- fragmente -
Tatăl nostru
nu pot să mi-l imaginez pe tatăl meu
nici pe tatăl ţării în care trăiesc
pe tatăl acestei ţări numită România
decât făcând puşcărie politică
ucis de Securitatea din Sighet în 1950
în 1850, în 1550, în 1050, în 550
înainte de naşterea lui Cristos, a lui Burebista
din cea mai adâncă antichitate
făcând mereu puşcărie politică
şi fiind ucis în închisoarea din Sighet
mereu ucis la 29 de ani
lăsându-şi copiii şi soţia pe drumuri
în voia vremurilor neîndurătoare
din cea mai adâncă preistorie până azi
mereu făcând puşcărie politică -
un popor întreg de puşcăriaşi politici -
şi eu crescând din cea mai fragedă copilărie
pe la case străine în imperii străine
prin internate şi lagăre o tinereţe întreagă
cu casa noastră confiscată şi mama scoasă în stradă
cu doi copii în braţe la această răscruce geopolitică
între Europa şi Asia la Porţile Orientului
iar eu aşteptându-l pe tata să vină acasă
Dumnezeul cerurilor şi al pământurilor
să vină odată acasă
în ţara asta numită România
rămasă văduvă încă înainte de naşterea ei
Tatăl meu Herta Muller
singura ta fotografie care ne-a rămas e în uniformă la unguri
în armată la Gyor cu un şnur împletit coborând de pe umărul drept
şi două ghinde de stejar care mi-au împodobit toată copilăria
a dezlipit-o mama de pe libretul tău militar
chipul de tânăr honved e stilizat după standardele epocii
şi al fotografiilor oficiale din Imperiu
n-am nici un element cât de cât uman din această imagine
care să mi te-apropie ca om ceva cât de mic să te recunosc ca tată
să pot spune cu inima da, simt, tu eşti tatăl meu
totul îmi este străin şi asta e singura fotografie rămasă în urma ta
celelalte au putrezit îngropate de mama într-o ştergură în pământul din şură
când te căutau securiştii şi tu erai cu fugarii în munţi
nu-mi mai rămâne decât să te caut pe tine cel adevărat
cel care ai fost viu şi acum eşti în ceruri şi mă aştepţi răbdător şi pe mine
să te caut doar în mine însumi în cotloanele cele mai nebuloase
pe care nu le înţeleg nici acum din fiinţa mea după o viaţă de om
acolo trebuie să fii tu viu, tatăl meu
şi doar aşa te voi recunoaşte în largul materiei când voi alerga
cu toate cerurile larg deschise căte tine
s-a întâmplat însă în 27 septembrie 2010 după ce m-am întors
de la istorica înfruntare de la Ateneu
să pun ivitaţia “Herta Muller în dialog cu Gabriel Liiceanu”
sub fotografia ta şi dintr-o dată lângă chipul de clovn îmbătrânit
al proaspetei laureate cu Premiul Nobel Pentru Literatură
care şi-a sculat în cap toţi rezistenţii prin cultură din timpul dictaturii
imaginea ta a ieşit din răceala substanţelor anorganice ale hârtiei
şi ai devenit în sfârşit tatăl meu tatăl meu cel viu şi adevărat
tatăl meu dintotdeana pentru totdeauna
Cu Marius Oprea la terasa Muzeului Literaturii
a venit primăvara şi la Terasa Muzeului Naţional al Literaturii Române
cu primele frunze înmugurite pe ramurile sărace de sub cerul senin
cu Vlad Ciobanu Rodica Ion si Ioan Buduca la o stacană de vin negru
rămaşi la aceeaşi masă din toamnă cu poeţi şi artişti veştejiţi de viaţă
mi-au cumpărat Omul disponibil şi Moarte de om. O poveste de viaţă
de la chioşcul MNLR din faţă am dat autografe am avut succes
a venit şi Marius Oprea la masa noastră eram cu poetul Capşa
şi Paul Vinicius la două halbe de bere şi o cafea cum mai merge Marius?
sunt de trei luni şomer dar mi-au tăiat doar funcţia nu şi capul
o să fac un Centru Privat de Investigare a Crimelor Comunismului
acelaşi lucru ca înainte dar finanţat de nemţi şi din alte fonduri europene
ăştia de-acum vor să transforme IICCR într-un Institut de Eseuri
eu am pornit Legea 221 şi am dezgropat morţi
o familie cu şase copii rămaşi orfani după ce Securitatea
le-a ucis amândoi părinţii au câştigat prin proces 900.000 de euro
şi eu sunt acum şomer dau eu o bere o, mulţumesc!
cuiva n-a convenit că Statul trebuie să plătească sumele astea
şi m-au măturat, înainte vedeam România ca director al IICCR
cu maşină la scară şi şofer care-mi deschidea portiera
acum mi-am cumpărat bicicletă şi văd România vie de jos sunt liber
vreau să scriu o carte autobiografică cum am ajuns de la poezie
să mă ocup de crimele comunismului şi dezgroparea morţilor
tu ştii ce boem era omul ăsta pe vremea cenaclului Universitas
a zis şi Vinicius dormea pe mese prin parcuri era ca mine acum
păi ţi-ai scris în biografie toate astea când te-au făcut director?
şi acum faci scadal că te-au destituit? înapoi la literatură!
voiam să te caut şi eu cu tata am obligaţa morală
să lămuresc ca fiu de ce l-au omorât fără proces şi unde e îngropat
au trecut 60 de ani şi încă nu ştiu unde să-i aprind o lumânare la cap
Oprea ştia de grupul tatii din Munţii Ţibleş a dat un telefon
i-a aflat imediat Fişa matricolă penală cu decesul înregistrat
la Arhiva Naţională a Administraţiei Penitenciarelor abia în 1961
la 11 ani de de la crimă cauza morţii: „reumatism acut la inimă”
n-ai un mail? o să primeşti hârtiile astea acasă de la colaboratorul meu
e unul din cele 10.000 de cazuri similare de care am aflat primul pas
e să soliciţi dosarul de la CNSAS ataşezi şi Fişa matricolă
să nu zică ceva că nu-l află vezi de asta sunt eu şomer
chiar cu asta mă ocup acum să aflu unde e îngropat tatăl tău
mulţumesc pentru halba de bere şi cafea
Vestitorul
eu sânt un poet ocazional
m-am născut cu ocazia poporului român
scriu versuri cu ocazia limbii române
şi a lumii în care se naşte zilnic
viaţa mea unică poezia mea
Cum era să ajungă Maramureşul Republică Sovietică
ultimele trupe nemţeşti s-au retras din România sleite
înaintând dinspre Bucovina spre Pasul Prislop
coborând în Borşa sub Pietrosul, cu lupte grele pe munţii din jur
şi pierderi masive au trecut Dealul Moiseiului spre Săcel
şi s-au prelins prin satele de pe Valea Izei tăind stâlpii de telegraf
şi aruncând în aer podurile de lemn de pe Iza
până au ieşit din ţară pe la Carei şi Satu Mare în 25 octombrie 1944
ultimii patru ani Maramureşul şi nord-vestul Transilvaniei
au fost încorporate Ungariei horthyste iar acum
după abolirea Diktatului de la Viena intelectualitatea din Sighet
a reînfiinţat Consiliul Naţional Român după modelul din 1918
deşi în capitala străveche a Maramureşului se instalase deja
un Comandament sovietic şi Comisia Aliată de Control
după patru ani de odioase crime horthyste în Transilvania ocupată
totul părea să reintre în normal dar un avocat obscur Ivan Odoviciuc
a strâns liste cu mii de semnături minţind oamenii
că sunt pentru ajutoare alimentare după marea foamete
şi a provocat la Sighet în 28 ianuarie 1945
o “adunare a Poporului” care constituie un “Comitet al Poporului”
şi organizează primul “Congres al Comitetelor Poporului din Maramureş”
Odoviciuc se instalează prefect preluând administrarea judeţului şi dizolvând
“Comitetul Naţional Român din Maramureş” apoi îi trimite
o cerere mareşalului Stalin “iubitului nostru Părinte Iosif Visarionovici”
prin care solicita anexarea ţinutului la Ucraina subcarpatică
unde mai rămăseseră peste Tisa două treimi din Maramureşul voievodal
după Primul Război Mondial, încorporate acum în Ucraina
România Mare avea graniţe cu Cehoslovacia şi Polonia
dar istoria era supărată şi atunci pe noi şi ne-a-ntors spatele
“Primiţi-ne pe noi cei urgisiţi de soartă, Părintele nostru iubit
în sânul Ucrainei Sovietice” îi scria noul prefect Odoviciuc lui Stalin
şi lui Nichita Sergheievici Ciuratiov preşedintele Ucrainei Socialiste
pe drapelul roşu al Mamureşului oficializat deja, sub secera şi ciocanul
scria în limba rusă “Trăiască Unirea Maramureşului cu Ucraina Sovietică”
dar visul mareţ al lui Odoviciuc şi al păpuşarilor lui de la Moscova
era să înfiinţeze Republica Sovietică Socialistă Maramureş
la sfârşitul Congresului din Sighet formaţia muzicală a Armatei Roşii
a dat un concert pentru “delegaţii poporului” şi a urmat petrecere cu dans
Balada primarului Ştrifundă din Borşa
n-a rămas decât două luni Maramureşul sovietizat de Odoviciuc
în Borşa muntele Pietrosul cu zăpezi veşnice în craterele lui glaciare
avea în vale, “la ţară”, un om pe măsura lui
sus la munte ninge, plouă/ jos la ţară pică rouă
Gavrilă Mihali Ştrifundă primarul celei mai mari comune din România
era în Comitetul Naţional Român de la Sighet cu părintele greco-catolic
şi-a îndemnat oamenii să ceară anularea hotărârii “Congresului Poporului”
demiterea lui Odoviciuc şi numirea unui prefect român
după patru ani de ocupaţie horthystă cu 29 de ţărani nevinovaţi
măcelăriţi într-o casă la ieşirea din Moisei cu mitralierele pe ferestre
mii de borşeni au pornit în 5 martie 1945 cu primarul Ştrifundă în frunte
într-un convoi de călăreţi cu căruţe şi pedestrime spre Sighet
aveau arme adunate de anul trecut din buncăre după retragerea nemţilor
mitraliere şi pistoale automate grenade şi un tun de munte
căruţe întregi cu puşti şi muniţii, în Moisei li s-au alăturat
bărbaţii din marile neamuri Tomoiagă Steţcu şi Horj
bărbaţii Săcelului de la izvoarele Izei cu cujmele lor negre turtite
ca nişte tăvi de cozonac, oameni mărunţi şi îndesaţi cu sumane negre
şi femeile lor fără sugne în poale albe cu două zadii de lână în faţă şi spate
bărbaţii lui Paşca din Sălişte cu sumanele lungi şi sure ca ale ardelenilor
pieptare împodobite cu simboluri solare cusute pe spate pe umeri în faţă
pe umărul de-a dreapta/ închipuită-i lumea/ pe umărul de-a stânga
scrisu-i soarele, luna/ şi pe ai lui umerei/ strălucesc luceferei
înaintau pe Valea Izei în marşul lor războinic spre Sighet şi cântau
Deşteaptă-te, române unii dintre ei fuseseră şi la Alba Iulia în 1918
“să facă Ţara”, coada de lemn a drapelelor tricolore încă era caldă
la Dragomireşti s-au oprit la casa protopopului Cosma şi-au trimis la Sighet
trei delegaţi luminaţi să poarte discuţii cu Comisia Aliată de Control
şi Comandamentul sovietic, avocatul Iusco Ilie, din Dragomireşti
doctorul Iusco Gavrilă şi preotul cărturar Dunca Ioan Joldea din Ieud
în aşteptarea răspunsului au continuat înaintarea spre Sighet
li s-au alăturat bărbaţii din Dragomireşti cu cioareci de pânură şi opinci de oargă
curele late de piele pe şolduri până la subsuori cu tabaca şi cuţitele la brâu
bărbaţii din Cuhea iuţi la mânie şi faptă care şi-au amintit
că sunt urmaşii voievozilor Bogdan şi Dragoş, descălecătorii
li s-au adăugat bărbaţii din Ieud cei cu mare frică de Dumnezeu
din satul cu cele mai multe naşteri din ţară şi familii cu peste 10-15 coconi
în triunghiul aşezărilor preistorice Ieud, Cuhea şi Dragomireşti
despărţite doar de o dumbravă largă, blândă cu deschidere
spre Pietrosul din zare Ţibleş, Gutâi şi Munţii Maramureşului
pe graniţa latinităţii cu stepele slavone ale Asiei
se înaţă la cer o axă a lumii cu rădăcini până în fundul pământului
au sărit mai departe cei din Şieu, Rozavlea şi Strâmtura
iar peste dealuri pe Valea Vişeului s-au pornit vişeuanii
cei din Leordina, Petrodava şi Rona, au ajuns la Bârsana aproape de Sighet
zece mii de maramureşeni stârniţi de primarul Ştrifundă din Borşa
moiseieni, săceni, sălişteni, mireşteni, cuheni, ieudeni, şieuani, botizeni
rozovleni, strâmtureni, se cunoşteau din ce sat sânt după port şi după grai
deşi multe aşezări străvechi de pe Valea Izei sunt aproape lipite unele de altele
diferă atât de mult la port şi la graiul viu de parcă ar fi din ţinuturi îndepărtate
la Bârsana au primit răspunsul din partea Comisiei Aliate de Control
“O revoltă armată în spatele frontului ar putea fi interpretată
ca o atitudine duşmănoasă faţă de Naţiunile Unite”
primarul Ştrifundă a înţeles că nu te poţi pune cu o istorie potrivnică
mulţi l-au urmat şi s-au întors dar cei mai mulţi şi-au continuat drumul
până la Vadu Izei unde podul peste râu era aruncat în aer
dincolo de pod aşteptau oamenii lui Odoviciuc în uniforme sovietice
au deschis focul s-a tras cu mitralierele şi tunul au fost morţi şi răniţi
la un timp o femeie din Vişeu s-a dus la prefectul Odoviciuc să-l întrebe
de ce i-au omorât bărbatul au bătut-o rău pe Sava Ţicală din Vişeu
“Întreg Maramureşul ar fi trebuit înecat în sânge”
Corul istoricilor tineri
întreaga istorie a românilor
de la origini până în prezent
este o singură generaţie
singură fără bătrâneţe şi singură
generaţia de sacrificiu
continuu
de neînvins
Verişoara
„Am mai cules informaţia că numita Zubaşcu Maria, verişoara
fugarului Zubaşcu este mereu văzută la locul denumit Poiana Popii pe
motivul căutării unui cal pierdut, negând ciobanilor că ea ar fi rudenie
cu fugarul Zubaşcu”
ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 64432, vol. 3, pag. 27-30
„S-o dus Maria lu Ilie’a lu Dumnitru (după mamă, îi zicea Maria’i Niţă) în munţi, după un mânz. I-o ieşît înainte sicuriştii şi armata. Era cu traista în umăr, avea cu ea de mâncare. Sicuriştii cu armele întinse, pângă ea: Unde te duci? Era tânără, avea 18 ai, săraca de ea. O învinuit-o că duce de mâncare partizanilor. Oricât s-o giurat, o zdierat cu lacrămni amară, s-o rugat, n-o vrut s-o creadă nici p-o cale. O întrebat-o: Eşti vară cu Zubaşcu Ilie? O zîs că nu şi nici nu-l cunoaşte.
Între sicurişti era şi Ştefanu Cârsnicului, da nu s-o sfitit, să nu-l cunoască Marie. Ştefan o pârât-o sicuriştilor că-i vară primară cu Ilie şi că-i duce de mâncare. Atunci o luat-o la o fabrică de bătaie soră cu moartea. Să oboseau călăii bătând-o. Ostenea unu, să lăsa, vinea altu şi o lua di la-nceput. Numa să spuie că mere cu mâncare la partizani. La urma urmii, dac-o văzut călăii că nu scot nimic din ea, i-o dat o lopată să-şi sape groapa, s-o îngroape de vie în groapa pe care sângură ş-a săpa-o. Da bunu Dumnezău o scos-o, c-o fo tare credincioasă, şi ea şi mă-sa, Niţa lu Ilie’a lu Dumnitru. Di la o vreme, o zîs sicuriştii: De data asta eşti scăpată şi nu te-am îngropat. Du-te acasă şi dacă-i spune cătă oarecine ce-ai păţît, ne întoarcem după tine şi te îngropăm de vie!
Nacazu de fată o vinit cum o putut acasă din munte, s-o tras ca o râmă pă pământ, o poate c-o adus-o v’on car. Da de atunci o fugit de acasă o vară întreagă, n-o mai stat acasă cu părinţii, s-o temut şi s-o ascuns. Trăie’ şî amu. Da-i tare supărată, că i-o murit o fată de tânără şî mai are numa un fecior, doftor. Pă femeia asta n-am mai văzut-o niciodată râzând, din batania şi spaimelea acelea. Tătă viaţa ei o fo numa plouată şi ninsă.”
Balada morăriţei din Dragomireşti
„Pornind de la concluzia că fugarii pot fi apropiaţi în modul cel mai
sigur prin membrii de familie sau prin alte persoane care îi alimentează,
am recrutat ca informator de valoare pe dr. Ţ.V., fost episcop greco-
catolic din Dragomireşti, care este în legături intime cu soţia fugarului
Petrovan Dumitru
ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 64432, vol. 3, pag. 50-52
au intrat noaptea în casă peste soţia fugarului Petrovan Dumitru morăriţa
cu moara peste Baicu sub Şes lângă un drum ce urcă pe Dumbravă
ei dădeau buzna în casele oamenilor numai după miezul nopţii
în hainele lor negre de piele în uniforme înarmaţi cu pistoale şi puşti
Gasie din moară a sărit pe întuneric din pat în cămaşa ei albă de cânepă cu poale
a aprins lampa şi când s-a trezit în faţa lor fără nici o apărare
şi-a luat instinctiv în braţe coconul lângă care dormea
şi atunci copilul de câteva luni nu împlinise încă un an
s-a pus pe un plâns ca din gură de şarpe simţea spaima de moarte a mamei
şi nu l-a mai putut opri nici laptele cald de care n-a vrut să se apropie
deşi mustea deja abundent prin camaşa femeii
un securist s-a înfuriat rău de ţipetele copilului l-a apucat de picioare
şi l-a trântit cu capul de perete în faţa mamei cu sânul încă dezgolit
copilul a încetat brusc din plâns dar când morăriţa l-a ridicat de jos
nu mai respira s-au speriat şi ei au urcat-o cu pruncul într-o maşină
şi au dus-o la doctorul din Rozavlea cel din Dragomireşti era arestat
omul s-a sculat din pat şi când a văzut copilul
a început să urle şi el la femeie: Eşti nebună? Îmi aduci un copil mort?
Tu nu vezi că-i mort, femeie? Securiştii s-au urcat în maşini şi-au plecat
după ce au înconjurat-o pe morăriţă cu armele-ntinse
au ameninţat-o să nu spună nimănui nimic şi i-au poruncit
să nu se întoarcă pe drum în Dragomireşti ci pe prunduri
zorii zilei au prins-o pe femeie cu copilul rece în braţe
încălzindu-l doar cu lacrimile ei neputincioase de mamă
venind desculţă pe cărările Izei în sus 15 km până în Dragomireşti
şi cântându-l morţeşte apoi l-a îngropat în noaptea următoare pe ascuns
şi n-a ştiu decât Dumnezeu de ce s-a mai născut şi coconul acela
Vecinul nostru
“S-au luat măsuri ca autorul scrisorii către şeful Biroului de Securitate
Dragomireşti, anume Zubaşcu Vasile, să fie recrutat”
ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 64432, vol. 3, pag. 34-38
prin septembrie 1950 ne-au arestat toată familia
i-au dus pe toţi ai noştri într-o noapte cu un camion la Sighet
pe atunci aveam doi ani şi ceva iar soră-mea era încă la ţâţă
dar îmi amintesc şi acum frigul din lada camionului şi prelata udă
până s-au predat tata şi fugarii din munţi
le-au rămas gospodăriile pustii nimeni n-a mai avut voie
să dea de mâncare marhăilor din grajd şi să le adape
răgeau săracile vaci de foame de răsuna toată uliţa Baicului
nici câinele de pe sârmă nu l-au dezlegat din lanţ
era câinele unui duşman al poporului şi trebuia lăsat să moară
tata îşi ridicase o poartă de stejar în faţa casei noi făcută cu mama
în cei doi ani cât au trăit împreună după cununie
şi pe lemnul porţii cu străvechi însemne solare
şi-a încrustat numele ZUBAŞCU ILIE ca toţi gospodarii din Ardeal
să ştie trecătorul străin de pe drum că la casa aceea e un om de treabă
au scos stâlpii poţii din pământ şi i-au întors cu spatele la drum
să nu-i mai vadă nimeni numele ca şi când l-ar fi scos definitiv din istorie
fântâna din fundul grădinii au astupat-o cu pietre vreascuri şi gunoaie
merii perii şi prunii i-au crestat cu securea să se usuce şi ei
şi toate acestea nu le-au făcut străinii ci vecinul nostru de peste drum
Zubaşcu Vasile a’ Ştiopului rudenie probabil cu noi care s-a dat la comunişti
imediat după înfiinţarea Biroului Securităţii Poporului în Dragomireşti
creat special pentru prinderea celor şapte “terorişti din banda lui Zubaşcu”
iar după ce tata s-a predat şi toţi ai noştri au venit de la Sighet bătrânii şi copiii
mama a vorbit mai departe cu Vasile şi Palaga Ştiopului
erau doar vecinii noştri de peste drum eram şi ceva neamuri de departe
iar noi copiii ce ştiam? cei mai buni prieteni ai noştri
au rămas Vasilică şi Ilenuca, fiii Ştiopenilor, de o vârstă cu noi
la şcoală am stat în aceeaşi bancă am făcut acelaşi liceu la Borşa
cu ei ne-am petrecut împreună toată copilăria
Confiscarea
“I N V E N TA R
despre averea mobilă a condamnatului Zubaşcu Ilie lui Ioan din comuna Dragomireşti Jud. Maramureş, trecută în proprietatea Statului, conform sentinţei Nr. 141 din 8 martie 1950, a Tribunalului Militar Cluj.
Nr. Denumirea obiectelor Observaţii
Crt.
- Una masa de lemn tare, buna.
- Un scaun de brad cu spatar taranesc.
- Una lavita format lada de 3 metri, buna.
- Una lavita de 4 metri din scanduri de brad.
- Una videre pentru apa, din tuci.
- Una donita din tinichea si un strecurator.
- Un pat de scanduri din brad taranesc, bun.
- Una cerga veche de lana 2/1,50. metri.
- Un cearceaf taranesc de canepa uzat.
- Una perina cu pene.
- Una soba de pregatit din tuci.
- Un dulap mic de bucatarie, vapsit in grii.
- Una lada de scanduri din brad, pentru cereale.
- Un ferestrau lung de taiat lemne.
- Circa 15. kgr. fasole.
- Circa 20 kgr. hrisca.
- Circa 15 kgr. ovas.
- Circa 100 kgr. cartofi.
- Circa una suta kgr. porumb nedesfacut.
- Una vaca sura galbaie de circa 8 ani.
- Una jurinca galbana de circa trei ani.
- Un vitel sur de circa 8 luni.
- Doi boi suri albai, de circa trei ani./pe Izvor/
- Un car de fan circa 400 kgr.
S,a incheiat azi la 15 Aprilie 1950, cu un numar de douazeci si patru de pozitii.
25.Sapte bucati scanduri de 3-6 metri de diferite latimi.
Astfel s,a incheiat cu un numar de douazeci si cinici pozitii.
M e m b r i i C o m i s i u n e i”
“Poporul român, o enigmă şi un miracol”
de ce ai tăcut, mamă, o mie de ani
şi ce-ai făcut tu, dragă mamă,
între secolele al IV-lea şi al XIII-lea
de n-ai lăsat nici o dâră de sânge în cronici
nici o urmă de viaţă pe imperialele cearceafuri nupţiale
nici măcar cât melcul când ţărâna musteşte de apă
şi urcă pe trunchiul uscat al unui pom din gradină
sau râma speriată de moarte în colbul de sub peretele şurii
când iese din pământ alungată de abundentele ploi ale verii
de ce n-ai lăsat şi tu măcar o biată urmă
în cronicile Bizanţului în slavoneştile ceasloave ortodoxe
ce ai făcut tu, prea iubită mamă
atât de multe zece veacuri de vânzolită istorie
după ce ţi-ai născut pruncii i-ai botezat în credinţa latină şi i-ai alăptat
şi te-au scos barbarii afară din casă împingându-te spre păduri
ţi-au furat fără milă toată săraca avere
de la cerga veche de lână din pat la strecurătoarea laptelui
perechea de boi primită de zestre de la părinţi şi vaca din grajd cu tot cu viţel
te-au pus să plăteşti tribut pe fumul din vatră
în propria casă făcută cu tata după cununie şi rămasă neterminată
în care ţi-au îngăduit să te întorci cu chirie
după ce te-ai ascuns în păduri şi poiene câteva veri la rând
între stâncăriile din Fundu Văii Ursoii şi în Surupoasa
mâncând jir de sub fagi ca mistreţii
zeamă de măcriş iepuresc cu cimbru şi morcovi sălbatici
bureţi de paltin mere oarzâne căline şi pere pădureţe
până-au trecut pe văile noastre pustiitoarele popoare migratoare
de ce nu le-ai scris atunci, scumpă mamă, istoricilor din cancelariile imperiale
să-i inviţi la coleşa de făină din scoarţa uscată a bătrânilor arbori
în coliba noastră de su’Surupoasa
împletită cu boltă din nuiele verzi de alun înfipte cu capetele-n pământ
şi acoperită cu pale de fân uscat din brazda cosită dimineaţa
după ce ţi-ai îngropat mierţa de hrişcă şi căldarea cu grăunţe de mălai
într-o groapă săpată sub jupi şi paiele de secară din şură
şi plugul de fier l-ai îngropat în pământul din fundul grădinii
până-au trecut tătarii prin Dragomireşti la ultima lor năvălire
când au aprins satele de pe Valea Izei
şi înaltele noastre biserici de lemn
până s-au retras ungurii de la noi după redobândirea Ardealului
şi ruşii pe urmele nemţilor spre Tatra şi Berlin
când au tăiat zbârnâitoarele fire de telegraf de pe marginea drumului
şi au aruncat în aer podul de lemn din Dragomireşti peste Iza
de ce nu i-ai scris, dragă mamă, nici măcar unui cap încoronat
aveai doar atâta timp după ce luai ceaunul de mămăligă din cujbă
şi potoleai între lespezile de la gura colibei focul pe noapte
printre limbile căruia vedeam stelele nopţii ca într-o pânză de apă
tăcerea ta inexplicabilă, iubită mamă, timp de zece veacuri
i-a umplut de uimire pe toţi istoricii Europei
Părinţi şi copii
dar lucrul cel mai trist şi înfricoşător din lume
e paradoxul că fiii se ataşează mai puternic
de cei mai răi şi cruzi părinţi
cum m-am ataşat şi eu de tine, tată
încă de pe vremea când mama era în luna a şaptea
şi ai târât-o în pivniţa casei şi ai bătut-o acolo
să n-o audă vecinii urlând ai aruncat-o pe pământul rece şi întunecos
peste grămada de cartofi încolţiţi cu viţe albe lungi şi fragile
şi ai lovit-o cu picioarele în burtă
m-ai bătut, tată, pe mine deşi nu aveam decât şapte luni
pe lumea cealaltă unde soarele nu răsărise încă
şi mama a zăcut leşinată în colţul cel mai întunecos al pivniţei
până am trezit-o lovind-o şi eu cu picioruşele mele
în aceeaşi burtă îndurerartă de izbituri pe dinafară şi pe dinăuntru
încă de pe atunci am descoperit cum stă treaba cu dragostea
cu câtă ferocitate vor să se distrugă cei care se iubesc mai mult
în lumea luminoasă în care urma să fiu şi eu părinte
şi am învăţat mai târziu bătând-o la rândul meu pe Maria
când era gravidă şi ea în luna a şaptea sub Munţii Rodnei la Borşa
că un părinte atroce va fi înconjurat şi ocrotit până la moarte
de atenţia şi dragostea nepieritoare a fiilor lui
în timp ce iubitorii părinţi sunt repede uitaţi de odraslele lor
te port în cârcă, tată, de 60 de ani cum aş purta un mormânt la vedere
mormântul tău pe care nu l-ai avut niciodată
pentru că nici acum n-am descoperit unde te-au îngropat securiştii
când te-au omorât în torturi în subsolurile Securităţii din Sighet
şi te voi mai duce până la ultima mea suflare
cum îşi purtau femeile din Borşa legânuţul copiilor în umăr
toată viaţa mea de până acum şi cea care va mai urma de acum înainte
e o luptă continuă să-ţi câştig bunăvoinţa şi dragostea ta
nu sânt bun de nimic fără tine, tată, şi nu merit nimic pentru mine
lumea întreagă şi-a lăsat toate durerile pe inima şi umerii mei
şi în clipa când simt cu putere că doar eu o voi putea despovăra
mă duc în pivniţa casei noastre din Maramureş
în colţul ei cel mai întunecos
şi plâng cu faţa la peretele rece şi umed
pentru toţi fiii şi părinţii pământului
care nu se vor mai putea dezlega niciodată unii de alţii
Vestitorul
cuvintele noastre sânt produse istorice
ele trebuie să slujească istoria
a fost o lungă eroare a poeziei lumii şi a noastre
să întoarcă spatele istoriei şi geografiei umane
persoanei reale şi comunităţii ei
nici o unealtă nu se cultivă numai pe sine
ea se perfecţionează continuu
doar pentru a fi utilă cultivatorului
nici un mijloc de transport în comun
cu atât mai mult cuvintele şi cărţile noastre
nu se transportă numai pe sine
sau nimicul stivuit expresiv în ordine exemplară
din remorcile şi vagoanele lor goale
dar nici un alt fel de unealtă şi mijloc nu uneltesc
împotriva uneltitorului şi mijlocitorului
să ne punem cuvintele la lucru avem atâta treabă de făcut
în istoria şi geografia noastră sălbăticite şi în paragină
ştiu că timpul va curge mai repede în mileniul trei
decât în apocalipticul secol trecut XX
din care tocmai am scăpat cu bine
în voi îmi pun toată speranţa
pentru voi scriu aceste cuvinte
am ieşit atât de târziu în larg în literatură
străduindu-mă mai întâi să trăiesc
ce-am avut de trăit în această unică viaţă
revoltele luptele în arenă umilinţele şi înfrîngerile
să-mi fac mai întâi un destin pe măsura cuvintelor mele
materia universului şi toată istoria durabilă a lumii
nu se întemeiază pe talente din naştere
ci pe caractere puternice
iar când talentul şi caracterul se întâlnesc
în acelaşi om, în aceaşi operă
cum se întâmplă atât de rar în istorie
victoria acelei opere a acelei literaturi şi a acelui popor
rămâne pe veci invincibilă
din volumul Omul, pomul şi fântâna. O tragedie românească
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu