Dan
Ciupureanu (n. 1983) a debutat cu volumul „Efectul calmantelor” (2014). Scrie poezie și teatru,
revenind un an mai târziu cu „Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr. 2”.
„Totodată abisală și dezinvoltă,
scurtcircuitînd prin insolitul asociațiilor, amalgam de candoare și cruzime,
împărțită între percepția fulgurantă și efortul de a închega, din stimuli
contradictorii, un univers coerent, poezia lui D.C. respiră autenticitate prin
toți porii.” (O. Nimigean)
Ana Donțu (n. 1985) a absolvit Facultatea de Litere și Arte a
Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Membru fondator al grupării „Zona
nouă”, debutează cu volumul „Cadrul 25”.
„În poezia Anei
Donțu, alienarea se transformă instantaneu în limbaj (chirurgical și salvator),
pentru că lucrurile groaznice se întâmplă mereu altundeva, pentru că toate par
să treacă prin tine fără să lase urme, ca în desene animate. Dar de fapt nu.”
(Svetlana Cârstean)
Alexandra Turcu (n. 1995) a făcut parte din grupul SubNord. Este studentă în anul
2 la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” și a debutat
cu „celelalte produse”.
„Rar am dat
peste un poet atât de puțin egoist ca Alexandra. Deși vorbește despre sine, nu
o face cu emfaza singularității, ci cu intenția de recuperare a firescului, de
integrare în ordinea lucrurilor, a «celorlalte produse».” (Teodora Coman)
Moderatorii
evenimentului: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu