Ionel Ciupureanu, "Lumina unde mă aflu" (poeme)

Peretele şi umbra


Vedeam peretele şi-o umbră
speriată de umbra peretelui

mă străduiam şi era invers
în umbra pe care o gândisem

halucinam până se desfigura
ce s-ar pretinde că e

printr-un efort erau ancorate frânturi
invers dar miraculos

ţipetele se transformau lent
în chipuri vagi

mişcam braţul fără efort
aparţineam altcuiva evident

părea logic mi-ai răspuns intră
repulsia creştea pe măsură ce ezitam

momentul fatal se metamorfoza
îmi grăbeam fuga

am şi încercat să accelerez scurgerile
monotone de zile

ţi-am vorbit şi despre platfus
era logic.



Ceva tulbure


Întrucât alunecarea mea n-ar fi fatală
am hotarât s-o iau într-acolo

o somnolenţă pipăia totuşi pereţii
dormitorul se târa nespus de vâscos

am luat-o logic
de-a lungul canalului

ar fi trebuit să urc în aceeaşi direcţie
trecusem de scăriţa care cobora

ceva tulbure ca saliva
din patul meu ardea lent

presupunând că mai rămân totuşi chiar eforturile mele mă sufocau
a fost suficient să fredonez altceva

vocile deasupra chipului meu
în fine năşteau zile-n cascadă

cutremurate de plictiseală
inventau alte chipuri

un timp eram conştient
contururile canalului n-aveau nicio importanţă

viziunile astea accelerau un oarecare vertij
alteori o deschidere spre aceste cuvinte

într-un perimetru cu gheare
evident măcinate

trebuia totuşi să mor pe măsură ce mă apropiam
aş fi pătruns în ce risipisem

dar şi visul mâncat năvălea
prin absorţie

şi când am murit
m-a durut puţin capul.



Mamă ce vrei cu mine


Fluvii obscene şi marţi este vineri
florile se măritau şi tu urlai drace

se leagă spiritul meu de o trepidaţie
se astupă epilepsia mea cu mişcări de femeie

se frige bine copilul spumos
înecat şi reanimat

bate-mă pe burtă spune-mi ceva
astupă-mă cu vată mămico.



Sprijină-te de ce mă agăţ


M-ai fi împins în visul din camera unde eram
conservându-mi cărnurile unde-i şi visul

fragmentele tale de care m-am agăţat
dau buzna în camera unde şi sunt

cât mai ai carne
sprijină-te de organele mele

cât mă mai ştergi de sângele tău
şi de saliva ta.



La celălalt capăt


Apele se revarsă
şi-i numără pe cei rămaşi

aş spune că aţipeam
e nevoie de mine în vântul ăsta cleios

cu sângele tău mă îngăduisem
un film prost şi-o progresie de vocale pe-acolo

râdeam pe-nfundate sub resturile
ce ne-au fost date cumva

de-aceea am şi plâns
deşi parcă vă văd a spus ea

şi-n rătăcirea noastră m-am şi trezit
ca şi cum viii din nimic s-au ivit

pe marginea unei femei gâlgâind
aici la celălalt capăt etcetera

aminteşte-ţi eu-s dincolo
ce-mi păru omenesc ţi-am şi spus dintr-un pântec

până când ne vom opri şi se opriră
fiind timpuri grele te-aş corupe să mori.



Închide uşa


De ce plângi pătând faţa de masă
să te sărut sau să schimb faţa de masă

mă duc şi mă-ntorc
am venit de unde mă-ntorc

dacă mori visează şi tu ca mine
închide uşa şi nu mai veni

dă-mi o oală dă-mi ceva
arată-mi unde să mă prăbuşesc.



Ghivece în floare


N-am să mai sufăr îmi spuneai fără vlagă
lipeşte-ţi uşor carnea de copacii în floare

sunt şi ghivece pe pajiştea asta
cumpără-mi flori să nu mai putrezesc

şi nu mai plânge
fiecare se-mpiedică de fiecare

eu mă opresc tu treci
liniştit mai departe

pe pajişte mai e şi carnea ta-n floare
poate râd îmi ziceam neatent.



În barcă


Lumina asta era păzită
de câteva trupuri

mă stăpânea ideea că voi ajunge
era o soluţie logică rezonabilă

păsările se târau spre ceva
mă înconjura un plescăit din frânturi

în virtutea unui mecanism
din obraz ţâşnea un lichid

deasupra capului nu aveam ochi
ar fi trebuit să respir

drumul se încrucişa
în mlaştina din mijlocul rănii

mă mulţumeam cu morţii
pe care îi legănam

o fericire deasupra genunchilor
iradia din alt mecanism

auzeam ciocul enorm
resturile înfundate de trup

penetrând ce era cald şi vâscos
senzaţia de prăbuşire mă-nghiţea

libidinos
şi fără ură.



Prin mine undeva


Fii liniştit nu te grăbi să plângi
nu-ţi trebuie nimic şi nu te grăbi

în prostia ta nu te gândi la moarte
cum ştii aş vrea şi eu să mor

doar păsări negre se văd
pe cerul negru

în tine tăcurăm toţi
şi după tine plânserăm

va plânge şi îngerul tău că-i trup
e înger să-şi plângă durerea

m-aş vrea eu însumi
după chipul lor să plâng

prin mine undeva.



De-acum va ninge


Reglându-ţi temperatura
pliurile fustei tale se rupeau vag

oasele tale se refugiau în placentă
şi fiecare vorbea cu perdeaua lăsată

cum ziceai mai rămase un gest
ai şi putrezit fără să mori dintr-o dată

nu ştiu de ce dar vino aproape
patul ăsta are viermii din mine

visând ceva aş fi putut să şi respir
tu creşti în adâncime între buzele mele

şi chiar nu mai vrei să gândesc.



Câteva legături şi o invazie


Nicio propoziţie n-ar fi bună de nimic
poate poate altceva
în limitele coapselor tale

altcineva poate din spatele chipului meu
care se plictiseşte de mine
dar nu-i niciun risc şi nu mai contează

poate ceva moale în lumina asta gelatinoasă
că-mi curge şi nasul
fireşte obsesiile mele mă acoperă încetişor

ce-a mai rămas se-ntoarce ca o invazie
se-amestecă un pic cu ce nu mai există
şi-apoi sângele tău se scurge să mă evite.



Mişcări de insectă


Mi-e frig şi frigul se mişcă
în ritmul imaginaţiei mele

retează-mi beregata spune-mi ceva
chiar trupurile noastre ar trebui să viseze

fiecare transpiră lângă fiecare
visând vom face un zgomot ciudat

străzile se vor destrăma când îmi voi da seama
laptele se va acri

dar limba ta de ce-i uscată
ochiul tău de ce-i putred

cei orbi dispărură sub tălpile lor
astupând întunericul lor

şi-atunci mă voi prăbuşi unde zac
şi te voi iubi cu mişcări de insectă

căci fiecare păcătuieşte cu fiecare
uite-o scăpare.



Să merg să mă amuz să fiu trează


Să merg pe unde nici nu mai pot să gândesc
sătulă că nu te mai aud după ce mor
şi-apoi să combin sunetele ce au mai rămas

şi da da
să-mi placă sarmalele când ceva se dilată
să spăl şi geamurile când este beznă

şi dacă este beznă să fiu trează
că cineva se tot dilată nu ştiu de ce
ca un dialog da da

dar mi-e indiferent dacă vei învia fără mine
că de-abia de-abia o să te mai aud după ce voi muri
şi-atunci am să mă şi fac frumoasă şi-am să tot beau

din mine până se face linişte
şi-am să-ţi tot spun c-ar trebui să mai şi taci
în liniştea asta ionele.



Nu se mai ştie


În sacoşă dormeam în sacoşă mâncam
în sacoşă tot mai greu pătrundeam

lumea cealaltă mâncase din ea însăşi
în sfertul de oră când obosisem

în râuleţul din zidul ăsta haotic
în lumina din scrumul ce l-am visat

în senzaţia asta de beznă care se întoarse
pe câmpiile ce nu mai există.