Poeme de Bogdan Coşa

mic dejun în stradă

simt

ochii mi se deschid

e ziuă

lângă-i o pată caldă

din ce în ce mai clară

îi curg bale pe dosul palmei pe degete

e felul ei de-a-mi spune că mă iubeşte

am uitat geamul deschis

şi-un vânt toată noaptea

a-mprăştiat scrumul

din farfurioara  de pe pervaz

exerciţii de înviorare

sus-jos fac un pas

m-aplec după fiecare muc de ţigară

mizerii slims

lola

e dresată şi numai le miroase

îl cred pe cel care a văzut

toate filmele

am şi eu destul timp de acum

dar sunt homofob

şi nu cred c-avem gusturi comune

noile lecţii deschise...

unde sunt nopţile în care

după vodca de import şi whist

îţi închipuiai că

de bon matin mes eleves

coborând din maşină vei spune

unor fuste în carouri cravate şi

un sartre strâns la piept

nu ştii

acum ai în faţă

un tablou suprarealist –

şcoala specială de fete codlea

eşti împăcat

le place cursul de scriere creatoare

când le mai arzi câte una (jap!)

plâng şi râd deodată

eşti blând

unei eleve noi -

schiloada c-un ochi lipit

îi conduci creionul

pe caietul tip II

„- are cinşpe anişori

scriem Adriana cu litere de mână”

pe ea nu poţi s-o cârpeşti

e gravidă

a plecat într-o seară

să ducă gunoiul

şi-a venit vânătă

condusă de poliţiştii comunitari

 „- e drăguţ la noi

avem gratii la geamuri şi

un gardian ne-a adus azi jumări”

seara mai schimbi o vorbă când

predai cheile pedagogului

acolo stă asistenta

fumează

şi întreabă dacă n-ai mai scris nimic

despre ea

o poezie măcar

le laşi ziarul şi te bucuri că

a mai trecut o zi

în sfârşit vezi soarele deasupra

fără sârme

ultimul tag

uşa-i acum dechisă

primim flori

mă-ntreb câţi ani o fi avut

arhitectul

care a proiectat utopia

cutia asta

oare în planşele lui

cifrele nu i-au spus

- e rece, zice ea

că uşile sunt mici

coridoarele-nguste

n-a văzut

colţurile înfundate în pereţi

sunt imposibil de reparat

de orice zugrav de orice

tată

care pune mâna pe sicriul ce

frecându-se la ieşire de uşă

pare că vrea să spună

i belong here

impact frontal

mă trezesc cu dureri
încet
şchiopătând
cobor scările
după ziar lapte pâine şi
ce mai puteam mânca
singur

m-aşez în genunchi

smulg buruienile din jur
ating placa de beton
cu degetele plimb
literele numelor
celor pe care îi iubesc –
stres post-traumatic sever

dacă sting becul ei vin
lângă patul meu

cămin 13b (1)

aveam mâinile murdare am rupt din
sandvişul tău cu felii de pâine albă
învelit în şerveţele de care vedeam
când mergeam în vizită la tanti mia
scara puţea te-ai smuncit ţin minte
o felie groasă de parizer a căzut şi
amândoi ne-am uitat în jos aveam
tenişii jerpeliţi eu nu ştiam că sunt
ţigan i-am tras un şut am simţit rece
margarina pe vârful degetului mare
mi-a fost pentru prima oară ruşine

cămin 13b (2)

şi era soare în fiecare dimineaţă

pentru noi cutiile însemnau tot

ce ziceau ei se întâmpla noaptea

când mă ridicam pe vârfuri să

văd farul cum se aprinde roşu

şi e dimineaţă iar dioptriile nu

existau decât în acel cabinet

eu nu aveam treabă pleoapa se

dezumfla şi aşteptam picăturile

de ploaie sărată ca să pot fugi

la cutii cu tricoul şi o burtă de

pietre mere acre să prindem

puteri să găsim toate bateriile

de plictiseală aprindeam orice

chiştoc dar nu ţigările cu filtru

nu mai era nimic pentru noi

la centrală marinică a călcat

pe un cablu şi sufletul s-a dus

printre cutii şi s-a făcut noapte

poemul unui copil rău

bucata de brânză       străluceşte
pe masă      pe maşina de spălat
tai  mestec încet    rar – scârţăie
dâre de zer     se scurg pe picior
printre fire negre de păr       lola
mă linge  are limba aspră  şi din
vârful cuţitului     trage atentă o
bucată de brânză    e  fericită că
mama       nu o mai alungă  din
bucătărie acum viermii mănîncă
din ea    cum mânca lola carnea
rămasă      printre oscioarele de
peşte   pe sub picioarele rudelor
invitate la     praznicul de 9 zile

noaptea

mă-nvârt în jurul unui bulb verde

nu e ceea ce crezi strigi

nu e ceea ce ai vrea să fie

mă-ntreb unde se va termina noaptea

e nasturele sau ochiul tău

îţi şterg sudoarea de pe frunte

mi-e frică în vârful patului

cu tine cheală

horcăind.

secularizare

în buzunar două monede

pentru parcare

ridic din umeri

caron le înghite

ochiul lui digital mă intimidează

e prea rapid pentru lumea asta

printează într-o secundă pătratul de hârtie

îmi dă patruzeci şi cinci de minute

davos

ne legăm în jurul gâtului zgardele

încărcătorul telefonului mobil

încărcătorul laptopului

cravata

şi suntem pregătiţi să lătrăm

încă o zi.

la infirmierie, atunci

când închid ochii bătăile inimii se accelerează

când simt vena jugulară pulsând atacu-i gata

când strâng din dinţi şi-mi ţin respiraţia

zic nu

nu asta iar

când delirez nu mă pot deturna singur

când dârele de transpiraţie scârţâie

pe faţă/pe creierul lovit

zic nu

nu mai pot

când face instrucţie garnizoana

când raşi în cap aleargă doi pe patru

când au băşici cu apă între degete

când tălpile-n ciorapii groşi rămân fără piele

când bat cadenţa până cad

când mamele bat mătănii pentru noi

până cad

când nu intră nimeni pe uşă neagră din faţa mea

zic nu

nu aşa termin

amenintarea maimuţei

cu paispe kile mai putin decât în primăvară

când te-am cunoscut

fără dietă alcool sau hardcore

semn că

gălăgia din cap e cu ecou în diaree si fire albe de păr

de sprâncene crescute cam doi centimetri peste noapte -

dimineata le smulg si trag apa

unghiile albe un nu

un tremurat slab când ridic cu ambele mâini cana de ceai

un abur de lămâie felii ca viata de dinainte

sunt nouă zile critice nouă cu anxietatea si palpitatii

dă doamne să nu mă găsească să nu mă caute

să nu mă interneze acum

când cu spatele întors la geam văd

dungi galbene pe perete eu aplecat deasupra găletii scuip si

ascut un creion scuip si veninul se scurge pe plastic

semn că

legăturile se subrezesc si cad în beznă

tot mai adânc

am visat si cu tine. aproape cu toti am visat*

lui v. leac

si erau garduri înalte de plasă
în fată – o gaură mică
prin care se strecura javra asta
cu urechile si coada lăsate
blândă
tiptil
tu veneai în spatele meu
la juma de pas
mă tineai de mână fără să-ti fie frică

soarele încingea tabla masinilor
printre care ne strecuram
praful de august se aseza
pe bocancii de care niciunul
nu avea nevoie în realitate

si ti s-a făcut sete eu
l-am văzut pe hondrari în depărtare
solar
ne-a văzut ne-a făcut cu mâna
de sub umbreluta de fanta
portocalie si decolorată
i-am cerut două pahare
ti-a zâmbit
mi-a cerut două tigări
una pentru acum una
pentru că-i erai dragă

când ne-am întors
în spatele nostru stătea sgb
si el ti-a zâmbit ti-a întins mâna
bună pisico
s-a-ndrăgostit de tine mi-a propus
bătrâne noi ăstia tineri tre să
punem bazele unui curent literar
te bagi?

nu stiu cred că m-am băgat că
mă plimbam cu tine de mână
o gască de slăbănogi pe care-i mai vedeam
la teve doar
stăteau pe capotele unor masini americane
mă priveau cu superioritate
unii tristi unii
certati cu lumea furiosi
au scuipat în fata noastră
dar te-am strâns mai tare de mână
si-am trecut pe lângă ei linistit
fără să spun nimic dezamăgit
la-nceput îi salutam cu emotie-n glas cu
privirea-n pământ

dintr-o decapotabilă se auzeau versuri
nu stiu dacă era muzică sau cineva
prinsese frecventa pe care
dumnezeu cerceta prin statii
nivelul de smerenie de afară
că tupa stătea fericit asculta cu
coatele pe portieră mi-a zis pustiule
e păcat masina asta e ieftină n-o vrei tu eu
mi-am dat ultimii bani pe
cola asta pe poezie
se uita distrat la doza rosie
pe care sublinia litere cu markerul
am dat din cap m-am întors spre tine dar
mi-ai făcut semn că-i ok
noi n-avem nevoie de dumnezeu

din fată venea komartin se plimba
singur scotea o carte se oprea
măsura rândurile cu privirea
mi-a zis că nu e bine că
strada e strâmbă deja
totul se surpă
asta ne va prinde pe toti vii dar
nu ne va putea tine laolaltă
ne vom împărti în mai multe continente
te-a îmbrătisat trist si apocaliptic/toti te iubeau
dar tu l-ai prins de umăr i-ai promis
că nu vei muri/ în felul lor

si atunci a trecut o fată cu ciorapi verzi
cu un spiridus în spate i-am oprit i-am zis
cum naiba omule de ce esti asa mic
el s-a uitat cu drag la tine era chel
ochiul lui era ca un far care lumina
din el ieseau amintiri cu muzici si faze
pe care nu le-am trăit niciodată

l-am căutat pe andu dosa care
ne astepta panicat
lângă o toyota camry din 95 masina
tuturor visurilor
mi-a întins manuscrisul
s-a ascuns în spatele tău îl căutau niste
mosi cu tortele lor preistorice
dar i-am promis că voi avea grijă să
ascund caietul până când ei vor dispărea
el s-a asezat în fund
în praf
la umbra masinii si-i venea să plângă

în momentul ăla am simtit un miros plăcut
venea dintr-un colt pe care nu-l văzusem până atunci
istoria eroilor unui tinut plin de verdeată si răcoare
acolo – o tarabă unde ruse întorcea micii
soso cânta la tamburină
aveau multe poze cu oameni adevărati
prinse pe o sfoară cu cârlige verzi galbene rosii
mi-au spus că atunci când târgul ăsta de vechituri
se va termina
se vor întoarce la tine vor cânta doar despre tine
asa cum oamenii adevărati din poze
au făcut-o toată viata pentru moment mi-au dat
un mic si o poză cu naum

lângă ei gelu se chinuia să arboreze un steag
cu viva la republica m-am gândit să-l ajut
bucuros el mi-a dat o insignă
pentru oameni cu chip cică dar
lumea nu întelegea pentru ce face asta toti îl priveau
cu ochi răi si bănuitori dar lui nu-i păsa
nici nouă nu ne păsa de nimeni
nimic nu se putea întâmpla înafara vointei noastre
mi-a zis să am grijă de tine mi-a zis că
esti cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui
om adevărat

si am pus poza si insigna în buzunar tu o luasesi
înainte nu-ti era rusine iubito
să umbli printre javre si iude
goală
te-ai oprit printre ochii de sârmă te priveau
de jur împrejur mii de oameni te făceai că
nu-i vezi ti-ai scos bocancii prăfuiti când
te-am ajuns te-am luat în brate
si-am vrut să fug cu tine
să nu mai văd să nu mai aud dar
la poartă stătea magistral mihut
din pieptul lui de taur au răsunat
decibeli propagati ireversibil în timpanul meu
de-aici nu pleacă nimeni copile
întoarce-te si luptă fără frică

eseu despre orbire

dar vor trece până atunci

ani şi ani cu două anotimpuri

când hârtia se va găsi tot mai greu

vor fi ceaiuri cu ea

filme vechi din ce în ce

mai puţine

în limbi pe care nu le cunosc

îmi va traduce cu buzele lipite de cană

se va simţi mai deşteaptă

mă voi simţi mai iubit

treptat vor pleca toţi

va pleca şi ea

după ce vom fi văzut toate filmele

iar pâinea şi ceaiul

singurătatea

vor fi tot mai aspre

chiar dacă dioptriile vor creşte

o să-mi dau seama că sunt tot mai puţin

an după an

supa la plic ţigările şi cărţile

se vor ieftini progresiv

pentru că toţi banii vor fi la fel

pentru un miop

sau nu vor mai fi

hârtia se va găsi tot mai greu

şi lumea nu va mai scrie poezie proastă

lumea nu va mai scrie poezie

iar editurile se vor transforma

rând pe rând

în baruri cu nume sofisticate

la humanitas vor cina de crăciun familii cu nume vechi

la polirom vei vedea doar băieţii de bani gata

cu tipesele lor prefecte

îmbrăcate perfect

rao va fi un salon de masaj minimalist

cu preţuri

şi happy-ending

pentru turişti arabi

iar noi vom bea laolaltă licori albe

licori negre şi licori colorate

îngrămădiţi în bombe de când lumea

în univers

pe paralela 45

sau în birtul vinea de la colţ

în care ne-am cunoscut cu toţii de-a lungul anilor

şi vom recita şi vom bea ca-n vechime

prostimea se va bucura şi va învăţa fiecare poveste

pe de rost

zile şi nopţi

nimeni nu ne va băga în seamă

din când în când câte-un academician

care  studiază româna vulgară

va scrie studii socio-umane

de popularizare

pe una din terasele oxford university press

despre cel mai răsărit dintre noi

ajuns casier în lanţul de fast-food-uri

adevărul

jurnalul naţional sau aşa

fără prea mare părere de rău

doar a băut o viaţă cu povestitorii bătrâni

în crâşme apoi

în pivniţele cartea românească

încă de pe vremea când se mai scria poezie

iar noi vom fi aproape orbi atunci

aproape fericiţi

singuri

fără hârtie

toţi

cu câinii noştri