23 noiembrie 2010

Tineri poeţi români şi suedezi, în „schimb de experienţă” la Cărtureşti




Miercuri, 24 noiembrie, la ora 18.30, va avea loc la librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti o întâlnire între poeţii români Rita Chirian, Teodor Dună şi Claudiu Komartin şi poeţii suedezi Malte Persson şi Sofia Stenström. Cei cinci participanţi s-au cunoscut în cadrul atelierului de traducere organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm, prilej cu care şi-au tradus reciproc versurile în suedeză şi română. Programul de la Cărtureşti, care va cuprinde discuţii despre atelier şi lecturi din versurile celor cinci, este organizat de Ambasada Suediei la Bucureşti şi Institutul Cultural Român de la Stockholm şi susţinut de Clubul de lectură INSTITUTUL BLECHER.

Atelierul de traducere româno-suedez a fost înfiinţat de ICR Stockholm în 2008, cooptând până în prezent 22 de tineri poeţi. Participanţii îşi traduc reciproc versurile, prin intermediul unor limbi de circulaţie internaţională, dar şi prin discutarea în detaliu a nuanţelor textelor.
Traducerile rezultate au fost ulterior publicate în diverse reviste literare din România şi Suedia. Ediţiile de până acum au avut loc la Casa de creaţie a Fundaţiei pentru poezie „Mircea Dinescu” din Portul Cultural Cetate (2008), Casa de creaţie a Centrului Baltic pentru Scriitori şi Traducători de la Visby (2009) şi Colegiul de creaţie de la Biskops Arnö (2010).

Niciun comentariu: