copci
funk şi brînză de capră
pot să-mpartă şi să coloreze hărţile cum vor
şi-n rusă şi-n romînă ăsta-i glod moldovenesc şi ăsta-i aer moldovenesc ca ceaţa dimineţii
aceeaşi dincoace şi dincolo de prutul de ale cărui ode ni s-a acrit
încolo, peste dealuri, oraşul doarme
aici, între dealuri, se îngînă de zi, iarba scurtă şi creaţă şi cu paie prin ea lasă pămîntul
jilav să
respire-ntr-o cărăruie spre ocol
capra o fătat, în cîteva luni iezii o să mi se urce-n spate cînd o să mă ghemuiesc, proşti şi
albi şi
veşnic dezorientaţi o să behăie
nu ştiu de stîncile din munţii depărtaţi dar încă le au în sîngele lor domesticit
un braţ de ciocane, o gură de aer, un zîmbet pentru nimeni decît
pentru perjii şi zarzărul şi gutuii care se chircesc tot mai mult cu anii
şi fundul grădinii e mai aproape, tot mai aproape
doar asfaltul şi promisiunile şi indicatoarele rămîn dintotdeauna la patru kilometri nord
mă-ntorc în odaie, camera interzisă de odată, camera unde stau morţii şi musafirii
scot o cască, mamaia mă cheamă în chileri să mănînc
din putină brînză de capră
în ipod funk
de dimineaţă undeva între dealurile vasluiului într-o ogradă care, da, se vede pe google
earth
vultureşti
se scurge peste toate apusul ca un gălbenuș spart de ou de rață
buzele lu lulu sînt macră nicu e la glodeni cu tractorul
păpușoii care ne întrec și cînd stăm în picioare
pătura nu ne e de ajuns
simt pămîntul zgrunțuros provocîndu-mi mici dureri la nivelul pielii
iar lulu scurmă-n țărnă cu degetele ca o găină isterică
pînă nu mai poate
piepturile fierbinți și umede aproape c-ar aluneca unul pe altul
pe spate pe tălpile mele pe antebrațele ei colbul s-a făcut în glod
rîdem înfundat și vînticelul de seară ne face deodată frig
iazul e oleacă mai în vale
cum ne lăiem mi s-o mai sculat o dată
un șarpe verzui taie apa mîloasă ieșim uzi și atît de curați pe cît te poate lăsa o apă
mîloasă de șes
soarele apune undeva peste deal de poiana
părul decolorat de apă oxigenată al ei se mișcă ritmic
ca pe o zgripțuroaică bătrînă ce e
o hrănesc din mine
înmormîntare
satu-i îmbibat de razele necoapte ale primăverii
iar cei cîțiva nori se tîrîie leneș
pe un cer pe care l-am mai văzut
demult
într-o după-amiază la fel de însorită și calmă
ca de duminică
mă las bătut de vîntul răcoritor pe creasta dealului
inspir
expir
inspir
pe vale, în spate, e cimitirul
pe vale, în față, e satul
coborîm ca într-o procesiune
tăcuți resemnați
simt că ne-am înțelege într-un fel ciudat
fără vorbe fără priviri
simt că ne mișcăm în același ritm cu
norii cu dealurile cu pomii cu furnicile
totul într-o unică senzație stranie
de bine de pace de imponderabilitate
nord rupt în două
văcuţele cu cod de bare pasc din iarba uniunii pe imaşul uniunii
bestii blînde cu ochi mari gene întoarse uger umed călduţ
în soare
bate un vînticel aşa ca pe deal
plimb capătul unui pai prin gură
ochii mijiţi fundul pe iarbă privirea în cer un uliu
fetiţe blonde şi huţule
vin
nori în diferite nuanţe
ploaia va creşte iarba va creşte văcuţele vor creşte fetiţele vor creşte
huţuli mici europeni peste munte de huţuli mici neeuropeni
graniţa se tîrăşte prin vale pe deal prin pădure pe rîu
nevăzută
în apus de la roz la indiggo
ciornohora
şi amintirea unor dovbuş brovca mocoveiciuc
ecaterina
veneam de la iaşi la tecuci ca
de la moscova la petuşki dar
eu nu eram beat decît de tine
cît de patetic şi cît de-adevărat
«eu» însemna însingurare
«tu» însemna departe
«noi» era singurul lucru la care tînjeam
noi şi toate chestiile care porneau de-aici
care puteau porni
îmi erai prima singura matiora
o matioră pe care nu voia nimeni s-o cufunde dar
asta nu mă liniştea cu nimic
erai pămîntul matiorei din care-am rodit
erai malul înalt al matiorei de pe care priveam în depărtări
erai cîmpul înflorit al matiorei în care m-aruncam cu faţa-n sus cu ochii închişi
cu faţa-n soare
mă entuziasmam des şi cu însufleţire dar toate păleau naintea ta
brusc şi cu desăvîrşire
ca dragostea pentru maşini a lui zahar pavlovici naintea
unui proşka desculţ pe-o cale ferată făr de sfîrşit
veneam de la iaşi la tecuci ca de la moscova la petuşki
iar iaşul meu semăna tot mai mult cu moscova lui makanin
la est de vest
moldova
muiam ciucălău-n motorină s-aprindem focul
aduceam de toate cu remorca
grîul ne încolțea auriu în urechi
mîncam hultoane grase pînă vomam și sufletul din noi
ne pîrlea un soare ca de pe stemă la prășit
tălpile crăpate ne erau pline de țărnă
bîrfeam la desfăcat de păpușoi și rîdeam
cu rîsul acela pe care nu-l mai putem rîde
cînd bunicu purta basca cu țumburuc
coșeriul era plin
cerul senin
iar busola arăta întotdeauna la est de vest
buhăiești
1994
glodul de sub tălpile tale goale
glodul vîscos cu firicele aurii dintre
degețelele tale albe și reci după ploaie
lasă urme pe scoarța zarzărului
sîmburii merg în buzunar să fie sparți aldată
zarzăre verzi cu oranj și pistrui și acre
mîncărimea plăcută a picurușului pe față
glodul dinvale de casă ca un majun cu urmele tălpilor tale miniaturale
matei
în soarele lămîi de după ploaie, pe seară
miss haines
să-mi cînți emily
și să-mi dansezi
să te arcuiești-n zig zag-n jos-n rochița aia criminală
da, criminală, emily, pentru că
azi ai omorît în mine
o jumătate de moldovean o jumătate de huțul un rugbyst și-un antiamerican
și nu-mi zice, emily, că canada nu-i în america, tu doar
să-mi cînți
și să-mi dansezi, emily
și eu o să țin pentru mine toate gîndurile nerușinate și
buzele și cracii și vocea și ochii tăi răvășiți
o să iau volumu lu tac-tu-n cîrciumă
- mi-e clar acuma că-i cel mai tare poet, și de ce -
o să beau o ĺvivśke în culoarea clăii tale
o să calculez distanța dintre noi cu googlemaps
o să te pun în rhythmbox
și-o să-mi cînți, emily
și-o să-mi dansezi
mediteraneană
sînt prea obosit ca să mai scriu poemu ăsta și
mîine o să fie prea tîrziu așa că
arunc aici mirodeniile
curtea interioară pervazu cel mai lat pietrele tocite
rochița alb-bleu cracii de iapă numa bună cea mai stîlcită italiană
și o engleză perfectă
și gîndul că aș putea-o ruga să-mi sugă pula în șapte limbi
pe rînd
seară de poezie
ochii ei negri ochii mei căprui un zîmbet
un scaun în plus la masa ei un număr de telefon ea nectar de orhei
eu krušovice plus premiul literar plus eşarfa de intelectual cea mai faină din moldova
buzele ei pe pahar ochii mei mijiţi buzele ei pe buzele mele
ochii noştri închişi buzele ei pe ăla furiosu’ ochii mei în tavan
şi gîndul că nimeni nu te alintă ca o liceancă intelectuală-n-devenire
împuțiții de venetici
din poveștile amicului vova, pe care nu-l cred , și care-i un bădăran și-un lăudăros
am fost un împuţit din provincie la moscova
împuţit de rus la chişinău
împuţit de moldovean la bucureşti
şi-s un împuţit de basarabean la iaşi
căci ochii blonzi mă reflectă totdeauna
un pic aşa un pic altfel
şi dacă-mi fac acte o să pot fi un împuţit de romîn la paris / roma / londra sau dracu ştie
cert e că pizdelor le place accentu meu de vorbesc rusă ori
romînă ori engleză ori franceză
şi obrazu-mi un pic neras şi
ochii-mi un pic mijiţi
şi mai ales numele excită
vo-va! vo-lo-dea! vlad! ula-ghi-mir!
cînd le fut
ruseşte
doar katia-mi zicea men-şi-kov
dar pentru ea nu eram un venetic şi accentul ne era acelaşi şi m-a văzut prea mult
în ultima bancă
în scara vecină
în staţia de autobuz
la aprozar
pe malul donului, zgribulit, cu cele cinşopt de kile ale mele de atunci
apoi şi-a luat şi ea veneticul ei - un moscovit ras şi tuns şi cu maşină nemţească şi cu un
loc cald într-un birou din moskovskii mejdunarodnîi delovoi ţentr şi probabil cu casă în
suburbii
şi mă gîndeam la astea şi-am pus mîna pe o carte de-a lui vakulovski, atras de numele de
care n- auzisem şi-mi zise
fii ce pula ta vrei, că tot un căcat e
şi-am plecat spre casă
zîmbind
şi privind discret la cururile ieşencelor
cîteodată plouă
ies în soare să văd furnicile
mă gîndesc la trecutul nostru prin crengi
se zice că odată eram cu toții acolo la un loc puțini și proști și fericiți
și negri
o fi fost așa
îmi vin în minte sporu demografic al țiganilor și indienilor
eu steve john bufflé printre bălțile terenului de la dragoș vodă
stropii aninați de frunze
în soare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu