Cronică la ediția XXXIX

“Începem ediția XXXIX cu Ion Zubașcu și Andrei Gamarț. Prima va fi lectura lui Andrei Gamarț, născut la Chișinău în 1980, a publicat trei volume de versuri, pe cel din urmă – Eu spun dragoste, l-am citit cu mare plăcere, a fost o descoperire pentru mine prin 2007 când, Andrei și Hose Pablo au publicat în regie proprie două cărți îngemănate”, a spus Claudiu Komartin, în deschiderea ediției.

Urmează lectura lui Andrei Gamarț, grupajul de poeme noi intitulat Casa Presei. Biroul 804 și un text bonus numit Învierea. O nouă zi.

Komartin: “Ion Zubașcu ne va citi un grupaj de poeme care fac parte dintr-o carte în lucru. Cel mai recent volum de poeme al lui Ion Zubașcu, este vorba despre Moarte de om. O poveste de viață, a fost una dintre cele mai puternice și adevărate cărți pe care le-am citit în ultima vreme. Care este motorul scrierii acestei noi cărți?”

Ion Zubașcu: “Această carte este o construcție unitară care cuprinde cam o sută de poeme scrise în mai multe registre stilistice – folcloric, apoi texte recuperate scrise de tatăl meu, texte despre tatăl meu ucis după doi ani petrecuți în munții Țibleșului, după ce am consultat documente reale de arhivă, sute de pagini, pentru a-mi face o părere, și poemele mele unde părăsesc vocea mea, apelând la dicerse coruri.

Cartea asta… nu știu ce-i cu ea. Scriind-o, nu mi-am pus problema că fac literatură. M-a pândit o obsesie. Vreau ceva să spun și spun. Problema mea a fost să scriu această carte, rămân criticii să stabilească ce am scris. Din selecția pe care a făcut-o poetul Claudiu Komartin, a lăsat mai mult text, vă cer îngăduință și răbdare.”

Urmează lectura poetului Ion Zubașcu, un fragment din cartea lui nouă în pregătire, Omul, pomul și fântâna. O tragedie românească, apoi aplauze îndelungi și o pauză.

După pauză, Komartin: “Începem dansul. Avem despre ce vorbi. Domnule Octavian Soviany?”

Soviany: “Despre Andrei Gamarț îmi va veni foarte greu să vorbesc pentru că impresia lăsată de Ion Zubașcu este foarte puternică. Va scoate cu siguranță un volum bun, a citit aici ceva foarte interesant, scris în mai multe registre. De un timp încoace, Zubașcu are mize foarte mari, iar aceasta pare o carte extrem de bună, o carte totală. Am fost foarte mișcat. Cred că așa scria Ion Gheorghe în vremurile lui bune.

Poezia lui Andrei este făcută cu camera, sunt acolo detalii reluate. Riscul acestei poezii este pericolul platitudinii, după două-trei poeme nu rămâne nicio imagine pe retină. Cel mai mult mi-a plăcut imaginea cu laptele. Pe linia asta trebuie să meargă.”

Komartin: “Și textul de la sfârșit îmi place, deși primele două strofe sunt o introducere nu neapărat necesară. Încearcă să-și înrămeze poemele. Are o sumă de viziuni, dar sunt prea multe vorbe uneori. E o tentație maximalistă care îl face uneori să dea prea mult.” Exemplifică poemul dejun pe iarbă, propunând o variantă “mai relaxată”, apoi adaugă: “Andrei pare a fi un strănepot al suprarealismului, cu un tip de sensibilitate rusească, îşi arată tot timpul inima.”

Miruna Vlada face un comentariu: “Împărtășesc opinia despre Andrei. Sunt texte mult prea dense care, prin repetiția aceluiași cuvânt produc un efect exact invers, lipsit de conținut. Poemul cu Învierea mi-a plăcut pentru că are imagini luminoase și cețoase. Aceste detalii cu oameni care merg pe stradă se apropie de o zonă facilă, ușor redundantă.”

Soviany: “Nu se poate opri. Se configurează o siluetă, apoi vine cu altceva. Nu e nimic care să se fixeze.”

Despre poezia lui Ion Zubașcu, Vlada spune: “Un element de bază, pe lângă cel epic sau liric, este dramatic. Combinarea genurilor în care întâlnim biografism, o miză mistică m-a impresionat mult. Mi-a plăcut cel mai mult poemul Părinți și copii. În cheia legăturii paradoxale părinte-copil, simbol al istoriei, există și această temă mistică. Acest puzzle se fixează foarte bine, tema fiului care își caută tatăl este autentică, o temă a recuperării istoriei personale prin literatură, a recuperării – este un proiect inedit.”

Komartin: “Sunt aduse toate aceste documente, istorii personale, eticismul înalt... În literatura noastră nu s-a făcut aproape nimic pe acest subiect după ‘89. Și nu mă refer la fenomenul Pitești sau la cărţile de memorialistică, ci de literatură care să pornească de la experienţa comunismului. Din punct de vedere literar nu s-a scris mai nimic despre Securitate şi colaborarea cu ea. Cred că aici se adună tot ce a înțeles Ion Zubașcu din literatură, din viaţă, s-a turnat în întregime în această carte. Poemul Tatăl meu Herta Muller este un text pe care nu-l voi uita prea curând. Amintește într-un fel de Tatăl meu Rusia de Cezar Ivănescu. Un posibil reproș, deși e, până la urmă, doar o sugestie care ține de sensibilitatea mea când vorbim despre istorie – acest istoricism prea pronunţat care mă duce cu gândul la o altă vârstă a literaturii.”

Vlada: “O vârstă recuperată.”

Ion Zubașcu: „Cartea are o sută de texte. Ce am citit aici sunt poeme din primul ciclu. Al doilea ciclu se numește Baladele timpului nostru, continui cu personaje ca SOV, Păunescu și Voiculescu. Istoria curge, are o cursivitate și o degradare a ei. Ultima parte are texte diferite, o încercare de revenire la manifest. Trăim o perioadă amestecată, un nou caz de colaborare cu Securitatea a apărut. Este vorba despre Ioan Es. Pop. Vreau să spun că această iluzie optică potrivit căreia literatura română nu are valori morale este o falsitate. Cercetând în ultimii ani sute de pagini de documente din Arhivele Securității am descoperit zeci de mii de oameni care nu au colaborat și care au murit.”

Komartin: „Oricum lucrurile se întâmplau în anii ‘50 complet altfel decât în anii ‘70 sau ‘80.”

Zubașcu: “Însă a scos doar slăbiciuni, a lăsat în umbră cazurile de rezistență teribilă.”

Vlada: “Probabil că nu se vrea să se creeze ideea că a existat o rezistență.”

Zubașcu: “Sunt mândru că fac parte dintr-un popor care a rezistat. Dincolo de acest eroism, apar cazuri catastrofale.”

Komartin: “Această carte duce într-un discurs prin care se redescoperă curajul.”

Constantin Abăluță: “Cei care au o mare popularitate literară se descoperă că au fost colaboratori ai fostei Securități.”

Zubașcu: “Se poate dezamorsa această situație acceptând vina de a fi colaborat.”

Revenindu-se la comentariile pe text, Florin Caragiu spune despre poezia lui Ion Zubașcu că “e foarte important că genul ăsta de literatură își trage seva dintr-o tradiție locală. Zubașcu reușește să fie original și literatura să izbucnească din istoria locului.”

Despre poezia lui Andrei Gamarț, Caragiu apreciază ultimul poem. În cazul celorlalte poeme, “lucrurile par a nu se fixa, dar poate asta e dorința autorului. Aici e și viziunea lui picturală că e și un pictor foarte bun.” Concluzionează: “E o poezie a scindării.” Apoi, în continuarea acestei idei, citează versurile: “un soare amorf luminând planeta celor vii/ şi un soare colţ de animal”

Komartin: “Mi se pare că mecanicismul e resimțit dureros.”

Valeriu Mircea Popa: “Nu voi vorbi despre poezia lui Andrei pentru că m-a impresionat teribil ce a citit Ion. Mă gândesc cum să explic acest impact resimțit puternic pentru că și familia mea e din Ardeal. Eu nu ameste talentul cu caracterul (referire la versurile lui Zubașcu materia universului și toată istoria durabilă a lumii/ nu se întemeiază pe talente din naștere/ ci pe caractere puternice), dar m-am gândit la toate zdrențele de caractere din literatura română. Eu nu amestec talentul cu caracterul, dar în pofida talentului literar, nu creditez absolute deloc niciun scriitor dacă nu are o structură etică. Poate cel mai semnificativ poem din ce s-a citit este “Poporul român, o enigmă și un miracol” (titlu care îi aparține lui Gheorghe I. Brătianu, după cum a subliniat Zubașcu în timpul lecturii). Nu-mi aduc aminte, de când frecventez cercurile literare, să fi întâlnit o lectură atât de penetrantă sau să fi fost atât de profund atins de mesajul unor texte.”

Constantin Abăluță intervine cu un comentariu: “E o ediție grea. Pune prea multe probleme: limitele literaturii, eticism, în text sau prin text, expresivitate involuntară. Andrei încă face poeme foarte lungi, într-un flux imagistic abordat din unghiuri foarte ciudate, care deocamdată nu reușește prea multe lucruri. La Zubașcu  totul e unitar, știe să cucerească prin tot ce face. Andrei n-a reușit să dea un poem în care să se petreacă ceva. Poate doar în ultimul poem, dar acolo devine de la o vreme plictisitor. Nu reușește să lege ceva.” Citează versuri frumoase din poemul Casa Presei. Biroul 804. Traversând strada: “nu ajunge nici cât să-ți pui o dorință/…/o umbră de animal cât zece oameni prinși în gândurile lor”, apoi citează, din același poem, și versuri “fumate”- “inima ei verde se luptă cu inima noastră/…/intră în capul acestor fiare.”

“Andrei se pierde, are expresivitate involuntar. La Zubașcu însă, peste aparentele expuneri de evenimente, este o puternică amprentă personală, știe să creeze. Nu ne interesează dacă este proză sau poezie.”

Komartin: “Este acolo, recognoscibil.”

Abăluță: “E autentic, însă Andrei e subțire puțin.”

Komartin: “Este expozitiv.”

Abăluță: “Într-adevăr.”

Komartin: “Putem să ne oprim aici. A fost încă o după-amiază plină. Ne revedem peste trei săptămâni cu Mitoș Micleușanu și un tânăr poet.”

Zubașcu: “Claudiu, dacă îmi permiți, vreau să spun câteva fraze.”

Komartin: “Sigur că da.”

Zubașcu: “Vreau să le mulțumesc celor care au venit și, în primul rând, poetului Claudiu Komartin, pentru invitație. E o mare bucurie să văd scriitori de valoare care și-au smuls din timp să ajungă aici, să mă asculte. Le mulțumesc și celorlalți poeți mai tineri și iubitorilor de poezie prezenți aici. Cu toată recunoștința.”

A consemnat: Gabriel Daliș