Poeme de Laura Dan

Începe să doară puţin


În aer
un iz greu, înţepător,
curtea miroase
a plajă
cu alge descompuse

sufletul meu,
pus pe sârmă la uscat


începe să doară puţin.



Aştept


Tată,
am intrat în iarnă
cu sufletul rece

în decorul deshidratat
aştept să-mi deschizi uşa
şi să-mi spui
intră,
aici nu te ajunge frigul de-afară

aştept

fiecare ceas
mă înfăşoară-n zăpadă

primesc doar tăcere

îngheţ şi mai tare, la uşă.



Crăciun


Noi tot aici
ne ospătăm în camera cu goblenuri
de o parte buni - cum îi zic nepoţii
de o parte mama

tu, tată,
DEPARTE, la altă masă,
gândul acesta cu tine
- e ca o haină purtată prea mult timp-
îl îmbrăcăm numai în casă
nu ieşim cu el în lume
felii din el se împart
exclusiv la masa noastră

Azi, porţii mai mari pentru fiecare
că doar e Crăciunul.



Mărturisire


Toţi trec pe lângă mine ţinându-se de mână
eu,
în parc,
atât de singură
încât îmi vine să îmi sap o groapă.



Tată-glonţ


Tată-glonţ
mi-ai străpuns pieptul
mă auzi? îţi vorbesc din groapă
sunt un împuşcat
care
mai are ceva de zis.

Mamă,
nu mai plânge,
aici e cald.



Intram în lume


Pentru tine, tată, eram o sticlă colorată
pentru mama
eram cel mai frumos glob

vă priveam
prinsă-n ştreangul întâmplărilor voastre

tăceam cu capul în jos
ca şi când
aş fi fost vinovată.

tată, hai, ieşi în prag
să-ţi vezi fata
intră în lume
cu fruntea plecată
şi cu urmă de ştreang la gât.



Portret


Încordată ca un arc
atentă ca o santinelă
repetitivă ca o ploaie londoneză
zgomotoasă ca o sală care aplaudă
inutilă ca un bilet folosit
obosită ca un participant la maraton
singură ca o gară prin care nu trec trenuri
incompletă ca o tablă de şah fără piese
fără lumină ca un mort în groapă


asta am văzut în Praga, pe podul Charles
când artistul ambulant mi-a întins portretul.



Însingurare


Unele începuturi sunt târzii
Dar, totuşi, cât de înaltă
poate creşte
liniştea?



Familia noastră e un inbox gol


Pe adresa de-acasă nu mai soseşte nimic
familia noastră e un inbox gol
tata e o coajă uscată
în care îţi poţi rupe dinţii
un amant desfigurat care, din când în când,
mai întreabă ce fac
o pisică cu 7 vieţi pentru că, l-am ucis de atâtea ori dar,
s-a-ntors de fiecare dată.
Doamne, în fiecare anotimp te rog,
mai aruncă zarurile o dată
şi, îmbracă-mi zilele în altă haină,
dă-mi alt nume pentru tata
dă-mi un nume care vindecă
viaţa mea trece pe lângă mine în vârful picioarelor
am s-o prind odată şi am s-o înghit
poate am să cresc altfel în iarba zilelor ce vin
tatăăăă, m-ai însemnat ca pe o vită
tâşneşte sânge bolnav din mine în fiecare zi
sunt un spectacol de lumina roşie cu miros greu
doar curioşii se apropie
nu ştiu cum voi ajunge la mal
‘pentru tine nu avem colac de salvare
tu ştii să înoţi’ îmi ziceţi şi treceţi mai departe

am să-mi avortez aici, în apa lumii, amintirile
aşa, am să ies din întuneric mai uşoară

lumina e încă în pat, doarme,
vreau să ştiu, ziua mea când începe?

Tată simţi? am învăţat să urăsc
cenuşa ta e
singura mea casă!



Vreau


Vreau să mă trezesc în altă parte
într-un alt pat
într-o altă lumină
să port alt nume
să-mi aleg alt anotimp
să-mi pun zilele în altă ramă

vreau să mă trezesc lângă un alt bărbat
să mă spăl în altă apă
să-mi sculptez tatăl din alt lut
să am un trup mai uşor de dus
ş-un suflet mai albastru de purtat

vreau să dansez dimineaţa pe rouă
să merg desculţă şi să râd că nu las urme
să-mi smulg amintirile din piele
când vor cânta cocoşii, vreau să mă lepăd de mine

vreau un Dumnezeu care să-mi spună
hai, ia-mă de mână şi să o luăm de la capăt.



Dumnezeu mă priveşte


Te-ai instalat comfortabil în mine
şi începe să-mi placă
aşa că,
repede, repede,
-până nu prinzi rădăcini-
trebuie să te dau afară.

Dumnezeu mă priveşte ascuns după copaci
la semnul lui
am să trag aer în piept
şi am să împing tare, ca o gravidă.



Aşa a început


Ai lăsat fereastra deschisă
la camera ta cu gânduri
iar eu,
într-o dimineaţă
m-am strecurat
printre gândurile tale

aş fi sărit pe ele ca o nebună
şi le-aş fi călcat râzând în picioare
şi, totuşi,
ca niciodată
am stat cuminte
în camera cu gânduri a unui bărbat.



Crescendo


Singură,
desperecheată,
mă aranjez în fiecare zi
şi mă aşez în vitrină

poate trece cineva şi mă vede
poate mă ia
şi mă duce acasă
mă aşează într-o altă vitrină
să pot scrie versuri
pe o altfel de linişte

trec dintr-o vitrină în alta
tot mai singură
şi mai desperecheată.



Acum totul e altfel


În preajma ta
nu mai miroase a linişte
pe zi ce trece
aud mai tare
viermuiala excitată a neuronilor tăi
privirea ta face zgomot
când se aşează pe coapsele altor femei
noaptea,
mâinile tale mă îmbrăţişează ca nişte cuţite

Acum totul e altfel
abia îţi şoptesc numele
nu te mai strig
mi-e frică
să nu mă auzi şi să vii.



Îmi vei săruta fruntea


şi buzele tale vor dărâma tăcerea
îţi voi săruta ochii
şi voi topi iarna din spatele lor
inimile noastre vor bate tare,
tot mai tare
vor face să răsune oraşul
pe această muzică,
vom putea vorbi despre noi fără anestezie

va încolţi lumina
şi vom uita cum se moare.



AICI


Aici, zilele lasă urme negre
când calcă
Aici, uitarea întârzie
sau nu ajunge
Aici, amintirile se spun în şoaptă,
pe întuneric
Aici, arborii cresc strâmb
şi oamenii sunt însemnaţi
AICI, pot sângera
pământul e roşu
şi tata e aproape,
vine repede
şi mi se aşează alături,
la cap,
cu mâinile desfăcute
ca o cruce.



Poem cu noi


Eu, acelaşi coş cu fructe
întins spre tine prin perdeaua de cuvinte
tu, acelaşi pământ carnivor
care nu vorbeşte.