28 mai 2010

Alexandru Ioan, " Infirmi ce zeflemiseau"

De Confidenţă

Slăbiciunile sunt prea greoaie, îs prea greoaie

Pentru a mai fi şi îmbrăcate, dezbrăcate

Îmbrăcată

Dezbrăcat

etc.

nişte sfinte pilozităţi

umorale, vioaie

etc, totuşi sper

pentru a fi Prima Doamnă a lor

a filipinezilor

care deţine 3.400 perechi de pantofi,

bunăoară

Vă invit

precum registrul de oaspeţi spune

al unui biet

hotel japonez

să profitaţi de camerista, repet,

Deci: cum vă numiţi

iubito...-confidenţă-: ...încet...

Sunt bătrânul John Falstaff...

„ - Imelda Marcos eu mă numesc” etc


„Infirm ce zeflemisea”[1]

Atât de prehensila, ea,

Ce ochii mi-i deschise c-o lăbuţă

Deasupra gâtului dinspre podea

Şi de pe, pe sub pernuţă

Cum m-ar lăsa

Frumoasă

Şi cum, ca sfârcul cozii iau picioarele-i

Frumoase delabrante

Şi cu-o privire galeşă, de moartă

Foarte, Foarte

Nu! Nu! Nu! Nu! Plec şi mă scol la viaţă la moarte


Rapsod Isk

(Confesorul iubitelor lui)

...Bucuriile, desfătările fie, toate,

ale prostiilor aşişdere

cari le însoţesc prea bine

Şi la ce bun să fii tu

celor ce nu vor fi niciodată ca tine

Deajuns că eşti cum eşti, slutul Lui

Prea-deajuns

Eşti cu totul nebun, nebună să nu pui

gingăşie în astfel de fapte mirabile

cât frumuseţea, becisnicia şi farmecul

îţi îngăduie

Înmulţeşte-ţi

plăcerea tristă

sălbatecă de-a fi astfel

Şi care insuflă

celorlalţi

şi puţin respect, puţin

cum ţi-o împarţi

„Numai de una grijă nu-i poarte

când se afla cu ’însa în faţă

nu aminte-mi de moarte”[2]

Iskander către iubita lui, fiecare

„Privire galeşă şi iubitoare

dovedeşte ceva mai mult

decât face şi spune

rog cuminte

clipă de careva, oricarele

pentru o oră, o zi

Nu părăsi

Plăcerea de a fi

Dorită

Îngăduie

ceea ce e făcut

Puţinătatea mea

Mintea mea cea prostită

Căci «puţine sunt, foarte puţine

cu cari să te nărăveşti bine»[3]

cu pielea dulce la mângâieri

respiraţia înmiresmată, blândeţea...”

De la aceasta şi de la aceea:

„După ce l-a săturat, iară, de formele ei”


Un neurobiolog îndrăgostit de o extraterestră

(şi până când şi de ce este necesară masturbaţia)

Iubirea mea...acolo unde eşti

Mediatorii tăi chimici

îmi transmit numeroase

şi triste, prea triste

mesaje sentimentale

între Sinapse, Sinapselor

efect suplu

Libidonal

Străvechi

al cablajului vostru cerebral

Dopamina-m, fuliberina-ţi

şi serotonina-i

în urechi de reni

Îmi călăuzesc privirea spre tine,

fuliberina-mi de înger seren

: Eu, Brutus, eu, cel nerod

În hipotalamusul meu

cari curge inflamat şi

cari curge în sus

ca un latex

un hipo-alergic

fără spermicide şi lubrifiante

cu rezervor de arome

de căpşuni

şi vanilie

Moale şi suplu

cu două inele

flexibile

moi...

dinpoliutern

conferind

un Scut

preafeminin

În mărinimia lui naturală

Să mă cutremuri

Mă ţin ca în

Mărimea cari ţi

Se mişcă între pleoape

e o minune

Privindu-ne...

- Mă iubeşti?!

Iubirea mea, acolo unde eşti...

Vrei să mă cunoşti...?

Aşa? Pentru un bărbat

ca mine nu există bucurie

Cari nu e gustată cu el de fiecare

Femeie: ... Tu, ştii? –„nu toate aceleaşi dorinţi?”[4]

Cu cine-adormi în gând...?

Ce guşti - ?


Infirmi ce zeflemiseau

O gânganie galbenă

Una cu o fustă verde

vermillon-vermiform

o gânganie- galbenă

Dând lemnăria-ntr-o parte

Să te fi mirosit

În gheară cu fierea din tărtăcuţa ta fierbinte

Adumbrit, adumbrit

Deliram

şi, vezi:

(...Bolboroseşte, înghite, şezi,

Bea...; Nu stai

Jos?)

De una singură sărută picioarele

Vrăjitoarea din Oz

Îţi repet, plex solar,

Cu toată mila şi mă

Rog; Pubisul, mmarele...

Te roagă un segregar:

- Dă-le dracului, ţoalele-mi

În momentele Lui de înaltă comunicare cu fulgerele


Ziseră...

„...Nu are rost să-i prelungim agonia”,

Zise îngerul său bun: „Voi intra...”

Zise

cu nările

fluturând...

Şi invers.

„Renunţă de bună voie la

bună voia, silirea, prostirea

celuilalt

şi a ta, acum!”.

Am zis:

un deget de la picior,

Am zis:

Şi vederea-ţi...

...mumie de-o

Radioactivitate deosebită...Iată semnu-

Uiţi...În postav verde de Kenda...

„- Cum să-Ţi fie dragă

Cu drăcuşorii-ceia

Lungi şi laţi?!”.


Solipsismu’ vertebratelor

Infirmul hohotea

Destui se străduiau

Să dea din cap

Scheletic, evanescent şi fix în

Icnetele arterelor acustice

să le preschimb ziua de mâine

Şi răsăritul următor

Îmi fluturam testiculele, cu una

Cum râgâia într-un delir simetric

fluierând dintre picioarele repezi

Ca dânsele am alergat şi-am

plâns căci mă născusem

La miezul nopţii, zilei,

Speriată şi ea, cu ochii peste tot

El nu înţelege siguranţa din

Solipsismul, vai, vertebratelor

Că-s amoebă roşie şi am înnebunit

Şi şchioapăt. Amân-duror


De ce? Pentru a aranja lumea lui Leos

Într-adevăr tu eşti...Suntem Hero şi Leandru

Tu eşti într-unul singur 4 zeităţi glorioase!

Eşti primit cu strigăte fericite, cu feţe bucuroase!

Arătându-ţi dragostea! arată-ţi dantura!

Sufletul tău este în Cer:

Trupul îţi este liniştit ca Nirvana

Iată, pentru măruntaiele tale

pentru gâtul tău însetat

Miresme pentru plăcerea nărilor

De băuturi alese

Statornic ajuţi emanaţiile

Iată că porneşti către cârligul de la funia ta în jos

Tu însă n-ai nevoie să pătrunzi strecurându-te

Şi nici dărâmându-le,

Tu eşti pur, eşti curat, eşti dorinţele lui Iskander!

Trupul întreg ţi-a fost îmbăiat în laptele fecioarei

Tot răul care era în tine a fost curăţat astfel!

-Pot să mănânc lucruri mai bune fără să întreb?

-întrebi-

Te avânţi... picioarele te ascultă

Mişcările tale nu vor fi controlate

Nu ţi se vor pune în faţă grămezi de nisip cu apă

Nu te voi întreba ce faci acum

Întorcându-i cu faţa la ceafă...

Vei putea să-i faci să nu se apropie de tine...

Se bucură că eşti printre ele

Ca Trupul tău neatins să stea

Să poţi proaspăt respira

să poţi pătrunde cu faţa înainte netemător

pe Tărâmul Tenebrelor

de vârtejuri nefaste să nu fii dus şi răpit

Să te poţi odihni în Arborii Tăi, în ramuri

Că zeiţa mea, Afrodita, se aşază

de gâtul tău

În timp ce zeul Isk vă ocroteşte membrele

Zeiţa Nectarului tău divin, Ea-

Însăşi îţi stă la îndemână, le eşti scump

Divinitatea lor Protectoare

Într-adevăr tu eşti fratele

Mărimilor Cereşti

fratele Leos tu eşti, Scaietele Binecuvântat şi Salvat...

Amaradia când ţi se revarsă pe trup-

ca în Erebus


Infirmi ce zeflemiseau

(Dobitoace)

Dimineaţa găseam invariabil îmbrăcăminte fină

Noi ne mirăm, dar şi puţină duioşie pe inima noastră

Hainele au ceva matern: Că plângi; Că vină...

Să fiu în pat

Ah, casc

Şi-al tlebui

ei dorm şi atâta ialbă velde, maci?

Că-s

pocnetele astea Dobitoace?

Mă uită dlagă melusino

Şi mi se face

cu(m) boul ăsta gângăvit de soare

Că uite nu mai rumegă şi-mi seamănă

Şi flanelaşul, motoceii lui, papucii - şi covoare...

Neînsemnat puls bolnav, râmătoare,

Greieri, guguştiuci...Şi-O raţă...

splendoare, splendoare, bigamie, ca tot ce e viaţă...

Dar eu nu, nu, nu, nu, nu, nu

Eu nu mee-rit. Şi nu po’ să o mârr-lesc

Păienjeniţă-verde

pânzele ei, vai,

patul meu, zic, şi-atât,

măi, flanelaşul

năsturaşii, pe gât,

să-i pipăi oasele

Soră,

Ah, Duhul Perversităţii, Nemiloasele

Caldă, Pură, Virgină, Alene-m...

-Toate sunt baliverne.

- Suntem.



[1] Saint John Perse...

[2] I. Budai Deleanu

[3] Din istoria jurisprudenţei

[4] Ovidiu, Dresuri pentru faţă

Niciun comentariu: