4 aprilie 2019

Institutul Blecher, ediția 199


Tudor Ganea (n. 1983) este arhitect. A publicat romanele: Cazemata (2016), Miere (2017) și Porci (2018). A patra sa carte, intitulată 8, este în curs de apariție la Polirom. A primit premiul „Tînărul prozator al anului 2016”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, premiul pentru debut al revistei „Observator cultural” și premiul „Tînărul prozator al anului 2017”.

Iulian Bocai (n. 1986) este absolvent de Literatură universală şi comparată la Universitatea din București. Traduce, face un doctorat la Litere și a debutat cu romanul Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu (2018), carte câștigătoare a Concursului de debut organizat de Polirom.


Moderator: Ana Toma



29 martie 2019

Institutul Blecher, ediția 198


Dan Perșa (n. 1960) este scriitor și geofizician, iar pe lângă bogata sa activitate publicistică (a fost în colectivul redacțional al revistelor „Tomis”, „Amphion”, „Ateneu”, „Ziarul de Bacău”) a scris un volum de poezie și zece romane, printre care Vestitorul (1997), Șah orb... (1999), Război ascuns (2005), Cu ou și cu oțet (2007), Arca (2012), Înapoi pe Solaris (2017) și Dincolo (2018).

Miruna Vlada (n. 1986) a studiat și a trăit în București, Graz, Berlin, Ljubljana, Sarajevo și Priștina. A debutat precoce cu o carte-vedetă a primilor ani de după 2000, Poemextrauterine (2004), urmată de alte două volume de poezie, Pauza dintre vene (2007) și Bosnia. Partaj (2014). Este cadru universitar la SNSPA. A mai citit la edițiile 31, 91 și 100 ale Institutului Blecher. Scrie la primul său roman.

Moderator: Claudiu Komartin

14 martie 2019

Institutul Blecher, ediția 197


Bianca Buta e studentă a masteratului de Inovare Culturală din cadrul Facultății de Litere a Universității Transilvania din Brașov și membră a cenaclului „Corpul T” coordonat de Dan Țăranu.

Dumitru Galupa e mai știut după numele de scenă, Fanfarov. Scrie poezie, face rap, e la masterul de Inovare Culturală de la Brașov, își trăiește tripu.

Florin Gherman e din Focșani, dar trăiește de șase ani în Brașov. Masterand la Inovare Culturală, membru al cenaclului „Corpul T”.

Denisa Păun a terminat liceul și facultatea în Brașov, apoi a absolvit clasicul master de Inovare Culturală, pe la „Corpul T” a fost mai mult în trecere, i-a apărut un grupaj în nr. 2 (22) / 2018 al revistei „Poesis internațional”.

Moderatori: Claudiu Komartin, Robert Gabriel Elekes

7 martie 2019

Institutul Blecher, ediția 196


Gelu Diaconu (n. 1962) este jurnalist și scriitor și a publicat romanele Fabian (2006) și Sebastian (2018) și volumele de poezie Antipoeme (2008), Resurse interioare (2012), Blues (2013), Resurse umane (2016) și recentul Mother (2018), o „carte surprinzătoare și seducătoare, developând cu minuțiozitate ipostaze ale feminității, ale posesiei și dependenței, ale răzvrătirii, ale iubirii și chiar ale refuzului, durerii și neputinței.” (Cosmin Perța)

Monica Stoica (n. 1990) a terminat Litere, secția Literatură universală și comparată, la București. Este jurnalistă la Hotnews / Perspektiva, unde se străduiește să resusciteze jurnalismul cultural. S-a spus despre poezia ei că e socială și post-apocaliptică (Moni Stănilă) sau că e un fel de sinteză telegrafiată / schițată a unui fotoreporter (Gelu Vlașin), ea însăși declarând că „dacă creierul meu ar fi un aparat de fotografiat, aș regla diafragma pentru cât mai multă profunzime.”

Moderator: Tiberiu Neacșu

28 februarie 2019

Institutul Blecher, ediția 195


Daniela Rațiu a publicat simultan în 2005 volumul de poezie Ciorap cu firul dus și romanul Ochelari de damă. A recidivat cu romanul In vitro (2006). Scenaristă și editorialistă prezentă în mai multe antologii de poezie contemporană, a scos recent un volum de teatru, Măcelarul îi citea pe ruși (2016) și unul de poezie, Staniol (2018).

Lavinia Bălulescu este absolventă de Jurnalism la Timișoara și a debutat precoce cu volumul de poezie Mov (2004), urmat de Lavinucea (2007) și de romanul La mine-n cap (2013), iar în 2018 a publicat o carte de publicistică, Terasa fericirii, și un epistolar poetic, Zmeii sunt de treabă, semnat alături de tatăl său, Constantin Bălulescu.

Moderator: Claudiu Komartin

7 februarie 2019

Institutul Blecher, ediția 194


Caius Dobrescu (n. 1966) a făcut parte din „Grupul de la Brașov”, ce l-a avut ca mentor pe Alexandru Mușina. Beneficiază, între 1990 și 1991, de bursa „Herder” la Universitatea din Viena. Doctor în Litere (1999), este profesor universitar la Universitatea București. După debutul în volumul colectiv Pauză de respirație (1991, împreună cu Andrei Bodiu, Marius Oprea și Simona Popescu), a publicat patru volume de poezie: Efebia (1994), Spălându-mi ciorapii (1994), Deadevă (1998) și Odă liberei întreprinderi (2009), a cărei traducere în limba germană, Ode an die freie Unternehmung, a primit Premiul orașului Münster pentru poezie europeană. A mai publicat cinci volume de eseuri și studii critice și șapte romane: Balamuc sau pionierii spațiului (1994), Teză de doctorat (2007), Euromorphotikon (2010, roman în versuri), Minoic (2011) și seria Vlad Lupu publicată de Crime Scene Press, din care au apărut până acum Moarte în ținutul secuilor (2017), Praf în ochi (2017) și Recviem pentru nimeni (2018).

Walther A. Prager (n. 1978) a absolvit Facultatea de Filosofie la Bucureşti, unde obţine titlul de doctor în filosofie greacă, iar la UBB urmează o bursă postdoctorală în acelaşi domeniu. Începând cu anul 2004, realizează un număr de traduceri din limba greacă ale unor opere din zona teologiei şi filosofiei, printre care Filon din Alexandria, Despre crearea lumii (2016), Nemesius din Emesa, Despre natura omului (2012) şi Testamentele celor doisprezece patriarhi (2015), precum şi traduceri din limba engleză din domeniul psihologiei. De câţiva ani încoace, scrie texte de poezie, dramaturgie şi proză, fără să le fi publicat. Este profesor de filosofie.

Moderator: Claudiu Komartin



31 ianuarie 2019

Institutul Blecher, ediția 193


Valeriu Mircea Popa (n. 1947) a absolvit Facultatea de Psihologie – Defectologie la Cluj-Napoca. Muzician, poet, doctor în psihologia artei, a publicat șapte volume de poezie: Furnicile și oglida (1993), Războinicul cu ciorapi de piele (1996), Ultimele pătrate de frig (1998), Camera de subsol sau Răscumpărarea (2001), Bijutierul și alte poeme care nu există (2008), Cercul de camfor (2013), Dar tălpile tale unde sunt? (2016), strânse în antologia Mojar și alte poeme care nu există (2018).

Mihai Ignat (n. 1967) este poet, dramaturg și profesor universitar, unul dintre cei mai prolifici și mai constanți autori debutați în anii ’90. După debutul în volumul colectiv Tablou de familie (1995, alături de Sorin Gherguț, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu și T.O. Bobe), a publicat zece volume de poezie, printre care: Klein (1995), Poeme în doi (2003), Cangrena e un animal de casă (2005), Klein reloaded (2014) și recenta Frigul (elegie) (2018), precum și câteva volume de teatru, cel mai recent fiind Ei sunt printre noi (cartea monologurilor) (2018).

Luca Ștefan Ouatu (n. 2000) este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași. A luat câteva premii la concursuri pentru tineri poeți, debutând publicistic anul trecut în „Steaua”.

Moderator: Claudiu Komartin