Poeme de Ştefan Ciobanu

marele nedumerit

patrula din oraşul gri
s-a oprit în faţa unui zid

comandantul ordonă încărcarea armelor
şi ochirea fluturelui viu colorat
ce încremenise pe o crăpătură

ridică mâna şi a vrut să strige
FOC!
dar a observat pe palma ridicată
o gărgăriţă extrem de roşie
care îi fugea
printre degete

şi a rămas aşa
neştiind ce să mai facă 

fiii apusului

pentru că nu a mai fost timp nici să ne legăm bocancii şireturile curgeau însângerate pe lângă glezne. luaserăm cu noi în buzunare doar flăcările lumânărilor de la părinţi.

când ieşeam din oraşe ne vedeam cel mai bine unul pe celălalt. atât de rari dar niciodată mai puţini cu hainele rupte în fâşii subţiri ca limbile de ceas.

viii cară morţii se auzea tot timpul în liniştea din jur precum un ecou împărţit aproape frăţeşte între soldaţi.

când se lăsa noaptea şi se făcea frig îmi trăgeam craniul comandantului ca pe o glugă.

călătoria
 

ne vom târî pe sub bariere rupându-ne până şi hainele de sub piele. ne vom rostogoli prin iarbă ca nişte copii ai vântului. vom pluti bolnavi peste ape ca ceaţa.

o să trecem prin multe alte obstacole cu care o să devenim una. iubirea ne va părăsi într-un tărziu la malurile sângelui.

desigur că nu o să ajungem la capăt niciodată. vom pune toţi umărul la groapa cu gemete a omenirii.

să-mi sculpteze cineva un glonţ

sunt primul care scrâşneşte dinţii
porumbeii îşi iau zborul de pe pervaz
văd cum sunt înghiţiţi de soare

deschid geamul
zgomotul mişcă frunzele
răcoarea tabără pe mine cu pumni mici

sunt destul de adormit nu disting
o baltă de un câine chircit

din acest moment mă gândesc la tine
este atâta tăcere în casă când mă gândesc la tine
şi toate simţurile revin în trup
ca nişte muncitori la lucru

nevoile fiziologice înlocuiesc
rugăciunile de dimineaţă
văd toată mizeria din mine ca pe o comoară

pun ibricul în palma de foc a aragazului
rămân cu mâna pe mâner
aştept să mă frigă

am multă răbdare în durere
dar asta e altă problemă

aşteptându-l pe fram

noi fericiţii cu lacrimi în ochi
când vom auzi
strigăte şi urlete din stradă
nu vom coborî
să strigăm să urlăm la rândul nostru

ne vom ascunde în şifoniere
printre haine
vom sta pe un scăunel
şi vom mângâia din întuneric
ţeava rece a puştii

oraşul simţit

când am ajuns în oraşul plin de catarge
nu mai ştiu dacă era totul pierdut
ţâşneau de lângă manechine spărgând vitrinele
se îndreptau ameninţător spre soare
dar se opreau nu foarte aproape de nori

mă gândeam că aş putea să îmi fac din ele
un scăunel pentru bătrâneţe pe care să stau
sau sub care să toarcă pisica aceea din pisică
despre care se tot vorbea prin lume

din difuzoarele postului de radio local
se auzea marea ca un om ce trăgea să moară
şi mie mi se părea corect

cu toţii erau plecaţi să vâneze velele luate de vânt
lăsaseră lingurile suspendate la nivelul gurii

ţin minte amiezile când
asemeni unui osândit obligat să-şi revadă
faptele incriminate
priveam paturile goale ale copiilor
ciuruite de catarge 

prezentului meu de azi: ce dor îmi va fi de tine

spune-mi
tu cum îţi petreci vindecarea

scânceşte aerul ce-l legeni
cu braţele topite

cum te priveşti din oglindă
şi
cu ce inimă înghiţi pastilele 

avioane în farfuria cu ciorbă

iubitelor
începe să ningă cu bucăţi din zidurile
de care ne rezemam aşteptându-vă
pe sub soarele pescăruş

băgaţi-vă lopeţile de dezăpezire
înapoi în inimă
şi daţi jos cearceafurile
de pe bătrânii ascunşi în trusele de machiaj
care vă sprijină tâmplele umflate
de insomnii

după ce ne-aţi furat mamele în timp ce dormeau
e cazul să ne pregătiţi masa şi să ne lăsaţi singuri
să ne cadă avioane în farfuria cu ciorbă

de-ale pădurarului

în una din lungile mele plimbări
am dat de el pe un câmp
era îngheţat
ţi-se rupea inima privindu-l
mai că nu dârdâia

l-am dus acasă
şi l-am aşezat în grămada cu lemne

peste câteva zile
o căprioară a ieşit din sobă
şi i-a mânca frunzele care începuseră să-i crească 

despre răcoare

pe sub cerul lăsat de pomană
priveam
la omul care venea spre mine
înotând prin pământ

mă gândeam
cu ce cuvinte să-l întâmpin sau
ce flori să îi plantez în drum
pentru a i se agăţa de frunte

la orice oră din noapte m-aş fi trezit
îl tot vedeam apropiindu-se
cu aceeaşi faţă
mereu în schimbare

spaţii deschise

când am intrat în cameră
naufragiul deja se petrecuse

pe deasupra patului
valurile legănau în felul lor specific
bucăţi din vaporul sfărâmat
de o mână ce se retrăsese înapoi în tavan

cu ultimile puteri
câţiva marinari
încercau să se ţină la suprafaţă

printre ei
am început să-mi văd de ale mele

să deschid calculatorul

să răsfoiesc o carte