11 martie 2010

Cronica ediţiei V (XIII)

Cea de-a treisprezecea întâlnire a Institutului Blecher a început cu prezentarea celor doi scriitori invitaţi, Adrian Suciu şi Victor Potra.
Claudiu Komartin: „Va fi o seară diferită de celelalte întrucât, spre deosebire de scriitorii prezenţi până acum la Institutul Blecher, care au debutat în anii 2000, Adrian Suciu şi Victor Potra sunt doi scriitori copţi, primul dintre ei şi-a făcut un nume în anii ’90, în timp ce al doilea nu a debutat încă.” Komartin îl introduce pe Adrian Suciu, „un poet care, după debutul ca tânăr echinoxist clujean, cu E toamnă printre femei şi în lume (1993), căruia i-au urmat alte patru volume de versuri, s-a învăluit în discreţie, dar pregăteşte o nouă carte.”

Adrian Suciu vorbeşte despre volumul în pregătire, Viaţa fără urmări, prima carte care va fi publicată prin subscripţie publică în România, după cel de-al Doilea Război Mondial.” Autorul dă detalii despre „un adevărat turneu” pe care l-a făcut prin ţară, despre întâlnirile cu cititorii, „în cafenele”, pe care a trebuit să-i convingă pentru a subscrie proiectului său.
Claudiu Komartin: „Cu cine a fost cea mai lungă cafea?”
Adrian Suciu: „Cu o persoană care este artist plastic şi m-a căutat, aflând că grafica din această carte este semnată de Vlad Ciobanu, şi a vrut să subscrie pentru acesta. Am reuşit să o conving să subscrie şi pentru mine.”

Deşi Komartin a dat „întâietate poeziei”, invitându-l pe Suciu să-şi citească poemele, acesta a preferat să citească al doilea.

Komartin face primele precizări despre Victor Potra: „Când i-am citit proza, am mizat pe ea. Sper să fim răbdători pe parcursul a 30 de minute, cât estimez că va ţine lectura.” Victor Potra citeşte timp de 45 de minute nuvela Plămâni, nu înainte de a preciza: „voi trece peste nişte pasaje, lectura mea riscă să fie prea lungă, dar voi face precizările necesare pentru a nu se pierde din cursivitatea textului.”
Urmează lectura lui Adrian Suciu, un grupaj de poeme intitulat Viaţa fără urmări şi un text-bonus, dedicat lui SGB.

După pauză, Claudiu Komartin: „Trecem la comentarii fără pregătiri prea mari. Au fost cele mai lungi lecturi de până acum, avem ce vorbi, fiţi nemiloşi. Oricât de acizi vreţi să fiţi.”

Dumitru Bădiţa deschide seria comentariilor: „Interesant ce a citit Potra ca subiect şi pe anumite pasaje. Agregatul literar nu este bine legat, începe cu o naivitate, vorbeşte despre tată şi fiu, apoi despre o boală foarte gravă. Ar fi trebuit păstrată o gravitate a ideii, dar, de la un moment dat, plonjează într-o zonă dubioasă, cum e pedofilia.” Cu toate acestea, Bădiţa consideră „interesant”, „de un sadism tulburător”, pasajul cu Ferma unde „acele fiinţe inocente îndură ideea de rău şi de business.” Bădiţa mai spune că „prea uşor se pierde din gravitatea psihologică”, iar anumite părţi ale nuvelei nu conving: „naratorul este tatăl care descoperă boala copilului său; asta cere păstrarea unui nivel de gravitate pe care autorul nu-l onorează.”
Despre Adrian Suciu, Bădiţa spune că-i cunoaşte poezia „din vremea când Mircea Zaciu vedea în el (Suciu) o şansă a echinoxismului” şi face o comparaţie între felul de a scrie al autorului de la debut, „poetul unei singure teme, a erosului”, care beneficia de o „recuzită romantică” şi modul cum îşi concepe astăzi poezia: „comparând textele, este evidentă blazarea.” Îi plac ultimele două texte, „ca proză”, (Ploaie şi Prieteni), şi dă exemplu câteva versuri care dovedesc „neoexpresionismul seducător” al lui Adrian Suciu: “o femeie cu o gaură cît o pîine în piept”.

Urmează comentariul lui Octavian Soviany: „Proza lui Potra are o mare calitate: nu plictiseşte. Se simte în ea un meşteşug al autorului.” Soviany consideră subiectul nuvelei „interesant până la un punct”, deşi „despre afacerile cu organe s-a scris destul de mult.” Apreciază fragmentul „cu Ferma”, care conţine „câteva momente cinematografice.” Despre dialoguri, afirmă că sunt „destul de nefireşti” şi exemplifică prin „fragmentul tată-fiu” care este „artificios.” Soviany îi dă dreptate lui Bădiţa care a recomandat autorului să apese mai mult pe „pedala psihologică” şi afirmă că partea de început a nuvelei nu este convingătoare. Recomandă „o proză cu dialog puţin, cinematografică, fără lungiri care să zgârie ca acum”.
Despre Adrian Suciu, Soviany spune: „chiar dacă amândoi venim de la Echinox, nu m-am intersectat prea des cu poezia lui”, şi îl consideră pe Suciu „un poet ingenios, cu rădăcini suprarealiste, cu texte care au foarte multă imagine. Unele imagini se neutralizează, altele trec în planul al treilea”. Soviany remarcă: „autorul e fascinat de propria imagine; e o calofilie care îl prinde.” Despre poemul scris pentru SGB, zice: „e un poem ca pentru SGB”.

Claudiu Komartin: „Principalul pariu al lui Potra este să lucreze cu o temă senzaţionalistă din care să facă literatură de bună calitate. În ansamblu, proza citită ţine. Uneori însă am impresia că o lungeşte până când cititorul gâfâie.”

Octavian Soviany intervine: „Contrastul alb-negru e prea puternic, trebuie atenuat spre cenuşiu. Ca şi cititor, autorul îmi spune tot. Prefer să şi gândesc atunci când citesc. Totul e prea clar” şi admite că i-a plăcut finalul nuvelei.

Claudiu Komartin vorbeşte despre „întoarcerile cinice” din scenariile de la Hollywood, care „inventează un final imprevizibil”, şi spune că s-ar fi aşteptat la un alt mod în care Potra să-şi încheie nuvela: „Preferam un final condus, altfel dat, ca o uşă rămasă deschisă, cât să tragem singuri concluzia.”
Cu referire la poezia lui Suciu, Komartin afirmă că nu i-au placut ultimele două poeme. Dă exemplu poemul “Prietenii”, cu topica „butucănoasă”, în care se mizează prea mult pe întorsături de frază, până „dau pe dinafară”. Despre poemul “Sărut ratat”, Komartin spune: „Nu mă interesează poezia despre poezie” şi identifică versurile: „iar poemul e/formă de ingenuitate a unei actriţe porno care crede în Moş Crăciun/…/Poemul e un sărut ratat cu o femeie trecută.”

Mihai Duţescu: „Poeziile despre poezie nu-mi plac decât foarte rar” şi consideră că analogia poem-femeie porno „este expirată şi sună ciudat”, iar „acest tip de inserturi postmoderne în poezie nu-mi mai spune mare lucru.” Poemul „Prietenii” nu i-a plăcut deloc, se înscrie într-o „şcoală echinoxistă mediocră”. Exemplifică din diverse texte care nu i-au plăcut: „alergam ca o haită de lupi”, „mi-e ruşine de prieteni”, „n-am încredere în mama.” Duţescu e de părere că Suciu speculează găselniţe, apelând „la o ironie cu care nu rezonează” şi îl citează pe Adrian Schiop care ar fi vorbit, în acest caz, despre „ironia bărbatului trecut de 40 de ani.”
Despre proza lui Potra, Duţescu afirmă că e de acord cu ce a spus Octavian Soviany, deşi nu i-a plăcut începutul, „eram pe punctul de a abandona textul după primele două pagini.” Vrea o proză în care să se sugereze mai mult, să nu apară totul atât de direct, să nu fie atât de explicativă şi argumentează cu referiri la Strugaţki şi cu citate din nuvela citită de Potra: „surâs ironic”, „grădina englezească, sobră.”

Traian Rotărescu intervine în discuţii şi, după o incursiune în proza SF, spune că nuvela lui Potra are imagini puternice („cutia toracică”) şi că autorul îşi conduce inteligent personajele dintr-o situaţie catastrofală. Vorbeşte despre o „criză de conştiinţă la minut” cu care personajul principal nu se împacă.

Continuându-şi ideea, Mihai Duţescu îi recomadă lui Potra să livreze povestea la rece, „iar cinismul să îşi facă loc în răceală.” E de parere că personajul principal nu e bine conturat, nici consecvent: „nu se ştie cum relationează, cum judeca”. Cu privire la dialoguri, Duţescu crede că „sunt probleme peste tot.” În concluzie, „textul se lungeşte prea mult, ar trebui drastic subţiat şi să aibă un final mai ambiguu.”

Claudiu Komartin: „Proza ar merge lungită, nu scurtată. Băieţelul, de exemplu, este expediat foarte rapid.”
Octavian Soviany: „E inexistent.”
Claudiu Komartin: „Ar putea fi descrisă drama acestui copil, cât şi relaţia cu tatăl.”

Ştefan Ciobanu afirmă că proza lui Potra îi aminteşte de nuvela „La ţigănci” a lui Eliade.

Claudiu Komartin vorbeşte despre „cele mai reuşite pagini” din proza lui Potra, cu referire la episodul „Ferma” şi-i recomandă autorului să modereze inserturile moralizatoare, printr-o „relatare cruntă”, dându-i exemplu pe prozatorii ruşi contemporani care „au dus cruzimea şi absurdul până la ultimele consecinţe.”

Octavian Soviany spune că trebuie dezvoltat personajul Iuri, dar nu printr-un discurs autojustificator, în aşa fel încât „contrastul dintre bine şi rău să fie mai aerat”, cu menţiunea: „răul să fie, dar să nu-l arăţi cu degetul.”

Discuţiile continuă prin intervenţia Iuliei Cucu. Aceasta este deranjată de „barocul” prozei lui Potra, de „excesul de decoraţiuni care nu permit nicio calmitate” şi afirmă că nu gustă tipul de proză „livrată prea pe faţă.” Despre poezia lui Suciu e de părere că „mizează pe prea multe jocuri de cuvinte din care nu se detaşează ideea.”

Claudiu Komartin reaminteşte că Institutul Blecher este, înainte de toate, un atelier în care textele sunt rafistolate, discutate riguros, ca într-un atelier. „La Adrian Suciu mai degrabă nu-mi place un anume joc de glezne poetice” şi observă „tendinţa de a merge spre silogism”. Komartin e convins că „a intra în poezia lui Suciu înseamna acceptarea unei convenţii”, exemplificând cu poeţi ai anilor ’90 (Lucian Vasilescu, Mihail Gălăţeanu), care s-au situat „într-un anume fel de a concepe poezia.” De asemenea, consideră poezia lui Suciu prea solicitantă pentru cititor. Revine pe text, cu exemple din texte care nu i-au plăcut: „mîna mea ca o viperă/îngheţată între sânul tău şi cearşaful cu urme de trupuri şi somn”, „sunt vinovat pentru mai multe zile”, „dacă aş fi femeie, aş fi genul/care se masturbează privind la poza soţului.”

Antonia Dragomir îşi spune părerea despre proza lui Potra: „Aş fi vrut să văd o dimensiune psihologică a personajelor” şi citează din Octavian Paler („scriu pentru a găsi copilul din mine”). Consideră că ar trebui să existe un „schimb tată - copil”, o interacţiune mai bine conturată între cei doi. Cu referire la Suciu, crede că „nu trebuie cititorul să comenteze despre poet.”

Claudiu Komartin: „Conturăm un profil al poetului când îl citim”

Antonia Dragomir: „Între cititor şi poezie, nu între cititor şi poet”

Cl. K: „Chiar crezi că între poet, ca fiinţă de hârtie, şi poezia lui este o diferenţă?”

Adrian Suciu intervine, recunoscând că „nu-şi apără textele, dar profită de observaţiile făcute.” Mai spune că: „în cenaclu e greu să te dezvălui.”

O. Soviany: „Noi povestim cum am scrie acele texte în locul autorului.”

Adrian Suciu precizează că noua lui carte va avea „un ciclu porno şi unul de psalmi.”

Claudiu Komartin vorbeşte despre „balansarea între doi antipozi” a lui Suciu, cu referire la poezia lui Vasilescu şi Gălăţanu, concluzionând: „poezia lui Suciu este înfăşurată într-o şubă livrescă”.

Aura Maru conchide: „E imposibil să nu ne referim şi la autor, ca fiinţă de hârtie. Suciu este un poet care afişează acest joc de cuvinte cu diferite firi. De aici, contrariile care vin dintr-un registru care a şocat, dar acum pare insuficient.” A.M. recunoaşte ca i-a citit poemele religioase, „acolo era autentic”, dar poemele de final, din grupajul citit astăzi, i-au placut mai puţin decât celelalte. Sesizează un „exces” de vocabular, exemplificând cu versuri din poemul “Mă dau în vînt după oamenii care suferă.”
Despre nuvela lui Potra, Aura Maru spune: „Proza începe la pagina cinci.” Consideră criza pulmonară o temă „convenţională” şi îi dă dreptate lui Soviany cu privire la „nevoia de cenuşiu a nuvelei.” Mai spune că sintactic, autorul „se împiedică”, nu e fluent tot timpul, recomandă o structură atentă a frazei „virgula să mai devină punct”, iar finalul îi pare „un revers prea lungit de la alb la negru.”

Augustin Cupşa: „M-a surprins finalul prozei. Potra driblează şi ajunge unde vrea, dar ratează situaţii” şi-i dă exemplu pe „anonimi”, care apar pasager în nuvelă. Face o referire la Strugaţki, spunând că „oriunde în proza s-ar mişca, nu poate sa scadă.” Cupşa este de parere că Potra „un pic se sperie, fuge de subiect, apoi revine” şi vorbeşte despre “cele trei subiecte tari dintr-o proză atât de scurtă”, boala de plămâni şi nevoia transplantului, pedofilia (cu scene de sex şi aşa-zisa idilă care nu se produce) şi un final „destul de nefericit”, în care se găseşte soluţia transplantului. Cupşa remarcă în proza lui Potra „imagini dure, de impact”, dar consideră că autorul nu este consecvent şi abandonează unele situaţii de efect. „În proză, ai permisiunea unei singure coincidenţe care trebuie neapărat dezvoltată.” Recunoaşte că i-a plăcut personajul principal doar din momentul în care l-a văzut neputincios, „m-a câştigat de partea lui”, şi consideră că această nuvelă poate fi condusă spre un mini-roman.

Leonard Ancuţa continuă şirul comentariilor de la Institutul Blecher, apreciind poezia lui Suciu ca fiind „foarte personală”, în care „poetul nu vorbeşte cu el însuşi, ne comunică nouă ceva.” Crede că poemele ”Sărut ratat” şi ”Ploaia” nu reuşesc să surprindă, pentru că „poetul generalizează prea mult”, iar anumite lucruri sunt spuse exagerat, „netrecute printr-o simţire conştientă”. Îi plac poemele scurte deoarece „problemele poetului devin problemele mele” şi acuză o „stridenţă a rostirii” şi o inconsecvenţă a poetului faţă de versurile care îi reuşesc. Exemplifică prin „liniştea rea”, considerată „o imagine foarte bună, după care totul devine prea calm, fără avânt” şi spune „99% îmi place poezia lui Suciu.” Remarcă alt vers: „A venit o femeie cu o gaură cît o pîine în piept” şi concluzionează „poemele nu au aceeaşi forţă peste tot.”
Despre proza lui Potra, Ancuţa spune: „Am citit mai demult proza lui Potra şi avea farmec. Acum e ca o fotografie mărită, pixelată, blurată.”

Prezent în sală, Cosmin Perţa nu vrea să facă niciun comentariu, “încălzindu-se” pentru lecturile săptămânii viitoare.

Claudiu Komartin încheie cea de-a treisprezecea întâlnire de la Institutul Blecher, mulţumind celor prezenţi. Se declară satisfăcut de lecturi şi de comentarii, anunţă noua oră de începere a Clubului de lectură, 18.30, pentru că „ziua se măreşte şi unii dintre noi ajung mai greu”, şi anunţă numele scriitorilor invitaţi la ediţia următoare: Felix Nicolau şi Livia Ştefan.

A consemnat: Gabriel Daliş

2 comentarii:

george corbeanu spunea...

imi pare rau ca nu am ajuns, chiar daca am promis lui victor ca particip, a aparut ceva in ultimul moment care m-a consemnat la birou. dar victor stie deja parerea mea la plamanii lui, i-am mai spus-o in cateva randuri, asa ca nu a fost o pierdere mare. pierderea a fost a mea, caci din cronica (si salut stilul asta de cronica, mai ales ca e destul de greu sa o faci) mi-am dat seama ca a fost o seara faina. nu o sa ajung la editia urmatoare (nu sunt in tara) dar cu siguranta voi ajunge la cealalta si sper sa nu mai sar niciuna, e fain ce faceti voi acolo :)

george dumitru

Gabriel Daliș spunea...

Multumesc pentru aprecierile legate de cronica.