Poeme de Dan Coman

narcisa


uneori am vrea şi noi să stăm liniştiţi singuri tolăniţi pe moviliţa din sufragerie
am vrea şi noi să lăsăm puii de cârtiţă să alerge în neştire peste iarba din hol
am putea lua prânzul ascunşi de gândaci în cuptorul de la aragaz
(vai de ar afla toate astea mama ne-ar cumpăra umbrele roşii pentru obraji
şi-ar unge cu iaurt vorbele pentru a ne intra mai cu poftă în cap)
dar ştiţi cum e vine câte o domnişoară înaltă cu nume de floare să zicem narcisa
şi atunci trebuie să ne îndrăgim casa
îi arătăm farfuriile de lemn pe care am pus macriş proaspăt
o îndemnăm să facă salturi graţioase peste saltelele din sufragerie
dar ea se plimbă prin dormitor şi hainele i se veştejesc
de-ar fi cu mine un bărbat cât de bădăran – zice – i-aş strânge picioarele
cu pleoapele astea false
atâtea aş face cu viclenia lui înnăscută încât ar suspina vulpile trupului
de-ar fi cu mine un bărbat cât de violent mi-aş mototoli singură
chipul în cada plină cu apă fierbinte
atunci pe deasupra moviliţelor din sufragerie se aprind focuri înalte
noi fierbem la ele laptele liliachiu îl punem în căuşul palmelor
şi o pocnim peste vorbele triste



teodora


am stat o vreme sub un cal (îmi zice teodora) era foarte cald
carnea îmi izbucnise în bubiţe roşii
ziceai că sunt o mică plantaţie de maci
pe care se odihneşte o fiinţă istovită

când venea vreun bărbat i se simţea uluirea în icnete
se strecura destul de stângaci sub burta moale a calului
nu ştiu ce gândea despre acel loc
oricum făceam dragoste repezit
oricând putea să vină cineva să încalece pe roib şi să plece

odată chiar a apărut un cap lunguieţ
m-a întrebat dacă nu vând animalul
nu i-am răspuns deşi aveam vorbe pentru astfel de ocazii
a dispărut

se făcea tot mai cald
bărbaţii mângâiau în neştire când pielea mea când pielea calului
se simţeau grozav
nu ştiu câţi bănuiau că roibul e mort
unii (nu la fel de nepăsători) îmi aduceau şi un mânz care necheza
era frumos

într-o dimineaţă acelaşi cap lunguieţ mi-a şoptit
“lasă aiurelile nu vezi un bărbat înalt vine spre tine
şi are un roi de viespi în gură pentru gura ta”
te-am privit pe sub copite
capul vorbea vorbea înlăuntrul capului tău rotund

aveai o trompetă galbenă la gât
mă rugam Doamne să nu cânte
ai cântat
(îţi închipui: dans pe muzică de trompetă sub un cal mort)
te-am rugat să încetezi nu auzeai
suflai în trompetă cu multă îndemânare

când ai istovit se adunase deja multă lume
de bucurie câţiva începuseră să plutească prin livezi
şi între noi doi calul mişca uşor dintr-un ochi



o fată din moldova (o săsoaică)


noaptea mergeam la spital pentru o analiză mai clară a corpului
îmi duceam şi prietenii dar se ascundeau mereu
se strecurau pe după perdele şi imitau glasurile isterice ale asistentelor

treceam însă de toate obstacolele ajungeam la microscopul galben

era acolo o doamnă tristă înnopta mereu sub microscop
puteam s-o privim nestingheriţi (nu strica o ocheadă)
ne îmbrânceam la vederea laptelui matern
erau musculiţe în spuma acestuia (nu nemiram avea şi isteria uneltele ei)

ştiam că doamna suferă din cauza unei nutrii la coapsă
era splendidă văzută aşa prin microscop cu sutienul ei de lână
neprelucrată

ne îndrăgosteam pe rând la miezul nopţii eram cu toţii copleşiţi
unul dintre prieteni s-a aşezat lângă dânsa şi a jignit-o

o asistentă ne-a văzut şi-a început să sufle într-o trompetă
era o fată urâţică din moldova o săsoaică
avea şi ea nevoile ei am ajutat-o cum am putut
era însă de nemulţumit
voia musai acolo sub microscop
nu mai aveam substanţe dar am îmbrâncit-o
cu ochiul lipit de microscopul galben am văzut crescându-i fulgerător celulita

era noapte era luni insistenţele ei mă emoţionau
n-am avut ce face m-am aplecat şi am jignit-o

fata din moldova părea încântată şuiera ca un tren



profesoara de literatură din noul val


pe atunci colindam bulevardul grigore bălan fumam fără filtru făceam pe bolnavul
veneau domnişoarele de la ţară şi-şi plimbau câinii prin transpiraţia locului
treceau ba în sus ba în jos dar nu m ă puteam hotărî

aveam o mătuşă grăsuţă care stătea în geam şi mă admira
nu ştiu de ce dar eram sigur că pe deasupra coapselor ei plana un superb elefant
(poate mişcările suple ale nărilor poate bărbia)

capul meu era perfect închis un fel de kukta plină de păsări
auzeam mereu cum crapă ouăle cum ies puii şi urlă de foame

noroc că aveam un culcuş în ap. 31 unde mă retrăgeam obosit
îmblânzeam acolo un berbec minuscul creştea şi el pe unde putea
se scăpa uneori şi-şi înfigea coarnele în tâmplele mele
mă prefăceam că nu observ (eram plin de şmecherii)

de curând mă cuplasem cu o domnişoară sofisticată
o profesoară de literatură din noul val
până să ne dezbrăcăm trebuia să-i admir lacul de unghii
numai şi numai cu aluzii livreşti
(ea făcea atmosferă lăudându-mi gambele)

nici măcar nu transpira noaptea sub plapumă (avea o ţinută oficială)
curcubeul de pe fruntea ei pocnea scurt la capete
şi imediat o vedeam adormind

venea toamna şi începeau cursurile
mătuşa mea grăsuţă se lipise cu totul de geam
nu era în spatele ei nici un elefant admirabil (doar câţiva bărbaţi însuraţi)

profesoara din noul val făcea după-amiezele exerciţii pentru însămânţare
se folosea de leuştean pentru trupul său zvelt

mai trecea şi pe la mine dar mie-mi murise berbecul
cu tristeţe rupeam în bucăţi coarnele lui bronzate
când deschideam ochii vedeam cum domnişoarei profesoare
i se strecoară metri întregi de dantelă neagră printre coapse

o atingeam în treacăt dânsa-mi spunea puţin mai la dreapta puţin mai jos
mă executam
foloseam numai mişcări oficiale


(din doamne-doamne, colecţia no name, 2006)