Claudiu Komartin salută publicul şi îl prezintă pe Constantin Abăluţă, “un scriitor care a publicat peste 40 de cărţi şi a tradus mai bine de 25 de volume ale unor mari poeţi şi prozatori din literatura universală, iar cea mai recentă carte de poezie a dumnealui, Iov în ascensor/Iov în funicular, a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din România. În această seară ne va citi trei fragmente dintr-un roman în lucru.”
Constantin Abăluţă: “Citesc din al doilea volum, care este în lucru. Primul volum este gata.”
Claudiu Komartin: “Fiind ediţia douăzeci, ne-am gândit la ceva special. Avem în faţă doi autori din generaţii diferite, pe primul îl cunoaşteţi deja, iar al doilea, Andrei Luca, nu are nici 20 de ani, îl ştim de pe internet si astăzi ne va citi un grupaj de poeme, o poveste legată. El pare că scrie un lung poem.”
Constantin Abăluţă: “Generaţiile noastre sunt atât de îndepărtate încât ar părea că eu însumi sunt bunicul lui Andrei, iar Andrei îmi este nepot.”
Urmează lectura lui Andrei Luca, un grupaj de poeme intitulat versuri.
După lectură, Claudiu Komartin: “Domnule Abăluţă, ce ne puteţi spune despre proiectul Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului?”
C. Abăluţă: “Greu de spus. Primul volum care trece prin multe peripeţii, este încheiat. Proiectul principal constă în mici povestiri care începe de la litera A a indexului de străzi al Bucureştiului şi caută să acopere tot vocabularul de străzi prin embleme stradale interesante, zic eu. Volumul al doilea se află în lucru, conţine mai multe proze scrise în acelaşi spirit ludic.”
Urmează lectura lui C. Abăluţă, Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului.
După o pauză de cinci minute, Dumitru Bădiţa îşi începe comentariul despre textele lui Andrei Luca. “Pentru a scrie o poezie ca asta contează observaţia. Andrei Luca este un bun observator, reuşeşte pasaje în care poţi remarca un simţ stăpânit al detaliului, o prospeţime a observaţiei. Este o poezie cu multe personaje, nu o continuă autoreferenţialitate, cum ne-am fi putut aştepta.” Bădiţa citează un vers din poemul "Singurătate, nu te-am voit" de Bacovia, “Poeţi, evitaţi/ Singurătatea,/ Între oameni/ E viaţă”, apoi afirmă că versurile lui Andrei Luca se încadrează “într-o poezie a post-istoriei, pe care o scrie onest, o scrie bine.” Bădiţa remarcă “infinitezimale” observaţii: o comparaţie nereuşită, “trei bureţi grei stau pe gresie ca gândacii”, mici scăpări “sesizabile în primele texte.” În concluzie, Bădiţa afirmă: “îmi place poezia asta.”
Din proza lui C. Abăluţă, Bădiţa consideră prima povestire cea mai reuşită deoarece “există o relaţie între personaje, o intrigă, iar textul e bine condus.” Celelalte două povestiri, deşi scrise bine, “nu mă entuziasmează, chiar dacă ele curg frumos şi au acelaşi registru comic, se merge pe un hazard care caracterizează relaţia personajelor.”
Komartin: “Sunt scrise între ingenuu şi ingenios”
D. Bădiţa: “Sunt scrise meseriaş, nu ştiu de ce a scăpat interesul pentru psihologia personajului.” Exemplifică tipologia ratatului, cerşetorul, dar crede că aceste două ultime povestiri “nu sunt scrise cu empatie, ci cu distanţă.”
Doamna Nastasia Maniu continuă şirul comentariilor. “Nu vreau să intru în conflict cu antevorbitorul meu, dar proza lui C. Abăluţă e incitantă că răspunde la ce nu se aşteaptă cititorul. Nu-şi propune ample naraţiuni, este o proză picturală, un mozaic al vieţii. Nu văd distanţe faţă de personajele care sunt ipostaze ale vieţii, şi asta este o reuşită extraordinară. Poeţii reuşesc acest gen de scriitură în proză.” Doamna Maniu afirmă că i-au plăcut toate cele trei povestiri “de la început până la capăt”, şi a apreciază “modul expresiv” în care autorul a citit, “făcând astfel un serviciu prozei sale.”
Andrei Luca este “un talent pregnant”, mai spune doamna Maniu, care este de acord cu comentariul facut de D. Bădiţa la adresa poeziei tânărului autor, apoi evidenţiază inteligenţa scrisului, ştiinţa conducerii textului poetic şi faptul că poetul împrumută tehnici ale prozatorului. “Nu contează ce teme ataci, ci scriitura, sa fii profesionist.”
Komartin: “Nu să inovezi, ci să scrii profesionist.”
N. Maniu: “Unii inovează de dragul inovaţiei. Se vede artificialul.”
Komartin: “De acord, dar nu cumva această ştiinţă aproape impecabilă de a scrie textul poate fi marea problemă a lui Andrei Luca? Adică să mizezi în exces pe o tehnică pe care ştii bine ca o stăpâneşti”
N. Maniu: “Uşurinţa de a scrie e talent. La Andrei, fiind foarte tânăr, ştiinţa e accidentală.”
Komartin: “Domnul Soviany de 15 ani ţine poezia de mânuţă, ce credeţi despre poezia lui Andrei Luca?”
Octavian Soviany: “E o chestiune extrem de delicată aici. Se poate observa un minimalism şi un autobiografism camuflate, dar, în acelaşi timp, o detaşare care dă impresia unei poezii proaspete, cu un acut simţ al detaliului, iar tensiunea lirică rezultă, în acest caz, din împerecheri de imagini care produc acel mic blocaj care este semn în poezie. Mă sperie puţin că Andrei Luca este foarte sigur pe el. Dacă am lua la puricat textul, nu am avea multe de reproşat. Nu există asperităţi. Este o poezie bună, dar parcă ar mai trebui ceva. Ce? Nu ştiu.”
Despre proza lui C. Abăluţă, domnul Soviany spune: “Aici lucrurile stau diferit. Iei nomenclatorul străzilor din Bucureşti şi creezi un personaj. În acest caz, mă întreb, se poate duce naraţiunea cu aceeaşi tensiune de la început până la sfârşit? Mie mi-au plăcut primele două povestiri în care personajele au câte o marotă; fiecare cu ideea lui fixă. Dar să-ţi imaginezi de fiecare dată personaje cu fixaţii poate deveni obositor.”
În ultimul fragment, Soviany detectează “o antipovestire poliţistă cu întâmplări absurde, în care rezolvarea vine printr-o situaţie şi mai absurdă.”
În concluzie, “povestirile sunt foarte bine scrise, iar acest experiment pe care ni-l propune Constantin Abăluţă este excepţional.”
Pentru prima dată la Clubul de lectură “Institutul Blecher”, Darie Ducan intervine cu un comentariu: “Ceea ce m-a frapat de la început în poezia lui Andrei Luca este faptul că poemele sunt foarte camerale. Nu au o cutie de rezonanţă foarte mare. E un poem întreg, lucrat meticulos. Din cauza acestui aspect cameral, mă întreb se poate dărâma construcţia sau, dimpotrivă, va evolua spre altceva?”
Komartin: “După 50 de poeme poţi avea ideea de platitudine. Se simte nevoia de ruperi de ritm, chiar dacă găsim aici viziuni microscopice şi angoase. Nu cumva ritmul ăsta care ne ţine este unul în care să recunoşti poeţi tineri cum ar fi Gabi Eftimie sau Andrei Peniuc?”
D. Ducan: “Nu a ajuns încă la acel grad de originalitate.”
Komartin: “Dar despre proza domnului Abăluţă ce ne poţi spune?”
D. Ducan: “E ca o călătorie pe străzi, trecerea vine de la sine, nu e nevoie de capitole…”
C. Abăluţă: “E portretul unui oraş, cu biografii stradale, o nebunie de felul ăsta.”
D. Ducan sesizează “clişee care nu se încadrează în texte”
Komartin: “E ceva din suflul oniric, o zonă de mister. Soviany a spus că ar fi vorba de absurd, deşi eu nu cred.”
C. Abăluţă: “…absurd împrăştiat.”
D. Duncan revine cu un exemplu de clişeu: “Ieri seară, o damicelă pe care şi-a adus-o Paul, nu’ş ce dracu a făcut. Aiurita o fi lăsat vreo gumă de mestecat în baie. Guma atât a aşteptat şi hop în cuva duşului. Orificiul de scurgere a zis mersi că s-a astupat, că nu mai trebuie să tragă la şaibă. Azi dimineaţă unchiul a făcut duş, a uitat apa deschisă şi-a plecat la dracu-n praznic...”
C. Abăluţă: “S-ar putea să ai dreptate. Când scrii aşa mult, se poate întâmpla şi asta.”
Komartin intervine, după o discuţie în care domnul Abăluţă a spus cum reuşeşte să scrie atât de mult: “Ce impresie v-a lăsat poezia lui Andrei Luca?”
C. Abăluţă: “Mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă unele imagini au un grad arbitrar. Reuşeşte să fie subtil, dar nu are pregnanţă. Probabil din cauza asta nici nu a optat pentru titluri şi şi-a intitulat grupajul simplu versuri.”
Komartin: “Poate avea şi un revers – lejeritatea expresiei. E foarte alb scrisul lui Andrei. Orice obiect trebuie să exprime o stare..”
C. Abăluţă: “E şi foarte împrăştiat uneori”, apoi citeşte “versuri memorabile” – “trece mama/ ligheanul proptit în burtă/ întâi tremură flacăra.”
Adrian Diniş: “S-a cam spus ce intenţionam eu să spun. Andrei Luca tehnic e foarte bun, ca toată generaţia nouă care vine, iar poezia lui e de foarte bună calitate.” Diniş crede că “Andrei Luca merge pe un drum bătătorit, al detaliilor, întâlnit la Constantin Acosmei, dar ar trebui să scrie un volum şi să şi-l asume.” Diniş sesizează “o senzaţie de platitudine”, dar îi place mult personajul creat de Andrei Luca în poezia sa, apoi citează versuri care nu-i plac: “puţin mai târziu am adormit/ şi eu îmbrăcat cu bricheta/ în buzunar.”
Stoian G. Bogdan: “Ar fi trebuit să se oprească la versul ca a adormit.”
Din proza lui C. Abăluţă, Diniş spune că apreciază “anumite caracteristici ale personajelor” şi faptul că obiectele prind viaţă. Consideră că nivelul tensiunii scade, naraţiunea ajunge să plictisească, să dea senzaţia de scenariu, iar “finalul cu chibritul e previzibil.”
Stoian G. Bogdan: “Palahniuc e plin de aceste broderii şi nu plictiseşte.”
Diniş: “Ai dreptate, dar aici deranjează.”
Stoian G. Bogdan: “Depinde şi de cititor.”
Diniş remarcă “detaliile cu pisica şi cele cu colivele morţilor”, apoi spune că “nu se simte biografia stradală, nu reflectă fiecare stradă.”
Andrei Luca este invitat să-şi spună impresiile despre proza domnului Abăluţă. “Mi-a placut, cu un amendament: ironia cu două feţe: o ironie bună, ca formă de participare empatică şi o ironie rea în texte absurde.”
N. Maniu: “E absurd…”
Komartin: “Aş numi-o banalul cotidian care lasă o urmă de mister. Ironia cu mamele şi numărul 365 nu e prea reuşită.”
C. Abăluţă: “Aşa mi-a sunat şi mie, ceva parcă nu era în regula, dar am lăsat textul neschimbat. Lucrurile îmi vin spontan în minte, iar cel cu mamele e deja un surplus.”
D. Bădiţa: “Şi chestia cu străzile e un surplus, un pretext irelevant. Fiecare text e bun în sine, poate sta în picioare fără să aibă în spate acel index stradal.”
La finalul serii, C. Abăluţă mărturiseşte că s-a simţit foarte bine deoarece publicul a fost receptiv şi interesat de texte. “E foarte curios dacă într-o altă seară, într-un alt loc, publicul va veni cu aceleaşi păreri sau cu altele. Din acest manuscris, tai cu atenţie. Vreau să rămână doar lucrurile foarte bune.”
Claudiu Komartin: “Va multumesc tuturor. Ne întâlnim peste două săptămâni cu doi scriitori din Craiova. Seara bună.”
A consemnat: Gabriel Daliş
Constantin Abăluţă: “Citesc din al doilea volum, care este în lucru. Primul volum este gata.”
Claudiu Komartin: “Fiind ediţia douăzeci, ne-am gândit la ceva special. Avem în faţă doi autori din generaţii diferite, pe primul îl cunoaşteţi deja, iar al doilea, Andrei Luca, nu are nici 20 de ani, îl ştim de pe internet si astăzi ne va citi un grupaj de poeme, o poveste legată. El pare că scrie un lung poem.”
Constantin Abăluţă: “Generaţiile noastre sunt atât de îndepărtate încât ar părea că eu însumi sunt bunicul lui Andrei, iar Andrei îmi este nepot.”
Urmează lectura lui Andrei Luca, un grupaj de poeme intitulat versuri.
După lectură, Claudiu Komartin: “Domnule Abăluţă, ce ne puteţi spune despre proiectul Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului?”
C. Abăluţă: “Greu de spus. Primul volum care trece prin multe peripeţii, este încheiat. Proiectul principal constă în mici povestiri care începe de la litera A a indexului de străzi al Bucureştiului şi caută să acopere tot vocabularul de străzi prin embleme stradale interesante, zic eu. Volumul al doilea se află în lucru, conţine mai multe proze scrise în acelaşi spirit ludic.”
Urmează lectura lui C. Abăluţă, Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului.
După o pauză de cinci minute, Dumitru Bădiţa îşi începe comentariul despre textele lui Andrei Luca. “Pentru a scrie o poezie ca asta contează observaţia. Andrei Luca este un bun observator, reuşeşte pasaje în care poţi remarca un simţ stăpânit al detaliului, o prospeţime a observaţiei. Este o poezie cu multe personaje, nu o continuă autoreferenţialitate, cum ne-am fi putut aştepta.” Bădiţa citează un vers din poemul "Singurătate, nu te-am voit" de Bacovia, “Poeţi, evitaţi/ Singurătatea,/ Între oameni/ E viaţă”, apoi afirmă că versurile lui Andrei Luca se încadrează “într-o poezie a post-istoriei, pe care o scrie onest, o scrie bine.” Bădiţa remarcă “infinitezimale” observaţii: o comparaţie nereuşită, “trei bureţi grei stau pe gresie ca gândacii”, mici scăpări “sesizabile în primele texte.” În concluzie, Bădiţa afirmă: “îmi place poezia asta.”
Din proza lui C. Abăluţă, Bădiţa consideră prima povestire cea mai reuşită deoarece “există o relaţie între personaje, o intrigă, iar textul e bine condus.” Celelalte două povestiri, deşi scrise bine, “nu mă entuziasmează, chiar dacă ele curg frumos şi au acelaşi registru comic, se merge pe un hazard care caracterizează relaţia personajelor.”
Komartin: “Sunt scrise între ingenuu şi ingenios”
D. Bădiţa: “Sunt scrise meseriaş, nu ştiu de ce a scăpat interesul pentru psihologia personajului.” Exemplifică tipologia ratatului, cerşetorul, dar crede că aceste două ultime povestiri “nu sunt scrise cu empatie, ci cu distanţă.”
Doamna Nastasia Maniu continuă şirul comentariilor. “Nu vreau să intru în conflict cu antevorbitorul meu, dar proza lui C. Abăluţă e incitantă că răspunde la ce nu se aşteaptă cititorul. Nu-şi propune ample naraţiuni, este o proză picturală, un mozaic al vieţii. Nu văd distanţe faţă de personajele care sunt ipostaze ale vieţii, şi asta este o reuşită extraordinară. Poeţii reuşesc acest gen de scriitură în proză.” Doamna Maniu afirmă că i-au plăcut toate cele trei povestiri “de la început până la capăt”, şi a apreciază “modul expresiv” în care autorul a citit, “făcând astfel un serviciu prozei sale.”
Andrei Luca este “un talent pregnant”, mai spune doamna Maniu, care este de acord cu comentariul facut de D. Bădiţa la adresa poeziei tânărului autor, apoi evidenţiază inteligenţa scrisului, ştiinţa conducerii textului poetic şi faptul că poetul împrumută tehnici ale prozatorului. “Nu contează ce teme ataci, ci scriitura, sa fii profesionist.”
Komartin: “Nu să inovezi, ci să scrii profesionist.”
N. Maniu: “Unii inovează de dragul inovaţiei. Se vede artificialul.”
Komartin: “De acord, dar nu cumva această ştiinţă aproape impecabilă de a scrie textul poate fi marea problemă a lui Andrei Luca? Adică să mizezi în exces pe o tehnică pe care ştii bine ca o stăpâneşti”
N. Maniu: “Uşurinţa de a scrie e talent. La Andrei, fiind foarte tânăr, ştiinţa e accidentală.”
Komartin: “Domnul Soviany de 15 ani ţine poezia de mânuţă, ce credeţi despre poezia lui Andrei Luca?”
Octavian Soviany: “E o chestiune extrem de delicată aici. Se poate observa un minimalism şi un autobiografism camuflate, dar, în acelaşi timp, o detaşare care dă impresia unei poezii proaspete, cu un acut simţ al detaliului, iar tensiunea lirică rezultă, în acest caz, din împerecheri de imagini care produc acel mic blocaj care este semn în poezie. Mă sperie puţin că Andrei Luca este foarte sigur pe el. Dacă am lua la puricat textul, nu am avea multe de reproşat. Nu există asperităţi. Este o poezie bună, dar parcă ar mai trebui ceva. Ce? Nu ştiu.”
Despre proza lui C. Abăluţă, domnul Soviany spune: “Aici lucrurile stau diferit. Iei nomenclatorul străzilor din Bucureşti şi creezi un personaj. În acest caz, mă întreb, se poate duce naraţiunea cu aceeaşi tensiune de la început până la sfârşit? Mie mi-au plăcut primele două povestiri în care personajele au câte o marotă; fiecare cu ideea lui fixă. Dar să-ţi imaginezi de fiecare dată personaje cu fixaţii poate deveni obositor.”
În ultimul fragment, Soviany detectează “o antipovestire poliţistă cu întâmplări absurde, în care rezolvarea vine printr-o situaţie şi mai absurdă.”
În concluzie, “povestirile sunt foarte bine scrise, iar acest experiment pe care ni-l propune Constantin Abăluţă este excepţional.”
Pentru prima dată la Clubul de lectură “Institutul Blecher”, Darie Ducan intervine cu un comentariu: “Ceea ce m-a frapat de la început în poezia lui Andrei Luca este faptul că poemele sunt foarte camerale. Nu au o cutie de rezonanţă foarte mare. E un poem întreg, lucrat meticulos. Din cauza acestui aspect cameral, mă întreb se poate dărâma construcţia sau, dimpotrivă, va evolua spre altceva?”
Komartin: “După 50 de poeme poţi avea ideea de platitudine. Se simte nevoia de ruperi de ritm, chiar dacă găsim aici viziuni microscopice şi angoase. Nu cumva ritmul ăsta care ne ţine este unul în care să recunoşti poeţi tineri cum ar fi Gabi Eftimie sau Andrei Peniuc?”
D. Ducan: “Nu a ajuns încă la acel grad de originalitate.”
Komartin: “Dar despre proza domnului Abăluţă ce ne poţi spune?”
D. Ducan: “E ca o călătorie pe străzi, trecerea vine de la sine, nu e nevoie de capitole…”
C. Abăluţă: “E portretul unui oraş, cu biografii stradale, o nebunie de felul ăsta.”
D. Ducan sesizează “clişee care nu se încadrează în texte”
Komartin: “E ceva din suflul oniric, o zonă de mister. Soviany a spus că ar fi vorba de absurd, deşi eu nu cred.”
C. Abăluţă: “…absurd împrăştiat.”
D. Duncan revine cu un exemplu de clişeu: “Ieri seară, o damicelă pe care şi-a adus-o Paul, nu’ş ce dracu a făcut. Aiurita o fi lăsat vreo gumă de mestecat în baie. Guma atât a aşteptat şi hop în cuva duşului. Orificiul de scurgere a zis mersi că s-a astupat, că nu mai trebuie să tragă la şaibă. Azi dimineaţă unchiul a făcut duş, a uitat apa deschisă şi-a plecat la dracu-n praznic...”
C. Abăluţă: “S-ar putea să ai dreptate. Când scrii aşa mult, se poate întâmpla şi asta.”
Komartin intervine, după o discuţie în care domnul Abăluţă a spus cum reuşeşte să scrie atât de mult: “Ce impresie v-a lăsat poezia lui Andrei Luca?”
C. Abăluţă: “Mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă unele imagini au un grad arbitrar. Reuşeşte să fie subtil, dar nu are pregnanţă. Probabil din cauza asta nici nu a optat pentru titluri şi şi-a intitulat grupajul simplu versuri.”
Komartin: “Poate avea şi un revers – lejeritatea expresiei. E foarte alb scrisul lui Andrei. Orice obiect trebuie să exprime o stare..”
C. Abăluţă: “E şi foarte împrăştiat uneori”, apoi citeşte “versuri memorabile” – “trece mama/ ligheanul proptit în burtă/ întâi tremură flacăra.”
Adrian Diniş: “S-a cam spus ce intenţionam eu să spun. Andrei Luca tehnic e foarte bun, ca toată generaţia nouă care vine, iar poezia lui e de foarte bună calitate.” Diniş crede că “Andrei Luca merge pe un drum bătătorit, al detaliilor, întâlnit la Constantin Acosmei, dar ar trebui să scrie un volum şi să şi-l asume.” Diniş sesizează “o senzaţie de platitudine”, dar îi place mult personajul creat de Andrei Luca în poezia sa, apoi citează versuri care nu-i plac: “puţin mai târziu am adormit/ şi eu îmbrăcat cu bricheta/ în buzunar.”
Stoian G. Bogdan: “Ar fi trebuit să se oprească la versul ca a adormit.”
Din proza lui C. Abăluţă, Diniş spune că apreciază “anumite caracteristici ale personajelor” şi faptul că obiectele prind viaţă. Consideră că nivelul tensiunii scade, naraţiunea ajunge să plictisească, să dea senzaţia de scenariu, iar “finalul cu chibritul e previzibil.”
Stoian G. Bogdan: “Palahniuc e plin de aceste broderii şi nu plictiseşte.”
Diniş: “Ai dreptate, dar aici deranjează.”
Stoian G. Bogdan: “Depinde şi de cititor.”
Diniş remarcă “detaliile cu pisica şi cele cu colivele morţilor”, apoi spune că “nu se simte biografia stradală, nu reflectă fiecare stradă.”
Andrei Luca este invitat să-şi spună impresiile despre proza domnului Abăluţă. “Mi-a placut, cu un amendament: ironia cu două feţe: o ironie bună, ca formă de participare empatică şi o ironie rea în texte absurde.”
N. Maniu: “E absurd…”
Komartin: “Aş numi-o banalul cotidian care lasă o urmă de mister. Ironia cu mamele şi numărul 365 nu e prea reuşită.”
C. Abăluţă: “Aşa mi-a sunat şi mie, ceva parcă nu era în regula, dar am lăsat textul neschimbat. Lucrurile îmi vin spontan în minte, iar cel cu mamele e deja un surplus.”
D. Bădiţa: “Şi chestia cu străzile e un surplus, un pretext irelevant. Fiecare text e bun în sine, poate sta în picioare fără să aibă în spate acel index stradal.”
La finalul serii, C. Abăluţă mărturiseşte că s-a simţit foarte bine deoarece publicul a fost receptiv şi interesat de texte. “E foarte curios dacă într-o altă seară, într-un alt loc, publicul va veni cu aceleaşi păreri sau cu altele. Din acest manuscris, tai cu atenţie. Vreau să rămână doar lucrurile foarte bune.”
Claudiu Komartin: “Va multumesc tuturor. Ne întâlnim peste două săptămâni cu doi scriitori din Craiova. Seara bună.”
A consemnat: Gabriel Daliş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu