Ca să nu mai fug de el de câte ori vin în Oradea, nu m-a mai invitat prin crâşme – m-a luat la bazin.
da’ nu-i o ţâră cam frig pe gheaţa asta? m-am fandosit în receptor.
da’ de unde, domle, e chiar plăcut! te duc şi la saună.
Beton, n-am scăpare! N-am cum s-o dau cotită. Mi-a comunicat propunerea cu o voce sadică. Altădată îl mai fentam – ziceam că vin sau plec din Oradea cu o săptămână mai devreme sau mai târziu. Ca un făcut - pedeapsa cerului! - dădeam peste el undeva prin târg în ziua următoare. Odată, cum ieşeam din supermarket, hop şi el în Măzduliţa lui verde, bătrână de 30 de ani, pe nas cu ochelarii ăia imenşi pe o faţă pitică – semn că ieşise din cartier şi îi trebuia echipament special de şofat. Îl anunţasem că urma să ajung în Oradea peste trei zile. A luat o moacă tragică, dar calmă. I-am explicat că, uite, taică-meu pune murături şi m-a rugat să vin să-l ajut.
da’ ce murături pune taică-tău în aprilie?
păi, pff, cum ce murături? corcoduşe, moare după corcoduşe murate cu o fleică de miel alături.
Altădată îl anunţasem că plec la mănăstirea Râmeţ cu soră-mea.
păi hai să bem ceva de despărţire, dle!
Când era de băut, nu venea să mă ia cu Măzduţa – avea chef să bea şi el 10-12 beri, ca omu. Adică venea, de ce să mint, da’ nu mă ducea decât până la el, în Piaţa Scurtă. Acolo parca, îşi scotea ochelarii de cursă lungă şi o luam pe jos până pe malul Crişului. La bodega lipită de bloc zăcea nea Piroş, fost miliţian, acuma pensionar de succes. Când îl vedea pe Cornel, răcnea cu sticla de bere spre stele: vecineee, uandărfuuul! O tăiam prin parcul pensionarilor – mesele de şah sclipeau în bătaia lunii -, traversam podul de pontoane şi intram în ştrandul Saturn. Ce-i al lui e-al lui – nu ascultă decât muzică bună, deşi în ultimul timp a cam dat-o pe rockuri progresiv-depresive. Dacă-i Gösser, apăi Gösser să fie!
tată, ai văzut ce buculiţe avea barmaniţa aia? şi îşi umflă obrăjorii şi scoate mânuţele de sub masă mimând strângerea unor buci de-ţi lăsa gura apă. După care beleşte ochii şi ţuguie un ditai bot: curva dracului!
Odată a fost capabil să refuze o manelistă din Costineşti. Adică nu a vrut să meargă cu ea la discoteca de manele, deşi tipa avea nişte ochi şi-un cur de a-i fi făcut orice să iei un sifilis de la ea. Un erou, ce mai! Uite, eu n-aş fi fost capabil să rezist unei asemenea prăjituri doar pe criterii muzicale. De altfel, pe plaja aia eram şi eu, iar manelista apelase la el doar după ce o auzise pe amica mea insinuând că mă răstoarnă cu tot cu scaunul de la bar, iar pe aia o scarmănă de nu se vede. În condiţile astea, puteam rezista şi ocheadelor lui Naomi Campbell, care, să nu uităm, e un cocktail jamaicano-chinez mai puternic ca haşişu.
domle, ce zici de Ronaldinho? pe Camp Nou, domle, au zdrobit Realu’! şi râde continuu, ca o maşină de spălat programată pe uscător.
dă-i în mă-sa de fotbalişti! nişte crăcănaţi analfabeţi! câştigă într-o oră cât fac eu în 4 luni!
aiurea! nu se compară! geniu’e geniu! tolvai, ce tare-i progresivu’ ăsta!
jupâne, pe mine mă cam oboseşte! rămân la ăia vechi: Def Leppard, Kiss, The Who etc. Au explozie şi claritate.
Îşi ţuguie buzele a cunoscător:
vorbeşti prostii, domle! eu îţi povestesc de saundu de 2007 şi tu o ţii cu ăia! păi nici instrumente ca lumea n-aveau. e ca şi cum ai compara tenisul lu’ Năstase cu ăla a’ lu’ Federer.
iar mă bagi în tenis! ştii că nu mă pasionează sporturile cu mingea. cel mult să le practic aşa...la oha, da’ nu să stau să mă uit la ele. mă interesează numai sporturile care îţi construiesc corpul.
habar n-ai! tenisul e cel mai complex şi mai solicitant sport. plus că cere fineţe şi talent. iar dacă te uiţi, mai furi câte un rever, chestii, no!
şi ai mai lucrat cu tipa aia roşcată? încerc disperat să schimb vorba.
domle, degeaba schimbi subiectu’, că tot n-ai dreptate. da’ dacă tot ai atins problema asta dureroasăăă, da, mai lucrez cu antrenoarea, da’ ia cam mult pe oră. însă m-a şi învăţat o grămadă de chestii. Îşi adună mânuţele: ce funduleţ, ce ţâţuci! aaah, ce muie i-aş da!
păi şi n-ai încercat nimic?
fugi d-acilea, umblă cu unu cu mercedes C-classe. No, mai luăm un Gösser, sau ce facem?
Acuma sucise tactica. Gata cu nopţile prin crâşme. Voia să-mi facă pe plac cu ceva constructiv, de aia îi venise ideea cu bazinul.
bună seara!
Ionapot kivanok!
am dori şi noi două bilete la bazin.
da’ cască aveţi?
cască? de când se cere cască?
Ioai, Istenem! de când s-au introdus normele europene.
serios? ce chestie! şi de unde să luăm cască la ora asta?
Ioşka se apropie în halatu’ albastru, de femeie de serviciu:
Micinals tok? ce, n-are băieţii cască? păi e simplu: ori ia de la magazinu’ ăla de sub scări, ori cumpără de la supraveghetoru’ de bazin. acilea face 25 de lei, înăuntru e numa’ 15.
păi luăm dinăuntru.
aham! Ildiko, facem şi noi o reducere la băieţii?
Ygen, ygen! facem! uite, de la 15 reducem la 10. Tesek!
După introducerea europeană, urcăm spre vestiare dar, cum n-are rost să ne dezbrăcăm până nu luăm căşti, ne descălţăm, ne suflecăm pantalonii şi lipăim prin pătratul umplut cu apă, amenajat la intrarea în hala cu bazinul.
Supraveghetorul-salvamar zace pe un scaun de plastic. E un bătrân deşirat şi astmatic. Ne ocheşte cu o privire semitică:
da, băieţii? huvo meiss?
am auzit că ar fi nişte căşti de baie p-aci.
aţi auzitără bine. problem este că la copii de-acolo le-am dat aşa, că-s amărâte. da’ nu pot da la toată lumile...
şi cât e una?
Cotrobăie într-o sacoşă de rafie:
uite, din astea de plasticuş, 15 lei unu. sau dacă nu vrei aşa, no nu-i bai! se repliază rapid văzând ezitarea noastră, este şi de pânza, la 10 lei. da’ n-am decât roşie.
Zgârciţii votează pentru două de pânză, apoi, bâldâbâc prin pătratul de apă, pe scări în sus, către vestiare. Căştile stau cam nasol – două cârpe.
Băga-mi-aş, mai bine luam din alea de plastic!
Bazinul olimpic e plin de copii care se bălăcesc înainte să înceapă lecţia de înot. Pe geamurile din dreapta se văd blocurile placate cu cărămidă roşie. Apa e călâie. Ţipetele brotacilor răsună în tavan. În tribune: bunici, mămici, unchi. Ne alegem unul dintre cele trei culoare disponibile şi ne punem pe treabă. Adică eu încep un bras voinicesc, în timp ce Cornel învârte periscopul, să treacă în revistă inamicul feminin. După două bazine mi se face rău şi mă retrag la ţărm. Am îmbătrânit, la dracu! apoi simt gustul de omletă înecată în ulei. Îl simt în gură-nas-urechi. De vină e ghiftuiala cu colesterol de acum o oră. Musai să mă retrag printre trestii şi să-mi diger bolul.
Cornel sare cu o idee: domle, ce-ai zice să ne odihnim la o saună?
Na, la saună n-am fost niciodată. Ieşim şi-l las să mă călăuzească. Merge concentrat: umerii sus, mâinile desfăcute în lateral. Trunchiul firav, picioarele ceva mai înfiripate, dar fără contur nervos.
Sauna e un amfiteatru în miniatură. Pe bănci, cocoţaţi până-n pod, hăndrălăi în slip. Toţi aşezaţi, doar unul lungit, la vreo 45 de ani. Un găligan trainic: corp de maistru militar, început de chelie, păr firav pe piept şi ochi cercetători, când naivi, când impertinenţi. Într-un colţ, o sobă cu cărbuni bine încinsă. Am senzaţia că am intrat în cortul unui beduin, vara, în deşertul Iordaniei. Miros şi gust de cărbuni încinşi.
Ce faci, bă, Cornele? îşi propteşte găliganul capul sub cotul stâng, lăsând la vedere o axilă nedefrişată.
Cornel are reacţii selenare. Doar când pierde Barça izbucneşte. Lentoarea lui de colos pitic nu te lasă să-i ghiceşti dispoziţia. Numai vocea îi trădează iritarea:
iacă bine, domle, da’ tu? tot p-acilea?
bă, Cornele, m-a lovit norocu’! am găsit de muncă-n Italia.
serioos? ce chestieee! şi tot la bazin ne-ntâlnim...
da, mi-am luat concediu de sărbători.
ce concediu lung ai! se bagă o voce ceva mai solidă, de pe băncile de sus.
muncesc la sonde, se face că plouă hojmalăul. Pe post de inginer. Scot 1600 pe lună.
uluitor, domleee!
stai să vezi! Am găsit de lucru şi în nord, la norvegieni. Dădeau 2500.
păi şi?
nu, mă, e un frig acolo de-ţi îngheaţă coaiele. Cică femeile alea ale lor d-aia vin la mare la noi. Să se fută, că ăia e toţi impotenţi. Nici dacă-mi dă 10 000 nu mă duc. Să-mi cadă pula? Ce folos că e alea pizdoase dacă n-ai cu ce?
corect, domle! mormăie jenat Mişu.
Un costeliv se dă jos de pe un raft şi stropeşte soba cu nişte apă dintr-o sticlă. Fonta sfârâie, scoate fum. Aerul e aşa uscat, că nici nu poţi transpira, deşi sunt 100 de grade la umbră. Încep să năpârlesc şi pielea mi se scorojeşte de la gât în jos. Inima s-a înfofolit în pungi cu gheaţă şi nu mai simte nimic.
or plăti ei italienii mai slab, da’ acolo e soare tot timpu’. După muncă, imediat ai tăiat-o pe plajă. D-aia şi umblă macaronarii cu nasu’ pe sus – păi dacă le e pula mereu sculată de la căldură? Le vine până la bărbie şi le-o ridică uite-aşa. Nu-i bai că femeile lor e nasoale. Ţi se scoală acolo şi vii să fuţi aici, în concediu.
După care ridică cracul drept şi se scarpină sub fesă, gânditor:
auzi, care ştii de-o pianină de vânzare? Dau până la 800 de euroi. Băi, da’ fiţi atenţi, pianina e aia mică, cu corzile pe verticală!
Din amfiteatru mai coboară un cardiac. Înainte să iasă, îl întreabă:
mă, Gabi, acu o lună căutai violoncel.
aaa, aşa-i! Păi mi-am luat. Şi înainte de violoncel mi-am luat xilofon. Vreau să învăţ să cânt la trei instrumente. În ziua de azi trebuie să fii băiat fin...dacă tot ai bani.
Odată cu nedumeritul, ţâşnesc şi eu din saună. Încă un minut şi aş fi explodat. Nu ştiu cum rezistă ăia înauntru atâta şi mai au energie să vrea să înveţe să cânte la trei instrumente. O pală de aer rece mă izbeşte peste faţa tumefiată. Mă târâi până la marginea bazinului. Bag un picior în apă şi sufăr un al doilea infarct – acu’ e gheaţă. Cu chiu cu vai intru până la mijloc, apoi îmi dau drumul până la gât. Bazinul s-a mai golit. Ocup un culoar şi, ca să mă încălzesc, o iau la fluture. Pe lângă mine, ca şi cum aş sta pe loc, trec răţuştele de la cursul de înot. Tehnica, vezi, dacă n-ai învăţat-o la timp...
Cât îmi trag sufletul, mă trezesc cu capul lui Cornel lângă mine. Pe jumătate acoperit de o cârpă roşie.
de unde te cunoaşte matahala aia?
măi dragă, mai veneam pe la bazin şi ne-am tot luat cu vorba despre femei. Nu prea el avea de muncă, aşa că stătea mai tot timpul p-aci. L-am mai scos la câte o băută – sufeream de aceleaşi chestii. Mi-a zis că: bă, Cornele, noi n-avem baftă la femei din acelaşi motiv – tu eşti prea mic, eu sunt prea lung şi niciunul n-are bani.
şi bagă iar râsul ăla al lui cu capul strâns între umeri, ochii măriţi ca şi cum ar sta pe budă. Chiţăie împietrit în felul ăsta, apoi sloboade hohot baban, pe mai multe voci – mitralieră neunsă de la ultimele 10 trageri.
Pe culoarul 1 – acuma văd - înoată o blondă. Înoată nu e bine zis. Se unduieşte ca un tentacul, fără mâini. Până facem noi un bazin, ea face trei. De altfel, Cornel a şi renunţat. S-a postat la mijlocul culoarului şi stă cu apa până sub nas. Ochii i se învârt circular şi scanează lichidul – nu scapă nicio vietate feminină. Blonda pur şi simplu alunecă printre printre moleculele de hidrogen şi oxigen. Ar putea s-o ţină în ritmul ăsta o săptămână. Doar să mai vină salvamarul sau salvalacul să-i arunce nişte plancton, să nu rămână numai oasele şi zgârciurile din ea.
În sală (nu ştiu cum naiba să-i zic!) pătrunde Gabi. Pe cap are o cârpă neagră, în jurul şoldurilor una galbenă cu buline maro. Se opreşte la un capăt al culoarului blondei şi execută mişcări de încălzire – un soi de tae-bo nautic. Se apleacă lateral, ridică simultan câte un crac, ca la sumo. Blonda sfâşie apa cu mâinile la ceafă. Mă şi mir că păstrează direcţia, că nu se ciocneşte de marginea bazinului. Pianistul se lasă să cadă în mâini de la înălţimea celor 1,90 m ai săi. Execută flotări cu capul în jos, fundul ridicat mult. Blonda trece la un crawl gingaş şi robotizat deopotrivă. Atunci Gabi se deplasează la un pol al bazinului, urcă pe piedestalul de pe care se sare în apă, se îndoaie de şale în spate, apoi brusc în faţă, cu braţele întinse înainte, ca un arc, pe vârfurile de la picioare, gata să ţâşnească. Dupǎ care se dă jos, se lasă în fund pe marginea bazinului şi bâldâbâc! se prelinge în apă. Aterizează în apropierea noastră şi faţa i se luminează când dă cu ochii de Cornel:
Băi, Cornele, tu mai ai Măzduţa aia veche?
nu!
ai vândut-o?
nu.
aham, deci o ai încă. Tot verde?
tot.
Ca să scape, Cornel trece la serviciu:
măi, dragă, ce-ţi veni cu instrumentele alea?
băi, Cornele, musai să învăţ să cânt la trei instrumente. Tu ştii ce efect are aşa ceva la femei?
zău? deci...ce chestie! domleee, ce să zic, îţi urez să ajungi un Federer al pianinei!
a, nu, mie-mi place Nadal!
degeaba, Federer e zeu, e inuman de exact. Şi atenţieee! stă şi acuma cu tipa cu care era prieten înainte de consacrare.
Îl simt cum se crispează, aşa că o iau de-a lungul culoarului. Mă urmează lent, împroşcând apa cu gesturi de gigant. Mă aşteaptă să dau o tură. Îmi dau seama că nu e în apele lui, că i s-au înecat nişte corăbii:
domle, am sunat-o pe Delia la Lugoj.
i-auzi!
Vorbeşte cu pauze, timp în care mă fixează cu ochi de plătică. O clipă cred că a făcut scurt-circuit şi că o să curenteze tot bazinul:
şi ce crezi că mi-a zis?
ei?
cică a început să nu mai sufere după fostul ei, ăla cu care am fost şi eu în excursie. Şi-a dat seama idioata că ăla nu se mai întoarce la ea. E plin de biştari omu’ şi vrea una la fel. Şi-a făcut mendrele cu ea şi-acu s-a reprofilat.
hai să-mi povesteşti la duş. Dacă mai stau mult în bazin, intru la apă.
La duşuri e o ceată de puştani. Facem rost şi noi de două ţevi, dar Cornel încă nu poate povesti – i s-au lipit ochii de bucile bronzate ale unei adolescente. Apa îi curge în cap şi el, cu mânuţele înfipte în şoldurile grăsuţe, se holbează la fesele alea ca la o friptură. Terminăm masajul acvatic şi ieşim pe tuşă, să ne ştergem. Puştoaica se fâţâie încoace şi încolo pe coridor.
Ce cur în ciuda pulii! şuieră Cornel cu prosopul roz strâns într-un coc cochet deasupra creştetului. Apoi: ai văzut, domle? S-a uitat direct în ochii mei când a trecut pe lângă noi. A văzut că o fixam de ceva vreme şi i-a plăcut.
Din vestiarul bărbaţilor iese un sfrijit lung şi coşuros. Urmăreşte privirea lui Cornel şi realizează că ea sfredeleşte fundul fâţei. Se apropie de gagică, o ia în braţe şi începe s-o mozolească.
Domle, cum zicea un amic al meu, un campiooon, uite ce fut alţii! şi ochii îi sticlesc de poftă.
bă, Cornele, da’ ce-ai slăbit în halu’ ăsta? urlă o voce optimistă.
Ne răsucim pe călcâie şi-l vedem pe Gabi sub duş. Palma dreaptă îi săpuneşte subsuoara braţului stâng, ridicat până-n tavan.
parcă erai mai împlinit înainte, aveai şi tu nişte muşchiuleţi. Mi se pare că te băgai şi la sală.
Oripilat, Cornel îi replică muşcător că acum face tenis, care e cel mai complex sport, îţi lucrează toţi muşchii, îţi rafinează mişcările, îţi...Gabi nu pare convins şi continuă să urle peste capul puştanilor că prospăturile vor brandu’ mare, ce-i cu grăsimea aia în josu’ burţii?
Ne-mbrăcăm pe fugă şi-o ştergem. Afară e noapte şi un ger cumplit. Urcǎm în cutia de tablă verde şi demarăm cu scrâşnete de-a lungul falezei. Ca de obicei, Cornel are scaunul foarte ridicat. Am senzaţia că stă în picioare şi învârte cârma unei corăbii. Se lasă în genunchi şi răsuceşte butoanele casetofonului. Dă drumul la un Coldplay. Vocea subţire şi plângăcioasă e singura care răsună în interiorul caroseriei. Şoferul tace cu faţa concentrată. Doar sprâncenele i se ridică o dată la 10 secunde şi gura i se lasă în jos, sub forma unui bot. Când face aşa, i se ridică şi umerii. E mai bine să mă uit pe fereastră. Fereastra e aproape dreaptă, ca la vechile Dacii, pe lângă care femeile încetineau ca să-şi admire fundul, să-şi aranjeze gulerul, pe lângă care bărbaţii frânau şi îşi crispau muşchii braţului sugându-şi burta.
Din sens opus, un Mercedes negru depăşeşte un Mitsubishi roşu care accelerează de-a dracu. Cornel învârte cârma cu disperare şi cutiuţa noastră se izbeşte cu roţile de bordură.
fută-te pula! Ce tâmpit, domle! Idiotu dracu!
Apoi răsuceşte iar cheia în contact şi face mişcări cu schimbătorul de viteze ca şi cum ar amesteca într-un ceaun cu mămăligă. Schimbătorul ăsta de viteze pare luat de la un autobuz – e mare şi rigid. Ca să-l manevreze, Cornel trebuie să-şi ia avânt. Când se luptă cu penisul maşinii, întotdeauna îi dă coate peste genunchi pasagerului din dreapta.
Odată la el la bloc, opreşte dârdâitul motorului, stinge farurile şi dă drumul la un Joe Cocker. Nu zice nimic, doar bălăngăne din cap cu buzele ţuguiate. Pe chip are întipărită o admiraţie decentă. Carcasa maşinii se bombează de la forţa difuzoarelor. Stau cu geanta în care am echipamentul în poală, ţeapăn. Cred că arăt teribil de stupid. Încerc să-i urmăresc privirea, dar ea bate undeva, adânc în el însuşi. Deodată vorbeşte:
You can leave your hat on, dle! Asta ascultam eu cu lugojeanca la o terasă unde mergeam.
Şi mă fixează triumfător.
faină melo, dle! încerc.
ce zdreanţă, dle! şi izbucneşte într-un râs bolovănos, în timp ce continuă să dea din cap pe ritmul melodiei. Am bătut atâtea drumuri şi ea voia numai sǎ-i fac muzici. Mă prostea de cap, iar ea se smiorcăia după fostul iubit. Amaaaziiiing!
dle, chestia cu femeile...
hai până sus, sorbim o bere.
Cornele, e cam târziu, aş lua-o la picior.
nu e decât 23.45. dle! şi şoferu’ tre să bea ceva, nu?
Coborâm în noapte şi mergem la chioşcurile de lângă poliţie. Iau patru Tuborg (ajunge? eu şi aşa nu duc mai mult de una) şi ne întoarcem la bloc. În scară dăm peste nea Piroş:
Băi, Cc-cor-nnnellle, am băut 5 beri r-re-reci. Mă duc acu sus să le sting cu o pălincă. Mă arrrde la stomac.
În apartamentul minuscul foşgăie muzica uleioasă a celor de la Morcheeba. În mod cu totul excepţional – şi-mi dau seama cât de deprimat e – Cornel intră încălţat în camera unde se află computerul şi pune nişte Paraziţii: „tuturor celor cu un mare creier în minus/le doresc un elegant penis captivus!”
Apoi revine, îmi ia din punga pe care ţin în mână o sticlă de Tuborg şi, privindu-mă în ochi, îmi şopteşte disperat:
mai grav e când mă îmbăt, dle – că atunci mă apuc sǎ le dau mesaje. Şi le declar nişte căcaturi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu