Magda Cârneci (n. 1955) este poetă,
prozatoare, eseistă și critic de artă, președinte, din 2011, al PEN Club
România. Începutul carierei sale literare este legat de istoria Cenaclului de
Luni – a debutat cu volumul de poezie O
tăcere asurzitoare (1985), căruia i-au urmat Haosmos (1992), Poeme
politice (2000), antologia Haosmos și
alte poeme (2000), Poeme TRANS
(2012), Viața (2016) și romanul FEM (2011). Cărțile sale au fost traduse
în franceză, engleză și neerlandeză și este prezentă în numeroase antologii apărute
în România și în străinătate. Pe lângă acestea, a scris, începând din 1985, mai
multe monografii și cărți de istoria și teoria artei. Redactor-șef al revistei
„ARTA”, are un doctorat în istoria artei la École des Hautes Études din Paris
(1997), unde a condus pentru câțiva ani filiala franceză a ICR.
Ioana Geacăr (n. 1959) este absolventă a
Facultății de Litere din cadrul Universității București. Frecventează în
tinerețe cenaclul condus de Cezar Ivănescu. Debutează cu Scrisoare pentru cei dragi (1988), urmat de Lumină de sare (1997), Contre-jour
(2000), Aparte (2006) și Recviem pentru nuca verde (2015), un
volum de eseuri despre proza lui Mircea Nedelciu, două volume de literatură
pentru copii și două plachete apărute în limba franceză.
Alex Povarnă (n. 1987) este absolvent de
Sociologie și a două programe de masterat. Finalist la două concursuri pentru
tineri poeți, are în pregătire prima sa carte.
Moderator: Claudiu Komartin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu