Cronică la ediţia XXXII

Claudiu Komartin: „Bună ziua. Ediţia XXXII a Institutului Blecher îi are invitaţi pe Bogdan Coşa şi Andrei  Zbîrnea, care ne vor citi poezie. După lecturile lor, vom prezenta şi cartea lui Adrian Diniş, Poezii odioase de dragoste. Îl avem aici şi pe Nicolae Tzone, editorul acestei cărţi. Bogdan Coşa scrie poezie şi proză de ceva vreme şi o face din ce în ce mai bine. Bogdan, ai cuvântul.”

Urmează lectura lui Bogdan Coşa.

Claudiu Komartin: „Andrei Zbîrnea are 24 de ani şi în urmă cu trei ani a publicat o carte pe care nu ştiu cât o mai recunoaşte.”

Andrei Zbîrnea: „O recunosc, a fost o etapă de care nu mă dezic.”

Claudiu Komartin îl invită pe Andrei Zbîrnea să citească.

Urmează lectura lui, două cicluri de poeme Adela şi golden rock poems. Aplauze, apoi Bogdan Coşa mai citeşte câteva poeme, la invitaţia lui Claudiu Komartin. Aplauze.

Claudiu Komartin: „Acestea au fost lecturile. Acum îi rog pe Adrian Diniş şi Nicolae Tzone să prezinte cartea. La Gaudeamus, Adrian Diniş a lansat primul lui volum de versuri Poezii odioase de dragoste, o carte recomandată, zice-se, de Institutul Blecher.”

Adrian Diniş citeşte din volumul Poezii odioase de dragoste. Aplauze.

Nicolae Tzone: „La târg era emoţionat şi a citit prost, acum a citit foarte bine.”

Claudiu Komartin: „Poate va ajunge să citească şi bine. Cât costă cartea?”

Nicolae Tzone: „20 lei. Cartea are peste o sută de pagini, o carte de 80 de pagini costă 15 lei, aşa că preţul este justificat. Cartea ta, Claudiu, costă 18 lei şi are în jur de 90 de pagini.”

Claudiu Komartin: „Eu cumpăr un exemplar.”

Nicolae Tzone: „Ţie ţi-o dau gratis.”

Claudiu Komartin: „Mulţumesc. Diniş a câştigat Mare Premiu Vinea...”

Nicolae Tzone: „Ediţia XIX a Premiilor Vinea m-a salvat. Practic, acest premiu există de când editura. Pe internet am văzut că se ironiza acest fapt, deşi de-a lungul vremii, din juriu au făcut parte Laurenţiu Ulici, nu ştiu dacă unii dintre voi ştiţi despre el, Marin Mincu, Octavian Soviany şi alţii. Începând cu anul ăsta, se schimbă organizarea. Trece jurizarea de la editură, la juriu, s-a schimbat şi juriul, din care anul ăsta au făcut parte Komartin şi Vancu, dar selecţia manuscriselor care intră în concurs o fac eu. Anul ăsta, am avut patru-cinci manuscrise, dar în afara lui Diniş nu s-ar fi meritat investiţia. După părerea mea, de la debutul de senzaţie a lui Komartin, cred că această carte egalează debutul lui Komartin.”

Claudiu Komartin: „Dacă ştiam, nu-l mai invitam.”

Nicolae Tzone: „N-am mai citit de vreo cinci-şase ani o carte cu atâta plăcere cum am citit cartea lui Diniş. Sper să se bucure de succes.”

Claudiu Komartin: „De unde se poate cumpăra cartea?”

Nicolae Tzone: „Se găseşte la Cărtureşti.”

Urmează o pauză şi secţiunea comentariilor.

Dumitru Bădiţa: „Mi-e greu să vorbesc despre poezie dacă nu o citesc”, apoi spune că „Bogdan Coşa vine din şcoala poeziei cotidiene, cultivată de braşoveni”. „Poemele, ca o caracteristică, încep neutru, cu imagini calde, apoi se basculează spre morbid sau chiar tragic.”

Despre poezia lui Andrei Zbîrnea, Bădiţa ia în atenţie primul ciclu, Adela, unde identifică o poezie a relaţiei. „Al doilea ciclu este sapienţial, se  mizează pe o recuzită a anilor 70, pe care nu o gust.”

Lui Mihai Vieru îi place foarte mult al doilea ciclu din lectura lui Coşa pentru că „este unitar”. „Acolo se rotunjeşte, e în tripul lui, într-un soi de cotidian. Nu-l văd relaţionat la braşoveni cum a spus Bădiţa, ci mai mult ca un upgrade. El rotunjeşte, exorcizează şi conchide.” Mai spune că i-au plăcut şi ultimele două poeme din lectura lui Zbîrnea şi primul poem din al doilea ciclu. Despre celelalte texte afirmă că „sunt exerciţii moderniste, depăşite.”

„Poezia lui Coşa mi-a lăsat un gust amar, ceea ce nu e rău”, afirmă Marian Xin Xiron. Sesizează „cât de simple sunt relaţiile lui cu lumea şi cum merge spre tragic, fără să forţeze, forţa lui stând în ironie.” Adaugă: „nefiind în zona de teme, nu se reliefează, ceea ce e bine.”

Despre poezia lui Zbîrnea, Xiron spune că „este suficient de la început să fie nesigură.”

Nicolae Tzone continuă şirul comentariilor. „N-am fost de multă vreme la un cenaclu, dar lectura lui Bogda Coşa mi-a plăcut foarte mult, a fost o revelaţie. Coşa este poet-poet.” Apreciază „poemul cu Komartin, un poem care stă în picioare chiar dacă nu am cunoaşte personajele”. În concluzie, Tzone afirmă despre Bogdan Coşa: „Poezia îl ia în braţele ei.”

Claudiu Komartin: „Da, poemul lung îl ţine pe Bogdan Coşa şi face o referire la poemul Dicţionar de vise I, din cartea Dicţionar de vise a lui V. Leac” (ed. Cartea Românească, 2006, pag. 55)

Bădiţa: „E poezia cotidianului promovată de Muşina prin anii ’80 - ’90.”

Nicolae Tzone: „E total fals ce spui. Nu există nicio legătură între ce scrie Coşa şi ce scriu braşovenii Muşina, Caius Dobrescu sau Simona Popescu.”

Bădiţa: „Nu vin aici pornit să combat, ci să argumentez pe un text.”

Nicolae Tzone: „L-ai băgat degeaba în groapa cu braşoveni. Probabil adaptezi ce ai citit acasă la o situaţie...”

Bădiţa: „Eu chiar citesc critică, nu-s autist.”

Claudiu Komartin: „Despre poezia lui Andrei Zbîrnea ce ne spuneţi?”

Nicolae Tzone: „O mică tragedie, el fiind existenţialmente romantic, încearcă să cerebralizeze discursul, dar nu m-a convins. El are poeme formidabile, cum e ultimul, dar părerea mea este că el trebuie să iasă din banda de a fi puţin filosof. Are toate premisele unei poezii bune.”

Komartin: „Încearcă să pună punct cerebralizării, dar e un hiatus aici.”

Nicolae Tzone: „E meritoriu grupajul lui de poeme al lui Zbîrnea, dar Coşa a avut o lectură de excepţie.”

Komartin face o interpretare pe textele lui Zbîrnea şi nu recomandă titlul Kafka, nici epitete ca „simfonia cărnii”, „ploii ochilor”, apoi conchide: „are şi lucruri frumoase în romantismul ăsta retro”. În al doilea grupaj al lui Zbîrnea, Komartin subliniază „o tendinţă de transformare a poemului în text dramatic pe care n-aş miza.”

Adrian Diniş continuă comentariile cu o concluzie: „se vede că amândoi sunt începători”. Despre poemul mult discutat al lui Coşa, „este suprapus pe Leac, dar Coşa vine cu tonul lui neutru”, iar „detaliile sunt foarte bine făcute” şi exemplifică: „pâine albă”, „brânză strălucitoare”.

Claudiu Komartin: „Se vede ochiul lui de prozator.”

Komartin subliniază „posibile legături” ale lui Bogdan Coşa „cu poemele lui Ioan Es. Pop şi o atmosferă din Gheorghe Iova”, apoi identifică în text „versuri autentice”. Citează: „14 kile mai...”

Diniş: „apare şi lumea mizeră de cămin, schiţată prin ironie.”

Claudiu Komartin: „Coşa are o tentaţie maximalistă şi un ochi atent pe detalii şi lucruri mărunte.”

Diniş: „ar putea scoate mai mult dacă ar miza pe o tensiune mai mare.”

Despre poezia lui Andrei Zbîrnea, Diniş spune că e „un soi de amestec de registre foarte bune, dintre care un registru pe care abia îl stăpâneşte, de rocker entuziast. „Se vede că ştie, dar nu are o limită”, „amestecă livrescul cu filosofările, a evoluat, dar încă nu e ceea ce trebuie.” Exemplifică poemul cu copacul, „dar să fie mai explicit”, apoi citează: „Adela cu picioare amputate.”

Claudiu Komartin: Andrei încă îşi caută tonul.” Revine pe text şi citează versuri care au, în parte, „câte o aură de putere”: „violez gândurile/ şi pielea miroase a bambus.”

Nicolae Tzone: „Are o voce din off care explicitează.”

Aida Hancer intervine: „mi-a plăcut Coşa, dar am un sfat pentru Andrei. Să renunţe la trimiterile spre muzică şi literatură, să creeze el pe cont propriu, nu să apeleze la...

Claudiu Komartin: „...la cârje...”

Aida Hancer: „da, la cârje, pentru că sună nesigur.”

Bogdan Coşa face o sugestie: „titlul poemului Kafka trebuie schimbat, să rămână Kafka doar în ultimul vers, e suficient.”

„Bogdan Coşa a evoluat bine, spune Marius Ghilezan, iar Andrei Zbîrnea a mai cizelat din ce a citit la Mincu.” Îi recomandă lui Zbîrnea să îşi asume vârsta lui, „identitatea e bagajul vârstei”, apoi spune că ambii invitaţi nu ştiu să-şi citească versurile şi face o divagaţie despre puterea privirii, cu referiri la o campanie electorală a lui Ion Iliescu. „E foarte important cum transmiţi mesajul.”

Marian Xin Xiron completează „la Bogdan Coşa există impact”, amintind de gustul amar la care făcuse referire la începutul comentariului său anterior, iar poezia lui Zbîrnea este „fluşturatică.”

În finalul întâlnirii, Claudiu Komartin le multumeşte tuturor pentru prezenţă.

A consemnat Gabriel Daliş

Fotografii de la ediţia XXXII

 

foto: Ana Toma

Poeme de Bogdan Coşa

mic dejun în stradă

simt

ochii mi se deschid

e ziuă

lângă-i o pată caldă

din ce în ce mai clară

îi curg bale pe dosul palmei pe degete

e felul ei de-a-mi spune că mă iubeşte

am uitat geamul deschis

şi-un vânt toată noaptea

a-mprăştiat scrumul

din farfurioara  de pe pervaz

exerciţii de înviorare

sus-jos fac un pas

m-aplec după fiecare muc de ţigară

mizerii slims

lola

e dresată şi numai le miroase

îl cred pe cel care a văzut

toate filmele

am şi eu destul timp de acum

dar sunt homofob

şi nu cred c-avem gusturi comune

noile lecţii deschise...

unde sunt nopţile în care

după vodca de import şi whist

îţi închipuiai că

de bon matin mes eleves

coborând din maşină vei spune

unor fuste în carouri cravate şi

un sartre strâns la piept

nu ştii

acum ai în faţă

un tablou suprarealist –

şcoala specială de fete codlea

eşti împăcat

le place cursul de scriere creatoare

când le mai arzi câte una (jap!)

plâng şi râd deodată

eşti blând

unei eleve noi -

schiloada c-un ochi lipit

îi conduci creionul

pe caietul tip II

„- are cinşpe anişori

scriem Adriana cu litere de mână”

pe ea nu poţi s-o cârpeşti

e gravidă

a plecat într-o seară

să ducă gunoiul

şi-a venit vânătă

condusă de poliţiştii comunitari

 „- e drăguţ la noi

avem gratii la geamuri şi

un gardian ne-a adus azi jumări”

seara mai schimbi o vorbă când

predai cheile pedagogului

acolo stă asistenta

fumează

şi întreabă dacă n-ai mai scris nimic

despre ea

o poezie măcar

le laşi ziarul şi te bucuri că

a mai trecut o zi

în sfârşit vezi soarele deasupra

fără sârme

ultimul tag

uşa-i acum dechisă

primim flori

mă-ntreb câţi ani o fi avut

arhitectul

care a proiectat utopia

cutia asta

oare în planşele lui

cifrele nu i-au spus

- e rece, zice ea

că uşile sunt mici

coridoarele-nguste

n-a văzut

colţurile înfundate în pereţi

sunt imposibil de reparat

de orice zugrav de orice

tată

care pune mâna pe sicriul ce

frecându-se la ieşire de uşă

pare că vrea să spună

i belong here

impact frontal

mă trezesc cu dureri
încet
şchiopătând
cobor scările
după ziar lapte pâine şi
ce mai puteam mânca
singur

m-aşez în genunchi

smulg buruienile din jur
ating placa de beton
cu degetele plimb
literele numelor
celor pe care îi iubesc –
stres post-traumatic sever

dacă sting becul ei vin
lângă patul meu

cămin 13b (1)

aveam mâinile murdare am rupt din
sandvişul tău cu felii de pâine albă
învelit în şerveţele de care vedeam
când mergeam în vizită la tanti mia
scara puţea te-ai smuncit ţin minte
o felie groasă de parizer a căzut şi
amândoi ne-am uitat în jos aveam
tenişii jerpeliţi eu nu ştiam că sunt
ţigan i-am tras un şut am simţit rece
margarina pe vârful degetului mare
mi-a fost pentru prima oară ruşine

cămin 13b (2)

şi era soare în fiecare dimineaţă

pentru noi cutiile însemnau tot

ce ziceau ei se întâmpla noaptea

când mă ridicam pe vârfuri să

văd farul cum se aprinde roşu

şi e dimineaţă iar dioptriile nu

existau decât în acel cabinet

eu nu aveam treabă pleoapa se

dezumfla şi aşteptam picăturile

de ploaie sărată ca să pot fugi

la cutii cu tricoul şi o burtă de

pietre mere acre să prindem

puteri să găsim toate bateriile

de plictiseală aprindeam orice

chiştoc dar nu ţigările cu filtru

nu mai era nimic pentru noi

la centrală marinică a călcat

pe un cablu şi sufletul s-a dus

printre cutii şi s-a făcut noapte

poemul unui copil rău

bucata de brânză       străluceşte
pe masă      pe maşina de spălat
tai  mestec încet    rar – scârţăie
dâre de zer     se scurg pe picior
printre fire negre de păr       lola
mă linge  are limba aspră  şi din
vârful cuţitului     trage atentă o
bucată de brânză    e  fericită că
mama       nu o mai alungă  din
bucătărie acum viermii mănîncă
din ea    cum mânca lola carnea
rămasă      printre oscioarele de
peşte   pe sub picioarele rudelor
invitate la     praznicul de 9 zile

noaptea

mă-nvârt în jurul unui bulb verde

nu e ceea ce crezi strigi

nu e ceea ce ai vrea să fie

mă-ntreb unde se va termina noaptea

e nasturele sau ochiul tău

îţi şterg sudoarea de pe frunte

mi-e frică în vârful patului

cu tine cheală

horcăind.

secularizare

în buzunar două monede

pentru parcare

ridic din umeri

caron le înghite

ochiul lui digital mă intimidează

e prea rapid pentru lumea asta

printează într-o secundă pătratul de hârtie

îmi dă patruzeci şi cinci de minute

davos

ne legăm în jurul gâtului zgardele

încărcătorul telefonului mobil

încărcătorul laptopului

cravata

şi suntem pregătiţi să lătrăm

încă o zi.

la infirmierie, atunci

când închid ochii bătăile inimii se accelerează

când simt vena jugulară pulsând atacu-i gata

când strâng din dinţi şi-mi ţin respiraţia

zic nu

nu asta iar

când delirez nu mă pot deturna singur

când dârele de transpiraţie scârţâie

pe faţă/pe creierul lovit

zic nu

nu mai pot

când face instrucţie garnizoana

când raşi în cap aleargă doi pe patru

când au băşici cu apă între degete

când tălpile-n ciorapii groşi rămân fără piele

când bat cadenţa până cad

când mamele bat mătănii pentru noi

până cad

când nu intră nimeni pe uşă neagră din faţa mea

zic nu

nu aşa termin

amenintarea maimuţei

cu paispe kile mai putin decât în primăvară

când te-am cunoscut

fără dietă alcool sau hardcore

semn că

gălăgia din cap e cu ecou în diaree si fire albe de păr

de sprâncene crescute cam doi centimetri peste noapte -

dimineata le smulg si trag apa

unghiile albe un nu

un tremurat slab când ridic cu ambele mâini cana de ceai

un abur de lămâie felii ca viata de dinainte

sunt nouă zile critice nouă cu anxietatea si palpitatii

dă doamne să nu mă găsească să nu mă caute

să nu mă interneze acum

când cu spatele întors la geam văd

dungi galbene pe perete eu aplecat deasupra găletii scuip si

ascut un creion scuip si veninul se scurge pe plastic

semn că

legăturile se subrezesc si cad în beznă

tot mai adânc

am visat si cu tine. aproape cu toti am visat*

lui v. leac

si erau garduri înalte de plasă
în fată – o gaură mică
prin care se strecura javra asta
cu urechile si coada lăsate
blândă
tiptil
tu veneai în spatele meu
la juma de pas
mă tineai de mână fără să-ti fie frică

soarele încingea tabla masinilor
printre care ne strecuram
praful de august se aseza
pe bocancii de care niciunul
nu avea nevoie în realitate

si ti s-a făcut sete eu
l-am văzut pe hondrari în depărtare
solar
ne-a văzut ne-a făcut cu mâna
de sub umbreluta de fanta
portocalie si decolorată
i-am cerut două pahare
ti-a zâmbit
mi-a cerut două tigări
una pentru acum una
pentru că-i erai dragă

când ne-am întors
în spatele nostru stătea sgb
si el ti-a zâmbit ti-a întins mâna
bună pisico
s-a-ndrăgostit de tine mi-a propus
bătrâne noi ăstia tineri tre să
punem bazele unui curent literar
te bagi?

nu stiu cred că m-am băgat că
mă plimbam cu tine de mână
o gască de slăbănogi pe care-i mai vedeam
la teve doar
stăteau pe capotele unor masini americane
mă priveau cu superioritate
unii tristi unii
certati cu lumea furiosi
au scuipat în fata noastră
dar te-am strâns mai tare de mână
si-am trecut pe lângă ei linistit
fără să spun nimic dezamăgit
la-nceput îi salutam cu emotie-n glas cu
privirea-n pământ

dintr-o decapotabilă se auzeau versuri
nu stiu dacă era muzică sau cineva
prinsese frecventa pe care
dumnezeu cerceta prin statii
nivelul de smerenie de afară
că tupa stătea fericit asculta cu
coatele pe portieră mi-a zis pustiule
e păcat masina asta e ieftină n-o vrei tu eu
mi-am dat ultimii bani pe
cola asta pe poezie
se uita distrat la doza rosie
pe care sublinia litere cu markerul
am dat din cap m-am întors spre tine dar
mi-ai făcut semn că-i ok
noi n-avem nevoie de dumnezeu

din fată venea komartin se plimba
singur scotea o carte se oprea
măsura rândurile cu privirea
mi-a zis că nu e bine că
strada e strâmbă deja
totul se surpă
asta ne va prinde pe toti vii dar
nu ne va putea tine laolaltă
ne vom împărti în mai multe continente
te-a îmbrătisat trist si apocaliptic/toti te iubeau
dar tu l-ai prins de umăr i-ai promis
că nu vei muri/ în felul lor

si atunci a trecut o fată cu ciorapi verzi
cu un spiridus în spate i-am oprit i-am zis
cum naiba omule de ce esti asa mic
el s-a uitat cu drag la tine era chel
ochiul lui era ca un far care lumina
din el ieseau amintiri cu muzici si faze
pe care nu le-am trăit niciodată

l-am căutat pe andu dosa care
ne astepta panicat
lângă o toyota camry din 95 masina
tuturor visurilor
mi-a întins manuscrisul
s-a ascuns în spatele tău îl căutau niste
mosi cu tortele lor preistorice
dar i-am promis că voi avea grijă să
ascund caietul până când ei vor dispărea
el s-a asezat în fund
în praf
la umbra masinii si-i venea să plângă

în momentul ăla am simtit un miros plăcut
venea dintr-un colt pe care nu-l văzusem până atunci
istoria eroilor unui tinut plin de verdeată si răcoare
acolo – o tarabă unde ruse întorcea micii
soso cânta la tamburină
aveau multe poze cu oameni adevărati
prinse pe o sfoară cu cârlige verzi galbene rosii
mi-au spus că atunci când târgul ăsta de vechituri
se va termina
se vor întoarce la tine vor cânta doar despre tine
asa cum oamenii adevărati din poze
au făcut-o toată viata pentru moment mi-au dat
un mic si o poză cu naum

lângă ei gelu se chinuia să arboreze un steag
cu viva la republica m-am gândit să-l ajut
bucuros el mi-a dat o insignă
pentru oameni cu chip cică dar
lumea nu întelegea pentru ce face asta toti îl priveau
cu ochi răi si bănuitori dar lui nu-i păsa
nici nouă nu ne păsa de nimeni
nimic nu se putea întâmpla înafara vointei noastre
mi-a zis să am grijă de tine mi-a zis că
esti cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui
om adevărat

si am pus poza si insigna în buzunar tu o luasesi
înainte nu-ti era rusine iubito
să umbli printre javre si iude
goală
te-ai oprit printre ochii de sârmă te priveau
de jur împrejur mii de oameni te făceai că
nu-i vezi ti-ai scos bocancii prăfuiti când
te-am ajuns te-am luat în brate
si-am vrut să fug cu tine
să nu mai văd să nu mai aud dar
la poartă stătea magistral mihut
din pieptul lui de taur au răsunat
decibeli propagati ireversibil în timpanul meu
de-aici nu pleacă nimeni copile
întoarce-te si luptă fără frică

eseu despre orbire

dar vor trece până atunci

ani şi ani cu două anotimpuri

când hârtia se va găsi tot mai greu

vor fi ceaiuri cu ea

filme vechi din ce în ce

mai puţine

în limbi pe care nu le cunosc

îmi va traduce cu buzele lipite de cană

se va simţi mai deşteaptă

mă voi simţi mai iubit

treptat vor pleca toţi

va pleca şi ea

după ce vom fi văzut toate filmele

iar pâinea şi ceaiul

singurătatea

vor fi tot mai aspre

chiar dacă dioptriile vor creşte

o să-mi dau seama că sunt tot mai puţin

an după an

supa la plic ţigările şi cărţile

se vor ieftini progresiv

pentru că toţi banii vor fi la fel

pentru un miop

sau nu vor mai fi

hârtia se va găsi tot mai greu

şi lumea nu va mai scrie poezie proastă

lumea nu va mai scrie poezie

iar editurile se vor transforma

rând pe rând

în baruri cu nume sofisticate

la humanitas vor cina de crăciun familii cu nume vechi

la polirom vei vedea doar băieţii de bani gata

cu tipesele lor prefecte

îmbrăcate perfect

rao va fi un salon de masaj minimalist

cu preţuri

şi happy-ending

pentru turişti arabi

iar noi vom bea laolaltă licori albe

licori negre şi licori colorate

îngrămădiţi în bombe de când lumea

în univers

pe paralela 45

sau în birtul vinea de la colţ

în care ne-am cunoscut cu toţii de-a lungul anilor

şi vom recita şi vom bea ca-n vechime

prostimea se va bucura şi va învăţa fiecare poveste

pe de rost

zile şi nopţi

nimeni nu ne va băga în seamă

din când în când câte-un academician

care  studiază româna vulgară

va scrie studii socio-umane

de popularizare

pe una din terasele oxford university press

despre cel mai răsărit dintre noi

ajuns casier în lanţul de fast-food-uri

adevărul

jurnalul naţional sau aşa

fără prea mare părere de rău

doar a băut o viaţă cu povestitorii bătrâni

în crâşme apoi

în pivniţele cartea românească

încă de pe vremea când se mai scria poezie

iar noi vom fi aproape orbi atunci

aproape fericiţi

singuri

fără hârtie

toţi

cu câinii noştri

Poeme de Andrei Zbîrnea

Adela

“Aceia care păstrează capacitatea de a aduna frumuseţea nu vor îmbătrâni niciodată” (Franz Kafka)

Braţele Adelei

Cadrul acesta ocupat de braţe de fecioară

l-am conceput într-o dimineaţă de toamnă

în care stăteam la masă şi scriam

ascuns printre cutiile negre

mirosul de iarbă proaspătă

anula mirosul de sânge

de terorist kamikaze

dispărut în Bagdad

braţele Adelei au fost amputate

de cutia neagră a ultimului Airbus

eşuat în Atlanticul de Nord

după acest tragic eveniment

Adela nu se mai numea Adela

iar bratele ei

au fost atribuite istoriei recente

în semn de solidaritate

Copacul şi Adela

Ochii mei veghează naufragiul cărnii tale Adela copacul plânge râde vibrează copacul vociferează la orice cuvânt

Copacul şi-a agăţat ramurile de carnea ta Adela aproape că o devorează vorbim ore în şir despre acest copac

Acum stăm chiar lângă crengile lui s-au aşezat pe o bancă în Cişmigiu copacul spune că  nu ar trebui să te cheme Adela numele tău e nepotrivit pentru o fată din Berceni care fumează două pachete pe zi

Copacul şi-a agăţat ramurile şi de oasele tale Adela copacul vrea să dispari la douăşapte cum au dispărut Joplin Hendrix Morrison copacul acesta ascultă rock

Adela copacul vociferează la orice cuvânt

Kafka

Priveam din depărtare făptura ta Adela şi rezonam cu gândurile lui Kafka judecând simfonia cărnii tale încrustate între coapsele mele aproape inerte

Ţi-am căutat sânii prin valurile Vltavei îţi adulmecam părul ochii ploile ochilor mă goleau procesele şi castele lui Kafka

Şi te vedeam în toate turnurile cu orologiu erai o matrioşcă desfăcându-te încet la contactul cu oasele criptată între coastele mele frânte de oboseala de a te aştepta

Adela îţi mai aminteşti când îl citeam pe Kafka

only a masochist could love such a narcissist

te opui constant poeziei trupului tău visezi că urăşti poeţii urăşti să visezi poeţi nu le simţi pulsul îţi mai aprinzi o ţigară pe stradă trec secunde felinare în fiecare seară la aceeaşi oră

te suprapui valurilor dansezi un vals partenerul tău e o sticlă de votcă plouă mă trezeşti cu strigăte înăbuşite nu dai importanţă cărţilor de tarot

nici nu ai putea să crezi în magie Adela magia toată o găseşti în apele Vltavei acolo ai înţeles că eşti masochistă acolo ai deplâns narcisimul meu

nu te mai pot vedea te-ai ascuns între felinare şi tesături de caşmir cred că am schimbat rolurile eu dau importanţă cărţilor de tarot în căutarea unui partener de vals

îţi mutilez psihicul îţi violez gândurile pielea ta miroase a bambus a struguri îi văd umbra în felinarele de pe stradă şi strig  

Lecţii de tango

Cerul s-a rostogolit peste depresiunile coapselor tale mă priveşti din penumbră nu mai porţi rochia aceea roşie oricum sunt sigur că nu ţi s-ar potrivi într-o zi ploioasă

nici nu mai ştii să dansezi nu demult dădeai lecţii de tango unor autişti

acum ai intona un marş funebru poate un requiem ceva din tine s-a stins nu mai sunt lacrimi zâmbete chipul tău e invadat de flori de cireş de flori de vişin

şi totuşi eşti fericită cu noua ta mecanică depresiunile coapselor tale au suferit inversiuni termice vrei să-mi citeşti ceva din Borges dar eu mă pierd între paşii de tango

Alge albastre

Invocai amurguri văzute prin microscopul unui orb

erai lângă alge albastre Adela

inhalai tot felul de coşmaruri

prescrise de un medic nebun

Adela ai fi vrut să-ţi prind algele în păr

să nu mai fie albastre verzi brune

să fie o nuanţă

pe care ochiul tău să nu o perceapă

îţi vorbeam despre razele gamma Adela

tu aveai răspuns la orice întrebare

te vedeam printre algele albastre

erai o prelungire a unei piese fără actori

requiem pentru adela

adela iubirea noastră platonică

mai durează un sfert de ceas

cel mult jumătate de oră

îţi scriu numele cu litere mici

pentru că timpul va dispărea dintre noi

braţele tale nu-mi mai vorbesc

durerea lor

durerea ta

s-a frânt într-un pahar cu apă minerală

în care am turnat cianuri

şi am dizolvat braţele tale

în cianuri de nisip

suspendate pe faleza

unor mări imaginare

am spus adio braţelor tale,

am spus adio mărilor imaginare

şi am băut apă minerală

suspendat pe faleză

golden rock poems

intro

aici muzica scapă de knock-out

după opt secunde petrecute la podea

&

tot aici

poezia e din alt jim

track 1: (o siluetă)

A world without heroes
is like a world without sun
(KISS)

Îmi spuneai că masca pe care o porţi mereu

se desfăşoară de-a lungul unei siluete încă nedefinite

cea mai blândă siluetă

Silueta conturul feţei pleoapele

îngemănarea dintre lumina şi negura tâmplelor

adie dincolo de mască

cea mai blândă siluetă este propria-ţi siluetă

Mă întrebi de unde vin eroii

încotro se îndreaptă

când voi juca rolul vieţii

într-o piesă încă nescrisă

guitar solo cea mai blândă siluetă

track 2: (ar trebui să te obişnuieşti cu finalurile fericite)

So close no matter how far

couldn't be much more from the heart

(Metallica)

Ţi-am developat instinctele în culisele unui teatru de provincie

ar trebui să te obişnuieşti cu finalurile fericite

un sacerdot împărţea indulgenţe

aproape ucigându-şi plămânii oasele tâmplele

mă aşezasem în rândul al doilea

sau poate în loja rezervată unui general rasist       

eram martorul monologului tău

fiecare zonă a cărnii tale amorţise

ar trebui să te obişnuieşti cu finalurile fericite

and nothing else matters

track 3: (machiajul nu rezistă)

Smoke on the water, a fire in the sky,

smoke on the water

(Deep Purple)

Mereu tresari

te sperii de reacţiile adverse ale cărnii tale

şi

pământul îţi spală mâinile tălpile oceanele

îţi curăţă roua de sub pleoape

te scapă de tot ce înseamnă alergie

Machiajul acesta nu rezistă

sunt zile în care alergi dezbrăcată spre ocean

Machiajul acesta nu rezistă

tolănită pe o bancă fumezi humus

Machiajul acesta nu rezistă

Sunt zile în care tragi prima dată din ţigară

Sunt zilele în care împlineşti cinşpe ani

track 4: (apropie-te)

Won't you take a chance on this night
And follow me
(Savatage)

apropie-te

deschide fiecare punct al ochilor tăi

la fel cum ai culege flori de câmp

din dinţii unui animal de pradă

nu te speria

nu toate ploile

poartă în buzunarul de la piept

curcubee pleoape şi uitare

vânează

fiecare film proiectat în tăcere

brăzdează cerul de o mie de ori

căutând aşteptarea pieselor de şah

apropie-te

            şi

                        nu te speria

track 5: (străpunge)

Today I introduced myself,
To my own feelings

(Anathema)

străpunge

fiecare impuls

ca şi cum ai trece peste fileu

ultima minge din tie-break

la Roland Garros

visează

există poezie

în orice croşeu de stângă

aplicat boxerului cubanez

track 6: (încearcă)

Wait until the war is over
And we're both a little older
The unknown soldier

(The Doors)

încearcă să găseşti toţi soldăţeii

ascunşi sub pânza de păianjen

ascultă-le pulsul

ascute-le  zâmbetul brăzdat

fă-i să-nţeleagă 

burţile de general nu nasc poezie

ci

veghează alte burţi de general cârpite

cu soldaţi din alte filme

coboară volumul până la nivelul

la care moartea întâlneşte moarte

pântecele se despică în mii de bucăţi

şi

te loveşti de burţi ca de rufe necălcate

undeva într-un colţ soldatul fumează

pânză de păianjen fără filtru

ascultă-i fumul

ascultă-i pulsul

poezia o găseşti în alt jim

track 7: (păcate)

That's me in the corner
That's me in the spotlight, I'm
Losing my religion (REM)

mi-am spălat păcatele
cu rufele tale
stropite de sânge

cred că plouase în dimineaţa aceea
era miercuri douăţunu aprilie

şi

înscenasem un fel de apocalipsă
tu jucai rolul Sfântului Petru

păcatele tale erau si păcatele mele
Dumnezeu era departe

vorbeai de o cădere de calciu
deplângeai recesiunea
cu citate din clasici

eu nu înţelegeam căderea ta de calciu
păcatele mele se mutaseră în storcător
era deja miercuri douăşdoi aprilie

track 8: (RM 17)

Ramonei Maier

The grass was greener
The light was brighter
With friends surrounded
The nights of wonder

(Pink Floyd)

dincolo de semicerc

nu există

decât

prelungiri existenţiale

reverii pinkfloydiene

şi

sigur că nu toate au forma

unor tentacule prăfuite

o parte din ele se reflectă

în mările de azi

dincolo de semicerc

nu va ploua niciodată

peste mulţimea browniană

înghesuită

între limitele perfecte

ale gloriei

orice teorie despre semicerc

ar trebui inclusă

în filmul RM 17

proiectat în orizont

track 9: (terapie)

Hey little girl wanna go for a ride ?
There's room and my wagon is parked right outside
We can cruise down Rober Street all night long
But I think I'll just rape you and kill you instead

(therapy?)

Îmi desenezi umbra pleoapelor

în două dimensiuni

pe o coală A3 îmbibată în turnesol

Îmi spui că un A4 este prea mic

pentru o terapie de-un secol

orele se scurg

şi

vorbim despre topirea gheţarilor

pe malul unei mări imaginare

cineva forţează limitele poveştii prin terapie

pleoapele mele sunt bolovanii

ce alunecă spre poalele muntelui

acolo nu mai există aşteptare

Outro:

Lasă banda să curgă până la final

Au mai rămas cinci minute

Nu le ucide

Nu le ucide pulsul