După ce a salutat publicul din Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor, Claudiu Komartin a prezentat invitaţii ediţiei a nouăsprezecea a Clubului de lectură “Institutul Blecher.”
“Şi în această seară avem o poetă din Chişinău. Este vorba despre Aurelia Borzin, o tânără care promite foarte mult. Alături de ea, ne va citi proză Gelu Diaconu. Pe Gelu îl cunoaşteţi cu toţii, şi-a făcut un renume în anii din urmă, iar după o tăcere de două decenii este decis să revină în atenţia noastră cu un roman. Gelu Diaconu a publicat până acum două cărţi – un roman şi un volum de versuri. Astăzi, ne va citi două capitole dintr-un roman care e gata. Obiceiul este să citească întâi poetul, îi dau cuvântul Aureliei Borzin.”
Aurelia Borzin: “Vă mulţumesc mult pentru invitaţie, mai ales că o audiere este absolut necesară nu pentru că poemele mele sunt mai bune decât ale altora, dar sunt curioasă în ce măsură ating nişte orizonturi de aşteptare.”
Urmează lectura Aureliei Borzin, un grupaj de poeme intitulat “ghem în desfăşurare.” După primul poem, revine cu precizări. “Am selectat poemele după un principiu deosebit; nu pe cele mai bune pentru că am vrut ca miza să fie diferită.”
Claudiu Komartin: “În partea a doua, sunt poeme structurate altfel faţă de ce se întâmplă în prima parte a grupajului.”
După ce Aurelia Borzin şi-a încheiat lectura, Claudiu Komartin: “Îl invit pe Gelu Diaconu să citească din noul lui roman”
Gelu Diaconu salută publicul şi citeşte un capitol din carte, urmat de un alt fragment, citit de Claudiu Komartin.
După pauză, Dumitru Bădiţa ia cuvântul: “Mi-a plăcut foarte mult poezia Aureliei Borzin. Este o poezie cinstită, bine legată, foarte rar stridentă. Nu gust poezia despre poezie. Este o recuzită care ţine de anii ’70, de o mitologie a literaturii, când poezia simţea nevoia să se distingă. Astăzi însă, genul ăsta de abordare este pus la index, clasat. Mă derutează când văd tineri scriind lucruri din astea.” Bădiţa mai spune că ultimul text din grupajul Aureliei Borzin este slab, cu un titlu imposibil – “Tangenţă de cavou”, şi ar fi bine să renunţe la acest poem.
Claudiu Komartin citează câteva versuri nereuşite, care fracturează ritmul poemului: “ochii ciocnindu-ni-se/ pe faţa aceluiaşi/mort”, apoi îl întreabă pe Dumitru Bădiţa cum i s-a părut poemul “gaRdul.”
D. Bădiţa: “Super, ţine de ce înseamnă poezia basarabeană epică. Aurelia nu are pudoare în a-şi vizita genealogia. Este un poem delicat, reuşit. M-a prins poezia ei.” Despre “textele cu Marcu”, Bădiţa afirmă că “sunt confesiuni care ţin de condiţia de tânără poetă care nu se ascunde să-şi asume feminitatea.”
C. Komartin: “Sunt candori în textele astea: ursul şi ursulică/ brutarul şi aluatul/ leul şi căprioara.”
Despre proza lui Gelu Diaconu, Bădiţa spune: “N-am mai citit până acum proză de Gelu Diaconu. La început se insistă pe nişte lucruri conjugale care sunt conduse apoi spre tragedie.” Sesizează un merit al autorului, de a pune drama pe un fundal retroactiv, evocă, la fel ca în poezia pe care o scrie, iar acolo este centrul vieţii lui. Bădiţa face şi câteva sugestii: să nu mai insiste pe o psihologie în care “descrierea unor stări devine mult prea retorică, proză de femeiuşcă.”
Komartin: “Acea femeiuşcă stând cu fundul spre uşă aminteşte de Preda.”
Gelu Diaconu: “Mi-am asumat-o. Aşa a scris-o şi Preda.”
Bădiţa vorbeşte de o “relaţie cu obiectele”, în absenţa unei relaţii de cuplu între personaje.
Gelu Diaconu: “Nu este vorba de un cuplu format, ci de o relatie bazată pe nişte automatisme.”
Bădiţa: “Chiar şi aşa, ce ai surprins în proză nu zice nimic despre viaţa de cuplu. E un fel de sitcom acolo, deşi ar fi trebuit mai multă implicare în abordarea personajelor.”
Gelu Diaconu: “Greşeala mea a fost că nu v-am spus că prima formă a romanului am scris-o între anii 1989-1992. Abia în 2007 am rescris romanul, deşi forma de bază a rămas aceeaşi.”
Komartin: “Important este ce vrei tu de la cartea asta. Un roman de epocă?”
Gelu Diaconu: “Nu. El are rădăcini în perioada respectivă, dar ecourile sunt cele de astăzi.”
Se fac câteva referiri la perfectul simplu şi perfectul compus din proza lui Diaconu, iar Bădiţa observă repetarea unui verb în aceeaşi frază: “nu m-am sinchisit/ s-a sinchisit.”
Mihai Duţescu: “Poezia şi proza sunt inegale, fiecare în sine. Au fost părti care mi-au plăcut foarte mult, însă aş tăia în carne vie în altele.” Duţescu remarcă poemul “gaRdul”, deşi câteva versuri trebuie mai mult lucrate. Amendează versul “un fel de cădere a zidului berlinez” pentru că “nu are ce căuta acolo”. Duţescu apreciază şi poemul “ghem în desfăşurare”, care este “strâns şi bine scris.” Aici consideră “o stridenţă” versurile “era pentru mine un act mult mai/ intim decât sexul”, ca şi în poemul “rotitoare”, alt vers similar: “cu masive pietre funerare la distanţă de-un penis erect una de alta.”
Poemul “cătuşe” mai trebuie lucrat, “deocamdată conţine lucruri confesive, ieftine.” În concluzie, Duţescu crede că “cele mai bune poeme din grupaj sunt gaRdul şi ghem în desfăşurare care are un final frumos.”
Komartin: “Într-adevar finalul poemului ghem în desfăşurare este reuşit, îmi doream sinceritatea să-i/ curgă măcar odată ca sângele/ din nas de la tensiune înaltă.” Întreabă: “Dar cum ţi-a părut poemul în trafic?”
Duţescu: “Nu mi-a plăcut.” Citează: “de-a ursul şi ursulică/ brutarul şi aluatul/ leul şi căprioara”, apoi spune că poemul “tangenţă de cavou” nu este reuşit. Observă în unele texte un “preamult Marcu.”
Despre proza lui Diaconu, Duţescu crede că-i inegala, “primul capitol e scris prost, iar al doilea – ceva mai bine.”
Nastasia Maniu: “Mai prost scris sau mai prost citit?”
Duţescu: “Povestea pare ok, dialogurile nu deranjează, deşi sunt seci, casnice, dar să se ferească de dat explicaţii de genul priza de ebonită.” Vorbeşte despre nepotrivirea de sens dat în text verbului “a jugăni”, despre stridenţa perfectului simplu şi a perfectului compus. “Textul trebuie lucrat bot cu bob”, a mai subliniat Duţescu.
Komartin: “Întâlnim o simplitate din Anton Holban”
Duţescu: “…şi detalii care ajută, cum e cel cu câinele..”
Komartin: “Naratorul devine acolo cerşetor ca Potaie”
Bădiţa: “Mi-a plăcut că în loc să o viseze pe Ana, îl visează pe Potaie”
Duţescu: “E frumos şi finalul cu acel drum ceauşist, cu autobuze şi buldozere”
Bădiţa: “E şi poezie aici. Ana moare în accident, apoi apare ideea de reconstrucţie adusă de moloz şi de macarale”
Komartin: “E o punere în abis a poveştii”
Duţescu: “Să mai tai din epitete.”
Prezent în sală, Constantin Abăluţă comentează: “Cu privire la poezie, evident există flux, talent, dicteu interior, feminin, sinceritate, simplitate. Reuşeşte versuri, apoi le strică. Mi-a plăcut ultima poezie, deşi are un titlu imposibil.” Citeşte “tangenţă de cavou” cu câteva modificări considerate necesare. “Mi-au plăcut câteva dicteuri, dar până când plânsul – sexul – absenţa sexului?” Discută pe text: “lupul instinctelor” descalifică totul; “colţ de sine” – foarte frust; “condensam aerul între degete până/ la sânge” – foarte frumos. “Poezia Aureliei Borzin e chiar un ghem în desfăşurare.”
Despre proza lui Gelu Diaconu, Abăluţă afirmă că “este foarte interesantă, mai ales ultima parte, după accident, când tonul devine puternic, credibil. Aşa ar trebui să arate tot romanul. Prima parte e veche, în discrepanţă foarte mare cu partea a doua.” Abăluţă face câteva sugestii: “Ar trebui să scrii despre acea lume veche cu armele prozei moderne şi să te gândeşti ce fel de roman vrei să faci.”
Gelu Diaconu: “Am romanul deja, nu ştiu când îl voi publica.”
Adrian Diniş continuă şirul comentariilor. “Poezia este foarte bună.” Precizează stridenţe din texte: penis, cavou etc. Consideră “tangenţă de cavou” un poem bun, apoi menţionează câteva cacofonii. Alt poem bun, care “se justifică poetic” este “fotoliul M(eu).” Apreciază “modul cum autoarea individualizează litera şi jocurile de cuvinte.” Subliniază stângăcii textuale, dintre care una în poemul “în trafic”, “bătăile ei îmi amintesc de trenul silviei plath”, apoi citează versuri cu “imagini tari”, care i-au plăcut: “venele tale nu-s decât nişte sfori pe care-şi întinde lenjeria amantelor/ sale.”
Komartin: “Mulţumim, Adi, ne-ai deschis ochii.”
Diniş: “Mai aveam de spus ceva”
Komartin: “Spune concis”
Diniş: “Poezia Aureliei Borzin mi-a plăcut de la prezentarea ta. Într-adevăr, sinceritatea e un punct forte, deşi uneori este prea demonstrativă.”
Despre proza lui Gelu Diaconu, Adrian Diniş: “Mi-a plăcut foarte mult mai ales schimbarea de voce (primul fragment de proză a fost citit de autor, iar al doilea – de Claudiu Komartin), deşi părţile în care personajele se autoanalizează sunt mai slăbuţe, nu aduc nimic nou, iar părţile descriptive, unde se interacţionează, sunt destul de plate.” Diniş consideră “vârful prozei acea pulsaţie întuneric – lumină, din partea a doua”, “miza este înaltă”, iar “finalul - condus excelent.”
George Dumitru intervine: “Poezia până la gaRdul mi-a plăcut, cealaltă parte, nu.” Spune că poemul “Exorcizare” este cel mai reuşit din grupaj, are “imagini bune şi un final pe măsură.” Apreciază poemele cu Marcu.
Komartin: “Personajul Marcu trece prin toate poemele din prima parte.”
George Dumitru îşi continuă comentariul: “Sunt foarte aproape de părerea lui Dumitru Bădiţa în ceea ce priveşte proza din seara asta. Capitolul de început este foarte slab, mult prea explicit, cu dialog banal. Se poate sugera, nu să se dea totul de-a gata. Faptul că cineva vine acasă beat şi se ceartă cu nevasta mi se pare de-a dreptul banal.”
Duţescu: “Se poate face literatură şi din banalităţi”
Gelu Diaconu: “Fragmentul ăsta este fără miză, nu se poate face legatura cu capitolele dinainte de el; e un nod în carte.”
G. Dumitru: “Ai ratat. Nu există tensiune.”
Abăluţă: “Nu e credibil. N-a găsit mijloacele necesare. E un scenariu.”
G. Dumitru: “Schimbă ceva acolo”
Komartin: “E o scenetă”
G. Dumitru: “Nu simt personajul, nu simt ce vrea să transmită”
Gelu Diaconu: “Acest capitol e scos dintr-un anumit context. Scena cu soţii care se ceartă are un precedent.”
Komartin: “Suntem tentaţi să comparăm cele două părţi. Într-adevăr, în primul capitol sforile sunt la vedere.”
G. Dumitru: “Am simţit o intenţie de analiză a cuplului. Ori îţi iese, ori e plat. Eşti aproape de forma plată. Scriitorii spanioli ştiu foarte bine cum să dea semnificaţie unor teme ca astea. Nu ştiu ce-a declanşat despărţirea celor doi soţi, o beţie?”
Gelu Diaconu: “Este o zonă de acumulare.”
Bădiţa: “Prin replici, se verbalizează prea mult, iar miza scade.”
G. Dumitru: “La Rebreanu, când Ana şi Ion mâncau pâine, totul căpăta o altă conotaţie, simţeai tensiune. Tu pui totul pe masă. Îţi revii abia spre final, poate de aici ar trebui să porneşti.”
Aura Maru: “Încep cu o replică întârziată pe care vreau sa i-o adresez lui Alexandru Matei. Data trecută el a spus că în poezia basarabeană există o nuanţă psiholingvistică. Această nuanţă duce spre un joc de limbaj pe care îl avem noi, basarabenii, şi pe care îl putem îmbrăca sau nu. Vreau să spun că acest lucru nu trebuie înţeles ca fiind un stigmat sau o etichetă.”
Komartin: “Nimeni nu a spus sau insinuat asta. Pe de altă parte, un poet de limbă franceză care nu locuieşte în Franţa, de exemplu, este în aceeaşi situaţie. Nu cred că e o problemă.”
Aura Maru: “Cunosc poezia Aureliei Borzin de la debut, când am observat două tentaţii: un filon suprarealist şi o latură autobiografică. Treptat însă îşi purifică discursul.” Apreciază poemele cu Marcu, “sunt unitare, cuceresc prin autenticitate şi le lipseşte teatralizarea.”
Komartin: “Există o ruptură între cele două stiluri, cu cadenţe diferite. S-ar împăca, oare, într-o carte?”
Aura Maru: “Sigur. La început avem referiri biografice, apoi poezie erotică, prin tatonare.”
Despre proza lui Gelu Diaconu, Aura Maru afirmă că “este încărcată de poeticitate.”
Gelu Diaconu: “În poezie sunt rădăcinile mele.”
Aura Maru: “La un moment dat, discursul epic şi discursul liric devin paralele.” Subliniază “pasaje descriptive, de interior, care plac” şi consideră “neautentic dialogul din primul fragment.”
Doamna Nastasia Maniu participă la comentariile serii, cu aprecieri la adresa ambelor lecturi. În prima parte a prozei a observat “unele locuri comune, a la Sandra Brown”, în timp ce, “a doua parte este mai bine scrisă, izbutită artistic.” Despre poezie, doamna Maniu spune că i-a plăcut inegal şi consideră “trivial textul cu respectivul organ (penis).”
Bădiţa: “Nu organul e trivial”
N. Maniu: “Nu e bine pus acolo. E ca nuca în perete. E una din stridenţele care nu se leagă.”
Constantin Abăluţă revine cu o referire la proza lui Gelu Diaconu, considerând “pasabil” pasajul cu câinele Potaie. “Buzzati a găsit cioara..”
La finalul serii, Claudiu Komartin mulţumeşte celor prezenţi şi anunţă următoarea ediţie a Clubului de lectură “Institutul Blecher.”
“Ne revedem peste două săptămâni, cu Constantin Abăluţă care ne va citi proză alături de un foarte tânăr poet, nu vă spun deocamdată numele lui. Seara bună.”
A consemnat: Gabriel Daliş
“Şi în această seară avem o poetă din Chişinău. Este vorba despre Aurelia Borzin, o tânără care promite foarte mult. Alături de ea, ne va citi proză Gelu Diaconu. Pe Gelu îl cunoaşteţi cu toţii, şi-a făcut un renume în anii din urmă, iar după o tăcere de două decenii este decis să revină în atenţia noastră cu un roman. Gelu Diaconu a publicat până acum două cărţi – un roman şi un volum de versuri. Astăzi, ne va citi două capitole dintr-un roman care e gata. Obiceiul este să citească întâi poetul, îi dau cuvântul Aureliei Borzin.”
Aurelia Borzin: “Vă mulţumesc mult pentru invitaţie, mai ales că o audiere este absolut necesară nu pentru că poemele mele sunt mai bune decât ale altora, dar sunt curioasă în ce măsură ating nişte orizonturi de aşteptare.”
Urmează lectura Aureliei Borzin, un grupaj de poeme intitulat “ghem în desfăşurare.” După primul poem, revine cu precizări. “Am selectat poemele după un principiu deosebit; nu pe cele mai bune pentru că am vrut ca miza să fie diferită.”
Claudiu Komartin: “În partea a doua, sunt poeme structurate altfel faţă de ce se întâmplă în prima parte a grupajului.”
După ce Aurelia Borzin şi-a încheiat lectura, Claudiu Komartin: “Îl invit pe Gelu Diaconu să citească din noul lui roman”
Gelu Diaconu salută publicul şi citeşte un capitol din carte, urmat de un alt fragment, citit de Claudiu Komartin.
După pauză, Dumitru Bădiţa ia cuvântul: “Mi-a plăcut foarte mult poezia Aureliei Borzin. Este o poezie cinstită, bine legată, foarte rar stridentă. Nu gust poezia despre poezie. Este o recuzită care ţine de anii ’70, de o mitologie a literaturii, când poezia simţea nevoia să se distingă. Astăzi însă, genul ăsta de abordare este pus la index, clasat. Mă derutează când văd tineri scriind lucruri din astea.” Bădiţa mai spune că ultimul text din grupajul Aureliei Borzin este slab, cu un titlu imposibil – “Tangenţă de cavou”, şi ar fi bine să renunţe la acest poem.
Claudiu Komartin citează câteva versuri nereuşite, care fracturează ritmul poemului: “ochii ciocnindu-ni-se/ pe faţa aceluiaşi/mort”, apoi îl întreabă pe Dumitru Bădiţa cum i s-a părut poemul “gaRdul.”
D. Bădiţa: “Super, ţine de ce înseamnă poezia basarabeană epică. Aurelia nu are pudoare în a-şi vizita genealogia. Este un poem delicat, reuşit. M-a prins poezia ei.” Despre “textele cu Marcu”, Bădiţa afirmă că “sunt confesiuni care ţin de condiţia de tânără poetă care nu se ascunde să-şi asume feminitatea.”
C. Komartin: “Sunt candori în textele astea: ursul şi ursulică/ brutarul şi aluatul/ leul şi căprioara.”
Despre proza lui Gelu Diaconu, Bădiţa spune: “N-am mai citit până acum proză de Gelu Diaconu. La început se insistă pe nişte lucruri conjugale care sunt conduse apoi spre tragedie.” Sesizează un merit al autorului, de a pune drama pe un fundal retroactiv, evocă, la fel ca în poezia pe care o scrie, iar acolo este centrul vieţii lui. Bădiţa face şi câteva sugestii: să nu mai insiste pe o psihologie în care “descrierea unor stări devine mult prea retorică, proză de femeiuşcă.”
Komartin: “Acea femeiuşcă stând cu fundul spre uşă aminteşte de Preda.”
Gelu Diaconu: “Mi-am asumat-o. Aşa a scris-o şi Preda.”
Bădiţa vorbeşte de o “relaţie cu obiectele”, în absenţa unei relaţii de cuplu între personaje.
Gelu Diaconu: “Nu este vorba de un cuplu format, ci de o relatie bazată pe nişte automatisme.”
Bădiţa: “Chiar şi aşa, ce ai surprins în proză nu zice nimic despre viaţa de cuplu. E un fel de sitcom acolo, deşi ar fi trebuit mai multă implicare în abordarea personajelor.”
Gelu Diaconu: “Greşeala mea a fost că nu v-am spus că prima formă a romanului am scris-o între anii 1989-1992. Abia în 2007 am rescris romanul, deşi forma de bază a rămas aceeaşi.”
Komartin: “Important este ce vrei tu de la cartea asta. Un roman de epocă?”
Gelu Diaconu: “Nu. El are rădăcini în perioada respectivă, dar ecourile sunt cele de astăzi.”
Se fac câteva referiri la perfectul simplu şi perfectul compus din proza lui Diaconu, iar Bădiţa observă repetarea unui verb în aceeaşi frază: “nu m-am sinchisit/ s-a sinchisit.”
Mihai Duţescu: “Poezia şi proza sunt inegale, fiecare în sine. Au fost părti care mi-au plăcut foarte mult, însă aş tăia în carne vie în altele.” Duţescu remarcă poemul “gaRdul”, deşi câteva versuri trebuie mai mult lucrate. Amendează versul “un fel de cădere a zidului berlinez” pentru că “nu are ce căuta acolo”. Duţescu apreciază şi poemul “ghem în desfăşurare”, care este “strâns şi bine scris.” Aici consideră “o stridenţă” versurile “era pentru mine un act mult mai/ intim decât sexul”, ca şi în poemul “rotitoare”, alt vers similar: “cu masive pietre funerare la distanţă de-un penis erect una de alta.”
Poemul “cătuşe” mai trebuie lucrat, “deocamdată conţine lucruri confesive, ieftine.” În concluzie, Duţescu crede că “cele mai bune poeme din grupaj sunt gaRdul şi ghem în desfăşurare care are un final frumos.”
Komartin: “Într-adevar finalul poemului ghem în desfăşurare este reuşit, îmi doream sinceritatea să-i/ curgă măcar odată ca sângele/ din nas de la tensiune înaltă.” Întreabă: “Dar cum ţi-a părut poemul în trafic?”
Duţescu: “Nu mi-a plăcut.” Citează: “de-a ursul şi ursulică/ brutarul şi aluatul/ leul şi căprioara”, apoi spune că poemul “tangenţă de cavou” nu este reuşit. Observă în unele texte un “preamult Marcu.”
Despre proza lui Diaconu, Duţescu crede că-i inegala, “primul capitol e scris prost, iar al doilea – ceva mai bine.”
Nastasia Maniu: “Mai prost scris sau mai prost citit?”
Duţescu: “Povestea pare ok, dialogurile nu deranjează, deşi sunt seci, casnice, dar să se ferească de dat explicaţii de genul priza de ebonită.” Vorbeşte despre nepotrivirea de sens dat în text verbului “a jugăni”, despre stridenţa perfectului simplu şi a perfectului compus. “Textul trebuie lucrat bot cu bob”, a mai subliniat Duţescu.
Komartin: “Întâlnim o simplitate din Anton Holban”
Duţescu: “…şi detalii care ajută, cum e cel cu câinele..”
Komartin: “Naratorul devine acolo cerşetor ca Potaie”
Bădiţa: “Mi-a plăcut că în loc să o viseze pe Ana, îl visează pe Potaie”
Duţescu: “E frumos şi finalul cu acel drum ceauşist, cu autobuze şi buldozere”
Bădiţa: “E şi poezie aici. Ana moare în accident, apoi apare ideea de reconstrucţie adusă de moloz şi de macarale”
Komartin: “E o punere în abis a poveştii”
Duţescu: “Să mai tai din epitete.”
Prezent în sală, Constantin Abăluţă comentează: “Cu privire la poezie, evident există flux, talent, dicteu interior, feminin, sinceritate, simplitate. Reuşeşte versuri, apoi le strică. Mi-a plăcut ultima poezie, deşi are un titlu imposibil.” Citeşte “tangenţă de cavou” cu câteva modificări considerate necesare. “Mi-au plăcut câteva dicteuri, dar până când plânsul – sexul – absenţa sexului?” Discută pe text: “lupul instinctelor” descalifică totul; “colţ de sine” – foarte frust; “condensam aerul între degete până/ la sânge” – foarte frumos. “Poezia Aureliei Borzin e chiar un ghem în desfăşurare.”
Despre proza lui Gelu Diaconu, Abăluţă afirmă că “este foarte interesantă, mai ales ultima parte, după accident, când tonul devine puternic, credibil. Aşa ar trebui să arate tot romanul. Prima parte e veche, în discrepanţă foarte mare cu partea a doua.” Abăluţă face câteva sugestii: “Ar trebui să scrii despre acea lume veche cu armele prozei moderne şi să te gândeşti ce fel de roman vrei să faci.”
Gelu Diaconu: “Am romanul deja, nu ştiu când îl voi publica.”
Adrian Diniş continuă şirul comentariilor. “Poezia este foarte bună.” Precizează stridenţe din texte: penis, cavou etc. Consideră “tangenţă de cavou” un poem bun, apoi menţionează câteva cacofonii. Alt poem bun, care “se justifică poetic” este “fotoliul M(eu).” Apreciază “modul cum autoarea individualizează litera şi jocurile de cuvinte.” Subliniază stângăcii textuale, dintre care una în poemul “în trafic”, “bătăile ei îmi amintesc de trenul silviei plath”, apoi citează versuri cu “imagini tari”, care i-au plăcut: “venele tale nu-s decât nişte sfori pe care-şi întinde lenjeria amantelor/ sale.”
Komartin: “Mulţumim, Adi, ne-ai deschis ochii.”
Diniş: “Mai aveam de spus ceva”
Komartin: “Spune concis”
Diniş: “Poezia Aureliei Borzin mi-a plăcut de la prezentarea ta. Într-adevăr, sinceritatea e un punct forte, deşi uneori este prea demonstrativă.”
Despre proza lui Gelu Diaconu, Adrian Diniş: “Mi-a plăcut foarte mult mai ales schimbarea de voce (primul fragment de proză a fost citit de autor, iar al doilea – de Claudiu Komartin), deşi părţile în care personajele se autoanalizează sunt mai slăbuţe, nu aduc nimic nou, iar părţile descriptive, unde se interacţionează, sunt destul de plate.” Diniş consideră “vârful prozei acea pulsaţie întuneric – lumină, din partea a doua”, “miza este înaltă”, iar “finalul - condus excelent.”
George Dumitru intervine: “Poezia până la gaRdul mi-a plăcut, cealaltă parte, nu.” Spune că poemul “Exorcizare” este cel mai reuşit din grupaj, are “imagini bune şi un final pe măsură.” Apreciază poemele cu Marcu.
Komartin: “Personajul Marcu trece prin toate poemele din prima parte.”
George Dumitru îşi continuă comentariul: “Sunt foarte aproape de părerea lui Dumitru Bădiţa în ceea ce priveşte proza din seara asta. Capitolul de început este foarte slab, mult prea explicit, cu dialog banal. Se poate sugera, nu să se dea totul de-a gata. Faptul că cineva vine acasă beat şi se ceartă cu nevasta mi se pare de-a dreptul banal.”
Duţescu: “Se poate face literatură şi din banalităţi”
Gelu Diaconu: “Fragmentul ăsta este fără miză, nu se poate face legatura cu capitolele dinainte de el; e un nod în carte.”
G. Dumitru: “Ai ratat. Nu există tensiune.”
Abăluţă: “Nu e credibil. N-a găsit mijloacele necesare. E un scenariu.”
G. Dumitru: “Schimbă ceva acolo”
Komartin: “E o scenetă”
G. Dumitru: “Nu simt personajul, nu simt ce vrea să transmită”
Gelu Diaconu: “Acest capitol e scos dintr-un anumit context. Scena cu soţii care se ceartă are un precedent.”
Komartin: “Suntem tentaţi să comparăm cele două părţi. Într-adevăr, în primul capitol sforile sunt la vedere.”
G. Dumitru: “Am simţit o intenţie de analiză a cuplului. Ori îţi iese, ori e plat. Eşti aproape de forma plată. Scriitorii spanioli ştiu foarte bine cum să dea semnificaţie unor teme ca astea. Nu ştiu ce-a declanşat despărţirea celor doi soţi, o beţie?”
Gelu Diaconu: “Este o zonă de acumulare.”
Bădiţa: “Prin replici, se verbalizează prea mult, iar miza scade.”
G. Dumitru: “La Rebreanu, când Ana şi Ion mâncau pâine, totul căpăta o altă conotaţie, simţeai tensiune. Tu pui totul pe masă. Îţi revii abia spre final, poate de aici ar trebui să porneşti.”
Aura Maru: “Încep cu o replică întârziată pe care vreau sa i-o adresez lui Alexandru Matei. Data trecută el a spus că în poezia basarabeană există o nuanţă psiholingvistică. Această nuanţă duce spre un joc de limbaj pe care îl avem noi, basarabenii, şi pe care îl putem îmbrăca sau nu. Vreau să spun că acest lucru nu trebuie înţeles ca fiind un stigmat sau o etichetă.”
Komartin: “Nimeni nu a spus sau insinuat asta. Pe de altă parte, un poet de limbă franceză care nu locuieşte în Franţa, de exemplu, este în aceeaşi situaţie. Nu cred că e o problemă.”
Aura Maru: “Cunosc poezia Aureliei Borzin de la debut, când am observat două tentaţii: un filon suprarealist şi o latură autobiografică. Treptat însă îşi purifică discursul.” Apreciază poemele cu Marcu, “sunt unitare, cuceresc prin autenticitate şi le lipseşte teatralizarea.”
Komartin: “Există o ruptură între cele două stiluri, cu cadenţe diferite. S-ar împăca, oare, într-o carte?”
Aura Maru: “Sigur. La început avem referiri biografice, apoi poezie erotică, prin tatonare.”
Despre proza lui Gelu Diaconu, Aura Maru afirmă că “este încărcată de poeticitate.”
Gelu Diaconu: “În poezie sunt rădăcinile mele.”
Aura Maru: “La un moment dat, discursul epic şi discursul liric devin paralele.” Subliniază “pasaje descriptive, de interior, care plac” şi consideră “neautentic dialogul din primul fragment.”
Doamna Nastasia Maniu participă la comentariile serii, cu aprecieri la adresa ambelor lecturi. În prima parte a prozei a observat “unele locuri comune, a la Sandra Brown”, în timp ce, “a doua parte este mai bine scrisă, izbutită artistic.” Despre poezie, doamna Maniu spune că i-a plăcut inegal şi consideră “trivial textul cu respectivul organ (penis).”
Bădiţa: “Nu organul e trivial”
N. Maniu: “Nu e bine pus acolo. E ca nuca în perete. E una din stridenţele care nu se leagă.”
Constantin Abăluţă revine cu o referire la proza lui Gelu Diaconu, considerând “pasabil” pasajul cu câinele Potaie. “Buzzati a găsit cioara..”
La finalul serii, Claudiu Komartin mulţumeşte celor prezenţi şi anunţă următoarea ediţie a Clubului de lectură “Institutul Blecher.”
“Ne revedem peste două săptămâni, cu Constantin Abăluţă care ne va citi proză alături de un foarte tânăr poet, nu vă spun deocamdată numele lui. Seara bună.”
A consemnat: Gabriel Daliş
2 comentarii:
oricine poate veni la Cercul de lectură, sau...? aştept răspuns pe blogul meu, vă mulţumesc anticipat!
http://licarireauneiclipedefericire.blogspot.com
Te asteptam
Trimiteți un comentariu