SGB, "Poetul cu nike argintii"

Lesed, pe lângă faptul că era un dealer de coca şi iarbă super-renumit, era absolvent de Ştiinţe politice şi-i compunea discursurile unui politician cu câteva şanse la preşedenţia ţării, prin 2009. Printre altele poseda o inteligenţă despre care unii spuneau că-i periculoasă şi un talent literar invidiat. Era poet publicat într-un volum la o editură prestigioasă în urma câştigării unui concurs naţional, volum care le cam trăsese preşul de sub picioare unor tineri poeţi care se afirmaseră ca o nouă generaţie în literatura ultimilor ani. Critica îl elogia iar cititorii îl divinizau. Viaţa lui decurgea cam aşa: se trezea dis de dimineaţă, se îmbrăca într-un costum de firmă, cobora din căminul uneia dintre facultăţile particulare din Bucureşi, în care locuia „cu blat”, se urca într-un taxi până la biroul respectivului politician şi petrecea opt ore. Ieşea pe la cinci după-amiază, făcea via cămin, băga duş, masă, ceva scris, puţin mess, telefoane, dealuri cu iarbă sau cox, sex cu vreo colegă de palier, şi se făcea seară. Dacă nu se ducea în oraş la vreo întâlnire îşi pierdea timpul prin cămin. Era veteran între zidurile alea şi-l cunoştea toată lumea. Nimeni nu ştia însă că vinde droguri. Nimeni din cămin, evident. Iar minimul pe care îl obţinea zilnic din dealăreală era de o suta cincizeci-două sute de euro, la care se adăuga slariul de căcat pe care îl obţinea pe lună; deci o ducea foarte bine şi din punct de vedere financiar. Când venea weekendul ieşea prin baruri, prin cluburi, prin teatre, cenacluri, petreceri – locuri în general – cu prieteni adunaţi din cele câteva lumi prin care se învârtea. Cum nu avea permis de conducere mergea cu transportul în comun sau cu taxiul. Prin lumea literară se prezenta cu o pereche de nike argintii în picioare, cu blugi, tricou şi cu un pardesiu din piele jerpelita. Era chiar shooky pentru un poet. În după amiaza aceea, când păsările negre înlocuiseră pescăruşii Dâmboviţei şi cerul era afumat, pe străzi era aproape pustiu, iar pentru el era „o zi de numărat bani şi de făcut copii”, plus că era sâmbătă, plictisit de numărat bani, iar de copii prea deprimat să aibă chef, plecă cu autobuzul în Berceni, la prietenul său Tripescu. Întâlni pe autobuz o domnişoară frumoasă, despre care află după o abordare haioasă că era studentă la chimie. Schimbă numărul de telefon cu al ei şi coborî la staţia în preajma căreia locuia amicul Tripescu, deasemenea poet. Trebuia să ia două sute de grame de iarbă. Tripescu ăsta era omul cu iarbă la preţ de dumping, cum îi plăcea să îşi zică. Avea orange şi AK 47 la 6 euro gramul; ieftin ca braga, în condiţiile în care Lesed al nostru o vindea cu 16 euro gramul. A ajuns la el, a sunat, a bătut, i s-a deschis, au dat noroc, salut, ce faci, bine, tu, etcaetera şi-n cele din urmă s-a aşezat pe canapeaua din sufragerie. Tripescu avea un cui pregătit, aşa că a sorbit şi el câteva fumuri, în cinstea unei noi recenzii extrem de onorante pe care o găsise pe net Ancheta, cum îi plăcea lui să-i spună prietenei lui Tripescu. Pe ea chemând-o de fapt Anca. Tripescu semăna cu un rottweiler obez iar Ancheta cu taică-su în după-amiaza aia. În alte zile era invers, doar că Ancheta semăna cu un pudel.

- Haa, ia citeşte mă Ancheto, să audă şi urechea lu’ mandea ce zice ală acolo, spuse după mai multe fumuri.

- Fii atent, răspunse ea pedantă, luânduşi aerul de critichesă scrobită. Ancheta chiar cocheta cu critica literară şi făcea recenzii extrem de deştepte.

- Deci... Titlul, zise şi începu să citească: „Royală la A.S.” Lesed avea iniţiala prenumelui A şi a numelui S, de unde şi asul.

- „Rar îi este dat unui critic atent la fenomenul poetic aflat pe rolul anilor săi de viaţă, să aibă prilejul să recenzeze o carte cum e pe contrasens de A. S. Şi asta nu pentru că, vezi doamne, am duce lipsă de apariţii editorilale sau de poeţi buni, ci, fiindcă o asemenea carte e menită să apară când te aştepţi cel mai puţin. Apărut la prestigioasa editură ‚cutare’, la sfârşitul primului deceniu al mileniului III, în urma câştigării Concursului ‚cutare’ organizat de ‚cutare’, volumul pe contrasens nu este nici pe departe un debut, ba din contră! este o carte matură care pune-n lumina reflectoarelor un nativ în zodia talentului cu toate datele unui mare poet - de la ironie...”

- Maamă, da’ ăsta-mi face felaţie în cronica asta! mi-o suge efectiv... o întrerupse Lesed, la care Trips, lansă:

- Stai să vezi că la final şi-nghite. Râseră cu toţii şi Lesed începu să le explice noua lui viziune poetică:

- Acuma frate ascult o melodie, miserere mei se cheamă, a lu’ unu şi vreau să-ţi spun că piesa aia îţi transimte o senzaţie climax, de... de-ţi tremură spiritul. De te face să ţi-l simţi, să mor! Adică e o senzaţie a spiritului... şi vreau să condensez şi eu starea aia într-un poem. Într-un orgasm poetic, frate. Un poem de vreo cinci sute de versuri... şi după aia, să mă las de poezie. Aşa ca Rimbaud. Tu-ţi dai seama frate? fraieru’ ăla a revoluţionat poezia până la nouăşpe ani, în vreo trei volume, după care nici n-a mai vrut să audă de ea. Omu s-a făcut negustor de sclavi! Adică vreau să trec prin mine în poemul ăsta, să scutur literatura ca pe un preş şi să mă apuc de politică frate.

- Da, bă, ar fi o chestie, făcu Tripescu tripat, la care Lesed, după o pauză, spuse cu măreţie şi ambiţie:

- Să iau Nobelu’ frate cu poemul ăsta! De fapt să iau cu întreg volumul că îl includ într-un volum.

- Chiar bă, zise Ancheta, ai văzut că a luat Herta Nobelul anul ăsta?

- Da frate, dar Nobelul nu mai e demult un premiu dat pe mari scriitori, ci, după cum vezi... Adică na, Llosa îl aşteaptă de câţiva ani, dar mai sunt şi alţii mai buni... Da-l iau eu înaintea lor, să moară Cichi de râs!

- Ce ai mă? N-ai cum să iei Nobelu’ la douăşcinci, eşti nebun? izbuni Ancheta.

- Ei nu! căcat! dacă-mi iese poemul ăsta n-o să aibă ce face, îţi spun. Apropo, vreau să-l iau şi pentru pace, se poate de două ori? Râseră toţi cu poftă, apoi schimbară subiectul printr-o intervenţie a lui Tripescu:

- Știi ce-mi place la tine, Asule?

- Ă?

- Că niciodată nu uit despre ce vorbesc cu tine. Pentru că tu tot timpul vorbeşti despre tine. La un moment dat, din cealaltă cameră, apăru somnoroasă şi cu obrajii ca două imense petale de crin, nimeni alta decât Alineta, cum îi plăcea lui să-i spună Alinei, colega de apartament a cuplului Ancheta-Tripescu. Simpatică şi dulce ca de obicei, Alineta îl salută pe Lesed şi se aşeză lângă el.

- Permite-mi să-ţi sărut obrazul de lapte Alineto, zise Lesed şi-o sărută suav pe obrazul stâng, şi să îţi mărturisesc că prezenţa ta mi-a făcut ziua mai frumoasă decât mi-au făcut-o ierburile lui Trips, zise tot Lesed şi-o sărută şi pe cel drept.

- Ce mai faci, mă? îl întrebă ea. Cum e cu succesul? mai poţi scrie ceva de răul lui?

- Aoleu mă Alineto, abia ce-a reuşit Trips să abată discuţia de la persoana-mi şi-ai venit tu s-o deschizi iar. Îmi cer scuze, Trips. Scriu mă Alineto. Ia intră tu pe blogul meu şi citeşte cu glasu-ţi domol ultima mea poezioară.

- Stai să opresc muzica să audă şi urechea mea, zise Tripescu şi opri un jazz lent.

- Ai deschis? întrebă Ancheta.

- Da, zise Alineta.

- Hai citeşte... tot Ancheta.

- Ce se bucură tata

când mai ajung uneori la mâna lui

şi mă-mprumut cu bani

îi râde sufletul

chipul

şi portofelul

când scoate cardul şi-l introduce în bancomat

!fiindcă el face cămătărie cu cash!

şi scoate cu zecile de mii

până când reuşeşte să-mi regenereze rănile din buget

cu dobândă de 15%

şi imobil maşină bilet la ordin în alb

gaj

de mă ustură sângele când plătesc ca să le recuperez

aşa e tata

tot timpul îmi reaminteşte să mă feresc de jigodii

tot timpul îmi reaminteşte că suntem o familie

îdar când e vorba de bani

ne comportăm ca şi când nu ne-am cunoaşte

tot timpul când ajung la mâna lui

dar tata e deştept

şi ştie că ştiu foarte bine

că eu îl voi moşteni: D

În cele din urmă Lesed al nostru părăsi hogeacul lui Trips şi-al Anchetei şi poposi cu iarbă cu tot în staţia de autobuz unde coborâse mai devreme. Stătu vreo zece minute aşteptând nerăbdător să ajungă odată acasă, dar autobuzul nu dădea niciun semn. Se uită după un taxi dar nu trecea niciunul. Băgă mâna în buzunar să sune... Însă văzu maşina poliţiei apropiinduse încet de el şi se gândi că ar fi mişto să meargă cu poliţia acasă, ca un adevărat şaulin. Dar ce să le zică celor doi caralii de pe scaunele din faţă? Acu’ vezi. Le făcu semn cu mâna. Opriră.

- Bună seara, salută pe un ton timid.

Caralii au dat din cap. El:

- Mă scuzaţi că vă opresc aşa, dar n-am altă soluţie. Sufăr de diabet şi trebuie să-mi iau insulina la şapte, că altfel e grav pentru mine... vă rog să mă ajutaţi, să mă duceţi şi pe mine până la căminul din ‚cutare’, că autobuzul nu mai vine şi n-am bani de taxiu, dacă mergeţi în colo. Caralii se uitară unul la celălalt, dădură din cap, iar cel mai plinuţ, cu o linie pe piept în plus faţă cel mai slăbuţ, zise:

- Hai, urcă. Urcă pe bancheta din spate. Le mulţumi mult şi la un momentdat îi întrebă:

- Vă place cutare? Credeţi că iese el preşedinte? A avut noroc chior cu întrebarea asta căci caralii erau fani după cum va reieşi din conversaţie şi s-a distrat mult:

- Noi nu avem voie să avem simpatii politice, zise cel mai slăbuţ pe un ton şmecheresc.

- Ei, ştiu că sunteţi agenţi ai statului şi că nu aveţi... dar aşa, dacă prin abusurd nu aţi fi?

- A, aşa cred că cutare, interveni cel mai plinuţ. E simpatic, pare gospodar...

- Ştiţi, spuse Lesed cu un fel de zâmbet, eu lucrez la el la birou. Îi fac discursurile. Şi pot să vă spun atât: e un caracter imens! spuse bolduit, cum făcea de fiecare dată când persifla pe cineva. Are intenţii seroiase cu ţara... (când spunea „intenţii serioase” vorbea de fapt despre futut) că s-a săturat de corupţii ăştia care ne conduc de douăj de ani. Continuară pe subiect până în faţa căminului unde locuia Lesed. Acolo poetul nostru coborî şi le mulţumi mult poliţiştilor pentru gestul lor extrem de umanitar, acela de a-l aduce la domiciliu cu două sute de grame de iarbă în buzunar. Intră, urcă cu liftul până la etajul zece, descuie, păşi în cameră, se dezbrăcă şi îi sună telefonul:

- Ce faci Lesed? îi întrebă vocea din casca mobilului pe care îl puse la ureche.

- Ce dreacu’? abia am ajuns la mine...

- A, da? îl întrebă suspicioasă vocea.

- Da, am fost la un prieten în zonă.

- Aha. Hai pân’ la mine că-i treabă-n oraş.

- Acum?

- Da. Ia-ţi bani la tine. Ok?

- Ok. Ajung într-o oră maxim.

- Bine. Te-aştept. Închiseră. Lesed scoase pungile cu iarbă, le băgă în congelator, îşi trase pardesiul pe el, luă bani, coborî şi se urcă într-un taxi. „La dealer acasă să nu te duci niciodată cu taxiul!” e regulă, aşa că Lesed coborî în staţia de autobuz cutare. Păşi printr-un gang acoperit cu graffitiuri, printre bălţi de pişat. Ieşi fluierând într-o incintă. O luă pe lângă un boc fluierând în continuare. O înţepătură puternică l-a făcut brusc să-şi încleşteze maxilarul. Apoi sângele ţâşnind din cefa lui ca dintr-o şampanie a început să-l acopere puţin câte puţin. S-a sprijinit de bloc. A mai văzut ca de pe fundul unei ape silueta celui care îl împuşcase, bolborosind ceva de genul: „...nu...vinde... gardă...”, şi-a căzut mort. Îţi dai seama ce s-a-ntâmplat? nu cred. Hai că te dumiresc tot eu. Mai devreme, când Lesed coborâse din maşina poliţiei, prin preajmă era cel căruia îi aparţinea silueta din propoziţia dinainte de cele două puncte de mai sus. Infractor ca ocupaţie generală, specializat în trafic de coca, cu câteva omoruri la activ pentru care nu făcuse nicio zi de pârnaie, îl văzu pe bietul Lesed ieşind din tigaia miliţiei şi-nnebuni. Nu-i veni să creadă. Îl lăsă să urce analizând la rece situaţia. După câteva minute îl sună.