Claudiu Komartin îi prezintă pe cei doi invitați, Nora Iuga și Radu Nițescu, apoi Marius-Andrei Zbîrnea face o scurtă prezentare a revistei Subcultura. Urmează lecturile invitaților, Radu Nițescu citește un grupaj de poeme numit opt mii opt sute patruzeci și șapte, iar Nora Iuga – un fragment din volumul Petrecerea de la Montrouge. Aplauze urmate de o scurtă pauză.
După pauză, primul comentariu îi aparține lui Constantin Abăluță: “A fost un regal, am avut parte de doi poeți și deopotrivă doi actori foarte buni, Niţescu – involuntar, iar Nora – voluntar. Au recitat nemaipomenit. Nora a știut să facă legăturile dintre aceste poeme prin acele secvențe de proză. Sunt fragmente epico-lirice ale unui personaj care se substituie ca eu Norei Iuga. Parcă îl vezi pe tânărul din Sexagenara și tânărul. Sunt acele amintiri, acele pătrate care făceau ceva nemaipomenit. E un miracol această carte a Norei pentru că e viața la esență. În cazul de față, în aceste poeme noi, ar fi viața în pastile de viață.”
Komartin: “Cât din carte ați citit?”
Nora Iuga: “Ceva mai puțin de jumătate.”
Abăluță: “Mă interesează inserțiile de proză.”
Nora Iuga: “Sunt trei-patru bucăți de proză, penultima e mai mare, dar prima și ultima sunt la fel.”
Abăluță: “Bucățile de proză funcționează ca niște pompe care fac o legătură cu poemele. Este, fără îndoială, o carte excepțională, plină de mister, de neprevăzut. Când ajungi pe un tărâm de proză, totul e teribil.”
Komartin: “E mai mult decât o punere în ramă.”
Despre Radu Nițescu, Abăluță spune că “e uimitor”, iar în poezia lui sesizează “un aer real, proaspăt, o undă de ironie care poate fi citită în cheie fantastică. Știe să compună”, apoi exemplifică poemul Cuib de lilieci. “Știe să compună imagini, să se oprească, știe să intre direct în temă.”
Komartin: “E un scenariu ușor sorescian în poemul Cuib de lilieci, dar știe să facă mai mult.”
Abăluță: “E și o lipsă de experiență.”
Nora Iuga: “Nu se simte asta.”
Abăluță: “Nu mă tem de greșelile tinerilor inspirați. Are un discurs prozastic, punctat de ironie și lirism.” Citează: “pe la a patra staţie te simţi bărbat împlinit ea e o doamnă/ îi cedezi locul strângi tare bara în pumn arăţi că ai putere/ şi urma mâinii tale rămâne acolo.”
“E și un bun scenarist – adaugă Abăluță – încurcă națiunile, vârstele, așa cum făcea Gherasim Luca. Nu prea avem ce să-i spunem, doar să-i arătăm ce ne-a plăcut.”
Nora Iuga: “În completarea lui Abăluță, vreau să spun că Radu e unul dintre cei mai buni poeţi pe care i-am auzit în ultima vreme. În mod special simt o căldură umană, cum rar am întâlnit, Claudiu Komartin e unul dintre aceștia, deși uneori este negru în cerul gurii. De o vreme s-a mai temperat. Avem foarte mare nevoie de bunătate, dragoste de oameni, de poezie în care să existe omenia.”
Komartin: “Să fie mângâietoare.”
Abăluță: “Aveți dreptate, dar de regulă asta vine mai târziu.”
Komartin: “Sau foarte devreme, și apoi se pierde.”
Abăluță vorbește despre un optzecist, al cărui nume nu și-l amintește, care debutase “cu o carte formidabilă, dar apoi a început să scrie steril.”
Octavian Soviany: “Prea multe nu am de adăugat față de ce a spus Abăluță. La Radu Nițescu nu găsim nimic de reproșat. Are știința de a-și alcătui foarte bine textele. Există o ușoară nebulozitate care merge simultan în multe direcții. Tot ce putem face este să-l lăsăm în pace, să vedem ce va face. Sunt convins că-și va descoperi drumul adevărat. Ce nu are deocamdată este acea amprentă personală. Va veni cu vremea, este unul dintre cei care promit foarte mult.
Despre Nora, sunt multe de spus – completează Soviany . Ceea ce scrie de la Sexagenara și tânărul surprinde prezența unei priviri fixate pe personajul care vorbește ca și cum vorbirea ar fi imposibilă fără prezența acestui personaj. Tema este senectutea, este cea mai crudă carte despre senectute de la noi, dar apare și un element nou – moartea. Textele... sunt cele mai rupte texte ale ei,/.../permit un joc de combinații, de permutări. Va fi o carte în ruta ultimelor cărți, în special Lebăda cu două intrări – o carte pe care un autor o poate scrie o singură dată în viaţă. Ce s-a citit astăzi este o sărbătoare.”
Komartin: “Mulțumesc. Să auzim ce spun cei mai tineri.”
Sorin Despot: “E greu să spui ceva. Nu am habar cum să le abordez. E un efort admirativ la 18 ani să scrii atât de frumos. E o zi minunată, vă mulțumesc.”
Nora Iuga: „Ai fost minunat.”
Komartin: “Unul mai negru în cerul gurii? Textele lui Radu au și imperfecțiuni, niște candori care nu trebuie neapărat să le amendezi cu răutate. Deşi e clar că suntem puşi într-o dificultate critică.”
Abăluță: “Nu putem ști cum privesc colegii lui de generație genul ăsta de poezie scăpată de obsesiile noastre.”
Komartin citează versuri “mângâietoare”, poemul cu tata, la pet shop și fragmente din ambele poemele cu Anais, “unde e grav, fără să-i dea sângele pe nas” (evidențiază problema bolii și a morții.)
Andrei Luca intervine: “Poemele lui Radu sunt inegale pentru că există momente neduse până la capăt.” Consideră că poemul “cu tata, la pet shop” are trimitere directă la serialul de desene animate Viața cu Louie.
Miruna Vlada: “Deci referința culturală există.”
Andrei Luca: “Există anumite prețiozități, de exemplu versurile: gândindu-ne la un cuib de lilieci/ cu ghearele întinse spre un gard de sârmă ghimpată (din poemul Cuib de lilieci), un vers destul de la îndemână.”
Nora Iuga: “Are dreptate aici.”
În concluzie, Andrei Luca spune: “mi-au plăcut poemele, nu m-au lăsat indiferent.”
Despre poemele Norei Iuga, același comentator apreciază două momente: “felul cum și-a citit textele și acel excusez-moi, madame. Aștept să apară cartea că e altfel când o citești.”
Komartin: “D.D.M., ce ne spui despre ce s-a citit astăzi?”
Daniel D. Marin: “Nu-s deloc negru în cerul gurii. Ce să spun? Spun ce-a spus Despot.”
Diana Iepure intervine: “Nu am ce să zic de rău depsre Radu. M-a emoționat, mi-au dat lacrimile, iar mie când îmi dau lacrimile e un semn de bine. Despre Nora Iuga pot spune că atunci când s-a reeditat Sexagenara și tânărul, am citit-o în paralel cu o carte de-a lui Iustin Panța. Dacă înainte era un război între proză și poezie, acum eu văd o prietenie. Nu ne rămâne decât să vedem dacă pruncii vor fi dolofani. Nora a demonstrat că pruncii sunt foarte buni. Aștept cartea.”
Miruna Vlada continuă șirul comentariilor: “Surprinzător, nu voi fi neagră în cerul gurii. Aș aborda tema memoriei. La Nora e recurentă. La Radu, aceste scenarii sunt încărcate de amintiri. Există multă ingenuozitate și gravitate care nu cade în traumă. Aș putea spune că e vorba de niște amintiri fondatoare.” Exemplifică prin poemul Cuibul de lilieci. “Genul ăsta de imaginar, ca memorie și amintire, mi se pare venind dintr-un timp îndepărtat. La Nora multe poeme se termină cu o deșirare a memoriei de tipul nu mai știu/nu-mi amintesc. Acest lucru devine o invitație la cel care citește să găsească sensurile. Nora articulează această problematică a memoriei, ca în Fetița cu o mie de riduri, dar aici pare mai coerentă, potențată cu amnezie.”
Komartin: “Secvențele sunt fin decupate și păstrează niște uși deschise, o expectanță. De fapt, avem de a face cu un lung poem, discursul în sine este egal, continuu, în flux.”
Nora Iuga: “E foarte interesant ce spui. Credeam că unele poeme pot fi de sine stătătoare. Astăzi simțeam, când le citeam, să le leg unele de altele. Am simțit că este un singur poem, un singur flux. Poemele cu finalul lăsat în suspensie vin dintr-o derută pe care o simt. Nu e doar o cochetărie. În primul rând e faptul că atunci când devii foarte bătrân și nu ai acces la o realitate corporal, retrăiești toate acele stări, neputând să le trăiești material. Uneori mă întreb dacă e vis sau chiar e real, e ficțiune sau altceva.”
Abăluță: “Tu ne aduci această derută din Lebăda cu două intrări.”
Komartin: “Domnule Zubașcu, dacă aveți ceva de spus, cred că e momentul…”
Ion Zubașcu: “Doar câteva cuvinte că nu mă pot abține. Nu s-a mai întâmplat în literatura română ca într-un club de lectură să citească un autor de 80 de ani cu altul de 18 ani. Îmi dă un sentiment vital al organicității literaturii române care nu evoluează prin ruperi, sfâșieri, ci, iată, prin solidaritate. În acest caz, este posibil datorită Norei Iuga, care e tânără și mereu în actualitate, spre deosebire de colegii ei de generație care s-au osificat, sunt în canon și așteaptă doar să intre în Academia Română. E ceva uimitor. E avantajul Norei Iuga, ca și al lui Abăluță, ambii au făcut parte dintre cei necanonici alături de Mazilescu, Mircea Ivănescu sau Angela Marinescu – autori pe care a mizat Grigurcu, riscând, în defavoarea canonizaților de comuniști: Ion Gheorghe, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Sorescu și Păunescu. Alții au închis ușile după ei, pe când acești mari poeți, Dimov, Abăluță, Nora Iuga, au deschis uși și le lasă deschise. Nu intru în text, vreau doar să mă bucur că literatura română are viitor.”
Despre poemele lui Radu Nițescu, Ion Zubașcu spune că “în primele poeme, cele despre spital, face un salt foarte mare în ceea ce privește asumarea mijloacelor de expresie printr-o coerență și gravitate în ce spune.” Remarcă poemul două mii doișpe unde “totul se corporalizează, lumea întreagă devine propriul corp/…/ iar între real și subiectivitate există o osmoză.” Concluzionează: “Așa cum poezia Norei Iuga are un trecut și un viitor și poezia lui Radu Nițescu are prezent și viitor.”
Claudiu Komartin: “Mă bucur că încheiem această ediție cu comentariul lui Ion Zubașcu, ce va citi peste o săptămână, alături de un poet mai tânăr, nu vă spun deocamdată despre cine este vorba. Ne vedem duminica viitoare, la 14.30, la ediția XXXIX. Îi datorăm astfel de după-amieze şi lui Max Blecher, scriitorul rămas tânăr prin cărţile lui şi după 80 de ani de la dispariţia fizică. Vă mulţumesc.”
A consemnat: Gabriel Daliș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu