Filactera
Acolo, pe terenul de joacă sufeream mutaţii. Fotbalul se termina în bătăi, bătăile,-n revelaţii. Ne hăituiam prin subsoluri, ca posedaţii. Schimbam, instinctiv, aliaţii. O invazie de lintiţă băltea-n craniile rugoase. Ne scufundam lent, extrăgeam comori oţelite sau neferoase. Puştoaicele aveau, vara, capete rase. Subţiri, rahitice, păduchioase. Într-o extază dintr-un fel de vis, numai apaşul de Pierre Brice le muşca indolent de clitoris. Nouă ne creşteau unghii şi negi, prepuţul zvâcnea. Strălucea în gangul obscure până duhnea. Acolo lumea înflorea-n măruntaiele lumii: împăienjenită şi gravă, mistuitoare şi rece, deflorată schimonosit de câte unii. Les 400 coups acolo s-a turnat şi Adolescentul tot acolo s-a scris. Alesul a fost răstingnit, după prânz, între leagăne ca între tâlhari. Bunicile suspinau din balconul închis, taţii priveau de după plopii amari. Acolo, pe maidanul dintre blocurile cârmâz, numai duminica ne făceam lăutari. Şi numai luni dimineaţa, sfârşiţi, vânam chiştoacele ca vrednicii gropari.
poezie
N-am mai avut curaj şi, deodată, inima s-a înnegrit.
Am trecut pe vechile alei în paragină
Dar îngerii locului înfăşuraţi în cârpe şi împuţiţi
Nu m-au mai privit, ca odinioară, cu ochii lor albaştri
De etil. N-am mai avut curaj,
N-am mai avut curaj iar şenilele primăriei au netezit
Faleza, ashramul sufletelor Prodvinalco.
Au acoperit, mai întâi cu moloz, apoi cu beton,
Pe urmă cu bitum, bordeiele de-o frumuseţe insolentă.
Pentru că n-am mai avut curajul de acum trei ani,
De acum şase ani, buldozerele au transformat
Parcul Rozelor în paradisul oamenilor de afaceri.
Tumora asediază creierul oraşului lent
Şi oraşul supurează moloz, bitum, betoane.
Tumora a anesteziat nările:
Stratosfera de smog şi osânză
Poate acum avansa liniştită.
Ştiu că sunt un oriental semiînfometat,
Că mi-e silă de creşterea economică
Şi de suplimentarea pensiilor
Şi de deconspirarea popilor satanişti
Şi de mărirea concediului maternal. O Indie a minţii,
De culoarea şofranului, e tot ceea ce, de la o vreme,
Mai visez.
Cântec pentru tine
Cameliei
Să strângi, să strângi între degete,
Cu spaimă şi milă, nepreţuita comoară:
Un petic albastru de catifea.
Whatta wicked game we play,
În preeria buclată şi blondă,
Lângă barăcile din lemn de mesteacăn putregăit.
Lumina se-adună-ntr-un punct, ca sub lupă.
Whatta wicked game we play:
Oraşul din vest înnebuneşte
Şi e arat cu motocicletele,
Oraşul din sud e mai veninos
Decât tarantula şi ţipă romeni din merda,
Oraşul din sud e-mbălsămat
În nostalgie coclită iar acela din nord
Consumă cereale cu lapte şi băieţei.
Whatta wicked thing we do, iubito.
Părul tău acum incendiază mestecenii
Îmblânzeşte crotalii şi pe mine mă cuprinde
O pace adâncă, iar în vene îmi curge alcoolul
Cel mai pur, curat ca lacrima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu