl vezi pe tânărul din Sexagenara și tânărul. Sunt acele amintiri, acele pătrate care făceau ceva nemaipomenit. E un miracol această carte a Norei pentru că e viața la esență. În cazul de față, în aceste poeme noi, ar fi viața în pastile de viață.”

Komartin: “Cât din carte ați citit?”

Nora Iuga: “Ceva mai puțin de jumătate.”

Abăluță: “Mă interesează inserțiile de proză.”

Nora Iuga: “Sunt trei-patru bucăți de proză, penultima e mai mare, dar prima și ultima sunt la fel.”

Abăluță: “Bucățile de proză funcționează ca niște pompe care fac o legătură cu poemele. Este, fără îndoială, o carte excepțională, plină de mister, de neprevăzut. Când ajungi pe un tărâm de proză, totul e teribil.”

Komartin: “E mai mult decât o punere în ramă.”

Despre Radu Nițescu, Abăluță spune că “e uimitor”, iar în poezia lui sesizează “un aer real, proaspăt, o undă de ironie care poate fi citită în cheie fantastică. Știe să compună”, apoi exemplifică poemul Cuib de lilieci. “Știe să compună imagini, să se oprească, știe să intre direct în temă.”

Komartin: “E un scenariu ușor sorescian în poemul Cuib de lilieci, dar știe să facă mai mult.”

Abăluță: “E și o lipsă de experiență.”

Nora Iuga: “Nu se simte asta.”

Abăluță: “Nu mă tem de greșelile tinerilor inspirați. Are un discurs prozastic, punctat de ironie și lirism.” Citează: “pe la a patra staţie te simţi bărbat împlinit ea e o doamnă/ îi cedezi locul strângi tare bara în pumn arăţi că ai putere/ şi urma mâinii tale rămâne acolo.”

“E și un bun scenarist – adaugă Abăluță – încurcă națiunile, vârstele, așa cum făcea Gherasim Luca. Nu prea avem ce să-i spunem, doar să-i arătăm ce ne-a plăcut.”

Nora Iuga: “În completarea lui Abăluță, vreau să spun că Radu e unul dintre cei mai buni poeţi pe care i-am auzit în ultima vreme. În mod special simt o căldură umană, cum rar am întâlnit, Claudiu Komartin e unul dintre aceștia, deși uneori este negru în cerul gurii. De o vreme s-a mai temperat. Avem foarte mare nevoie de bunătate, dragoste de oameni, de poezie în care să existe omenia.”

Komartin: “Să fie mângâietoare.”

Abăluță: “Aveți dreptate, dar de regulă asta vine mai târziu.”

Komartin: “Sau foarte devreme, și apoi se pierde.”

Abăluță vorbește despre un optzecist, al cărui nume nu și-l amintește, care debutase “cu o carte formidabilă, dar apoi a început să scrie steril.”

Octavian Soviany: “Prea multe nu am de adăugat față de ce a spus Abăluță. La Radu Nițescu nu găsim nimic de reproșat. Are știința de a-și alcătui foarte bine textele. Există o ușoară nebulozitate care merge simultan în multe direcții. Tot ce putem face este să-l lăsăm în pace, să vedem ce va face. Sunt convins că-și va descoperi drumul adevărat. Ce nu are deocamdată este acea amprentă personală. Va veni cu vremea, este unul dintre cei care promit foarte mult.

Despre Nora, sunt multe de spus – completează Soviany . Ceea ce scrie de la Sexagenara și tânărul surprinde prezența unei priviri fixate pe personajul care vorbește ca și cum vorbirea ar fi imposibilă fără prezența acestui personaj. Tema este senectutea, este cea mai crudă carte despre senectute de la noi, dar apare și un element nou – moartea. Textele... sunt cele mai rupte texte ale ei,/.../permit un joc de combinații, de permutări. Va fi o carte în ruta ultimelor cărți, în special Lebăda cu două intrări – o carte pe care un autor o poate scrie o singură dată în viaţă. Ce s-a citit astăzi este o sărbătoare.”

Komartin: “Mulțumesc. Să auzim ce spun cei mai tineri.”

Sorin Despot: “E greu să spui ceva. Nu am habar cum să le abordez. E un efort admirativ la 18 ani să scrii atât de frumos. E o zi minunată, vă mulțumesc.”

Nora Iuga: „Ai fost minunat.”

Komartin: “Unul mai negru în cerul gurii? Textele lui Radu au și imperfecțiuni, niște candori care nu trebuie neapărat să le amendezi cu răutate. Deşi e clar că suntem puşi într-o dificultate critică.”

Abăluță: “Nu putem ști cum privesc colegii lui de generație genul ăsta de poezie scăpată de obsesiile noastre.”

Komartin citează versuri “mângâietoare”, poemul cu tata, la pet shop și fragmente din ambele poemele cu Anais, “unde e grav, fără să-i dea sângele pe nas” (evidențiază problema bolii și a morții.)  

Andrei Luca intervine: “Poemele lui Radu sunt inegale pentru că există momente neduse până la capăt.” Consideră că poemul “cu tata, la pet shop” are trimitere directă la serialul de desene animate Viața cu Louie.

Miruna Vlada: “Deci referința culturală există.”

Andrei Luca: “Există anumite prețiozități, de exemplu versurile: gândindu-ne la un cuib de lilieci/ cu ghearele întinse spre un gard de sârmă ghimpată (din poemul Cuib de lilieci), un vers destul de la îndemână.”

Nora Iuga: “Are dreptate aici.”

În concluzie, Andrei Luca spune: “mi-au plăcut poemele, nu m-au lăsat indiferent.”

Despre poemele Norei Iuga, același comentator apreciază două momente: “felul cum și-a citit textele și acel excusez-moi, madame. Aștept să apară cartea că e altfel când o citești.”

Komartin: “D.D.M., ce ne spui despre ce s-a citit astăzi?”

Daniel D. Marin: “Nu-s deloc negru în cerul gurii. Ce să spun? Spun ce-a spus Despot.”

Diana Iepure intervine: “Nu am ce să zic de rău depsre Radu. M-a emoționat, mi-au dat lacrimile, iar mie când îmi dau lacrimile e un semn de bine. Despre Nora Iuga pot spune că atunci când s-a reeditat Sexagenara și tânărul, am citit-o în paralel cu o carte de-a lui Iustin Panța. Dacă înainte era un război între proză și poezie, acum eu văd o prietenie. Nu ne rămâne decât să vedem dacă pruncii vor fi dolofani. Nora a demonstrat că pruncii sunt foarte buni. Aștept cartea.”

Miruna Vlada continuă șirul comentariilor: “Surprinzător, nu voi fi neagră în cerul gurii. Aș aborda tema memoriei. La Nora e recurentă. La Radu, aceste scenarii sunt încărcate de amintiri. Există multă ingenuozitate și gravitate care nu cade în traumă. Aș putea spune că e vorba de niște amintiri fondatoare.” Exemplifică prin poemul Cuibul de lilieci. “Genul ăsta de imaginar, ca memorie și amintire, mi se pare venind dintr-un timp îndepărtat. La Nora multe poeme se termină cu o deșirare a memoriei de tipul nu mai știu/nu-mi amintesc. Acest lucru devine o invitație la cel care citește să găsească sensurile. Nora articulează această problematică a memoriei, ca în Fetița cu o mie de riduri, dar aici pare mai coerentă, potențată cu amnezie.”

Komartin: “Secvențele sunt fin decupate și păstrează niște uși deschise, o expectanță. De fapt, avem de a face cu un lung poem, discursul în sine este egal, continuu, în flux.”

Nora Iuga: “E foarte interesant ce spui. Credeam că unele poeme pot fi de sine stătătoare. Astăzi simțeam, când le citeam, să le leg unele de altele. Am simțit că este un singur poem, un singur flux. Poemele cu finalul lăsat în suspensie vin dintr-o derută pe care o simt. Nu e doar o cochetărie. În primul rând e faptul că atunci când devii foarte bătrân și nu ai acces la o realitate corporal, retrăiești toate acele stări, neputând să le trăiești material. Uneori mă întreb dacă e vis sau chiar e real, e ficțiune sau altceva.”

Abăluță: “Tu ne aduci această derută din Lebăda cu două intrări.”

Komartin: “Domnule Zubașcu, dacă aveți ceva de spus, cred că e momentul…”

Ion Zubașcu: “Doar câteva cuvinte că nu mă pot abține. Nu s-a mai întâmplat în literatura română ca într-un club de lectură să citească un autor de 80 de ani cu altul de 18 ani. Îmi dă un sentiment vital al organicității literaturii române care nu evoluează prin ruperi, sfâșieri, ci, iată, prin solidaritate. În acest caz, este posibil datorită Norei Iuga, care e tânără și mereu în actualitate, spre deosebire de colegii ei de generație care s-au osificat, sunt în canon și așteaptă doar să intre în Academia Română. E ceva uimitor. E avantajul Norei Iuga, ca și al lui Abăluță, ambii au făcut parte dintre cei necanonici alături de Mazilescu, Mircea Ivănescu sau Angela Marinescu – autori pe care a mizat Grigurcu, riscând, în defavoarea canonizaților de comuniști: Ion Gheorghe, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Sorescu și Păunescu. Alții au închis ușile după ei, pe când acești mari poeți, Dimov, Abăluță, Nora Iuga, au deschis uși și le lasă deschise. Nu intru în text, vreau doar să mă bucur că literatura română are viitor.”

Despre poemele lui Radu Nițescu, Ion Zubașcu spune că “în primele poeme, cele despre spital, face un salt foarte mare în ceea ce privește asumarea mijloacelor de expresie printr-o coerență și gravitate în ce spune.” Remarcă poemul două mii doișpe unde “totul se corporalizează, lumea întreagă devine propriul corp/…/ iar între real și subiectivitate există o osmoză.” Concluzionează: “Așa cum poezia Norei Iuga are un trecut și un viitor și poezia lui Radu Nițescu are prezent și viitor.”

Claudiu Komartin: “Mă bucur că încheiem această ediție cu comentariul lui Ion Zubașcu, ce va citi peste o săptămână, alături de un poet mai tânăr, nu vă spun deocamdată despre cine este vorba. Ne vedem duminica viitoare, la 14.30, la ediția XXXIX. Îi datorăm astfel de după-amieze şi lui Max Blecher, scriitorul rămas tânăr prin cărţile lui şi după 80 de ani de la dispariţia fizică. Vă mulţumesc.”

A consemnat: Gabriel Daliș

Cronică la ediția XXXVII

Claudiu Komartin: „Începem ediția XXXVII a Institutului Blecher cu un poet și un prozator, așa cum promiteam de la început, Matei Hutopila – pentru prima oară aici – va citi o selecție din volumul de debut pe care-l pregătește. Pe Augustin Cupșa îl știți bine, a citit și anul trecut, iar acum vine cu un fragment din cele cinci proze scurte care alcătuiesc noua lui carte în curs de apariție la Cartea Românească. Augustin a câștigat pentru a doua oară concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor.”

Urmează cele două lecturi Matei Hutopila citește Copci, iar Augustin Cupșa un fragment din Furtună într-un singur cuvânt, apoi o pauză.

Claudiu Komartin: „Putem începe comentariile, avem despre ce vorbi. Nora, poate ne spui ceva despre ce s-a citit.”

Nora Iuga: „Lasă-mă puțin să-mi revin. Am fumat o jumătate de țigară de la Augustin și sunt amețită. Voi vorbi mai târziu, să înceapă altcineva.”

Victor Potra: „De când nu vine Octavian Soviany, se pare c-am preluat eu rolul de început. Primul ciclu din ce a citit Matei Hutopila mi-a plăcut, deși poemele din ambele cicluri au șansa de a ajunge la cititor, ceea ce se întâmplă destul de rar în poezia contemporană.”

Îi recomandă lui Hutopila să păstreze integral poemul Vulturești, chiar dacă a omis voit câteva cuvinte în timpul lecturii pentru că „au o încărcătură sexuală sensibilă, pertinentă ca la Paul Goma în Arta Refugii, unde există rezonanțe de transmitere a limbajului.” Potra mai spune: “Pentru prima parte n-ar greși să adauge un glosar.”

Claudiu Komartin: “E o sugestie deschisă mereu pentru mine când vine vorba de limbaj. Matei se joacă apelând la zone deloc vizitate în poezia de la noi. Poeții români sunt închiși față de formulele dialectale. Din limba aromânilor, care este plină de sonorități, nu a făcut nimeni nimic. Matei vine din zona huțulilor, dar nu cred că ar fi interesant un glosar, nevoia de a intui sensul unui termen poate folosi mai mult textului.”

Victor Potra, despre fragmentul lui Cupșa: “Am mai asistat la o lectură a lui Augustin, dar lectura lui de astăzi nu m-a prins la fel de mult ca data trecută. Pretextul e interesant la început, bucățile/planurile sunt scrise bine. La nivelul ansamblului, firul conducător a început să mă piardă, iar finalul mă dezumflă prin acel Eu. Fragmentul cu acel coridor de oglinzi prin fața căruia treceau cei invitați la film poate fi interpretat intr-o cheie hipnotică/.../ Tehnic, este o proză scrisă bine, alertă pe bucăți, dar în ansamblu este o promisiune neonorată până la sfârșit.”

Sorin Delaskela: “Mi-a plăcut proza lui Augustin. Poate acel final trebuie schimbat cumva, dar narațiunea mi-a plăcut./…/ Mi-a plăcut și lectura lui Matei Hutopila, dar anumite expresii, cele triviale, nu au ce căuta acolo. Dacă ar renunța la ele, integral ar fi un câștig.”

Hutopila: “Important este ca idea să răzbată.”

Komartin: “Mă gândesc că poeții n-au prea experimentat această zonă care poate fi taxată pășunist.”

Delaskela: “E inutil acel vers cu șapte limbi.”

Hutopila: “Poemele agro-romantice fac parte din prima parte din volum.”

Komartin: “Selecția am făcut-o eu, multe texte sunt perfectibile, de aceea le-am și selectat. Nora, crezi că ne poți spune acum câte ceva?”

Nora Iuga: “Să nu vă așteptați de la mine să vorbesc ca un critic literar sau ca un cititor avizat. Mi-a plăcut enorm ce s-a citit aici. Nu e un compliment, ci un lucru foarte cinstit pe care-l spun. S-a citit o literatură atât de adevărată încât nu spun nimic de complezență. Am avut o foarte mare bucurie când am ascultat această poezie. Nu-s obișnuită să citesc poezie basarabeană sau din Ucraina, am doar ecouri din Tătuca al tău, Claudiu. Apoi am intrat datorită Dianei Iepure în substanța acestei poezii care mi-a plăcut mult. Are acea seninătate tristă, melancolică. În general mi-au plăcut mai mult poemele din prima parte unde există această sensibilitate nealterată. Am fost obișnuită cu poezia de la noi, culminand cu modernismul, mă refer la poezia agresiv sexuală, nihilistă, cu o scârbă față de viață….”

Komartin: “Avangardele au făcut asta acum opt decenii”

Nora Iuga: “…am văzut că în Germania această poezie e destul de fumată și există chiar un soi de respingere față de ea. La poezia lui Matei mă atrage tonul cald, descriptiv, cu amintiri din copilărie și spun admirativ asta.  În partea a doua a poemelor lui Matei intervin accente stridente ușor, chiar calchieri ale unei poezii mai moderne, mai la modă, dintr-o zonă occidentală care mi se pare un fals. El are talent, e poet adevărat, îi iese bine și umorul și ironia, dar este mai autentic în prima parte.”

Komartin: “Despre proza lui Augustin ce ne spui?”

Nora Iuga: “La o lectură de la Berlin, Augustin a citit din Perforatorii, iar Soviany din Scrisori din Arcadia. La sfârșit, cei din sală au crezut că Soviany a citit proză, iar Augustin – poezie. Lucrul ăsta mi-a plăcut foarte mult pentru că eu pledez pentru toate genurile literare amestecate. Suntem în același timp de toate. Cartea lui Augustin am citit-o mai târziu. Perforatorii lui m-au înnebunit pur și simplu. N-am mai citit în literatura română o scriitură mai europeană și foarte-foarte personală decât la Blecher în Întâmplări din irealitatea imediată.

N-aș spune că Perforatorii e un roman. Augustin mi-a mărturisit că au apărut cronici destul de proaste la carte. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat. I s-a reproșat că nu are construcție epică. Perforatorii este o carte greu de povestit.

Noul lui manuscris mi-a plăcut foarte mult. Sunt povestiri foarte bune, scrise cu rigoare, există epic, personaje bine conturate, dar s-a pierdut ceva. Nu mai găsesc acea încețoșare, acel limbaj din Perforatorii. Astăzi am înțeles. Augustin a început să citească, în Germania nu m-a izbit, acum m-a izbit. În prima parte am simțit că mă plictisește, că bate pasul pe loc, că nu apare nimic. Mergea încet-încet și apoi începea să prindă ritm. Atunci am văzut epic, personaje, acele oglinzi și vântul cu semnificații mari. Mi-am dat seama ce extraordinară calitate de scriitor are.

Augustin este un scriitor foarte mare și l-aș sfătui, cum făcea Rilke în Scrisori către un tânăr poet, să nu se ia după critica literară. Critica ne deformează, ne falsifică, vrea să scoată din noi ceva ce nu există în noi.”

Komartin: “Mulțumim mult. Ciprian, ce ne spui despre poezie?”

Ciprian Măceșaru: “Mi-a plăcut mult primul ciclu unde folosește acele cuvinte dulci, moldovenești.”

Hutopila: “Sunt puține. Am vorbit eu cu accent, cum vorbesc de zi cu zi.”

Măceșaru: “A doua parte, așa cum spunea Nora Iuga, pare ușor falsă.”

Komartin: “Unde încearcă să fie neconvențional, cade în convenționalism, unde nu încearcă să epateze sau să scrie cum e la modă, e proaspăt şi autentic.”

Diana Iepure: “L-am citit pe Matei pe net și mi-a plăcut. Poemele din partea a doua le-a scris prin 2007-2008, este o etapă depășită, iar prima parte este recentă.” Despre proza lui Cupșa, Diana iepure spune că “e prea construită.” Exemplifică pasajul cu oglinzile.

Komartin: “Momentul oglinzilor și ce urmează pe parcursul a două pagini, este o punere în abis.”

Lorena Stuparu: “Îmi place foarte mult scriitura lui Cupșa. Cred că coeziunea e dată de lumea interioară a personajului, cum reiese și din cuvântul Eu din final.” Lorena remarcă “evoluția cuvântului vânt care reprezintă ipostazele eului care există în fiecare.”

Victor Potra spune că până la pagina 10, textul se citește integral, fără dificultăți, apoi face o referire la Promoroacă, personaj care îi amintește de Ippolit Matveevici din Douăsprezece scaune de Ilf și Petrov.

Komartin: “Observația care se impune aici este că Augustin ar putea face un roman din fiecare povestire de-a lui. La proza scurtă, nu-ți permiți să vinzi viața secretă a personajului.”

Potra: “Înțeleg că manuscrisul e gata, dar aici există perspective puternice cu care să se joace mai mult.”

Lorena Stuparu: “Personajul e tot un joc lingvistic?”

Augustin Cupșa: “După Perforatorii n-am putut și n-am vrut să merg pe același plan al ideilor, am preferat o proză lentă, ușor prețioasă.”

Nora Iuga: “E o altă față a ta.”

Ciprian Măceșaru: “Descrierile după fiecare personaj mă obosesc, dar imaginile de final merg foarte bine.”

Komartin: “Ne oprim aici. O după-amiază frumoasă. Sper să ne revedem săptămâna viitoare cu Nora Iuga și Radu Nițescu.”

Nora Iuga: “Chiar?”

Komartin: “Eu așa zic.”

Nora Iuga: “Chiar îți mulțumesc.”

A consemnat: Gabriel Daliș