Cronică la ediţia XXXIII

Claudiu Komartin: “Reluăm Institutul Blecher cu ediția XXXIII, sezonul al patrulea, invitat este Ionel Ciupureanu, care a venit de la Craiova cu noua lui carte, Mișcări de insectă – primul rezultat al Institutului Blecher. Vara trecută, împreună cu Radu Aldulescu, Ionel Ciupureanu a avut o lectură de excepție la Institutul Blecher. Acum are o carte care poate fi o apariție importantă. Când am pornit împreună cu Ana Toma Casa de editură Max Blecher am ținut neapărat ca Mișcări de insectă să fie al doilea titlu pe care să îl scoatem, după Federeii lui Nicolae Avram. Cred că din lectura lui Ionel Ciupureanu veți înțelege de ce. Sper să vină și Octavian Soviany, care este un cititor fidel al poeziei lui Ciupureanu şi în care am mare încredere. Vom discuta, Institutul Blecher este un club de lectură care va rămâne deschis comentariilor, să nu fim foarte gomoși, vom putea adresa și întrebări și cumpăra cartea la timpul potrivit.”

Urmează lectura lui Ionel Ciupureanu. În timpul lecturii, Octavian Soviany sosește.

Cl.K: “A venit și Octavian Soviany, eu zic să o luăm de la început.”

Ionel Ciupureanu: “De ce de la început? De la sfârșit.”

După lectura lui Ionel Ciupureanu, urmează o pauză, apoi încep comentariile.

Octavian Soviany: “L-am cunoscut pe Ionel Ciupureanu în urmă cu 15 ani, mi-l prezentase Daniel Bănulescu drept un poet deosebit de interesant, cu o marcă personală foarte puternică. După ce i-am citit poemele am rămas impresionat pe bune, lucru care mi se întâmplă destul de rar, pentru că era o poezie care te lovea din toate părțile, cu o mare implicare a autorului, nu semăna cu niciunul dintre poeții de atunci. Una dintre cele mai autentice și discrete voci, se ascunde bine pe sine și ascunde bine și poezia lui încât prea puțini cititori îi cunosc poemele.” Soviany evidențiază două aspecte din poezia lui Ciupureanu: tematica apocaliptică și ideea destrămării, “Ciupureanu este un poet al marilor disoluții organice”, apoi tema absenței și a morții.

“Foarte importantă la Ciupureanu este expresia foarte personală, rupturile din interiorul discursului, iar poemul se încarcă cu mari tensiuni care sunt marca poeziei adevărate. Seamănă cu Bacovia, prin poezia și modul lui de viață, dar și prin felul lor de a-și citi poezia, ca și cum ar rosti cu voce tare cartea de telefon.”

Claudiu Komartin: “Un comentariu doct, cum ne-a obişnuit domnul Soviany. Mai demult, am avut o discuție cu Alexandru Ioan care povestea că odată a venit la el Ionel Ciupureanu și l-a întrebat dacă îl consideră mai bun poet decât pe Ioan Es. Pop. Când am auzit ce mă întreabă, m-am gândit că vrea să îmi ceară bani, a adăugat Ioan. Gabriel Daliș, pe coperta IV a cărții a scris: O poezie autentică şi rară, care are ca sursă fondul obsesiv malign al fiinţei umane dintotdeauna şi nu manifestările marginale ale acesteia. Ionel Ciupureanu reuşeşte versuri etanşe, puternic verbalizate, construite cu precizie, într-un monolog la persoana a II-a, convertind cuvintele la sensuri decantate, embrionare, care se contopesc într-o sintaxă convulsivă. Ce ne mai poți spune?”

Gabriel Daliș: “Am citit volumul în manuscris de câteva ori, apoi l-am recitit după ce a apărut cartea. De fiecare dată am avut impresia unui manuscris perfect. Dincolo de asta, m-a urmărit obsesia vâscozității care crează univers poetic, fără a fi rebarbativă, și apropie poezia lui Ciupureanu de consangvinitatea la marii poeți tragici români.”

Ioan Bogdan Lefter: “Îl știu de mai demult pe Ionel Ciupureanu, dar nu știu ce să spun. Am o dificultate de principiu în a spune ceva despre această carte aici. Cunosc foarte puține fețe de aici, nu știu în ce fel de relație suntem. Sunt și repere care ne sunt distincte. De exemplu, domnul Daliș semnează pe coperta IV și nu-l știu.” Se întreabă de ce Ciupureanu ar fi mai bun decât Ioan Es. Pop și nu decât alții.

Cristian Galeriu: “Îl invidia pe Ioan Es Pop și nu pe alții.”

Cl.K: “Dacă ați ști câți poeți invidiez eu…”

I.B. Lefter: “E o lipsă de repere comune. Cu excepția lui Octavian Soviany, care a spus lucruri ce țin de conținut, s-au dat calificative aplicabile și altor autori de factură diferită.”

Cl.K: “Noi aproximăm, orice reper în fața unor astfel de poeți este futil. Aș putea spune că Ciupureanu e mai apropiat de Beckett prin sentimentul absenței și un fond obsesiv extrem de cărnos…”

I.B. Lefter: “La I. Ciupureanu e o situație diferită față de Bacovia, e un poet constant, cu o intermitență frapantă. Soviany se referire la Bacovia în partea lui de Plumb, Scântei galbene, la volumele de început ale lui Bacovia, însă critica literară a subliniat discursul telegrafic, folosirea mai mult a substantivelor în ultimele cărţi. Ciupureanu are versuri care dezvoltă un enunț. Scrie distihuri și terține. Grupurile de două versuri sunt cursive, dar următoarele două nu fac o legătură direct la primele, ci o fractură. Nici eșantioane simple de discurs nu sunt. Citind pilule de două-trei versuri ajungi la o dificultate de înțelegere a textelor.”

I.B. Lefter subliniază diferența dintre concizia lui Bacovia și extensia lui Ciupureanu, “o diferență de calitate a materialului stilistic.”

Cl.K: “O poezie despre disfuncționalitate și disoluția limbajului. Ciupureanu încearcă din ruinele marii poezii să contureze realul printr-o lupă intens deformatoare. Alt poet contemporan, mai inautentic, după mine, care se apropie de această zonă este Paul Daian. Marin Mincu vorbea la un moment dat despre un discurs schizoid în care a fost încadrat și Ionel. Discursul ăsta rupt, fracturat, are legități proprii, dar pentru tine cred că asta e o parte normală a lucrurilor, nu?”

Ciupureanu: “E bine să spun?”

Cl. K: “E o poezie despre absență, ești epileptic, ai momente de absență, de moarte temporară.”

Ciupureanu: “Interesant este când cineva se trezește din acea criză de epilepsie, nu ca dintr-un somn, și nu-și dă seama ce este cu el, ce se află în jurul lui. Nu-și dă seama că acest obiect se cheamă ochelari, iar revenirea la un discurs coerent este foarte lentă și traumatică. Un fel de redescoperire a Universului și a cuvintelor. Nu-ți dai seama nici de cuvântul pix sau de utilitatea lui decât mult mai târziu.”

Cristian Galeriu: “Și cât durează acest transfer, o oră, mai mult?”

Ciupureanu: “Fracțiunile de secundă sunt foarte intense. E o spaimă groaznică, nu știi cine ești, ce ești.”

Cristian Galeriu: “Vi se întâmplă o dată pe an?”

Ciupureanu: “De mai multe ori.”

I.B.Lefter: “E foarte interesant, nu știam.”

Ciupureanu: “Nu vroiam să spun.”

Cl.K: “Pentru asta sunt lansările de carte.”

I.B. Lefter: “Sunt lucruri de păstrat în regim discret, dar este o tradiție a modernității care a scos expresivitate din boală, de exemplu Blecher, Bacovia și Proust, mărturisind suferințe literar sau autori care n-am avut nimic și au exploatat această zonă, cum a facut Faulkner în Zgomotul și furia. În literatura recentă, Sorin Preda a scris Plus minus o zi. Dacă autorul ne dă o cheie de lectură, putem interpreta. Autorul nu a furnizat în text această cheie de lectură. Credeam că Ciupureanu le scrie ca Faulkner sau Sorin Preda, ca om obișnuit care are acele viziuni confuze din timpul acelor stări. Cred că autorul trebuie să ia o decizie.”

Cătălina George: “Nu cred că poezia ține de o concluzie; ar face parte din știință. Mărturisirea lui Ionel Ciupureanu m-a atins, dar nu cred că poezia lui Ciupureanu trebuie gândită în cheia tributară acestei experiențe.”

O.Soviany: “Ionel Ciupureanu are acces la o experiență la care alții nu au acces. El nu face poezia crizei de epilepsie, ci procedează analogic. Uneori boala poate fi un privilegiu.”

Cristian Galeriu: “E o coincidență. În trecut, epilepsia era considerată un dar divin.”

Cl.K.: Ionel e, în felul lui, un profet.

Constantin Abăluță continuă șirul comentariilor: “în poezia lui Ciupureanu există o multitudine de voci, poezia lui pare scoasă dintr-un contrapunct de voci disparate și colaje cu un grad mare sau mediu de disparitate a mediului.”

Cl.K: “Un titlu alternativ al cărții era Lumina unde mă aflu.”

Abăluță: “E poezia unui mare impas. Sensibilitățile lui nu țin de fraza lucrată, ci de un fond traumatic.”

I.B. Lefter: “Asta e altă boală.”

Abăluță: “Un poet deosebit.”

Cristian Galeriu: “Textul nu este apocaliptic, are umor, ultimul vers e o ieșire din decor și aduce o nuanță de cordialitate. ”

Cl.K: “Într-adevăr, el își sabotează mereu propriul poem, dar nu într-o cheie umoristică.”

În încheierea ediţiei, Claudiu Komartin mulțumește publicului pentru prezență, recomandă cele două apariții editoriale ale Casei de editură Max Blecher, Federeii de Nicolae Avram și Mișcări de insectă de Ionel Ciupureanu, apoi adaugă: “duminica viitoare vom avea invitați doi scriitori tineri, unul dintre ei cu un roman revelație. Veți afla în câteva zile despre cine e vorba.”

A consemnat: Gabriel Daliș