Poeme de Cristi Cotarcea

prințesa scorțișoară

***

ea taie pătrunjelul pentru salată.

eu aştept să înceapă ploaia

şi să-mi treacă pe sub balcon

revoluţionarii albi ai căutărilor

pe caii lor răguşiţi.

***

am deschis un pic fereastra

să mă aerisesc.

 

mai întâi a intrat

în camera mea

lătratul unui câine, 

apoi râsetele unor copii

şi la urmă femeia

cu o sticlă de vin într-o mână

şi o halcă de carne în cealaltă.

 

a tăcut o vreme şi mi-a spus:

dacă eşti ceea ce eşti

vreau să fiu cu tine

la ivirea zorilor.

***

scoate-ţi mănuşile şi ceartă-mă

pentru că astăzi m-am scăldat

în bălţile de la marginea oraşului,

acolo unde dansează nebunii

şi curge lapte înverzit.

***

trăieşte un motan în pieptul meu

care toarce când vrea să mă înveţe minte

de o dezmierdare

şi un castron cu lapte

ar avea el nevoie

dar eu mă ascund

şi mă pun pe înghiţit

fir de aţă după fir de aţă

***

urmele de cretă din tavan

îmi amintesc de uriaşii
moi şi singuratici

îngenunchiaţi în mijlocul

caravanelor cu mirodenii.

***

pe dinafară

storc portocale

pentru festinul dinăuntru

fiara nu se lasă uşor îmblânzită

vorbele dulci sunt doar bandaje

ce îmi acoperă rănile

cu fiecare gest

îmi cheltui energia

mă afund şi mai mult

înainte nu

nici înapoi

nu mi-a mai rămas

decât să deschid cuşca

fie ce-o fi

***

m-au îmbrăcat cu totul în ghips

şi m-au lăsat într-o cameră

cu ventilatorul stricat

îmi cresc unghiile

transpir

într-o amorţeală cu furnicături

vietăţile care-şi fac cuib în barba mea

nu sunt nici fluturi nici omizi

scoate-mă de aici

propteşte-mi muşchii feţei

într-un zâmbet adevărat

***

greu ca un clopot la miazănoapte

cobor în cele mai adânci straturi

sub preş s-a adunat

tot zgomotul lumii

acolo unde stâ zgribulit

aproapele

puf şi pulbere

îmi dau jos cămaşa

sfâşii pielea de pe mine

mă scarpin pe sub coaste

numai puf şi pulbere

inima mea e o găoace

din care pescuiesc pui mici

şi mi-i aşez în palme

să spun că mi-e sete

că tânjesc după somn

că vreau acasă

glezna prinţesei scorţişoară

glezna ta e perdeaua dimineţilor mele însorite

în care mă trezeşte cea mai uşoară adiere de vânt,

 

eu mai stau un pic întins în pat,

recit printre clipiri calea şearpelui,

 

apoi iau forfecuţa

de pe noptieră

 

şi, cu mersul potrivit al unei omizi,

tai frunzuliţele de busuioc crescute peste noapte

pe sub unghiile tale de la picioare.

rochiţa prinţesei scorţişoară

am dormit în castele de gheaţă,

în aburul tremurat al iepurilor.

 

am dormit şi în căpiţe de fân,

învelit cu părul fetelor

care-mi aduceau merinde.

 

am dormit chiar şi în somnul tău,

cu tine, copilă înălţând zmeie

deasupra oraşului de ceară.

 

trezit, mă întind acum

la umbra rodiului

din grădina rochiţei tale.

eşarfa prinţesei scorţişoară


o eşarfă impregnată de gesturile tale

mărturie a răsăritului de soare

din grădina cu palmieri.

o înfăşor în jurul veiozei

şi privesc cu ochi mici

umbrele de pe pereţi.

genunchii prinţesei scorţişoară


decojesc o portocală:

 

îmi imaginez că decojesc genunchii

prinţesei scorţişoară,

îi desfac uşor picioarele,

aşez felie peste felie peste felia ei,

o gâdil

şi ea chicoteşte

buricul prinţesei scorţişoară

am înmuiat pensula

în sângele muşcatei

şi i-am pictat

o cireaşă în buric.

ea s-a ridicat uşor,

a plutit până în bucătărie

şi mi-a făcut nişte clătite moi

care mi-au mângâiat

tot dinăuntrul.

căluţi de mare


în fiecare noapte
când vii istovită acasă
cern nisipul din părul tău
şi aleg căluţii de mare.

fructe de mango

umerii ei ca doi mango

se coc în căldura trupurilor noastre

coastele mele

îşi fac loc

printre coastele ei

cu fiecare mişcare

coaja crapă tot mai mult

strivim rodul pământului

cu nerăbdarea noastră

seva lui ni se prelinge în piept

decojiţi

ne lipim unul de altul

dimineaţă


prinţesa scorţişoară
îşi desface alene picioarele
şi se crapă de ziuă