Radu Vancu, "Sebastian în vis" (poeme)

Sebastian în vis e Sebastian din trezie făcut poezie. Bebeul învelit în piele de bebe, umplut cu cărniţă şi sânge de bebe, în vis se strecoară ca un melc în chilie, ca un ereziarh în cochilie, lăsând restul lumii pe dinafară. Şi celălalt acelaşi bebe, învelit tot în piele de bebe, umplut tot cu cărniţă şi sânge de bebe, ochiul închis afară înlăuntru şi-l deşteaptă şi peste scoarţa cerebrală crudă creşte cea secretă şi coaptă. Zecile de centimetri de Sebastian, din creştet şi până la pamperşii temeinic îndesaţi, sunt atunci iluminate de creieraşul de bebe-înger ca de un bec de 60 de waţi.


Sebastian în vis e un parc de distracţii dintr-o cărniţă gânguritoare. După o noapte în parcul ăsta, te trezeşti înfăşurat în sudoare ca-ntr-o vată de zahăr. Lipicioasă, topitoare. Toată ziua ronţăie la tine cu guriţa roză, extrăgându-te cu răbdare din zaharoză. Ca la urmă să te scoată de două ori mai curat şi mai viu. De sub vernixul dulce ieşi fără cută, fără pliu. Apoi te leagănă repede-repede în palmele grăsuţe, privindu-te lacom, numai ochi şi fălcuţe.


Sebastian în vis, ţinut pe genunchi şi legănat întâia oară, face Frumuseţea ţinută pe genunchi amară. Hrănit adecvat cu lapte praf Nestlé, transmută dimineaţa-n seară, şi viţăvercea; surâsul lui phantasy şi s.f. îl schimbă-n înger pe Nichipercea. Pentru micul său muk ajungi iconodul al pompiţei de nas Nuk. Bătut pe spate, eructaţia lui exală etherul fericirii private. E un stilist al colicuţelor, un dandy al beşinuţelor, al căcuţelor hierofant şi domn. Cu Sebastian în vis, lumea zâmbeşte prin somn.


Sebastian în vis e un model performant, upgradat, de bebeluş. Pe neocortexul lucios, toate informaţiile lumii le dă pe derdeluş; după care, distrate şi frăgezite, deschide floarea carnivoră a creierului şi le înghite. Prin transparenţa chihlimbarie, se vede fiecare informaţie, încă vie, palpitând în stomacul neuronal. Digerate, sunt apoi conectate serial în reţele înţelepte, precum piramidele cu trepte în selva aztecă, precum pietrele preţioase în glyptotecă. E nevoie ca mii de reţele să se aprindă deodată pentru un surâs, şi alte mii pentru un gângurit – iar Shoahul şi Gulagul şi Armagedonul informaţiei se repetă veşnic pentru o mami topită şi un tati fericit. Fără remuşcări, fără Ayenbite of Inwyt. Pe lângă rigoarea egoismului nostru atroce şi hi-tech, infernul e păducherniţă. Pe lângă frenezia ekstazei noastre, paradisul e găselniţă.


Sebastian în vis ştie că a fi Vancu e ocnă. Că tati are creierul bocnă şi inima cât o ceapă degerată. Însă ştie şi că-i o creatură de-abia eliberată, de el şi mami, din subterana kabbaliştilor spirtului. Abia de trei luni jertfeşte zeilor aloei, smirnei şi mirtului. Dar curând cepşoara va încolţi, va da frunzuliţe verzulii şi inima lui tati a slănină proaspătă cu ceapă verde va mirosi. Deasupra straturilor de ceapă vor zâmbi obrajii bebeului roz, precum o pisică de Cheshire bebeluşă, precum căpşorul plutitor al lui Oz. Iar când Sebastian va zdrobi ceapa cu pumn de bărbat pe masă, tati se va face imaculat de alb, fericit pentru inima lui grasă.


Sebastian în vis îl vede pe Sebastian din realitate jucându-se cu zornăitoare din pluşuri bălţate. Suzeta germană anticolici e realmente leoarcă de fericire şi Sebastian în vis zâmbeşte subţire, ştiind că realitatea nu există, chestie de altfel nu foarte tristă – dacă realitatea ar avea prostul gust să fie reală, treaba ar fi nasoală. Inima, nevricoasă cum e, ar intra la idee – şi, gata fandacsia, ar apuca-o ipohondria – dacă ar fi reală, inima ar face urât. Creierul şi-ar vârî ca piţigoiul gheara-n gât. Însă, până una alta, realitatea nu-i reală, iar Sebastian se ţine întruna de zuruială cu leul oranj şi hipopotamul mov. Sebastian în vis, tot privindu-l, adoarme cu capul pe burta lui Leonid Dimov.


Sebastian în vis, rămas singur în camera cu pătuţ, odată întinde aripi transparente de mămăruţ şi fâl, fâl! se înalţă-n lotus peste saltele. Ochiul pulsatilei fontanele secretă aur. Animăluţele de pluş au umbră de vultur şi leu şi taur. Levitând ca un grifon sugar, Sebastian e răpit în duh. Pampersul se schimbă-n ştergar de in topit din sukh. Aripile bâzâie, grifonaşul zumzăie-n sanscrită: mami-tata-maranatha, până-ncepe să sughită şi Cami aduce fuga linguriţa cu lămâie. Sebastian stă cuminte-n pătuţ, sughiţul îi miroase a lăptic, pampersul a caca şi tămâie.


Sebastian în vis începe să geamă, strânge picioarele sub el, îşi face ochii cât o scamă – şi gata, gâgâliciul e Siddhartha. Vorbeşte însă înainte naşa Arta, fără să bage atâta lucru-n seamă: Sebastian, pentru cine ştie, frumuseţea e vrăjitorie. Schimbă, la o adică, laptele praf în lapte de mamă. Uite, cutiile Nestlé pe care le atinge Cami – se umplu ochi cu laptele lui mami. Dacă ar atinge pe rând rafturile cu lapte praf din Carrefour, toate s-ar umple cu lapte de mamă natur, unul după altul, la foc continuu. Sebastian, frumuseţea e ceea ce continuă. Siddhartha cu pamperşi o priveşte pe naşa Arta cu ochi imerşi în ecstaza post-căcuţă, ridică o mânuţă şi aprobă laconic ca un micro-Lao Ţî: angî-angî.


Sebastian în vis bate atent din pieliţa inimii, să vadă cum de se poate iubi cu ea. Cum de încap mami şi tati într-o aşa jucărea. Privirea trece dincoace de pomeţi, de obrăjori. Sprânceana epifizei îşi încordează la maxim muşchii depresori. Miocardul îşi vibrează fibrele striate ţesute năvod. Cu palmele pe urechi, cu genele nod, baby-mikado ascultă Nirvana la iPod. Simţindu-se studiată de augusta privire, inima face pielea găinii de fericire.


Sebastian în vis se joacă cu tati cu tandreţea măcelarului decrepit care-şi îndoapă porcul favorit cu trufe sperând să moară de inimă, să scape de cuţit. Îi injectează cantităţi demente de sentimente, şi patetice, şi bufe, direct în creierul clocotit, şi tati când grohăie cu patimă, când guiţă ascuţit. Toarnă în tati biberoane de endorfine şi îl agită bine-bine. Când, în sfârşit, o să apară semnele negative de viaţă, când carnea porcului beatific va fi mâncată toată de caşexie, Sebastian va atinge cu degeţelele pielea colilie, acoperită de pustule şi mătreaţă – pielea va crăpa sub mărunţelele bisturie, iar din husa cu rapăn o să iasă tati pururi tânăr, pe sine sieşi redat, plesnind de sănătate ca un porc bine îndopat. Sebastian o să facă atunci ochii tandri, dulci-amari, privindu-l cu dragostea profesională a unui vechi staroste de măcelari.


Sebastian în vis e aşadar Artistul. Dar şi Dogmatistul. E Goldmund şi Narziss, Adrian şi Serenus, barbarul şi Kavafis. E kenoză în crucificarea roză, e syzygia în „Pistis Sophia”. E Jorge de Burgos punând pe foc in-octavo-ul gros din „Poetica”, volumul doi, şi râzând în hohote – nu ştie că-i văzut de noi – pe retinele complet maculate sunt proiectate imagini dintr-un remake queer de von Trier, cu Michael şi Prince şi Goethe şi Schiller incubi şi sucubi în „Thriller”. E Trakl la vârsta buneilor citind nepoţeilor despre bătrânul Frank O’Hara citind „Dicţionarul Mara”. Sebastian în vis e ucenicul Sebastian şi împieliţatul Năică. Faţă de ochişorii lui visând, Arta e pitică.