amintiri din anul naşterii
***
aşteptarea te-a făcut doar mai
frumoasă şi mai lungă
dintr-un pământ liber gol
creşteai singură cu o păpuşă
mai aproape decât oricine
puteai auzi cum respiră un plămân plastifiat
alături de tine
torcea şi o pisică galbenă
mirosind a copilărie solitară
nu-ţi fie frică
n-o să păţeşti nimic
doctorul nu vrea decât să
te vadă şi să se joace cu tine
dacă eşti cuminte şi nu plângi
când ajungem acasă
în camera noastră
o să mâncăm
şi o să te spăl
ca pe o domnişoară
nu nu nu nu nu nu nu nu
nu o atingeţi aşa voi nu
nu ştiţi că e moale şi nu
nu vrea decât să stea nu
nu să se joace e prea nu
nu e prea mică acum nu
nu poate scăpa din nu
nu nu nu nu nu nu nu nu
nu voi rămâne singură niciodată niciodată niciodată
nu-i aşa?
***
vei atârna de mine fără umbră
vei fi mai uşoară
şi o să mă jupoi până voi rămâne doar cu răutăţile mele
fripturi spectaculoase arse în sânge
aşa cum spuneai
nu mai cred nimic înafară de munţii mei albi
sunt un câine care îşi caută oasele să le ascundă
pentru mai târziu când
oamenii nu vor mai servi decât pâine uscată şi maţe putrede
la mesele înalte
şi reci.
cu lingurile lor ca nişte labe de urs.
***
în drum spre tine
mă urmărea un om fără căciulă
înalt nebărbierit şi am crezut
că-mi va sări în spate
dar ar fi fost prea multă bucurie într-o
singură zi
i-am auzit respiraţia totuşi
mai bogată decât buzunarele mele de iarnă
ca de obicei bătrânul cu vioara cânta subgălete
ca de obicei bătrânul cu vioara m-a salutat
toate cele bune
erau la tine
când voiai să te ascunzi
dar nu te-ai mai dus
şi atunci am crezut că pasajul o să fie martor
la scena în care
mă iei de cap
şi mă izbeşti de pereţi până ai să gaseşti o
crăpătură unde să intrăm
să ne încălzim
şi să ne dezbrăcăm
pentru că eu
eu eram nou şi te-aş fi putut înghiţi dacă aş mai fi
stat mult în frig
doar ca să-mi încălzescă peşterile săpate sub piele
lemnul din oasele tale.
***
un copil rămâne un copil oricât de
mult i-ai alungi membrele
oricât de mult l-ai tortura cu jucăriile
şi prostiile adulţilor
poţi să-l tragi cât vrei de păr
să-l mângâi pe spate să te joci
cu degetele murdar
în palmele lui
şi să-i zâmbeşti rece şi rar
niciodată nu se va căţăra cineva
în părul meu
niciodată nu voi fi mai gol
şi mai provocator decât acum
cu pielea mea prea scurtă pe care o tot întind
să-mi ascundă cactuşii care-mi apar primăvara în palme
şi îmi cresc în gură
când voi fi mare
vreau să fiu pescar pe un lac
de nuferi negri
sau pe o mare de petrol
de unde voi scoate
din când în când
câte o captură rară
un peşte viu
cu perfuzii
acum
pot să mă spăl
puricii se plimbă pe mine
şi vor să muşte cât mai adânc
eu sunt iritat tot pe gât
miros a cauciuc şi a teamă
dar puricii se plimbă pe mine
le aud marşul şi comandantul cu o voce încărcată de
atâta supt
ce curaj au tocmai acum
să creadă că mai găsesc ceva pe mine în mine
spălatul pe mâini e excursia mea într-o lume veche
de care nu mă mai satur
mă eliberează de toate atingerile pe care
le-am cunoscut +
toate dansurile lascive care mi s-au întipărit
în palme ca amprentele
unui psihopat
care omoară doar femei cu picioare puternice.
***
când spuneai
că vrei să îţi cunoşti mai bine dumnezeul religia învăţăturile
nu te-am lăsat să dormi pentru că aveam ochii roşii
şi am fugit amândoi în noaptea aia
ne-am întâlnit la mijlocul credinţelor noastre
la mijlocul unui drum fără trafic
şi mă călcai pe picioare
ca şi cum nu ştiai dansul somnului
şi mă călcai pe piept
să-mi adânceşti inima
mi-era frică să mai fac baie cu tine
să te las să mă speli pe spate
de acum
când voi ieşi din baie nu voi mai
uita robinetul deschis pentru că sub apă
nimeni nu mă aude strigând sau înjurând
de acum
voi dormi într-un leagăn de abanos.
***
serpentinele de sticlă
îmi ies în faţă
dacă mă priveşti cu coada ochiului cum
cobor de pe o scenă doar a mea
unde toţi oamenii sunt bolnavi
doar acolo pot fi raţional
şi modest
îmi pot arăta gambele umflate de atâta mers
între verb şi acţiune
între moarte şi zi
doar pe scena mea pot fi împuns în genunchi cu
o unghie de mamă crescută în carne
şi să curgă din mine un lichid
albastru şi lung
care cred că
ar fi toate cuvintele şi strângerile de mână pe care le-am primit
de la oameni
toate dizolvate în eter etilic
***
aş vrea să-mi spui totul ca pe o poezie
ştiu că nu o faci
şi atunci
mi-aş băga mâinile în gura ta
m-aş arunca aproape întreg
pe gâtul tău
ca să mă întorc cu gândurile tale
cu păcatele tale
împachetate elegant
într-o batistuţă roşie şi udă
sunt mai rău decât o mamă trecută de 38 de ani
mai greu
decât un bunic mort
sunt mai nesigur decât un pui de pisică
uneori
mă simt ca un peşte
într-o apă străină.
***
zilele astea ştiu că n-aş putea trăi singur mai mult
de o oră
pentru că aş începe să-mi număr disperările
şi nu mi-ar ajunge degetele mele
nu cred că mi-ar ajunge degetele lumii
oamenii pe care îi cunosc eu
au degetele lungi palide ascuţite
în forma disperării
visez de 2 nopţi că un cal galben
mă muşcă de umărul drept
iar eu – cum am fost învăţat
nu fug
ci îl privesc cum îmi rumegă
pielea transformată într-o panglică
mi se aşează pe umărul stâng o pupăză
şi încă mai sper.
***
suntem răi cu tine
suntem toţi răi cu tine şi vrem
să plângi vrem să oftezi până nu vei mai avea voce
eşti jucăria noastră şi
te lovim
vrem să plângi pentru toată lumea
cui îi mai pasă
că te vei prăbuşi curând?
poţi să urli cât vrei
de aici auzim doar râsete şi chiuituri
pentru că suntem lilieci
şi stăm ca liliecii
în momente ca astea
sângele curge greu
sângele aproape nu mai e sânge
sângele se preface în antigel
în zilele noastre cele mai bune
te vom lăsa să mai simţi ce este căldura de om
doar cât să te umfli şi să speri
apoi vom fugi fără să ştii care încotro.
vom ieşi doar noaptea din colţurile noastre
mai reci decât nişte oseminte putrede
ne-ai minţit tocmai tu.
***
am stat acolo
până te-am făcut să plângi cu sughiţuri
greu şi sacadat ca o fetiţă înecată
scoteai pietre de moară pe gură
şi le trânteai în braţele mele
cu sunetul unei explozii din care
oamenii ies mai urâţi dar mai legaţi
nici nu ştiu ce te-a pornit
poziţia mea de fetus neîmplinit sau distanţa mea
ştiu că ţi-aş face asta
de zeci de ori
te-aş lăsa să te frângi în două
ca o pâine nouă
până mi-ai arăta palmele tale
transpirate şi crăpate -
o plajă de nudişti
pe care oamenii chiuie prăjiţi
mă transform într-un daltonist rusofil
care mai crede doar în hidrogenare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu