Octavian Soviany (n. 1954) a debutat după
absolvirea Facultății de Filologie din Cluj cu volumul de poezie Ucenicia bătrânului alchimist (1983),
urmat în aceeași linie de Cântecele
desăvârșirii interioare (1994), Turnul
lui Casanova (1996), Provincia
pedagogică (1996), Textele de la
Montsalvat (1997), Alte poeme de modă
veche (2004), Dilecta (2006) și Adda (2015). Formula, impecabilă din
punct de vedere formal, impunea un poet din familia lui Emil Botta, a lui Radu
Stancu, Leonid Dimov și Romulus Vulpescu (pot fi citate în sprijinul acestei
afirmații gustul pentru înscenare și artizanal, fantezia debordantă, excesul de
gestică și de decor). Soviany este în discursul său „de modă veche” un virtuoz,
iar antologiile Cartea lui Bendict
(2002), Dicționarul de rime (2013) și
mai ales Apocalipsul suav (2015) o
dovedesc fără rest. Mai este însă o față a poetului Octavian Soviany, pe care acesta a
arătat-o după 2005: aceea a unui poet capabil să sondeze experiențele-limită, a
unui „damnat” de o autenticitate copleșitoare. Lăsând la o parte erudiția și
jocul superior, Soviany a convins pe deplin – și a părut mai contemporan decât
oricând cu el însuși – în Scrisori din
Arcadia (2005), Pulberea, praful și
revoluția (2012) și Călcâiul lui
Magellan (2014), cărți în vers liber ce recuperează poeticile mai noi,
recalibrându-și expresia în spiritul tăios, deziluzionat și „verist” al
generației afirmate în jurul anului 2000.
Începând cu Textele de la Monte Negro (2003),
republicat sub titlul Arhivele de la
Monte Negro (2012), O.S. se afirmă ca unul dintre cei mai complecși
prozatori contemporani, romanele sale, Viața
lui Kostas Venetis (2011, 2013), Moartea
lui Siegfried (2015), Năluca
(2016) și Casa din Strada Sirenelor
(2017) fiind adevărate evenimente editoriale. Este, de asemenea, autorul mai
multor cărți de critică, eseistică și istorie literară, cea mai amplă fiind
lucrarea în două volume Cinci decenii de
experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală (2012). Autor de
texte dramatice, strânse în Miracolul din
strada Panterei (2016). A tradus din limba franceză integrala poeziei lui
Charles Baudelaire (2014, 2015), un prim volum dintr-o integrală Verlaine
(2017), poezia lui Théophile Gautier (2017) și trei volume din ciclul Cele o mie una fantome de Alexandre
Dumas (2016, 2017). Ediții ale cărților lui Octavian Soviany au apărut în
Spania, Slovenia și Bulgaria.
Daniel Bănulescu (n. 1960) a urmat studii de
inginerie și a lucrat ca jurnalist. A fost membru al cenaclului „Universitas”,
scoțând în 1987 Ziua în care am debutat,
în colecția samizdat „Cartea cea mai mică”, girată de Paul Nancă. Bănulescu a
debutat fulminant cu volumul de poezie Te
voi iubi pân’ la sfârșitul patului (1993, 2017), revenind patru ani mai
târziu cu Balada lui Daniel Bănulescu
(1997, 2017) și apoi cu Daniel, al
Rugăciunii (2002, 2017). Narcisic și provocator, preluând ceva din
(anti)eroismul inconfortabil al avangardei, Daniel Bănulescu adună la un loc
primele două volume de poezie și placheta din 1987 în antologiile Republica Federală Daniel Bănulescu
(2000), Ce bine e să fii Daniel Bănulescu
(2010) și În Șerpărie, cele mai bune
35 de poeme scrise de Daniel Bănulescu (2013). Inițiator al antologiei
colective Manualul de literatură
(2004), în care se regăsesc poeții esențiali ai grupării „90”.
Pe lângă poezie, Bănulescu a
publicat două volume de teatru: Cine a
câștigat Războiul Mondial al Religiilor? (2005) și Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu? (2013) și trei romane
inteligente, alerte și sarcastice, peste care plutește duhul lui Bulgakov: Te pup în fund, Conducător Iubit! (1994,
2015), republicat într-o ediție revăzută sub titlul Fugi din viața ta, revoltătoare și slută, în cartea mea (2009), Cei șapte regi ai orașului București
(1998), devenit Diavolul vânează în inima
ta (2014, 2016) și Cel mai bun roman
al tuturor timpurilor (2008, 2015, 2016). Cărțile sale au fost traduse în
germană, engleză, bulgară, maghiară și ucraineană.
Moderator: Claudiu Komartin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu