5 octombrie 2009

Cronica la ediţia a doua

La finalul lecturilor, Mugur Grosu propune o pauză, mai ales că nimeni nu pare dornic să vorbească. Sparge însă gheaţa Adrian Diniş, care observă substratul dramatic al poemelor lui V. Leac. Ce face Leac nu e neapărat nou, însă el merge în fiecare detaliu (Diniş remarcă poemul cu bricheta şi pe cel cu "guvernanta şefă") pentru a face o poezie "a lucrurilor mici", creând astfel un tablou întreg al vieţii. Punctul forte al poeziei lui Mihai Duţescu, apreciază Diniş, este trecerea de la hard la soft, dezvăluirea părţii "sensibile", "sincere", Duţescu jonglând foarte bine cu registrele emoţionale.
Gabi Eftimie apreciază în poezia lui Leac un "efect halucinant", discursul acestuia nu te mai face să cauţi "miza" din texte. Textele lui Duţescu sunt foarte curate, îşi asumă şi partea hedonistă a vieţii. Mai puţin reuşite sunt cele în care vrea să ducă decupajele către o concluzie.
Adi Schiop intervine pentru a muta discuţia într-o zonă tipică mai curând prozei - Duţescu are o formulă foarte realistă, decuplează fragmente din realitate pe care le pune în poezie, este foarte acut psihologic, nou, proaspăt şi inteligent, dar încearcă să şi manipuleze emoţional.
Mugur Grosu îi pune faţă în faţă pe cei doi poeţi: Leac este un poet care încearcă "să se lase înfrânt de poezie", iar Duţescu şi-a propus mai mult "să înfrângă poezia". Într-un lung excurs, Grosu pune problema cititorului, care trebuie mereu să "mimeze virginitatea". Recuzita lirică e la Duţescu foarte cunoscută şi cumva învechită.
Felix Nicolau vine să contrabalanseze discursul lui M.G. şi mărturiseşte că se gândea că îl va citi "pe acelaşi Leac", ce i se părea "uşor în picaj" în ultimele texte. Dar V. Leac şi-a rafinat substanţa şi e mai nou decât în Seymour. Umorul acestuia e de foarte bună calitate, cu devieri greu de anticipat ("mie îmi plac pufuleţii, dar nu fac din asta un stil de viaţă"); Leac relatează cu multă fineţe starea de plictis, o melancolie foarte detaşată. Nicolau remarcă mărcile adresării directe adăugând "e bine că Leac a renunţat la poemele cu scriitori". Despre Mihai Duţescu: un tehnician foarte bun, ştie să închege un discurs din fragmente foarte disparate, are fineţe, nu este patetic, dar mai ratează unele finaluri.
Dan Mihuţ vede în poezia lui Mihai Duţescu un rappel în memoria afectivă. Pe lângă aceasta, priza la real. Totuşi, Duţescu nu a făcut o selecţie reuşită. Mihuţ apreciază şi el tehnica foarte bună, precum şi notaţia acutizată - M.D. cere implicarea cititorului. Doar finalurile i le găseşte "abrupte", declicul sexual pare un implant nereuşit, ostentativ la nivelul propriului discurs.
Mugur Grosu revine deschizând discuţia despre pornografie şi limbaj detabuizat la modă în urmă cu câţiva ani. Ştampila de pornografic nu ţine de explicitare, afirmă Grosu. Daniela Luca e de părere că Duţescu nu susţine discursul sexual, el doar descrie, discursul nu e erotic, iar finalurile sunt ratate.
Mihuţ despre Leac: un discurs lipsit de orice formă de ostentaţie, pentru că V. Leac este un acrobat al unui gen de limbaj care nu aduce mari tresăriri, lucrând "cumva subliminal".
Schiop, ceva mai aprins decât la început, vede la Duţescu romance, un erotism delicat, "ţintit pe gagici", iar la V. Leac îl deranjează că face tot timpul referinţe culturale şi "mă pierde"; Schiop susţinând că nu îl înţelege pe Leac, care e mult prea livresc.
Valentina Chiriţă îl contrazice pe Schiop: Mihai nu ia lumea adulţilor în serios, este feminin, delicat, evanescent, iar decorul e în poemele lui foarte intim, dar exclusiv pentru el. Duţescu e nu ironic, ci crud.
Vorbind pentru prima oară la Institutul Blecher, Gabriel Daliş remarcă la V. Leac posibilul transfer pe care poezia îl poate face spre dramaturgie şi observă existenţa unei voci "din off", "vocea celui care completează bucata muzicală vine din culise". Se simte la Leac nevoia de a amesteca realul cu irealul. În ce priveşte poemele citite de Mihai Duţescu, Daliş e de părere că nu există la acesta autocenzura care să-l pună în situaţia de a reţine esenţialul. Duţescu este dispus să vorbească despre cele mai personale lucruri, dar are nevoie de o introspecţie mai adâncă.
Daniela Luca despre discursul "plin" (după observaţia lui Felix Nicolau) al lui Leac: "nu dă pe dinafară" fiindcă totul este foarte bine articulat.
Polemica se ascute, iar Adrian Diniş se întoarce la textele citite şi afirmă tranşant că Duţescu nu ratează finalurile (Mihuţ: "acolo Duţescu e strident"), iar V. Leac i-a plăcut şi fiindcă s-a îndepărtat de ceea ce făcea în Dicţionar de vise, care, cu excepţia câtorva poeme, ar fi "un volum ratat".
Victor Potra, la final, din postura cititorului neprofesionist: "mi-am consolidat părerea că limbajul poetic operează cu emoţii şi trebuie să creeze reprezentări emoţionale complexe. Duţescu mă aduce înapoi la poezie." (Cl. K.)

2 comentarii:

adrian-ion spunea...

n am zis ca erotismul lui dutescu e feminin - am zis ca in poezia aia face o voce mai metrosexuala, mai afectata, cu 'perfume', atingeri delicate cu 2 degete si lenjerie Dona K NY. mihai are si poezii erotice pe voce masculina, dar na, in tx asta se sclifoseste si el un pic.
in rest reusita intalnirea, obiectiva darea asta de seama

a schiop

zanaparca spunea...

dar de poazie din sevă homosexuala aţi auzit?

cine e cel mai mare poet homosexual romîn?

va raspund cu mare placere.

pe mail.