Fotografii de la ediţia XXXI

foto: Ana Toma

Cronică la ediţia XXXI

Miruna Vlada a citit grupajul “Povestea Bătrânilor-fără-moarte şi a Vieţii-fără-tinereţe”, fiind urmată de Nicolae Avram care a citit din Federeii, volum recent apărut la Casa de editură Max Blecher. Avram a lecturat poemele, selectiv: Modi, Titus, Federeii, Fonoloş, Carcasă....

După obişnuita pauză, Cristi Cotarcea deschide şirul comentariilor, subliniind folosirea în exces, în textul Mirunei Vlada, a conjuncţiei “şi”. Adaugă: “când vorbesc bătrânii să nu se repete atât de des sintagma “el spunea-ea spunea, mă îmbia.”

SGB consideră fragmentul Mirunei Vlada plat, fără nicio revelanţă. “Mai nimereşte o expresie frumoasă, dar în ansamblu e foarte slab.”

Andrei Zbîrnea spune că textele Mirunei Vlada sunt mai mult o povestire, dar i se pare interesant “exerciţiul de a te pune ca voce în mijlocul unor bâtrâni”.

Lorena Stuparu apreciază lectura Mirunei Vlada. Textul i se pare complex, pe mai multe niveluri. Semnalează o mitologie desprinsă din text, a tinereţii fără bătrâneţe, o arhetipologie a personajelor, prin tot felul de capricii, care o duce cu gândul la Marile Speranţe şi nivelul propriu-zis al textului care ca proză este excelent, iar ca poezie are ceva balast.

Despre poezia lui Nicolae Avram, Lorena Stuparu spune: “Avram este un artist al onomasticii.”

Claudiu Komartin spune că i-au plăcut textele Mirunei din prima parte, “mai târziu e în exces o tentaţie simbolică”, textul fiind deschis unei interpretări psihanalitice (simbolistica părului – şi dă citate). Prea des se folosesc cuvinte ca “nenorocito” sau “curvo”. “Discursul tău nu funcţionează pe rularea mecanică a unor expresii, care devin jignitoare pentru sensibilitatea textului. Discursul tău nu e o diatribă, ci un text expiator”. De asemenea, sesizează un patetism “deloc reţinut”.

Livia Ştefan spune că nu e în regulă toată partea cu Tânărul-Bătrân, nu convinge.

Lorena Stuparu: fragmentul poate fi citit printr-o cheie onirică.

C.K: fragmentul cu microbii e prea prozos.

Veronica Plăcintescu: Câte personaje sunt?

Miruna Vlada: Se vede, le deosebeşti prin ce fac, sunt patru.

SGB subliniază “problema repetiţiei apelativelor bătrân-bătrână.”

CK: Sunt texte pentru care merită să faci mai mult.

Valeriu Mircea Popa: “Nu ştiu dacă e totul în ordine. Lucrurile nu stau tocmai rău”. Subliniază o pendulare real-ireal, părul nu înseamnă doar sexualitate, ci şi forţă.

C.K: “Proza asta e foarte vorbăreaţă, nu are cum să țină.”

Valeriu M. Popa: “Ipohondria asta maniacală prinde bine”. Nu întelege raportul dintre cele două cupluri.

Veronica Plăcintescu: “Îmi place raportul ăsta maniacal, convulsiv, obsesiv al personajelor”.

CK: În momentul în care pui un fragment de proză în versuri, iar textul începe să fagociteze albul paginii, e totuși proză.

Miruna Vlada: “Recunosc că am trișat. L-am scris ca proză, apoi l-am așezat în versuri.”

Veronica Plăcintescu îi recomandă Mirunei să introducă toatre personajele de la început ca să se cunoască personajele.

Livia Ștefan: Personajul narator e ca o asistentă în spitalul de nebuni.

VMP: Îmi place foarte mult ce ai citit, raportul dintre cupluri trebuie puţin lucrat. Ştiu ce scrii tu, am mare încredere.

VMP spune că lectura lui Nicolae Avram i-a lăsat un gust amar, “m-am cam săturat de genul ăsta, nu ajungem nicăieri aşa. În direcţia asta nu se mai poate merge, după ce vine un tip ca Ioan Es. Pop şi scrie impecabil.”

CK: E perfect adevărat, dar nu e cazul lui Nicolae Avram.

VMP: Nu găsesc nicio altă deschidere către altceva.

CK: Treaba poetului nu este una pedagogică. V-aş recomanda întâi să citiţi cartea.

VMP: Văd asta zilnic pe stradă. Eu cu ce rămân din asta?

CK: Puteţi rămâne cu o parte din adevărul fiinţei noastre.

VMP: Doar să redai adevăruri cutremurătoare, după patru-cinci cărţi mă opresc. Aici nu e măcar un final care să salveze.

CK: Dumneavoastră chiar mai credeţi în happy-enduri?

Florentina Marinescu apreciază poezia lui Nicolae Avram şi reţine relatarea ţiganului tăiat pe braţe, sclipiri extraordinare, oameni din medii inferioare care trăiesc experienţe mai interesante decât ale burghezilor.

CK: După multe discuţii despre mizerabilism, nu trebuie să mai sperie pe nimeni asta.

VMP: Nu mă sperie deloc, dar unde pot duce ele.

Octavian Soviany reţine două lucruri din lectura lui Avram: într-o lume violentă, limbajul trebuie să fie pe măsură, iar deschiderea metafizică a poeziei lui constă într-o latură morală, cine este vinovat pentru ce s-a întâmplat sau se întâmplă. În fiecare dintre noi există o beţie abjectă, ignorând că este o doză importantă de rău.

Florentina Marinescu: textele Mirunei mi-au plăcut foarte mult, aş vedea un text foarte extins, aşa lucrurile s-ar lumina, în forma asta e insuficient.

CK: Să se înşurubeze mai mult în real. E prea evazionist, prea vag, o lume fără timp, relaţiile dintre personaje sunt încă neclare. Dovadă că noi nici nu ne-am dat seama la lectură că e vorba de 4 personaje, păreau doar 3.

Marian Xin Xiron: “La Nicolae Avram am vazut aura, dar nu capetele”. Cu privire la lectura  Mirunei Vlada spune: “se întâmplă să blochezi personajele în propriul lor nume.”

CK: Încheiem seara cu un poem din cartea asta “mizerabilistă”: “e poate vremea să ne adunăm seara / lângă un foc din cartoane / să ne aşezăm lângă fântână şi să privim norii.”

A consemnat: Gabriel Daliş

Miruna Vlada, "Povestea Bătrânilor-fără-moarte şi a Vieţii-fără-tinereţe"

Motto: Cine n-are bătrâni, să şi-i aştepte!


*

Bătrâna mă ruga tot timpul să îi tai unghiile.
Şi unghiile ei erau tari ca scoarţa de copac
şi îmi era frică.
Dar ea mă ruga frumos
şi îi ieşeau mlădiţe verzi deasupra capului
şi atunci nu mai îmi era frică
şi acceptam.

Şi cum tăiam o nouă unghie,
cum începea o altă poveste.
Încăperea rămânea mereu aceeaşi
doar praful din jurul nostru era mereu altul.
Iar ferestrele se închideau şi se deschideau singure
în ritmul poveştilor, depinde cât de groasă era unghia.
Dar eu nu mă opream, nu îmi era frică
deşi oboseam foarte tare,
şi unghiile cădeau direct pe covor, cu zgomot.
Uneori eram prea nerăbdătoare să aflu finalul poveştii
şi tăiam din unghie prea adânc
şi curgea câte un firicel de sânge
şi pentru câteva secunde ochii Bătrânei nu mai clipeau.
Şi nu se auzea în camera nemişcată decât firicelul de sânge
şi bucata de unghie căzând cu greu pe covor.
Şi Bătrâna spunea atunci cu o voce guturală:
Nimic nu e mai intim în mine decât sângele
ce se prelinge din greşeală.
Să păstrăm un moment de reculegere pentru el.
Şi eu de teamă, treceam repede la o altă unghie
Şi vocea Bătrânei se schimba pe loc,
se umplea de mesteceni şi de înserare.
Începea, fără să-mi dau seama, o nouă poveste.

O dată am văzut prin întuneric
o foarfecă mare deasupra capului meu
gata să mă taie.
Dar Bătrâna spunea:
Taie şi nu te uita înainte!
Taie şi nu te uita înapoi!
Era o treabă dificilă, era nevoie de forţă.
Mă murdăream toată,
trebuia să mânuiesc cu multă grijă foarfeca,
să fiu atentă să nu mă tai.
Nu mai făcusem niciodată aşa ceva.
Dar după fiecare unghie căzută pe covor
Bătrâna scotea din adâncul pieptului
câte un scâncet de uşurare
şi eu simţeam că sunt pe drumul cel bun,
că mai e mult de povestit de-acum încolo
şi că sunt în siguranţă.
Taie şi nu te uita în sus!
Taie şi nu te uita în jos!
Când terminam de tăiat toate unghiile
se făcea noapte târziu.
Bătrâna nu aprindea niciodată veioza,
Facem economie la lumină,
îmi spunea mereu batjocoritor.
Ca să ies,
trebuia să orbecăiesc mereu
prin toată casă.

O singură dată am terminat mai repede.
Era seară, se vedeau încă umbrele obiectelor
şi am vrut să strâng resturile de unghii
căzute pe covor, să nu le las acolo aruncate.
Se putea răni Bătrânul în ele dacă nu era atent.
Nu mă mai gândisem niciodată la asta
până atunci.
Îmi era puţin frică.
Şi după ce le-am strâns pe toate de pe jos
Bătrâna mi-a spus Bine ai venit!
şi părul meu a albit tot, dintr-o dată.

*
Bătrânul nu purta perucă, avea un păr des
dat cu apă de colonie, ca pe vremuri.
Mergea des la biserică şi mirosea mereu
a ţuică şi mir.
Mergea pe stradă singur,
dar vedea dublu şi asta îl liniştea.
Nu i-au plăcut niciodată perucile
şi nu a mers niciodată la teatru.
Era un om dintr-o bucată,
Dar vedea dublu şi se simţea în siguranţă.


*
Bătrâna croşeta în fiecare după-amiază, ore în şir
lucruri pe care de îndată ce le luam în mână
se deşirau.
Şi ea izbucnea în râs şi urla
Niciodată nu te înveţi minte!
Eu credeam că are scăpări de memorie
că uită modelele
şi de-aia tot ce croşetează se destramă imediat.
Dar am gasit-o într-o zi, înainte să se apuce de croşetat
umplând un caiet cu formule matematice foarte complicate:
Cât de gros e firul ori câte răsuciri face pe minut
împărţit la de câte ori schimbă modelul
şi alte asemenea.
Mi-a spus că ea foloseşte
cele mai rezistente materiale de croşetat,
aduse din străinătate.
Că e o adevărată profesionistă.
Alegea tot timpul culorile mele preferate
şi cu asta mă ademenea cel mai mult.
Croşeta până la căderea întunericului, cu o repeziciune
de invidiat.
Ziceam în sinea mea : Gata, i-a venit memoria la loc,
şi-a amintit modelul. De data asta o să îmi facă un pulovăr pe cinste!
Şi dădeam să aprind veioza nerăbdătoare,
dar ea mă oprea de fiecare dată, ridicând tonul:
La ce bun să vedem de aproape stricăciunea?

*
Eu nu ştiam cum să mă împart între el şi ea.
Când mă rugam tare în gând, apăreau ba el, ba ea,
Dar eu vroiam să apară amândoi, să le pot în sfârşit vorbi,
măcar în gând.

*
Bătrâna avea multe peruci, de toate culorile, dimensiunile şi
formele.
Le ţinea într-un dulap imens, cu o naftalină specială
ce le conservase exact culoarea, forma şi mirosul
din tinereţe. Sunt intacte. Acum, la fel ca atunci, îmi spunea, mângâindu-le.
Când aducea albumul de fotografii,
înşira mai întâi perucile pe canapea.
Camera devenea neîncăpătoare,
iar eu cu greu suportam mirosul înţepător de naftalină.
De câteva ori chiar am leşinat din cauza mirosului.
Ea mi-a arătat după aceaa
de sute şi sute de ori albumul de fotografii,
pe motiv că îmi pierd des cunoştinţa
şi nu sunt deloc atentă la ce îmi arată.

*
Eu le aduceam în fiecare zi
lapte şi ouă.
Traversam tot oraşul
cu emoţie, spaimă şi scârbă:
Dacă o să-mi trântească iar uşa în nas, spunând că nu mă cunosc?
Dar dacă o să mă încuie iarăşi în casă pentru câteva zile,
implorându-mă să nu mai plec niciodată?

*
Bătrânul era un spirit solar,
stătea mai mereu prin curte.
Avea grijă de flori şi de pomii fructiferi.
Reproducea fotosinteza, la scară mai mică.
Bătrâna spunea că ea croşetează numai pentru mine.
Zicea că mi-a făcut un pulovăr nou, minunat.
Eu când vedeam culorile mele preferate
şi împletiturile acelea superbe
nu rezistam.
Spuneam: Nu, nu îl merit, e prea frumos.
Hai, probează-l, am lucrat toată ziua la el! mă îmbia.
Şi eu eram mereu nerbdătoare
şi abia aşteptam să îl pun pe mine şi
să mă uit în oglindă cum vine.
Repede, până nu se face de tot întuneric în cameră,
Să pot să mă văd şi eu puţin în oglindă.
Dar nici nu îl luam bine
în mână
şi se deşira tot în câteva clipe.
Atunci Bătrâna bătea din palme amuzată şi striga.
Niciodată nu te înveţi minte!
Bătrânul aprindea brusc lumina.
Pentru el, noi eram mereu
patru fete prea gălăgioase.

*
Bătrâna îşi mângâia des perucile.
Sunt ca nişte câini drăgălaşi, iubitele de ele.
Fac tot ce le rogi, nu vezi cum ţi se gudură la picioare?
Şi într-o bună zi, fără motiv, te sfâşie, îmi spunea zâmbind.
Bătrânul nu se apropia niciodată de dulapul cu peruci.
Spunea că pute ca un cadavru.
Era foarte superstiţios, îşi făcea cruce
de fiecare dată când trecea prin faţa lui.
Zicea Şarpele e ca o perucă din asta.
Nici nu-ţi dai seama când te-a înghiţit.

*
Tăcerea e un balot uriaş
pe care trebuie să îl duc în spinare
îmi spunea Bătrânul când ieşeam
uneori în curte şi îl întrebam ce mai face.
Hai, treci şi ajută-mă să îl duc.
Eu mă fâstâceam, mi-era frică.
Nici nu îşi mişca buzele când vorbea.
Părea copleşit, stătea gârbovit.
Nu ştiam cum să îl ajut.
Simţeam doar că şi tăcerea lui
mirosea tot a ţuică şi mir.
Eu nu am umerii buni pentru aşa ceva, îi spuneam
ca să scap.
Atunci deschide măcar o fereastră
Să fie naibii mai multă lumină!
Să pot respira şi eu mai bine,
Şi să pot duce greul ăsta în spinare,
Că mi se înfundă plămânii de la atâta întuneric
bâiguia el.
Dar suntem în curte. Aici e lumină deja, aici nu sunt ferestre
îi spuneam eu răspicat, ca unui copil naiv,
şi îi arătam pomii fructiferi
şi florile din jur.
V-a luat Bătrâna minţile de tot, zău aşa. Vă tot pune să vă jucaţi cu perucile
alea afurisite ale ei şi nici nu mai puteţi judeca limpede, îmi striga.
Mă vedea dublu, era într-un fel protejat.
Doar lumina, oricât de dublă era,
nu era nicicând îndeajuns.
*
Tânărul-Bătrân avea privirea fixă, opacă.
Râdea şi plângea cu acelaşi hohot, fără să deschidă gura.
Fac economie de energie, îmi spune.
Vreau să trăiasc cât mai mult.
Tânărul-Bătrân se spală în continuu.
După ce pune mâna pe clanţă,
După ce dă mâna cu mine,
Chiar şi după ce îşi trece mâna pe propria frunte.
Doar igiena ne mai poate salva, îmi spunea în şoaptă. Suntem duşi.
Avea stive de săpunuri, detergenţi, dezinfectanţi
de toate culorile, mărimile, formele.
Nenumărate canistre de apă filtrată. L-am suprins de câteva ori
cum le mângâia.
Cum să respiri fără astea? mă întreba
Eu trăiesc mai mult în baie, după cum vezi.
Şi trebuie să îmi fac bine datoria.
Trebuie să trăiesc cât mai mult, să înving toţi microbii.
Sunt mai tare ca ei, ca toţi.
Şi în timp ce îmi vorbea
strângea la piept un bidon de clor.

*
Bătrânul se îngrijea mereu bucuros de livadă
şi de grădina cu flori.
Se ducea către ele în fiecare dimineaţă
cu evlavie.
Cu foarfece, făraş şi evlavie.
Într-o zi am văzut cum tăia o buruiană
şi creşteau la loc două.
Şi el tăia două
şi creşteau la loc patru.
Şi atunci m-am oferit să îi tai şi lui unghiile,
că e la fel ca în grădină,
nu o să simtă nimic.
Dar el n-a vrut nici în ruptul capului.
A zis că el e om în toată firea,
că el n-are nevoie de atâta gălăgie şi sânge.
Uite ce e, fetiţo: Florile şi pomii mei sunt cuminţi.
Sunt dubli, sunt buni şi nu fac gălăgie.
Între ei mă simt ca la Biserică, îmi spunea Bătrânul răstit
şi îmi făcea semn că nu îl mai deranjez cu prostii.


*

Bătrânul-Tânăr clipea foarte des, necontrolat.
Era mereu emoţionat, tremura din toate încheieturile.
Roşea şi apoi se albăstrea.
Era bâlbâit şi nici nu auzea bine.
De atâţia ani te iubeiubeiubesc
Şi nu m-am plictisit delodelodelodeloc-deloc
Şi numainumainumai ştiu nimic altceva.
Îmi dă mereu un buchet mare de flori uscate, mereu acelaşi.
Şi geme scurt când îl apropie de mine, ca şi când şi-ar da viaţa.
Am cu 3 zile mai puţin decât cel mai bă bă bă bătrân om din lume.
Sunt un neno neno neno nenorocit.
Pleacă pleacă pleacă de aici, nu te merit!
Bătrânul-Tânăr niciodată nu asculta ce îi spuneam,
Vorbea numai singur.

*
Bătrâna nu lasă pisicile să se urce pe canapea.
Cum să stea animalele la nivelul oamenilor?
îmi zice indignată.
Le urăşte, vrea mereu să le facă de petrecanie,
dar nu o lasă Bătrânul.
Doar atunci când eu lipsesc pentru câteva zile de la ei
Bătrâna lasă pisicile să stea tolănite în voie pe canapea.
Le mângâie şi le arată albumele cu fotografii.
Doar amindindu-ne putem fi împreună, îmi zice după aceea.


*
Tânărul-Bătrân avea des dureri stomacale
şi trebuia să stea ore-n şir pe WC.
Zicea că e de la microbi.
Scotea icnete puternice
de îi ieşeau ochii din orbite
şi urla de durere.
După ce se ridica de pe WC se igieniza îndelung
şi îşi cerea apoi mereu scuze,
bombănind cu o batistă parfumată la gură.
Îi era îngrozitor de ruşine.
Durerile mele rămân acum în urechile tuturor,
nespălate.
Pe-astea n-am cu ce să le dezinfectez.
Astea mă omoară pe mine, îmi spunea.


*

Bătrânul ducea gunoiul o dată pe săptămână
şi de fiecare dată dispărea câteva ore bune.
Se întoarcea apoi istovit. Eu şi Bătrâna eram mereu îngrijorate:
unde a fost, de ce a durat atât, ce s-a întâmplat.
Am fost să duc gunoiul şi m-am
asigurat că ajunge unde trebuie. M-am asigurat
că nu se va mai întoarce, ne spunea el.
Bătrâna îl ceartă de fiecare dată:
Las’ că ştiu eu! Ia te uită, iar miroşi a ţuică.
A gunoi şi a ţuică, netrebnicule!
Bătrânul se apăra:
Nerecunoscătoareo! Cum te-i mai uita tu
toată ziua pe albumele astea nenorocite cu fotografii
dacă eu nu aş merge atât de departe?
Atunci ea lăsa capul în jos şi tăcea.
El auzea brusc patru fete prea gălăgioase care tac.


*
Bătrâna umblă uneori şi la cutia cu bijuterii.
Spune Gata cu perucile. Hai să ne jucăm cu ceva
adevărat!
Înşirăm toate bijuteriile pe masă
şi aducem oglinda.
Bătrânul dispare atunci de acasă pentru câteva zile.

*
Ei nu primesc pensie.
Poştaşul le aduce numai plicuri goale şi
multe timbre colorate,
din tot felul de insule stranii.
Îl găsesc uneori în casă şi îmi
spune: Ce poate fi mai odihnitor decât să
colecţionezi amintiri
din locuri unde n-ai fost niciodată?
Are o hartă mare şi ne arată la toţi trei,
cu răbdare, unde se află exact insulele acelea pe glob.
Poştaşul îi sărută mereu
pe frunte
şi ei sunt fericiţi.
Eu le aduc mereu
lapte şi ouă
şi ei sunt fericiţi.
După ce poştaşul pleacă,
Bătrâna îmi spune:
Ce nevoie să mai avem de moarte
când vă avem pe voi doi?

*

Uneori Bătrâna are chef să mă pieptene.
Doar atunci îl cheamă pe Bătrân în casă cu tandreţe,
se ţin în braţe şi se sorb din priviri.
Nu i-am mai văzut niciodată aşa frumoşi,
aşa de legaţi unul de altul, parcă ar fi amestecaţi.
Le strălucesc la amândoi ochii şi chicotesc.
Mi-e puţin frică, dar mă roagă frumos.
Eu nu pot să rezist,
îmi desfac încet părul,
mă aşez pe scaun şi mă întorc cu spatele la ei.
Bătrâna aduce din dulap un pieptene şi o foarfecă.
Eu încep să tremur.
Nu ştiu niciodată ce vrea să facă.
Ea râde.
Ştie că nu ştiu niciodată ce vrea să facă.
Bătrânul se apropie şi el şi îmi mângâie părul.
Ochii îi lăcrimează şi îmi udă puţin ceafa,
lipindu-şi aproape faţa de capul meu.
O, Doamne, de unde am plecat şi unde am ajuns!
Părul tău ne înghite pe zi ce trece, fetiţo, nu vezi?
Părul tău e o grădină plină de flori şi de fructe.
O, Doamne, de unde am plecat şi unde am ajuns!
Şi începe să mă pieptene uşor, ca o adiere.
Ea şuieră lin un cântec de leagăn.
Eu nu simt decât o boare pe deasupra capului
şi îmi las tot mai mult capul pe spate.
El vede mult, mult păr. Păr dublu
şi mă piaptănă blând, abia mă atinge.
Simt patru mâini care îmi ating moale capul,
Aud două glasuri amestecate
ce îmi povestesc de grădina lor înmiresmată şi de aerul fericit
care le umple în fiecare dimineaţă plămânii.
Uit de mine, mă las toată în voia degetelor lor fine.
Părul tău e infinit fetiţo, părul tău e numai frunze şi petale, nu vezi?
îmi şopteşte unul din ei la ureche.
La un moment dat Bătrâna stinge brusc veioza.
Nu mai văd nimic, încep să mă mişc
dar simt pe la tâmple tăişul foarfecei.
Pentru tine n-am naftalină, fetiţo.
îmi spune o voce batjocoritoare.
O, vai, pentru tine nu am decât foarfece, dezmăţato!
Eu mă rog atunci de ei să nu îmi taie părul
şi încep să tremur de frică.
Mă piaptănă cu zmucituri.
Mă trag de păr din toate părţile, simt lama rece
a foarfecelor direct pe pielea capului.
Trebuie să devii o perucă frumoasă. Nici un dulap, nici un album de fotografii
nu te poate cuprinde. Trebuie să fii a mea!
şi amândoi zbiară mai tare decât ţăcănitul foarfecelor,
cu ochii licărind în întuneric.
Sunt paralizată de frică, îmi pierd cunoştinţa.
Bătrânul aprinde brusc lumina.
Vede patru fete gălăgioase tunse chilug.

*
Bătrânul-Tânăr se bâlbîie şi atunci când vrea să mă
îmbrăţişeze.
Zice să mai aştept, că nu e încă pregătit.
Vreau să mă cuibăresc pentru totdeauna în păpăpăpărul tău, îmi spune duios.
Dar apoi se enervează repede
Şi începe să gesticuleze patetic
şi apoi să mă ameninţe cu pumnii.
Dar când o să vii şi tu acacacacacasă pe de-a-ntregul?
mă întreabă apoi urlând.
În fiecare seară vin, încerc eu să îl liniştesc
Nu vezi că vin în fiecare seară acasă cu bucurie? Sunt fericită aici.
E lumină, e cald aici. Uite, ţin la piept buchetul de flori uscate de la tine.
De ce nu vrei să înţelegi că mi-e bine?
Încerc să îl îmbrăţişez
dar Bătrânul-Tânăr se dă mereu înapoi cu dezgust.
Asta sososososos-o crezi tu! Eu ştiu de ce fafafafafaci toate astea. Ştiu de ce îţi plaplaplaplace la ei.
Că te lasă să pupupupupui mâna pe ei. Crezi că nu mi-am mi-am mi-am dat seama nenenonenonenonenorocito? Ba da, te lasă să
îi mânmân mân mân mângâi. Şi tu crezi, în capul ăla
mic mic mic mic al tău, cap mic dar cu păpăpăpăpăpăr minunat,
că dacă pe mine nu mă popoppopopopoţi atinge
eu sunt un bou, nu-i aşa? Marş, de-aci, scârbă! Dududududu-te la ei
să vă pipăpipăpipăpipăiţi ca nişte netrebnici cât e ziua de lungă! şi se face verde la faţă
şi apoi nu mai scoate o vorbă câteva zile în şir,
ca şi când n-aş exista.
Eu plâng şi îi bat la uşă, să ştie că sunt acolo şi aştept
fără să dorm fărăsă trăiesc.
După câteva zile şi nopţi vine spre mine cu buchetul de flori uscate
mi-l dăruieşte şi lăcrimează: Ai fost plecacacacacată atât de mult timp!
Am mumumumumurit de dorul tău!


*
Bătrânul e mereu înconjurat de pisici.
Tot timpul se freacă de picioarele lui.
Iar el le dă de mâncare, le mângâie şi le ţine în braţe.
Dacă ea e cu perucile, eu ce să fac? îmi spune
încercând parcă să se apere. Am şi eu nevoie
de un suflet lângă mine, că doar om sunt.
Cred că vede în jurul său vreo 100 de pisici, e în siguranţă.
Când Bătrânul dispare, şi stă prea mult la Biserică
sau când duce gunoiul pentru prea mult timp
pisicile intră în călduri.
Parcă înnebunesc, sunt de necontrolat.
Miaună asurzitor, le curg bale,
se tăvălesc prin toată curtea
cu ochii sclipind, cu ghiarele scoase
gata să sfâşie pe oricine le iese în cale.
Bătrîna le înjură printre dinţi: Uite-le cum îşi plâng mortul!
Ca nişte curve, fac atâta caz pentru o felie de pâine!

*

Tânărul-Bătrân iese din baie doar după provizii.
Dar stă foarte puţin. Ia mâncarea din frigider
din nişte recipiente ca de laborator
şi se întoarce repede în baie.
Se aşează pe WC şi mănâncă în grabă.
Microbii sunt peste tot. Nu poţi să râzi, nu poţi să plângi, nici să caşti nu poţi
că hop!
îţi intră imediat în gură. Eu de-aia hohotesc cu gura închisă, n-ai văzut?
Dar nici pe mine nu mă ocolesc jigodiile.
Tânărul-Bătrân îmi cere să petrec mai mult timp cu el,
nu doar să vin aşa în fugă.
Hai să ascultăm nişte muzică, aia nu are microbi.
Hai să stăm goi în cadă, să ne relaxăm. Mai bine facem sex decât să
lăsăm microbii să se suie pe noi. Mai bine facem sex decât să vorbim.
Hai, repede, cât să nu ne intre microbii în gură! şi mă trage puţin scârbit lângă el.
Sex protejat evident, sex dezinfectat, că la mine nu merge altfel.
Am aici tot ce îmi trebuie! Sunt mereu gata de acţiune!
Şi îmi arată un dulap imens plin de mănuşi sterilizate,
măşti chirugicale, ace, prezervative din staniol,
cloruri, anestezice, creme hidratante, sterilete, tampoane, cleşti de metal, seringi.
Plăcere garantată, zero microbi, şi îmi face cu ochiul,
ţuguindu-şi buzele către mine.
Eu tremur, mi-e frică.
Nu, nu pot, îmi pare rău,
Nu pot intra goală în cadă.
E plină de microbi, îi zic, fericită că am găsit o explicaţie plauzibilă.
El hohoteşte cu mâinile la gură, de râs şi de plâns în acelaşi timp.
Nu vezi, frate, că ţi-au mâncat deja şi gândurile? Tu chiar nu vezi că numai despre microbi vorbeşti... Eşti dusă rău! Hai valea! şi încuie uşa de la baie în urma mea, dezinfectând clanţa.

*
Azi e ziua de ghicit în cafea.
E după-amiază, puţin înserat,
ni se disting clar umbrele pe perete.
Eu îmi duc ceaşca la buze cu nesaţ. Bătrâna
face o cafea grozavă, deşi nici nu ştiu de unde are cafea
căci eu nu îi aduc niciodată
dar nu îndrăznesc să o întreb.
Nu vrei să înmoi şi o prăjitură în cafea? mă întreabă ea mieroasă.
Eu încerc să refuz, cât mai politicos cu putinţă,
căci ştiu ce mă aşteaptă,
dar mi le îndeasă în farfurie şi mă îndeamnă să le gust.
Sunt tari ca piatra,
nu le pot mesteca, le bag doar în gură şi le
ţin acolo până apuc să ies afară şi să le scuip.
Sunt groaznice.
Făceam nişte prăjituri foarte bune în tinereţe, nu-i aşa?
Eram o mare curvă.
Dar sunt bune şi acum, nu-i aşa, sunt încă grozave!
Şi ea le înghite cât ai clipi, parcă ar avea
buldozere în loc de dinţi.
Hai, să lăsăm vorba. Mai bine dă-mi ceaşca să-ţi ghicesc
când o să te măriţi, că doar de-aia tot vii pe-aici!
Distingeam în întunericul tot mai apăsător
doar sunete: clinchetul ceştii luate încet de toartă,
înclinarea ei când ţi-o duce mai aproape de ochi şi strângerea lentă
a zaţului pe margini.
Stăteam aşa nemişcată mult timp, fără să văd nici o expresie a feţei ei ridate,
aşteptând cu înfrigurare ca Bătrâna
să îmi ghicească viitorul. Spunea mereu că e
neîntrecută în asta. Că e mai bună la ghicit decât la croşetat.
După mult timp, când mă enervam foarte tare şi
de multe ori eram chiar pregătită să fug naibii de-acolo
crezând că a adormit
auzeam din pieptul Bătrânei
doar un urlet de groază
şi apoi Bătrânul aprindea brusc lumina.
Nu te teme, draga mea, îmi spunea el. Şi-a pierdut de mult vederea.
Fabulează. E o mare curvă!


*
Uneori, ca să îl liniştesc pe Tânărul-Bătrân din convulsii şi febră
şi să îi alin cumplitele dureri de stomac
încep să îi povestesc despre
Bătrâna şi Bătrânul,
despre ceea ce văd eu dincolo de baia
în care el stă captiv.
Dar mereu cască şi mă roagă să plec.
E boring, zău. E super boring
tot ce-mi spui despre babalâcii ăştia jegoşi.
Până şi durerea e mai bună decât plictiseala, zău,
E mai curată, e mai ok.
Apoi icneşte şi scuipă sânge timp de
câteva minute bune.
Eu nu ştiu ce să fac ca să îl ajut.
Mă roagă să stau cât mai departe de el,
să nu îl infectez.
Dar m-ai pus pe gânduri să ştii, îmi spune după ce se opreşte din tuse.
Unele studii din America au demonstrat că
oamenii care stau toată viaţa în mizerie trăiesc mai mult.
Ce porcărie, auzi si tu! Ce nedreptate!
O lume întreagă dată pe mâna jegoşilor! urlă Tânărul-Bătrân
şi îşi tamponează buzele cu spirt.
Tu eşti destul de ok, uneori eşti chiar super marfă!
Miroşi ca o hârtie igienică uneori.
E ok,
dar te duci prea des pe la babalâci şi ai început
să puţi ca ei.
Acolo totul e alterat.
Ce naiba! Se vede de la o poştă că le-a expirat de mult termenul de garanţie.
Îi caută moartea prin casă
şi tu o faci să se rătăcească prin curte, zău aşa!
Come on, revino-ţi!
Tu eşti singura care crede ce spun ei.
Whatever.
Te-ai spurcat cu mortăciunile alea!
Şi atunci Tânărul-Bătrân urlă din toate puterile ca un apucat
Mai bine stau singur, aici în cadă, gol.
Mai bine mă masturbez. Singur, în formol.
Eu trăiesc cu adevărat, nu voi, jegoşilor!


*

Bătrânul-Tânăr mă aşteaptă mereu la poartă, mereu nerăbdător
cu nelinişte în glas, ca după o aşteptare istovitoare.
Părul tău mă electrizeazeazeazeazează. Te văd de dededededeparte. Te simt cu mumumumumult înainte să vii spre casă, îmi spune apropiindu-şi degetele de faţa mea,
ca să fie sigur că am venit cu adevărat.
De ce te întorci memememereu aşa îmbububububujorată de la ei? Ce-ţi fac acacacacacaolo? Şi simt că iar e gelos, că iar se enervează:
i se schimbă brusc culoarea ochilor,
îi tremură între degete buchetul de flori uscate
pe care e gata să îl calce în picioare.
Stai liniştit, iubitule. Nu te mai gândi. Abia aşteptam să vin acasă, să fiu cu tine.
Şi el atunci bate din palme fericit, şi se preface că mă sărută.
Dar e foarte palid la faţă,
are cearcăne vineţii
eu sunt îngrijorată, vreau săîl strâng în braţe
să ştiu ce are, să-l simt.
Stai liniştită, iubito. Nu te mai gândi. O să ajung într-o zi acasă, îmi spune uneori fără
să se bâlbâie deloc
Şi o să te întâmpin la poartă cu un buchet mare de flori
proaspete. Eu, în sfârşit Eu, în locul
absenţei mele.

*
Bătrâna ţine într-o cutie mărăcini.
Deschide uneori fereastra şi îi aruncă pe toţi în curte
direct pe florile Bătrânului.
De afară se aude vocea lui bombănind-o,
Şi se vede cum se apleacă în genunchi şi îi strânge bucată cu bucată.
După o vreme intră în cameră cu mărăcinii în mâini,
cu degetele însângerate, îi aranjează tacticos în cutie, apoi o pune la loc.
Scorpie, nu mă laşi niciodată să uit. Când mi-e lumea mai dragă tu arunci în mine cu mărăcini şi cu albumele tale nenorocite de fotografii!

*
Sunt zile în care curtea şi casa arată
ca şi când ar fi părăsite.
Grădina e neîngrijită,
plină de scaieţi şi de buruieni cât mine de mari,
pisicile miaună moarte de foame sărind în toate direcţiile.
La uşă e pus un lacăt mare ruginit.
La început plângeam, mă trăgeam de păr şi zgâlţâiam cu putere
gardul, să îl rup,
să îmi dea un răspuns.
Se făcea noapte, laptele se acrea şi ouăle se cloceau în
mâinile mele.
Urlam şi dădeam cu pumnii în lacăt.
Şi după multă vreme, când cădeam istovită pe treptele din faţa casei
auzeam vocea ei batjocoritoare:
Nu ai înţeles nimic. Nu ai înţeles absolut nimic.

Nicolae Avram, FEDEREII

modi

I

grasul modi: 

hai sus labagiilor

strigă din toate puterile

treceţi la culcare

bă handicapaţilor

tu tu tu tu şi tu

ne arătă cu degetul

ridicaţi-vă

veniţi după mine viermilor

ne sculăm de la televizor

unde stăm toţi grămadă  

pe cimentul

gol lustruit

e seară îl urmăm tremurând

într-un dormitor liber de la etaj

stăm drepţi în faţa lui

numai în chiloţi şi maiouri

e stăpân pe vieţile noastre

suntem nişte viermi de mătase

o afacere profitabilă două kilograme

de gogoşi dintr-un gram de ouă

simţim cum ne cresc ganglioni

cerebroizi

în partea anterioară

fugim şi ne ascundem

în crăpătura

cimentului

II

care dintre voi pişolcoşilor

nu mi-aţi adus felia de pită

vai viaţa noastră vai moartea noastră

unsă pe felia de pâine

care aţi mâncat

şi pe mine m-aţi lăsat flămând

şi însetat

m-aţi lăsat fără mamă şi fără tată?

ne întreabă grasul modi

şi se apucă să ne tragă palme

zdravene peste urechi

şi tăcem şi nu mormăim

şi nu spunem nimic

iar modi ne caftează toată noaptea 

pe rând necontenit

ne controlează gura cu flacăra de

la chibrit

deschidem gura mare, zicem:

aaaaaaaa ca la doctor

toţi în cor

se uită după ultimele firmituri

de pâine neagră

lipite pe dinţii

putrezi

            III

băga-mi-aş haltera

în limba voastră de împuţiţi

mă, pe care dintre voi v-a pişat

mama voastră în săpătură

mă, rahat cu ochi

dezbrăcarea la pielea

goală

să vă văd muşchii

ciumeţilor

mă părăsiţilor mă bulangiilor

mă mortăciunilor

suge-mi-aţi pula cu mama

voastră

din ţărână

urlă modi ca un apucat

desfăcându-şi cureaua

lucioasă

a pantalonilor

*

nu multora le-a fost dat să primească

bobârnace

peste craniile

chele 

până ce pielea capului uscată

se făcea  

ţăndări

titus

            I

e toamnă

şi baremul e tot mai subţire

300 de lei pentru fiecare chilug

să ne îmbrăcăm un an întreg

uniforma de doc 50 de lei

pantofii de carton 20 lei

o cămaşă o izmană subţire

o bluză

maiou chilot ciorapi o batistă

şi cam asta e tot

la iarnă poate primim un palton

şi bocanci dacă avem noroc

150 de lei ne rămân la vară

pentru trening

tenişi şi alte

mărunţişuri

titus intră în grupă

însoţit de doi băieţi

poartă în braţe hainele noi

scoase

de la magazie

le pun grămadă pe birou

scoate o agendă neagră din sertar

ne inspectează cu privirea

suntem toţi 20 tunşi la chelie

şi capetele noastre lucioase

luminează mica încăpere

pe geamurile deschise larg

năvăleşte mirosul puternic

al cânepii

pusă la topit în bazine

cu apă

roşiatică

  

            II

titus răsfoieşte agenda

se opreşte ne verifică din nou

pare mulţumit

citeşte brusc cu voce tare un

nume:

mărginean ioan

băiatul se ridică de la locul lui

păşeşte timid şi-a învăţat

cu răbdare lecţia

de atâţia ani ştie că trebuie

să tacă

să-şi aleagă primul straiele

pe care şi le doreşte

căci are notele cele mai bune

urmează apoi dura emil,

ţărmure viorel, apostol gheorghe,

avram, reman mihai, simion pop,

bălăcean 

ghiţă, sucilă vasile, zara, bătrânu,

grigore vălean, curcă costel

titus ne spune să avem grijă de haine

să le păstrăm curate

că altele nu mai primim

zice să fim ordonaţi

ne arată cum să împăturim cămaşa

cum să ne tăiem unghiile cum se pun

pantalonii pe umeraş

fiecare dulap trebuie

să fie curat

îmbrăcat pe dinăuntru cu hârtie albă

sau albastră

pe rafturi să nu găsească

doamne fereşte

miez de pâine şi slănină

ceapă brânză iute

aduse

de acasă

                 *

oamenii din oraş ne arată cu degetul

se scutură de scârbă

avem sida

unul e fără o ureche

altul are o tăietură de cuţit pe obraz

pe stradă ne ştergem nasul cu mâneca

hainei

când gerul iernii ne îngheaţă trupurile

pe care le târşâim

şi nu îndrăznim să ridicăm privirile

din pământ

şi nici să mişcăm când suntem

fixaţi

           

federeii

            I

noi suntem băieţaşii

cu capetele rase până la

sânge

împreună ne-am trăit viaţa

împreună am făcut foamea

am plâns am râs am iubit

după ce se dă stingerea

în dormitor se face linişte

sunetul paşilor pedagogului

haxim

sunt singurii

care se aud pe culoarul roşu

cu miros de benzină

uneori câte unul începe să-şi

spună povestea în auzul

tuturor

            

  II

ceanghi fusese găsit

într-o valiză uitată pe peronul

unei gări

când deschiseră lacătul

văzură un băieţel tuciuriu

sugându-şi degetul mare

pe zvarici îl salvaseră bunicii

din şopron

unde tatăl său a vrut să-l arunce

sub copitele cailor

bostan este copil din flori

îşi închipuia

că îl născuse o albină

menghină fu salvat dintr-un

tomberon

în această noapte pobeda visează

cu voce tare îl auzim strigând

în somn

vai nu mai daţi tovarăşul educator

vă rog nu mă loviţi

promit că nu mai fac

că am să fiu cuminte

aiurează

sătui de urletele lui aruncăm

o pătură peste cap şi-l lovim

cu saboţii de lemn până

amuţeşte

*

singurele refugii

sunt căpiţele de ciulini

albaştri de pe mal

 fonoloş

                     I

ce, mă, s-a umflat

orezul în tine

nu-ţi convine regimul, futu-ţi gura mă-tii

de bulangiu, treci încoace! zice pedagogul

haxim

apucându-l pe fonoloş de gulerul

pijamalei

pe când încerca să escaladeze geamul

dormitorului în grădină

haxim are oi multe acasă

un prostovan fără şcoală cu nasul mare roşu

şi ascuţit

mâncător de stârvuri şi de rahat

e măreţ că-i ţine spatele directorul tâmpeanu

o lichea căreia îi place carnea de miel şi de porc

într-un an îi lăsase pe bucătarii noştri fără provizii

tăiase toate animalele din gospodăria anexă

cinci porci, cinzeci de găini şi câteva zeci de raţe

pentru nunta fiului său oacheş cepe

tâmpeanu este atât de zgârcit că făcuse

înţelegere

cu porcarul hojga să subţieze lăturile

iar grosul să-l aducă acasă să-şi poată hrăni

zilierii tocmiţi pentru prăşitul cartofilor

vara când vine în vacanţă să se scalde cu noi

în mare

poartă aceiaşi veşnici chiloţi negri de sport

legaţi la şold cu sfoară

de cânepă

                       II

(acum e senator

bătrân şi fără minte umblă ţanţos prin oraş

cu mâinile la spate

cu pălărie de paie şi cu ghiuluri de aur masive

pe degetele-i descărnate

acum ştie să-şi deschidă băierile pungii

să le cumpere fetiţelor chiloţi tanga

fie-i ţărâna uşoară!)

unde vrei să fugi mă jigodie păroasă

suge-mi-ai pula cu mă-ta şi cu tot neamul tău

de şobolan lepădat ţi s-a urât cu viaţa

mă, păduchiosule, îl întreabă haxim pe băieţaş

târându-l pe coridor

şi voi la ce vă holbaţi, mă, împuţiţilor

treceţi la culcare că vă ia mama dracului

nemernicilor fuga marş! că vin în inspecţie

ordonă haxim duhnind a alcool

de la o vreme haxim

este mai tot timpul cu capsa pusă

căci violeta

fata silitoare de la noi din grupă îi refuză

avansurile

şi asta până ce fata îşi termină liceul

o face nevasta lui se vorbeşte prin cârciumi

poate avea un viitor frumos

poate să-şi facă o facultate

dar haxim are s-o ducă acasă să-i mulgă

laptele

iar acum e fără  servici şi vinde

groştior

în piaţă

             III

ne curăţăm din nou jegul

de sub unghii de la mâni

şi picioare

nu cumva să le găsească murdare

când vine haxim în inspecţie

nu cumva să fie praf

în dulapuri hainele aruncate

vraişte

sau un cotor de măr uitat sub ziar

ne ascundem cu toţii sub pături

aşteptăm

deodată fonoloş se trezeşte

dintr-un vis de copil

azvârlit pe cimentul gol al băii

haxim trânteşte uşa în urma-i

dă drumul la duş

începe să-i care pumni cu

nemiluita

auzim doar un sunet prelung

sfâşiat de câine

plângi, mă, plângi

mai spune haxim

pe limba sa

moartă

(din volumul FEDEREII, Casa de editură Max Blecher, 2010)