Răzvan Ţupa, "corpuri român3şti"

ediţia orală

o selecție de 30 min pentru sesiunea de la Institutul Blecher

din ceea ce cuprindea trei părţi & trei suplimente

varianta originală durează 60 min

corpuri poetice

corpuri româneşti nu e o carte tipărită. Lansarea ei include multiplicarea acestui volum pe cale orală. Ediţia vorbită oferă fiecărui ascultător posibilitatea de a fi un exemplar unic al acestui tiraj. Cele trei părți ale ediției vorbite urmează traseul de definire al corpurilor românești. De la poeme serioase, la poeme în care poeticul este parodiat, deci neserioase, până la ultimul ciclu, cel de poeme deopotrivă serioase și suspendate (parodiate), corpuri relaționale (românești).

corpuri poetice

bucureşti asfalt

şi când tac vorbesc prea tare

pot să citesc dar ar putea să pară

interesant şi nu e

şi nici atunci când în sfârşit

mă hotărăsc să caut

nu apuc să ajung până la capăt că

ne întâlnim

şi eu sunt cineva complet

diferit

şi tu deja îmi spui pe alt nume

pe care

îl ştie toată lumea

dar care tocmai de-aia nu e al meu

şi nici acum

nu ştii că ştiu

că sunt lumi în care toate astea

s-au întâmplat deja

lumi în care nici măcar nu ne-am întâlnit

lumi

unde

deja fericiţi am murit

şi lumi în care nu avem nimic

în comun

absolut

diferiţi

ca vodca

şi exact

aşa îmi spui

văd că doar ceea ce vezi acum mâine

nici măcar nu o să ne mai închipuim

şi visăm şi ştim

corpuri poetice

poetica banska stiavnica

mafii poetice, mafii bulgăreşti şi eu cu aparatul pe limbă gata să înregistrez

ceva orice m-ar putea plasa în timp

cât de cât exact

mafii poetice, mafii bulgăreşti, mafii

româneşti, cuvinte albaneze pe care

le recunoşti chiar şi atunci când nu mai vrei

să recunoşti pe nimeni

aici ai vrut să spui

dacă vroiam spuneam

doar arăt

mafii poetice, mafii ruseşti, mafii albaneze

cuvinte turceşti care se deschid ca nişte

guri de canale pline cu flori

întotdeauna o să fie o mină

undeva foarte aproape

de casa unei iubite

care îţi îngheaţă

lozincile patriotice între dinţi

doar se uită la tine

şi gesturile secrete de recunoaştere

rămân fără sens

şi ei se uită la tine

şi tu nu mai vrei să faci chestia aia

cu degetele

ca să ştie cine cu cine

şi tu cu câţi şi de unde

şi pe cine ai în spate

doar noi

tu şi eu

complet diferiţi

cuvinte în cuvinte

corpuri poetice

budapesta metrou

podurile pe care nu o să le trecem, noemi

chiar dacă toate astea sună aşa plat şi

turistic

la un moment dat

am intrat în magazinul cu apă cu gust de papaya

aşa departe de cealaltă parte a dunării

unde nu trecem dincolo decât ca să ne bronzăm

podurile pe care nu o să le trecem, noemi

sunt toate din cuvinte

ar putea să cadă şi

să facă altele în locul lor mai înalte şi mai frumoase

şi chiar dacă sunt numai cuvinte

nimic nu rămâne fără ele

şi nici măcar cuvintele nu au cum

să rămână

doar amintirea lor gata dărmată gata

ridicată, şi mai frumos, şi mai înalt

numai respiraţii şi ritmuri pe care

şi dacă le-ar recunoaşte cineva

nu ar conta

doar cuvinte pe care

poţi să le scrii în orice direcţie

numai

gustul acela exotic pe care o zi într-un oraş

perfect respirabil

ţi-l dă

rămâne de unică folosinţă

ca un şerveţel

ca o rochie de mireasă

ca un lucru mic şi etern

corpuri poetice

berlin he-story

cea mai frumoasă nici nu se uita la mine

cea mai frumoasă avea un ochi în altă lume

cea mai frumoasă ar fi trebuit să fie

pentru totdeauna dar

nu a fost aşa

decât în mintea mea

şi cavaleri uriaşi cu armuri uriaşe

pe cai uriaşi abia se ţineau pe picioare

înghesuiţi într-un punct din timp cât un vârf de ac

sprijiniţi de peretele de sticlă

ei pe dinăuntru eu pe dinafară

ei pe dinăuntru goi eu pe dinafară din ce

în ce mai plin de lumina chioară

sărită dintr-o insignă simplă măruntă

din hârtie lavabilă în blocuri întregi uriaşe

poate

m-am grăbit

şi stau într-un cub alb sub bebelplatz

sau

pentru totdeauna

era doar gândul că undeva s-ar putea să rămână ceva pentru totdeauna

la care nici nu are rost să te întorci

nici măcar să ai chef să te întorci nu are rost

doar să ştii şi nici măcar să ştii

numai să bănuieşti

că poţi vorbi oricând

despre vreme şi asta să arate

exact ceea ce vrei să spui

că totul se schimbă peste tot şi asta

aşa rămâne mereu

corpuri poetice

bratislava şotrron

doar citea pe marginea fântânii

nişte litere

pe care aerul se încăpăţâna să le lege

în locul crengilor numai un scris ilizibil

pe care poţi uneori să îl citeşti

mai ales atunci când în locul atenţiei

foloseşti un cercel mic din grafit

cu care obişnuieşti să te joci între degete

doar aşa

pentru sugestia psihanalitică pe care o face

oricui vrea să se dea deştept

şi unghiile îţi recunosc chipul

şi ar vrea să se oprească

dar

trebuie să spună gluma aceea porcească

pe care nu o să o uiţi niciodată: cu mama viermişor

şi

copilul viermişor care trebuie să înghită bătătură ca să primească ochişor

şi lumea lor ar fi perfectă

dacă din când în când nu s-ar înţelege

perfect tot ce e spus la întâmplare

şi cineva care mă întreabă rromanes?

Şi recunosc dimineaţa pe bulevardul poştei

În grupul care mă întreabă asta sunt chiar

Eu

Cu tot părul oxigenat

Cu nasul deschis la parfumurile oricărei zile

Din lume

o statuie mişcătoare cu jobenul în nas

corpuri poetice

chişinău garaj

nimeni nu putea să îţi spună unde mergi

nici măcar prietenii cărora nu le-ai spus nimic

dar i-ai găsit chiar la hotelul tău

eliberând camere a doua zi

gata să scrie

adevărurile pentru care

îşi exersează revolta

cineva o să vorbească mereu limba ta

sau tu pe a lui

dar întotdeauna cu un accent diferit

şi asta pentru că fiecare

reuşim să spunem ceea ce celălalt

crede că e de la sine înţeles

cineva mereu o să asculte

şi o să înţeleagă greşit

mult mai bine decât dacă

ar fi înţeles perfect

gata să citească

nişte cuvinte pe care

acum le crezi maşini vechi

în garajul uriaş care se întinde

pe sub blocuri

ne-ar şi plăti ca să stăm acolo

ne-ar şi plăti ca să nu stăm altundeva

ne-ar şi plăti ca să nu ne gândim

la toate minunile care ne-ar putea lega

unii de ceilalţi, alţii de noi

toţi de voi

spunând asta:

vorbe care trebuie spuse

şi gata

corpuri poetice

new york taxi

când arzi oraşul este şi pe dinăuntru

pentru că niciodată nu poţi să fii doar tu

oricând eşti şi cel cu care te întâlneşti

şi fiecare suntem şi altcineva

cu care ne vedem mereu

şi doar eu o să fiu doar atunci când

şi tu eşti aici

şi tu eşti aici

de fiecare dată când spunem asta

şi în timp ce privim ne gândim

că fiecare dintre noi cunoaştem oameni

care cunosc oameni care cunosc oameni

şi cunoaştem pe oricine din lume

unii spun din şase persoane, alţii din 12

cei care lucrează cu serii mai lungi de numere pot să dovedească numărul exact este 24

şi acum chiar putem să fim

şi pe dinăuntru şi pe dinafară

şi niciodată doar într-un fel

şi atâtea vorbe care să exprime asta

în atâtea limbi încât să nu părem singuri

nici măcar complet diferiţi încât să putem

să facem cunoştinţă la un debarcader

din beton cu lista lucrurilor care trec

pe hudson în mână

mănunchiuri de paie, aşchii, şi

o singură sticlă din plastic

în toată lumea ca o piesă de muzeu cu

faţa ta

corpuri poetice

paris vis

un imigrant fracturist prin gunoiul din pungi

& noi vorbim de ratattouille cu

ratattouille de faţă

personajul de desen animat supărat pe

imitaţia de Disney de pe turnul de metal

căra bucată cu bucată

dumicaţii unei mese pe care

nimeni nu se mai gândea să o aibă

& aşa era altfel nu ar fi fost totul în pungi

aproape etichetate

pierdute în spaţiul dintre băncile pentru turişti

aici

sunt copii cu uniforme roz, aici copii cu redingote subţiri şi negre

acum gândiţi-vă la ceva frumos:

Blake şi Warhol faţă în faţă

Petit Palais încruntat la Grand Palais

& fiecare pe drumul lui

Trasat discret, aproape interior

Fresce portabile peste nori din plexiglas

Totul în matriţe cât două pleoape

Şi mica piaţă a poeţilor atât de mari

Încât nu îi vede nimeni îşi face numărul:

Plouă peste toate lumile

poeme personale

maşinuţe româneşti

acum o ştii pe maică-mea…

doar să nu fim ca ai mei, asta e singura regulă mereu

dar trebuia sa o vezi în vara lui ‘79 cu ochelarii laţi de soare

sub copertina de metal de la maşinuţe.

eu mă întindeam pe acolo printre bare, ca de obicei

acum acea amiază se întâmplă lent dar în 1979 abia puteai să o urmăreşti

maică-mea sprijinită pe balustrada lucioasă eu întins puţin mai încolo

şi ea întoarsă

în pantalonii albi şi bluza măruntă, roşie

încă liniştită cu faţa spre noi. În momentul următor avea să se sperie

dar încă nu se întâmplase asta nu avea de ce să se sperie era frumos

toţi anii care au urmat de atunci i-a văzut dint-o dată şi

nimic n-a mai fost la fel

verbal

poetic. forţat

tot ce vrei este împrumutat

tot ce spui este aproximativ

doar lucruri şi o modalitate

dornică să spună ceva orice

orice este destul de aproape şi

nu încă aici şi nu încă aici şi nu

încă aici

pe sub haine

e un fel de primăvară un

fel de orice altceva

decât tu decât tu altcineva cu gura ta

verbal

poetic. mix

lumina din cap este doar când

te uiţi şi îţi aminteşti brusc

de ochii cuiva aţintiţi asupra

ta tu ai toate formele definite

în raporturi fictive şi asta te face

să vezi că invenţia este doar o formă de atingere a mea

cald rece departe aici

forme calde formulate la încheieturi

fictive şi fade aplecate deasupra acestui punct care se aprinde

verbal

poetic. gestual

nemişcat cu mâinile relaxate pe cap

ochii închişi reţin căldura ieri era aşa

nemişcat cu mâinile relaxate pe cap

degetele se îndepărtează lejer

doar că nimeni nu se întoarce doar

derulează pe-nainte cu gesturi uşor repetitive pe fire

acum aşa vezi printre pleoape

curentul cade o secundă un

întuneric mic un iad mic pentru cei speriaţi de moarte & păianjenul fin clipeşte

verbal

poetic. social

şi ceea ce este pe limba mea este

pe limba ta sau ar trebui ai nevoie doar ca nu ştii

şi dacă nu ţi-am spus e mai bine

să ştii că de vină pot fi alţii dar e mai potrivit să fii tu mai la îndemână mai

aproape de realitate

şi acum limba ta ar fi decent

să aleagă o direcţie şi să arate spre ea direcţia ta nu se compară decât cu lucruri pe care nu le putem vedea

verbal

poetic. formal

să luăm trei cuvinte auzite poate

din întâmplare dar nimic nu este din greşeală aşa că

acum ai ochii potriviţi pentru lumea

potrivită care nu există râu răţuşcă rămurică luate din furia ta şi puse într-o zi în care orice se poate întâmpla

ca o ultimă fază a primei reprize

când pe teren cu degetele în ve

aleargă un om gol şi strigă râu răţuşcă şi nenorocita aia de rămurică

verbal

poetic. lumini

pe care le aprinzi şi le stingi şi iar

laşi să se înţeleagă că mă chemi dar

de fapt tu nu eşti nicăieri

doar lumini care se prefac în chipul

tău întinse pe faţada blocului renovat de curând cu patină de vechi

cu arhitectură tradiţională

numai că nu eşti singur

blocurile sunt pline de lumini care se sting şi se aprind după un program destul de lejer şi asta îţi dă curaj

verbal

poetic. comercial

când spun un cuvânt

cheltuiesc ceva şi din câte ştiu cineva este plătit pentru asta

pentru că eu spun şi cineva primeşte

şi cineva aude se pregăteşte să ştie exact ceea ce vrea: să se distreze cu glumele pe care nu şi le mai amintea

cel mai clar poem este o bancnotă de cinci sute

când plătesc zic ceva important ce toată lumea poate să înţeleagă

ori hârtiile rămân cum au fost mute

verbal

poetic. fragil

din tot ce spui doar lucruri infiltrate
în aerul dintre noi definite sonor lansezi vocea celuilalt spre

zonele tale vulnerabile

tu micile străzi pe care ai recunoscut

senzaţia de vid soarele uneşte tot

ascuns într-o bilă de nori ca

o pleoapă gata să articuleze gata

să spună fire calde un palton cu degete o firimitură cât toata lumea
în saliva înfrigurată urcă un pocnet

verbal

poetic. real

cu lucrurile astea pe cap deformate de respiraţie doar vreau şi încerc să mă conving că doar asta poate să fie

super modele unisex sincrone

defilează sigure pe ele stau pe vine

în vârful buzelor dintotdeauna

încep să îmbărtânească o dată cu tine

prezintă vremea într-un fel cu efecte

cu tocurile ritmează ploaia care nu o să înghită niciodată tot doar bagă străluciri perfecte

corpuri relaţionale

punct

calm. seara [sunt o gramadă…

Sunt o grămadă de feluri când e vorba de urât
şi toate îmi plac
aştept să sune ceasul meu de mână zgâriat de încleştări şi mă aşez pe marginea patului
şi urăsc aşa:
o vreme cu noduri de pâslă în gât
e tot ce fac
simt nodul cu degetele şi îl strâng ca pe un nod de cravata

mi-e scârbă de-mi dau lacrimile

aş putea sa fumez dar nu

străzile se golesc de maşini
staţiile se golesc de oameni

şi nimeni nu mai este obligat să meargă nicăieri

în capul meu se întâmplă să îi văd adormind în pijamalele lor năclăite
îmi strang buzele flegma nu o să pornească azi, e balonul meu şi parada este a mea

muzica please

redux

practica poeziei

exerciţiile de dimineaţă

1. Grupe de sunete.exerciţii

Sala

Cu cât sunt mai ocupată cu atât lucrurile redevin normale, insuportabile dar normale

Şi în locul câtorva lucruri pe care aş putea oricând să le uit doar starea

Mă antrenez pentru un sport cu alte legi ale fizicii

În care lumea este cea care trăieşte o viaţa în jurul meu

Se grăbeşte undeva, se întrece pentru ceva

Şi atunci toate locurile aleargă de jur împrejurul meu

În accente cromatice apăsate doar o pată minusculă şi

Ştiu că aceasta a fost o zi minunată care va fi mai târziu

Cu cât sunt mai aproape cu atât mai uşor

respir aerul unor momente

Care au fost sau vor fi

eu respirând sunt aici

Sala

Ştiu cât să spun din ceea ce înţelegi ca să suporţi tot ceea ce

Nimeni nu înţelege şi îşi închipuie că nu există

Când laşi în jurul tău dimineaţa să desfăşoare

o scenografie totuşi reală pornind din toate corpurile

în acelaşi timp la ore diferite

am vorbit din Sydney cu tine la răsărit

noaptea din mijlocul viselor tale s-a strecurat pe străzi româneşti

şi dimineaţă deja ştiai: tot ce ţi-am spus despre primele sunete-ale zilei

pornise în acelaşi timp din visele mele din visele tale

pentru un fus orar diferit

două dimineţi la aceeaşi oră, poate

undeva este încă destul de întuneric pentru

un vis orbitor în pirotehnia minusculă a pleoapei

Aerul încă mai crede în tine şi numai în tine poate

Să creadă în oricine altcineva

Când eşti aici şi toate locurile din lume sunt în genele abia îndepărtate

grupe de sunete

unde ştii tot unde auzi că unele forme încep să semene

cu ceea ce aşteptai să se întâmple fix în viaţa ta că foarte

multe lucruri încearcă să te mulţumească dar ştii şi că

asta nu e destul

ar mai fi

nevoie de ceva sigur pe care să poţi să te gândeşti că

nu o să se schimbe prea mult o dată ce te apropii

Unde crezi că se poate unde poţi să îţi închipui

Nişte bucurii viitoare dogoresc e tot corpul tău

Şi atunci nu ai putea să te gândeşti decât că

Ar mai fi

Unii care văd unii care aud versiuni ale zilei exact

Aşa cum vrei tu să fie

Cât să încerci cât să reuşeşti cât să stabileşti

Laşi să ţi se relaxeze braţele

Ai mai fi tu

grupe de sunete

toţi cei pe care îi ştii se apropie de singurul moment în care

vă veţi întâlni cât de departe poţi să stai încât

să îi simţi lângă tine

şi poate un singur sunet ar fi destul

poate chiar fără să deschizi gura

dar sunt atâtea distanţe pe care vrei

să le păstrezi aproape şi fiecare în

apropierea care se numeşte tu

tu ştii că aproape este oriunde şi numai

ceea ce este insuportabil poate să sa nu fie nicăieri

destul de departe şi lângă tine sunt toate

aceste lucruri pe care le numim tu

cu toată lumea în jurul tău numai tu

priveşti şi toţi ceilalţi sunt numai privire

şi toţi ceilalţi sunt numai ceea ce nu poţi să crezi

că nu ştii imediat ce ai deschis palmele numai câteva

momente se repetă din tot ceea ce ar putea să fie lumea şi

astăzi eşti tu

Atingeri

Ceea ce numeau toţi tinereţe s-a dus şi în locul ei nu e nimic

Când plouă Bucureştiul se chirceşte ca un adult care îşi aminteşte bătăile mâncate în copilărie

Şi noi am cunoscut comunişti de doi lei care au fost bunici minunaţi şi

Ne-am bucurat de securişti bătuţi în cap care aveau părţile lor bune (erau specialişti în ceva, citiseră)

Am fost convinşi că informatorii au suflet bun doar că au nimerit prost şi noi, ca şi tine

Cerul nu crapă doar curge constant un lichid care îţi arată adevărata faţă

Nici măcar nu încerc să mă feresc dar ne menajăm reciproc, oraşul meu

Ne urâm atât de decent că în momentele bune suntem duioşi se întâmplă des

Ne abţinem şi ne băgăm în seamă cât putem de puţin mai ales că ne bănuim deja

fiecare suntem oraşul celuilalt

Nimic nu poate să fie mai trist decât cinci minute în plus în faţa şaormăriei

Totul e minunat. Pacheţelul de carne mărunţită cu mirodenii şi condimente,

miroase acrişor, încurajator

doar cinci minute, atât. În ziua asta plouată ca un câine

în faţa şaormăriei ne despărţim de tot ceea ce nu ne lăsa să plângem. Nu

spunem nimic. Doar foşnetul tot mai palid al pungii pe care o strângi în palmă

laşi totul pe masa de plastic. Şerveţelele sunt cele mai discrete

noroiul tău este noroiul meu şi toţi suntem fericiţi

după duş acasă

Sala

Şi acolo nimic nu e altfel decât tine şi totul

Are exact gustul pe care tu îl pregăteşti

În fiecare zi

Ordinea în care îţi deschizi degetele

Ordinea în care vezi lucrurile

Ordinea în care ştii că ziua se schimbă

Într-un drum spre casă

Şi de ce să te gândeşti altfel decât

Tu privind liniştea

Un limbaj poetic la fel ca oricare altul şi chiar mai puţin

şi eficace

ca o unghieră ca respiraţia

cu care sapi în zidul de politic din jurul tău

până se desprind bucăţi mari

toate cu faţa ta deformată de timp

ca de o bucurie pentru care nu

suntem pregătiţi

Şi dacă nu inventezi.

Şi vorbe în care nu este nevoie să găseşti ceva

Pentru că te găsesc ele şi formulează cu sufletul tău

Ca atunci când tălpile intră în pâsla plăcută împaturitată pe jumătate

Pentru tine aerul intră în povestea zilei tale transformă totul într-o

Viaţă care nu mai este experienţă e numai stare persistentă

Când nu eşti obişnuit totul doare

Asta ar putea să îţi spună orice nou născut dacă nu

L-ar durea sunetele pe limbă

Şi deasupra fiecărei vorbe nu atât sunet cât

Obişnuinţa de care ai putea să te temi dar

Deja o consideri o parte din tine partea ta pe care

O păstrezi comună cu ceilalţi şi aşa esti aproape de

Fiecare clipă a vieţii lumii

Cerul din Delft se desfăşoară deasupra ta într-o noapte care

sunt toţi ceilalţi străbătuţi de luminile unui singur cuvânt

În afara lucrurilor în care ştii că nu o să te pierzi şi numai

Lucruri pe care oricine poate să le înţeleagă să le găsească

Perfect

Convertibile

La capătul degetelor marginea unui nasture

Strălucitor dar numai în capătul degetului neted în

Rest numai lucruri care pot să fie legate în jurul tău şi fiecare

Lucru o serie de persoane pe care poţi să nu le cunoşti dar tu

Deja eşti fiecare în parte şi oricât ai încerca îţi dai seama că ar fi greu

Să nu mai fii decât tu

Nimeni altcineva nimeni altcineva şi

Linia pe care acum o desenezi în aer

Şi o repeţi este unică asemenea celei de acum o secundă şi nici

Măcar o singură dată nu a fost altfel

Degete şi atingere pe care o păstrezi chiar

Sub cerul solid al unghiei

La care poţi să renunţi un pic cât să recunoşti:

Numai până aici, numai atât, de aici încolo vii tu

Şi aici ne întâlnim

Cineva vorbind în continuu ştiind că în momentul în care tace

Se întâmplă lucruri, cineva care vrea să prevină. Cineva care vrea

Să fie sigur. Doar doar să fie contrazis.

De fapte, hotărâri, evenimente care

te ridică o secundă de la pământ

vântul îţi trece uşor pe sub urechi

şi când te-ai aşezat la loc liniştea

Şi deschizând gura nu spui sunete ci linişte

mici pauze în vorbirea continuă albă

Am auzit nişte lucruri pe care trebuie să le repeţi

Aceleaşi gesturi pe care le transferi din mişcările obişnuite

Până când efortul devine un lucru obişnuit. Ca un vis

două feluri de a privi lumea sunt mereu în ochii tăi

unul tu unul ceilalţi plutesc de jur împrejurul unei stări

ziua întinsă în serii de spoturi un pic obositoare chiar

extenuante relaxate sub pleoapele tale seara

Puncte pe pielea viselor din care porneşte

Atingerea părului cu urechea

Acest moment construit cu fiecare foşnet

La fel în toate limbile lumii

şi de aici nu mai urmează două poemele orale: legături bucureştene: corpuri româneşti şi poetic - Monument de aer sunt numai poeme orale, deci ele nu vor apărea aici tipărite.

cum cum să împart ceea ce ştiu că mă interesează şi ceea ce nu poate să fie real de ce să te pierzi de ce să spui altceva decât ceea ce crezi dar dacă încerc măcar o dată SE transformĂ cumva toate astea în lucruri pe care nu le poţi ocoli şi le-aş gândi ca un labirint în care să ajungi la mine la tine la toate lucrurile pe care ai putea să le doreşti doar spun asta: caramele animale: ŞI visezI exact: CâT RESPIR

Ediţia orală a volumului Corpuri Român3şti este o selecţie care cuprinde aproximativ jumătate din volumul manuscris cu acelaşi nume. Această variantă de aproximativ 30 min este concepută special pentru prezentarea publică de la

Institutul Blecher

iunie 2010