Cronică la ediţia VII (XV)

După salutul de bun-venit, Claudiu Komartin face introducerea celor doi scriitori invitaţi, „faţă de care am un mare respect”, Radu Aldulescu şi Ionel Ciupureanu, într-o „ediţie de colecţie a Institutului Blecher”, citând un blogger.

“Clubul nostru de lectură s-a deschis, după cum observaţi, spre scriitori dintr-o altă generaţie”, spune Komartin, precizând că Ionel Ciupureanu va citi poeme dintr-o carte în lucru, iar Radu Aldulescu, din romanul Ana Maria şi îngerii, în curs de apariţie la Editura Cartea Românească.

Radu Aldulescu: “Este vorba despre un roman care urmăreşte istoria personală a unei femei care fuge din Romania, în 1987, împreună cu fiica ei care va muri la vârsta de 20 de ani, din cauza medicilor vienezi.” Romanul beneficiază de “o documentare strictă”, “am început să-l scriu în aprilie anul trecut şi-l voi termina în aprilie anul acesta.”

Urmează lectura lui Radu Aldulescu, capitolul “Vremuri în schimbare – băieţi buni şi de treabă.”

După lectura lui Aldulescu, Claudiu Komartin îl prezintă pe Ionel Ciupureanu, “un poet despre care nu foarte multă lume ştie, care a publicat până acum cinci volume de versuri. Cu ani în urmă, Marin Mincu l-a adus la Euridice. Mai târziu i-a apărut volumul Krampack, la Editura Scrisul Românesc, în 2002. Ne va citi poeme recente, dintr-o carte viitoare.”

Ionel Ciupureanu: “Ar putea fi un volum, dar nu ştiu unde l-aş putea publica.”

Urmează lectura lui Ionel Ciupureanu, grupajul de poeme “Lumina unde mă aflu.”

După o pauză de ţigară, Claudiu Komartin deschide partea a doua a serii, secţiunea dezbaterilor: “Mă bucur că este vorba de texte din cărţi care vor apărea. /…/De regulă, e complicat să ne facem o părere dintr-un singur fragment al unui roman, dar cred că deja avem experienţă în a comenta capitole de proză”, apoi face o referire la Amantul colivăresei, cartea lui Aldulescu care “a făcut istorie în literatura romană recentă.”

Urmând sfatul lui Komartin, “fiţi direcţi şi critici”, Bogdan Perdivară deschide şirul comentariilor: “Acest text poate nu e relevant pentru corpul romanului, nu ştiu unde începe şi unde se termină povestea.” Perdivară face câteva observaţii legate de editarea textului, “este sau nu editat textul”, şi sesizează probleme de construcţie a frazelor, de corespondenţa timpurilor verbale, în care “de exemplu, mai mult ca perfectul lipseşte.” Vorbeşte de un “abuz de personaje.” “Nu ştiu dacă e bine ca să descrii cinci-opt personaje în două propoziţii şi să treci peste”, exemplificând cazul lui Gigi din Casino. Consideră că sunt probleme legate de fluenţa textului prin “fraze foarte lungi, cu un deficit de punctuaţie”, care “nu ştiu cât ţin de intenţia autorului sau câte pot fi scăpări.” Perdivară sesizează “un ton de reportaj uneori reuşit, alteori – relatare de letopiseţ.”
Claudiu Komartin: “Se vrea un roman-reportaj”
B.P: “Da, dar nu letopiseţ. Nu ca o fortăreaţă”, apoi vorbeşte de cadenţa frazei, care suferă de “un prea mult” şi recomandă ca “fraza să fie taiată cu punct.”

Despre Ionel Ciupureanu, B. Perdivară spune că, în linii mari, poezia lui este foarte interesantă, remarcă construcţia “decupată, în distihuri”, o poezie “viscerală, beckettiană”, afirmând că “uneori eşuează în sintagme” pe care nu le înţelege şi sesizează “glumiţe pe la sfârşitul unor texte, care deturnează tonul grav al poemului.”

C. Komartin: “Este una dintre cele mai bune lecturi de poezie pe care le-am auzit în ultima vreme” şi vorbeşte de o convenţie pleziristă, sunt “poeme care îţi plac sau nu”, în cazul receptării textelor. Exemplifică trei poeme: “De-acum va ninge”, “Nu se mai ştie”, “Mişcări de insectă.”

Mihai Duţescu continuă comentariile de la Institutul Blecher, cu referiri la poezia lui Ciupureanu: “Sunt surprins de ceea ce a citit şi cum a citit, sărind peste convenţia distihurilor, rupt, accelerat.” Consideră că “structura distihurilor este frumos lucrată”, iar “glumiţele textualiste sunt de bun gust”. Exemplifică: “penetrând ce era cald şi vâscos/senzaţia de prăbuşire mă-nghiţea/ libidinos/ şi fără ură.” Alte versuri, ”de data asta, de sorginte bacoviană.” Citează: “dă-mi o oală dă-mi ceva/ arată-mi unde să mă prăbuşesc.”
Despre textul lui Aldulescu, Duţescu spune că e interesat de genul acesta de proză “mai mult decât orice”, pentru că “este o proză realistă, construită pe o ironie cinică”, apoi remarcă “autenticismul dialogurilor de final.”

C.K: “O proză care curge pe alocuri în aglomerări de detalii, bolovănoasă ca, uneori, Sufocare de Palahniuc”

Duţescu evidenţiază tabloul în care o româncă emigrată în Austria este bătută de ţiganii români.

C. K: “S-ar putea face un film din asta. Ştiu că Proorocii Ierusalimului urma să fie regizat”
Radu Aldulescu: “Cartea a fost iniţial un scenariu care trebuia să se joace, dar s-a considerat că subiectul ei, pedofilia, este mult prea sensibil şi s-a renunţat. A rămas cartea.”

Cătălina George intervine, apreciind proza lui Aldulescu. “M-a prins, mai ales partea de final, în care Mariana pleacă şi caută ajutor”, apoi remarcă “o ironie caldă” de la începutul fragmentului citit. “Cumva, cititorul poate anticipa că se va sfârşi prost, dar este acolo o vrajă care prinde cititorul şi-l încântă”, cu referire la episodul ţiganilor. Cătălinei George îi place “stilul relaxat al prozei” şi revine la “ironia caldă în care sunt ţinute personajele.” Este de acord cu observaţiile lui Perdivară legate de lungimea frazelor “care, uneori, este în regulă, alteori – merge mult prea departe.”

Cătălina George: “La lectură aţi renunţat la anumite lucruri din text…”
Radu Aldulescu: “Da, la lectură e altfel decât la scris”
C. George: “Poate ar fi bine de citit textul după ce e scris…”
Radu Aldulescu: “Nu”
C. Komartin: “Să ne amintim metoda lui Flaubert, de a citi textul cu voce tare.”

C. George îşi continuă comentariul remarcând descrierea spaţiului Trocadero, “cu personaje pitoreşti, privite cu o ironie detaşată”, exemplifică prin “Familia Ciobănaş”, care “sper să reapară în carte” şi subliniază “imaginea paradisiacă a copiilor bucălaţi, în contrast cu familia de hoţi din care fac ei parte.” Vorbeşte despre “mici neglijenţe din text, prepoziţii puse aiurea” şi recomandă un editor.

Radu Aldulescu: “Nu ştiu ce este un editor. Mi-am scris singur cărţile, am făcut şi corectura.”
C. Komartin: “Nu există o instituţie a editorilor în România. Înainte erau Gabriela Negreanu, Forin Mugur…”
Constantin Abăluţă: “Au existat editori până în 1989”
C. George: “E nevoie de un editor pe text, de un ochi rece, critic, din exterior”
B. Perdivară: “Da, mai ales că orice text are balast. Vă arăt balast şi la Shakespeare.”
C. Abăluţă: “Acum editorul este tipograf. Mai e şi frica de cenzură a autorului…”
B. Perdivară: “… sau orgoliul autorului.”

Discuţiile revin la lecturile serii. Cătălina George spune că i-a plăcut foarte mult poezia lui Ciupureanu şi “stilul aparte de a citi al autorului”, apreciind “această poezie făcută în paşi mici, construită atât de frumos, care duce în locuri surprinzătoare”, “o poezie cu miniaturi, cu jocuri, nu cu glumiţe, care ţin şi de fondul oltenesc al autorului”
C. Komartin: “Jocuri pe muchie”
C. George: “E o poezie cu nerv, pe ici-colo cu o senzaţie de morbid, contrabalansată de ludic.”

Eugen Roşca comentează proza lui Aldulescu, întrebându-se retoric: “Când vom ieşi din simptomatologia Revoluţiei? Ne-au căpiat cu acest subiect şi în cinematografie şi în literatură”, apoi vorbeşte despre personajele “fin articulate, lapidar construite” şi, în acelaşi timp, îi dă dreptate lui Perdivară în ceea ce priveşte “personajele tratate mult prea neargumentat.”
Ionel Ciupureanu îi aminteşte lui Eugen Roşca de poezia unui “mare poet”, Emil Botta, “prin alura emoţionantă, valoarea poemelor şi felul de a-şi citi textele.”

Urmează un moment în care Ionel Ciupureanu îşi clarifică apartenenţa oltenească: “M-am născut la Coşoveni, în Oltenia, apoi am trait 20 de ani la Constanţa, după care m-am mutat în Oltenia, unde trăiesc şi astăzi.”

Pentru prima dată la Institutul Blecher, Constantin Abăluţă spune că “fragmentul de proză citit astăzi nu l-a servit pe Radu Aldulescu. Aş fi vrut acţiune, personaje dezlănţuite, dar din acest capitol nu se vede forţa romanului care, nu ma îndoiesc că există. Ca poet, n-am avut ce să degust.” În concluzie, Abăluţă afirmă: “Scuze, nu pot comenta, nu am ce să prind, poate sunt eu de vină. Sunt niste note de roman.”
De poezia lui Ciupureanu, Abăluţă se arată extrem de încântat, mai ales că îl cunoaşte pe autorul ei de mult timp, a şi scris despre volumul Fălci. Îl consideră “teribil de consecvent, deşi volumele lui descoperă altă faţetă” şi subliniază “un cinism dublat de un existenţialism epurat din Samuel Beckett.” Abăluţă vede “incert locul unde se desfăşoară vocea poetică, dramatică în sine”, “cu frânturi din Robert Crais”, şi “reminescenţe din Bacovia.” Exemplifică “versuri superbe”, după cum menţionează: “De ce plângi pătând faţa de masă/să te sărut sau să schimb faţa de masă.” Alte versuri: “sunt şi ghivece pe pajiştea asta/cumpără-mi flori să nu mai putrezesc/.../ eu mă opresc tu treci/liniştit mai departe//pe pajişte mai e şi carnea ta-n floare/poate râd îmi ziceam neatent.”

Comentariile sunt continuate de Aura Maru care remarcă “o nesiguranţă legată de logica unei poezii fără logică.” Citează: “ţi-am vorbit şi despre platfus/ era logic” sau “am luat-o logic/ de-a lungul canalului”, apoi aminteşte de metoda paranoico-critică “în sens bun”, din scrierile lui Dali, comparabilă cu cea din textele lui Ciupureanu. În concluzie: “mi-a plăcut mult poezia, iar glumiţele de care se vorbea mai devreme sunt rupturi de ritm care te lasa fără replică.”
Despre proza lui Aldulescu, Aura Maru găseşte cuvinte de laudă, apreciind “ironia foarte subtilă îngemănată cu o psihologie care place.”

Aida Hancer observă “rupturile interesante” din poezia lui Ciupureanu şi consideră proza lui Radu Aldulescu “prea tehnică, prea construită.”

Ioana Bogdan: “Mă uit la domnul Ciupureanu şi cred că are să ne dea o mulţime de răspunsuri. Am auzit poeţi buni, poeţi talentaţi, dar dumneavoastră sunteţi un poet autentic. Vă felicit.” I. Bogdan remarcă “poeme senzaţionale” care “i-au marcat seara, chiar săptămâna”, şi observă “o legănare a absurdului”, de tip beckettian, “în care nimic nu e logic” şi “o luptă între absurd şi alternativa absurdului”. Concluzionând, I. Bogdan spune: “Numai un poet foarte bun îşi citeşte textele ca Dvs; meritaţi mediatizare.”
Proza lui Aldulescu i-a plăcut Ioanei Bogdan: “E un text bun, dar lectura nu-l avantajează pe autor”, şi vorbeşte de relaţia care se instituie între prozator şi text.

Eugen Roşca, cucerit de poezia lui Ciupureanu, intervine iar: “Poezia lui nu este logică, este o poezie adevărată, poezia unui poet adevărat.”

Leonard Ancuţa: “Multe din câte am vrut să spun, s-au spus deja.” Îşi începe comentariul cu referiri la poezia lui Ciupureanu care “i-a plăcut foarte mult” prin “jocul contradicţiilor asumate constient, nu dintr-o curgere a textului pe foaie.” Remarcă “episoade tăiate, foarte multe imagini bune, tablouri construite din lumină, fluide şi vâscozităţi.” Citează: “nu ştiu de ce dar vino aproape/ patul ăsta are viermii din mine.” Consideră că “poemele sunt calculate atent, logicizate, redate frumos”, “ţin de o parte orală, intelectuală a autorului”, iar “farmecul poetului este să lase lucrurile onest calculate.” În concluzie, “Ciupureanu este o voce nouă, foarte bună.”
În proza lui Aldulescu, L. Ancuţa identifică “o voce a autorului vizibilă prin interjectii, care nu avantajeaza deloc textul” pentru că “te scoate din atmosfera de carte.” Cu toate acestea, “capitolul ăsta m-a convins, sunt curios ce urmează şi, dacă nu primul, sigur voi fi al doilea cumpărător al acestui roman”, a spus Ancuţa.

Constantin Abăluţă aduce o completare comentariului său, încadrând poezia lui Ciupureanu “în marea temă a nesiguranţei condiţiei umane.” Spune că “ironia este arma majoră a poetului.” Citează: “repulsia creştea”, “să accelerez scurgerile.” Revine la comparaţia Ciupureanu – Beckett – Bacovia şi îl apropie şi pe Eugen Ionescu. “Aşadar, avem repere serioase pentru Ciupureanu, nu glumiţe.”

Eugen Roşca: “Ciupureanu e un poet şi jumătate.”

Florin Caragiu afirmă că a ascultat cu mare plăcere ambele lecturi şi consideră proza lui Radu Aldulescu “foarte convingătoare prin această mulare cu realitatea.” Consideră ca autorul “reuşeşte să creeze în jurul personajelor halouri care, prin reflecţia din vecinătate, conturează personajele care pot da impresia că sunt doar schiţate.” Apreciază traiectoria eroului romanului deoarece este “bine determinată, într-o atmosferă interesantă, trasată prin umorul şi tragicul situaţiilor.” Mai spune că Aldulescu este un prozator pe care îl stimează foarte mult.
În poezia lui Ciupureanu, Caragiu remarcă “tensiuni pe straturi, relaxate prin mici ironii şi rupturi de ritm”, “o sensibilitate fluidă, în pulsaţii de imagine, ca de inimă” şi “o stare apăsătoare, irespirabilă uneori, care aduce deliciu estetic.” Caragiu crede că poezia lui Ciupureanu nu este promovată din cauză că “ermeticul pătrunde mai greu.”

Mihai Duţescu: “E o poezie care nu s-a înscris în nicio formulă poetică generationistă.”

Eugen Roşca intervine cu o completare: “În poezia lui Ciupureanu nu sunt aluviuni, sunt fluidităţi.”

Claudiu Komartin încheie a cinsprezecea ediţie a Clubului de lectură “Institutul Blecher”, mulţumind celor din sală pentru prezenţă şi anunţând invitaţii săptămânii viitoare: Silviu Gherman şi Ioana Miron.

A consemnat: Gabriel Daliş